Fie iarna cât de grea, tot mai bine-n geaca mea...

Prima oară ne-am întâlnit în fața aparatului de cafea din bucătăria firmei. Zvelt și maur cum era, nu m-am putut opri să nu mă uit insistent la dinții lui, de un alb strălucitor. -Cum te numești? îl întreb mai mult de dragul de a începe o conversație. -Lionel, făcu el cu același zâmbet larg. -Cum? Ionel? întreb neîncrezătoare. -Li-o-nel, silabisi el, și sunt din Africa. -Era amuzant să te fi chemat Ionel și să vii din Africa, chicotesc eu. Asta a fost primul impact. O săptămână mai tărziu, ne plimbam împreună pe bulevardul central al orașului, colindând magazinele de haine. De fapt, mai degrabă alergam decât colindam, căci Lionel avea un pas sprinten și lung, încât abia puteam să mă țin după el. L-am luat ca să ne facem o idee – ce i se potrivește, ce texturi și ce culori îi plac, ce proporții îi vin cel mai bine. Cumpărăturile serioase de pulovere bărbați, paltoane, jeanși, încălțăminte, inclusiv cizme de iarnă și ce mai trebuia la casa omului, tot de pe Answear urma să le facem, adică, ați ghicit, de pe canapea. -Știi, aici la noi sunt ierni grele, noi le suportăm cu stoicism, dar ție îți va părea că e de două ori mai frig, l-am prevenit. Mai e puțin și-o să te convingi pe pielea ta. Dacă tot m-au desemnat colegii să fiu noul tău ghid în materie de modă, n-avem ce face, trebuie să te înfofolim. -Da, da, făcu Lionel, deja simt frigul până la oase, vreau haine cât mai călduroase, dar cu stil, zâmbi el. -S-a făcut, vom alege un outfit pentru fiecare zi a săptămânii, îmi frec eu mâinile. Știi, nu-mi displace deloc postura asta, de consultant fashion, îi mărturisesc. Uite, pentru ziua de luni, care e așa...

Vacanțe de ieri și de azi...

Până să mă dezmeticesc eu, mă și trezii că un turist înalt și slab, cum erau toți din jurul meu, îmi trage un capăt de cearceaf la o parte, ca să-i facă loc cearceafului sau. Mi s-a părut dovadă de nesimțire supremă, așa că nu m-am putut opri să nu-i arunc: -Dar bine, dom’le, du-te la Mamaia Nord dacă n-ai loc aici printre noi, ăștia…muritorii. Cum iți permiți să-mi dai cearceaful la o parte? -Dar dumneata unde te crezi, să vii cu ditamai cearceaful, să ocupi două locuri? Nu vezi ce aglomerație e aici? Mă uit în jur și trebuie să admit că omul are dreptate. Îmi amintesc că am aterizat cu mașina timpului în vara lui ’85 la Costinești, așa că îmi explic și faptul că turiștii și turistele sunt toți slabi. Mâncau salam cu soia, ăla nu prea îngrașă, ce-i drept. -Eh, dacă tot v-ați așezat, mai mult sau mai puțin abuziv, lângă cearceaful meu, ia să vă povestesc eu câte ceva despre vacanțele din viitor. -Doar n-o să-mi spuneți că sunteți din viitor acuma, mă întrerupse vecinul de cearceaf. -Bine, hai să zicem că sunt din alta țară, ok? -Așa mai vii de-acasă. A, de la aeroport, făcu omul. -Daa, în țara din care vin eu, vacanța de vară arată cu totul altfel, încep eu N-oi fi eu cea mai „umblată” creatură, dar pe ici pe colo, și anume prin punctele esențiale m-am preumblat și eu. Uite, vara trecută, de pildă, am fost în vacanță în Lefkada, în Grecia. Am căutat înainte, în zilele cu mai puțin de lucru la birou, prin niște oferte Early Booking, am ales destinația la un preț super avantajos, poți ieși cu până la 25% mai ieftin, îi trag eu cu ochiul. Omul nu pare prea...

Regatul meu pentru un CR-V Hybrid...

Iris era bălaie și curioasă. De când se făcuse de-o șchioapă, avea din ce în ce mai multe întrebări de întrebat, se scărpina din ce în ce mai des la ceafă, deranjându-și zulufii aurii, după care începea pe glasul ei cântat: -Dal bine, mamă, dal de ce… Și de aici povestea putea continua la nesfârșit. Cel mai greu era seara, când lui Iris nu-i trecea nici prin cap să se culce pur și simplu. Neh, mintea ei iscoditoare părea să fie mai activă ca oricând, scormonind în fiecare cotlon după câte o explicație, după încă o poveste. Așa s-a întâmplat și în seara asta, când Iris, stând în lotus în așternuturile ei cu ponei albaștri, m-a întrebat: -Mami, nu-i așa că îmi zici și în seala asta o poveste flumoaaasă? -Bine, fac eu oftând, ți-o zic pe aia cu frații porcușori, vrei? -Nuuu, aia o știu pe dinafală. Nu vleau nici polcușoli, nici scufițe, nici Hansel cu solă-sa! Vreau o poveste nou-nouțăăă, bătu ea din picior. -Uff, crezi că așa, pe loc, se fabrică poveștile? Cărțile cu povești le-am epuizat de mult. Presupun că nu-mi rămâne decât…să-mi pun mintea la contribuție. Poate-poate adormi și tu odată, zic în sinea mea. Trag aer în piept și încep pe un ton egal, molcom: -Erau odată un împărat și o împărăteasă. Erau tineri și frumoși, și trăiau într-un regat îndepărtat de lumea dezlănțuită, pe un vârf de munte, lângă un lac în care se reflectau soarele și luna, și pădurea de brazi care împungea cerul. -Mamă, dal de ce s-au izolat așa de lume? mă întrerupse Iris curioasă. Ei nu tlebuiau să mai mealgă la magazin după una-alta? via GIPHY -Ba da, pișpirico. Mergeau și la magazin, sau mă rog, făceau troc cu gheonoaia sau cum și-or...

Seară cu iele

Era o seară ca oricare alta. Atâta doar că vara se insinuase atât de adânc în păduri, încât verdele întunecat al frunzelor și ierburilor făcea ca greu să poți distinge un luminiș printre copaci. Noroc cu nasul de copoi bătrân al lui Otto, golden retrieverul meu cu ochii ca două bile de ciocolată, care-și găsea oricând drum prin orice desiș. Realizat cu Giphy.com -Hai, Otto, hai că ne-am cam întins. Uite, aproape s-a lăsat noaptea și noi tot prin păduri hălăduim. Otto grăbi pasul, parcă înțelegându-mă, măturând cu blana lui de culoarea mierii firele de iarbă, și mușchii, și crengile căzute. La câțiva pasi în față, un luminiș ce părea scăldat într-o ceață strălucitoare. Îndepărtai cu vârful bocancului o creangă uscată, să nu fac zgomot când calc pe ea pentru că, prin ceața din luminiș mi se păru că văd…. dar ce zic eu, chiar văd niște iele, făcând horă în jurul unui stejar bătrân. Să vezi că am nimerit într-o poveste, îmi zic. Mi se pare că visez, mă uit la Otto, care s-a oprit și el cu un picior în aer, ca hipnotizat. Ielele își continuau neobosite dansul, ținându-se de mâini și alternând piciorul pe care-și lăsau greutatea. O fi vreun ritual de-al lor, îmi zic. Pe când mă uit eu așa la ele, ca hipnotizata, numai ce-o văd pe una dintre iele că se desprinde din horă și se îndreaptă spre mine și spre Otto. -Vă așteptam, mă luă ea în primire, dându-și o șuviță rebelă, deranjată de dans, după ureche. Haideți, cu îndrăzneală, pășiți în luminiș. Ne apropiarăm toți trei de adunătura de iele, care se așezaseră acum la baza stejarului și preparau un decoct în ulcele de lut. -Pot să văd și eu ce preparați? le întreb curioasă. -Sigur,...

Cel mai inspirat cadou...

Cea mai bună prietenă e ca o carte deschisă. Mai ales dacă o știi de pe vremea când erați două puștoaice, pășind în tandem spre liceul din centrul orașului, cu ghiozdanele atârnând de un umăr, ca să fie mai chic. Mădălina avea ochii mari și verzi, cu câțiva stropi roșii în jurul irișilor, de-i ziceam că are ochii roșcați, Mădălinei îi plăceau filmele polițiste, Mădălina era sigură pe ea și mereu veselă și pusă pe șotii, Mădălinei îi plăcea să urce uneori pe munte și să rămână acolo, pe spate, în iarbă, privind pur și simplul cerul ore în șir. Imagine realizata cu Canva.com La una dintre aniversările ei, i-am adus cadou un izopren. Am știut că era încântată de el în momentul în care l-a strâns la piept și stropii roșcați din ochi au prins a licări. Mi-a povestit peste câteva zile la ce l-a folosit. A început așa: – Uniți în cuget și-n simțiri, părinții de pe toate meridianele par să-și spună la unison același lucru. Când vine vorba despre parchet, “Las’ să scârțăie, ca să știm și noi”. Când vine-acasă aia mică, (adică moi, făcu ea dându-și pe spate o șuviță) cât de mult i se împleticesc pașii sau, culmea nesimțirii, dacă vine însoțită de vreun găligan. Părinții mei, știi doar, nu fac excepție. Acesta este și motivul pentru care nu și-au pus covor în hol nici în ziua de astăzi. Ei susțin că se murdărește la trafic intens, dar eu știu foarte bine care e adevărul. I-am lăsat să își facă damblaua și n-am mai adus vorba de covor. Știi și tu că parchetul din hol scârțăie îngrozitor. -Daa, chiar mă întrebam de ce nu-l schimbă, intervin. -Așaa, continuă Mădălina pe tonul ei cântat. Văzând eu că nu pot ieși...

M-a făcut mama spioancă...

Bine, nu din născare, dar trebuie să recunosc faptul că încă de când eram de-o șchioapă o rugam pe mama să mă ridice în brațe ca să ajung la vizor, să spionez cine vine la vecinul de vizavi când se auzea zgomot pe casa scării. Când nu era ea prin preajmă, improvizam eu ceva, dădeam la o parte pisica de pe taburet, mă cocoțam pe el și până la urmă tot ajungeam la vizor. Cel mai puțin încântată de tentativele mele de spionaj în incintă era pisica, ce-mi arunca o privire de o dușmănie cruntă, ori de câte ori o alungam de pe taburet. Se oprea brusc din tors, îmi arunca privirea aceea care însemna “N-o să ți-o iert” și se muta leneșă și posacă lângă cuptor. Se spune că obiceiurile din copilărie ne urmăresc și mai încolo în viață, atâta doar că le cizelăm și le facem să pară ritualuri de om mare. Aproape că uitasem de episoadele de sionaj din copilărie, până mai deunăzi, când m-a sunat un reprezentant al unei agenții de spionaj. -Mi-ai fost recomdată, știu că ai o memorie fotografică, că reții fețe, și date, și poți să redai cu exactitate conversații întregi, începu cel de la celalalt capăt. -Cine m-a recomandat? făcui curioasă. -Fostul tău profesor de istorie, e și el un vechi colaborator de-ai noștri. -Serios? Nu mi-aș fi închipuit. Era un domn atât de…plinuț, zisei eu încurcată. Proful de istorie era de fapt la limita obezității și gâfâia îngrozitor ori de câte ori era nevoit să se grăbească. -Eh, păi nu mai e ca pe vremuri. Nu mai trebuie să fii atlet de performanță ca să te faci spion, făcu omul pe un ton cântat. Uite, de pildă stiu că îți place să spionezi pe rețelele...

Mă simt versatilă ca o eșarfă...

Eșarfa, un accesoriu care căștigă teren, sezon după sezon. Să fie pentru senzația fină pe care mătasea o lasă pe piele, sau pentru look-ul luxos, profesional, pe care îl conferă oricărei ținute? Oricare ar fi secretul succesului ei, cert este că eșarfa a devenit un accesoriu de top în sezoanele reci, dar, mai nou, și în sezoanele calde. Eu sunt chiar în faza în care îmi caut eșarfa potrivită, și mă orientez, ca orice femeie, după culoare. La o cămașă roșie, aleg o eșarfă pe culoarea ambrei, la una neagră, aleg o eșarfă gri, iar la o cămașă maro, cea mai potrivita eșarfă vă fi pe tonuri camel. Am găsit una perfectă pe Meli Melo. Esarfa din matase via Meli Melo Fină și în degrade, eșarfa îmi va pune în evidență tenul încă bronzat și e atât de versatilă încât se potrivește cu orice culoare. Odată ce am ales-o, o leg cât mai fantezist, în funcție de împrejurări. Contrar aparențelor, eșarfele business sunt mai ușor de găsit decât cele casual. Asta pentru că, de regulă, costumele business sunt pe tonuri neutre, așa că poți alege o eșarfă de aproape orice culoare. Tot legat de culoarea potrivită, dacă te-ai bronzat sau dacă ai un ten măsliniu, îl poți pune în valoare cu o eșarfă deschisă la culoare. Imagine realizata cu Canva.com Chercher le style, acesta pare a fi dictonul iubitorilor de modă de pretutindeni. Cum însă să te îmbraci cu stil nu ține nici de câți bani ai în portofel, nici de cât de mult colinzi mall-urile, trebuie să ai în vedere câțiva pași pentru a-ți pregăti terenul pentru un stil numai al tău. În primul rând, nu ține cont prea mult de părerea celorlalți atunci când iți alegi outfiturile. Fii sincer cu tine și recunoaște că foarte puțini oameni...

Un accesoriu cât toate discursurile motivaționale...

Pe vremuri urmăream cu interes discursurile motivaționale. Aveam câțiva speakeri preferați, pe care îi puneam pe repeat pe YouTube, îmbătându-mă de marasmul a ceea ce credeam la vremea aceea că e descoperirea de sine. Încrederea în mine a fost întotdeauna un teren minat: când mă îndepărtam prea mult, deveneam umilă și neputincioasă, când mă apropiam, deveneam arogantă și nesuferită. Mi-a fost greu să găsesc un echilibru, să ajung la încredea de sine aceea așezată, care te face să treci demn prin orice situație. Am observat că funcționează de fiecare dată o schimbare de look. Îmi dă încredere, pe termen scurt. Problema e că nu-mi pot schimba zilnic look-ul, sunt eu cameleonică, dar nici măcar simpatica reptilă nu-și leapădă pielea așa des. Am găsit însă ceva care să-mi întregească în mod fericit stilul. Un accesoriu care a încântat generații și generații, care a fost dăruit ca semn de prețuire, care a fascinat și ademenit, începând cu vechile ceasuri de buzunar, care ieșeau cu eleganță din buzunarul domnilor, la capătul unui lanț de argint. via GIPHY via GIPHY Da, am găsit ceasul perfect pentru stilul meu. Din colecția de ceasuri de damă am ales un Citizen, model Citizen TITANIUM EW2470-87E Eco-Drive, cu ecran safir și cu carcasă din titan, cu un design minimalist și curat, rezistent și creat din materiale premium. L-am găsit în locul preferat al iubitorilor de ceasuri și totodată locul de întâlnire al brandurilor originale și  al accesoriilor pentru ceas – pe Watchshop.ro. Cu câțiva ani în urmă eram fascinată de ceasurile de damă Fossil, acum mă atrag cele cu mecanism japonez, cum este Citizen. Cum stilul meu e mai mult clasic, cu accente casual, un asemenea accesoriu ar fi piesa de rezistență a ținutelor mele. Sursă imagine Watchshop.ro Un pulover pufos e...

Oameni care te inspiră...

E atât de ușor să iubești oamenii! Mai ales dacă nu ai un cățel. Oamenii sunt frumoși. Oamenii sunt creativi. Oamenii sunt calzi. Oamenii sunt acolo ca să te inspire. Așa este și ea – Alicia Vikander, femeia care a reușit să-l îmblânzească pe rebelul Michael Fassbender. Delicată și expresivă, păstrându-și în orice situație o aură de mister extrem de sexy, actrița și dansatoarea suedeză este pentru mine un adevărat fashion icon. Fiecare apariție a ei aduce naturalețe, feminitate și senzualitate. Am urmărit-o pe covorul roșu de la premiile Oscar în 2016, când a câștigat premiul pentru cea mai bună actriță în rol secundar, am urmărit-o în ieșirile ei alături de la fel de arătosul Fassbender, am urmărit-o la evenimentele mondene, în fascinante rochii glam, am urmărit-o plimbându-se prin New York, într-o ținută lejeră. Foto via Dailymail.co.uk Cel mai mult mi-a plăcut însă apariția ei din Elle din august 2017. Același aer misterios, de data aceasta învăluit într-un outfit all black, din texturi fine, fluide. Umerii goi, ca două insule de senzulitate, pantofii Brogue, care îi dau aerul unei studente stângace, părul lejer și mai ales ochii calzi, căprui, creează imaginea unei femei magnetice. Totul pare extrem de natural și firesc, dar dacă te uiți la nota de plată a întregii ținute, îți trece prin cap că nu vei reuși vreodată să te apropii măcar de un asemenea outfit. Bluza din jerse negru – 3,400$, pantaloni evazați Céline – 1,600$, pantofi din piele marca Thom Browne – 1,190$. Un total de 6,190$. Cam mult pentru un biet muritor, nu? Foto via Elle.com Oi fi eu un biet muritor, dar câtă vreme există magazine online ca Answear, nimic nu mă împiedică să le răscolesc și să găsesc piese asemănătoare. Mi-am suflecat așadar mânecile și am...

E o simplă stare de spirit...

Nu stiu alții cum sunt, dar eu știu că am avut o perioadă în care am aflat pe pielea mea ce înseamnă să-ți intre frigul în oase. Eram studentă, stăteam în gazdă la o bătrână, și tremuram. De frig. Eu cu o prietenă, în camera de la etaj, zgribulind de frig, în timp ce bătrâna ne dădea lemne cu porția. Pentru că ne încălzeam, când aveam ocazia, cu un braț de lemne, la o sobă de teracotă ce se înălța până în tavan. Îmi amintesc că mă pitulam sub plapumă și așteptam cuminte să mi se încălzească picioarele, ca să pot adormi în sfârșit. Odată am stat așa vreo două ore și tot reci îmi erau. Am luat o bucată de cărămidă din sobă, am împăturit-o într-un prosop vechi și am pus-o la picioare. Abia așa am reușit să mă încălzesc. Ei, după o asemenea experiență, care a durat, culmea, o iarnă, altfel te uiți la certificatul energetic când vine vorba să-ți cumperi o casă. Anul trecut am făcut pasul cel mare. Mi-am cumpărat apartament. Printre primele lucruri la care m-am uitat a fost certificatul energetic. Clasa B, elegant, strat de polistiren extrudat de 13 cm, pentru pereți exteriori, 20cm pentru acoperiș și 5cm pentru padoseală. Am înțeles că la pardoselă poate diferi grosimea stratului, în funcție de adâncimea pânzei freatice. Dar cum stau la etajul 1, pardosela e suficient de caldă încât fetița mea să se joace pe covor fără să-mi fac probleme că s-ar raci. La momentul cumpărării apartamentului, nici nu știam că există conceptul de termoviziune a clădirii, care prezintă fără urmă de îndoială o situație a pierderilor de căldură la un anumit moment dat și în anumite condiții climatice: umiditate relativă, temperatura interioară și exterioară, radiație solară. Aș fi putut...

Luminile orașului din ceață...

O dimineață de noiembrie ca oricare alta, atâta doar că e învăluită în ceață. Oameni lovindu-se unul de altul, prelingându-se ca orbii pe trotuare, căutându-se degeaba cu privirea. Mașinile se perindă pe șoselele orașului, cu farurile aprinse. Căci ceața e atât de deasă încât de-abia se întrezărește ceva de la un metru distanță. S-o tai cu cuțitul, vorba aceea, îmi trece prin minte. Nici nu-mi trecu bine gândul, că în față îmi apare ca de nicăieri un bărbat înalt, cu mantie neagră pe umeri, cu o sabie lungă în teacă, o mască pe ochi, intunecată și ea, că să nu facă notă discordantă cu întreaga ținută. “Hopaaa, să vezi că e Darth Vader”, gândii. Clujul in noapte, fotografie din arhiva personala -Aveți cumva un foc? mă întrebă bărbatul. Credeam că mi-am luat bricheta cu mine, dar se pare că am uitat-o din nou. Zicând acestea, își întoarce buzunarul pe dos, demonstrativ. -Nu fumez, îmi pare rău. De fapt nu-mi pare rău, o dreg. Dar, fie-mi scuzată curiozitatea, a cam trecut Halloweenul, care e prilejul pentru care v-ați costumat în Darth Vader? -Nu m-am costumat, chiar sunt Darth Vader. Nu te gândeai dumneata că e o ceață s-o tai cu cuțitul? Ei, n-am cuțit, dar am o sabie. Daca vrei, îți arăt. -Nu, nu, vă rog! îl întrerup cu un râs nervos. Dar apropo. De unde știți la ce mă gândeam? -E simplu. 90 la sută dintre cei care trec la momentul ăsta pe trotuar s-au gândit la asta. Erau destul de mici șansele să greșesc, nu? Dar știți care e partea frumoasă cu ceața? E de ajuns să ridici puțin privirea și…luminile orașului sunt toate acolo. Centrul Clujului a fost întotdeauna locul cu cea mai mare densitate de reclame LED pe metru pătrat. Ridic...

Democrația începe împreună...

S-au scris multe povești despre democrație, dar povestea pe care urmează să o scriu nu s-a scris încă. A fost odată ca niciodată o fată tânără, pe nume Democrația. Bine, avea 30 de ani și mergea pe 31 – unii vor strâmba din nas și vor spune că nu era tocmai la prima tinerețe. Dar cum în regatul ei se trăia în medie o sută de ani, era considerată tânără și promițătoare. Avea multe verișoare cu același nume răspândite prin alte regate, dar ele erau cu mult mai bătrâne și mai experimentate, și adesea îi erau date ca exemplu de bună creștere. “Dacă la ei se poate, se poate și la noi”, îi spuneau. “Trebuie doar să prinzi putere, să înveți, să nu te lași.” Imagine realizata cu Canva.com Democrația avea o soră mai mică, pe nume Petiția Online, extrem de sociabilă și curioasă din fire, și un frate, mai mic și el, Referendum. Acesta din urmă asculta pe îndelete părerile semenilor lui, și abia după îndelungi deliberări se pronunța și el, pe o temă sau alta. Pentru aceste calități, era prețuit de mai marii regatului, și în situații în care se cerea decisă soarta poporului, era chemat la curte și consultat. Făcea așadar parte dintr-o familie bună, modernă, de vechi intelectuali. Se spune că strămoșii strămoșilor ei veneau tocmai din însorita Grecie, un tărâm liber și plin de înțelepți. Părinții ei se pripășiseră pe meleagurile noastre chiar înainte să se nască ea, după un război crâncen, în care s-a vărsat sânge și s-au articulat imnuri și crezuri noi. Democrația, așezată pe covor alături de frații ei, asculta deseori povestea aceasta, depre lupta ce s-a dat înainte să se nască ea. “Ești o ființă aleasă”, îi spunea mama ei. “pentru ca tu să exiști,...

Cu Burebista în vacanță...

Nu mi-au plăcut niciodată teoriile conspiraționiste conform cărora dacii au fost stăpânii universului, cum că ei i-au învățat de fapt pe romani latina și ei au fost nucleul spiritual al Europei. Dar pe el, pe Burebista, nu ai cum să nu-l remarci, cu profilul lui sculptural (parte și findcă figura lui din manuale era scupltată), cu pileusul lui de tarabostes pe cap, un bărbat vajnic, ce mai? Ei da, uite cu un asemenea bărbat mă văd făcând eu o vacanță în Europa. Un bărbat pe care să te poți baza că pune umărul când ți se împotmolește mașina, sau când e vorba să care cineva bagajele. Nu știu cum se face că tot în jurul mașinii mă învârt, pentru că da, e esențial s-o pregătești dacă ai de făcut un drum atât de lung. Sunt oameni care parcă s-au născut știind cum funcționează autovehiculele și când este cel mai bine să frâneze.  Alții – ca mine, de exemplu – știu că orice mașină are nevoie de un motor și de multe mecanisme ca să funcționeze, dar ce se întâmplă exact sub capotă rămâne un mare mister. Cu toate acestea, îmi plac accesoriile auto. Poate pentru că îmi place și mie să mă accesorizez. Nu mă văd plecând în vacanță fară să-mi protejez motorul de eventualele șocuri, așa că îi voi monta un scut auto. Mă și văd discutând cu Burebista despre asta: -Neapărat și un scut auto ne trebuie! -Scut, de acord, îți fac rost de unul. Avem stivă de scuturi nou-nouțe. E bine să fii pregătit de orice în vremurile astea…făcu el gânditor. -Neh, nu la acele scuturi mă refer. Le-am văzut și eu prin cărți, adevărate opere de artă, cu toate motivele geometrice, cu raze divergente, cu detalii vegetale, dar nu! Aici...

Despre modă și alți demoni...

Se spune că rămânem ancorați în stilul vestimentar de la vârsta la care am avut cel mai mare succes. Nu știu, așa o fi? Cert este că la capitolul stil vestimentar, sunt o fire cameleonică. Mi-am schimbat straiele cu fiecare vârstă pe care am trăit-o, m-am lepădat de vechile piese vestimentare, am trecut prin etape care m-au făcut să mă descopăr și, odată ce găseam noi valențe în mine, îmi alegeam noi haine, care să se potrivească cu noua ființă care devenisem. Asta a însemnat o resetare completă a garderobei, odată cu fiecare vârstă, pentru că nu sunt genul care să păstreze în dulap rochia de banchet. Pentru suveniruri, există altfel de obiecte. În timp ce scriu această postare, îmi dau seama că, de fapt, diferitele etape ale vieții mele s-au reflectat în îmbrăcămintea mea. Iată cum: Hai mai bine despre adolescență să vorbim Imagine realizata cu Canva.com Hainele, eterna poveste. O poveste care se reinventează mereu, o poveste cu final deschis, căci nu se știe niciodată ce va aduce viitorul prin cataloagele fashion. Adolescența a fost pentru mine, o eră a extremelor. Am avut și eu perioada mea rebelă, cum să nu? Nervi, muzici, prieteni, ieșiri, cărți și confesiuni. Și rock, mult rock. Ca să dau bine în gașca mea de rockeri, era o listă lungă de must-uri. Păr lung, cu șuvițe verzi sau albastre, rochii negre, lungi sau blugi skinny sfâșiați pe la genunchi, bocanci fie iarnă fie vară și da, bineînțeles, unghiuțe negre. Țin minte că am căutat o jumătate de an o geacă de piele care să-mi vină bine și pe când am găsit-o, a venit vara. Am purtat-o cu mine prin magazine și târguri și pe prietena  mea, care a rezistat eroic, cu promisiunea a o scoate la o limonadă...

Pielea fină cu vitamina C se ține Oct26

Pielea fină cu vitamina C se ține...

De când mă știu, privesc cu jind la pielea fină, imecabilă, a vedetelor. Dom’le, după ce că sunt pline de bani și de admiratori, mai au și tenul ăsta de zici că s-a zămislit din spuma laptelui. Bine, știu, majoritatea își fac microdermoabraziune, tratamente cu…îngrășământ de privighetoare și alte inovații ale industriei beauty, plus că Photoshopul e în floare, dar unele chiar au tenul acela perfect, oricât de mare ar fi zoom-ul. Era deja prea de tot să le tot văd la TV sau prin reviste, mai ales când mă uitam în oglindă și observam (n-aveai cum să nu observi) coșul acela de pe tâmplă, care se chinuia să iasă pe sub piele. Asta a fost în adolescență. Mai nou, o altă belea pe capul meu pielea mea: ridurile de expresie. Încăpățânate și parcă din ce în ce mai adânci, mai ales după un sejur la mare, mi-au dat ceva bătăi de cap. Creme peste creme, măști peste măști, până când am apelat la banala, dar noua mea super eroină – vitamina C. Întâmplarea face să fie și inițiala celui de-al doilea prenume al meu – Cornelia, așa că litera C s-a lipit de mine în mai multe feluri. CSF, n-ai CSF… via GIPHY Ei, o știam din copilărie pe drăguța de ea, vă dați seama. Pe lângă Cavit, pe care îl mâncam ca pe ciocolată, vitamina C era în top. Dulce-acrișoară cum e ea, a reușit să îmi fie aliat nu numai atunci, în anii aceia fragezi, când îmi făceam imunitatea pe spinarea ei, ci și acum, când mă ajută vizibil în lupta cu ridurile de expresie. Foto via Farmacialapretmic.ro Că este utilizată ca ingredient pentru creme hidratante și pentru creme de față, nu mai este un secret pentru nimeni. În plus, vitamina...

Vânătoarea de indicii...

Înaintez pe același traseu ca-n fiecare dimineață, bulevardul Observatorului, apoi cobor pe Viilor, pe urmă dreapta pe Caisului și, după ce mă las lătrată de câinele de la vila din colț, a doua la stânga, la numărul 3. Ce mă mână însă și-mi dă forțe nebănuite, deși ochii-mi sunt încă lipiți de somn, e amintirea aromei de cafea de la birou. Cu gândul la ea, mă si văd în clădirea cu geamuri fumurii, plasându-mi cana personalizată în locașul aparatului. Rămân așa, privind fascinată cum șiroaiele de cafea se preling în cană prin zgomot și aburi, de parcă ar fi fost o mașinărie desprinsă din era industrială. Îmi trecu prin cap că donasem o dată în viața mea sânge, o făcusem nu pentru că as fi fost vreun cetățean model, ci pentru fratele unui coleg, rănit în accident de mașină, și îmi părea că și acum, picăturile de cafea îmi înlocuiesc un gol deschis în mine, ca atunci când mă întorsesem palidă de la clinică cu un deficit de aproape jumătate de litru și își băusem cafeaua ca și cum astfel mi-as recăpăta tot sângele.     În spatele meu se face coadă: Barbir și Bogdan se bâțâiau nerăbdători de pe-un picior pe altul, cu cănile în mâini. Lui Barbir îi simțeam respirația în ceafă, răspândind damf de borhot, deși  mesteca regulamentar din gumă. De cu seară pesemne, s-a îmbătat iarăși, îmi zic, o joie clasică, ce mai!    -Am început ziua cu dreptul, mi-au trimis mail cum că am câștigat la un concurs un voucher la cinema, zice Bogdan dând din mână, ca și cum n-ar fi fost mare lucru.    -Super, felicitări, se grăbi Barbir să-i spună. Dar apropo, tu parcă erai stângaci. Ar trebui să reformulezi: “Am început ziua cu stângul”, așa să zici de acum...

Bijù, mon amour

Ori de câte ori îmi amintesc de ea, îmi vine în minte părul ei scurt, des și cărunt, care parcă se unduia cu fiecare vorbă, ca și cum șuvițele de păr ar fi fost prelungirea cuvintelor. M-a fascinat întotdeauna la bunica mea expresivitatea ei, era de ajuns să-și ridice nasul scurt și ascuțit, sau să arunce priviri piezișe din ochii ei verzi, că știai că ai zis ceva nepotrivit. Dar de cele mai multe ori ne zâmbea nouă, nepoatelor, ne lua de mână și ne ducea spre dulapul secret în care se găseau toate comorile lumii. Mi-o amintesc în halatul ei maiestuos, din catifea purpurie, măturând covorul în drum spre dulapul cu minunății. Deschidea o ușiță cu o cheie pe care o avea mereu în buzunarul halatului și scotea de acolo cutia cu bijuterii. O cutie din porțelan pictat, cu o scenă victoriană, care, odată desfăcută, deșerta pe covor zeci de coliere masive, din argint, cu împletituri meșteșugite, brățări handmade, vechi, lucrate în filigran, cercei lungi de argint, inele cu pietre care străluceau în toate nuanțele curcubeului, talismane pe care, dacă le deschideai, dădeai de câte o poză îngălbenită de vreme, cu un chip de soldat. Am tot desfăcut talisman după talisman, până să-mi dau seama că era de fapt același chip, un bărbat cu fața prelungă, cu ochii mari, întunecați, cu o mustăcioară abia mijită și cu pomeți înalți. Un chip nobil, care te marca prin tristețea din ochi și prin albeața, ca de fecioară, a tenului. -Cine e acest domn? am întrebat-o într-o zi pe bunica. -Oh, o veche cunoștință, murmură ea, îmbujorându-se. De fapt, ce zic, e prima mea iubire, făcu ea. -Hai buni, povestește-ne, începurăm toate cele trei nepoate, așezate pe jos, pe covor, în jurul cutiei cu bijuterii. Aveam...

Avem o casă de construit. Cum procedăm?...

Iar e sâmbătă dimineața, momentul acela în care îmi beau cafeaua cu lapte, ascult muzica la radio și îmi planific treburile zilnice. Daa, voi începe cu balconul, trebuie măturat neapărat, căci nucul de lângă bloc își leapădă frunzele, una câte una, taman la mine în balcon. Mă și văd măturându-l și privind cu jind la curtea casei de lângă blocul nostru. O curte imensă, încă verde, cu o piscină cochetă, cu tufișuri rotunde străjuind gardul. La capătul curții – o casă din piatră și lemn, cu flori revărsându-se peste balustrada terasei. O minunăție de casă, ce mai! Dacă vă trece cumva prin cap zicala cu capra vecinului, să știți că au chiar și o capră, căreia îi mai dau drumul uneori la ros tufișurile de lângă gard. Imagine realizata cu Canva.com Casa vecinilor îmi amintește, prin florile din cerdac, de casa bunicilor mei dintr-un sat uitat de lume din Maramureș. Uitat de lume, poate. Dar nu și de mine. Parcă o văd și acum, opera de căpătâi a vajnicului meu bunic. O casă bine înfiptă în vatra satului, cu o fundație solidă, din piatră. Au folosit inclusiv pietre de râu la construcția ei, aduse cu carul cu boi din Valea Seacă. Bunicul era el un munte de om, dar tot a avut nevoie de ajutor. Cum și el își ajutase prietenii în tinerețe la construit case, aceștia nu l-au uitat și au pus umărul fară comentarii la construcția casei bunicului. Se adunau cu toții, cum mijeau zorile, își îndesau traista cu de-ale gurii, și porneau spre vale, de unde adunau pietre, le încărcau în car și le transportau înapoi, spre casă. Pământuri și păduri aveau cu toții, așa că sacrificau câțiva copaci pentru construcție, și zile întregi îi vedeai prin păduri, tăind și cărând...

Casa Micului Prinț

Una dintre cărțile preferate ale copilăriei adolescenței mele a fost “Micul Prinț”. Un ghemotoc de om, cu trup firav, cu ochii mari, plini de lumină, mereu curioși, prin care se vedea lumea într-un fel uimitor. M-a fascinat întotdeauna acest Mic Prinț, care poate pentru alții părea un naiv, dar pentru mine, un căutător neobosit al adevărului acestei lumi. S-au scris multe povești despre Micul Prinț, dar povestea pe care urmează să o scriu nu s-a scris încă. Se plimba într-o zi Micul Prinț prin ploaie, era o ploaie din acelea care părea că se prăvălesc necontenit din cer. Îi era frig, și șuvoaie de apă i se prelingeau prin păr, scăldându-i chipul într-o peliculă lucioasă. I se făcu și mai frig și se gândi că nu va mai putea înainta așa mult timp, că frigul îi vă pătrunde în oase și îl va îmbolnăvi. Nu-i plăcea deloc să fie bolnav. Așa că bătu în ușa primei case cu geamurile luminate. Un bătrân îi deschise în cele din urmă ușa, cu un scârțăit prelung. Avea un toiag noduros și niște ochelari cu rame strălucitoare. Dincolo de ei, niște ochi albaștri, care reușiseră cumva să-și păstreze tinerețea. -Ce te aduce aici, copile? îl interpelă bătrânul, trăgându-l în casă și oferindu-i un prosop imens în care să se cuibărească. -Ploaia, răspunse simplu Micul Prinț. -Tremuri cam tare, treci aici, lângă sobă. Fugări cu un gest o pisică albă, grasă, ce se încolăcise cu nonșalanță pe scăunelul de lângă sobă și îl pofti pe băiat să stea. Micul Prinț se așeză lângă foc și privi flăcările unduitoare care se vedeau prin ușița sobei. Îi mai venise inima la loc. Focul are puterea de a înveseli orice ființă, își zise. -E mai bine lângă foc, ai? Întrebă bătrânul cu...

Ca la mama tehnologiei acasă...

Pană de curent. Coșmarul oricărui dependent de tehnologie. S-a întâmplat de puține ori în ultimii ani să se ia curentul, dar m-au marcat atât de mult orele în care îmi era tăiată porția de laptop, consolă, televizor, încât m-am hotărât: mi-am luat generator de curent electric. Asta a fost doar așa, de încălzire, ca să vă faceți o idee cam unde mă aflu pe scara împătimiților de tehnologie. Da, am trecut până și de faza negării, sunt irecuperabilă de-acum. Eh, dar acum, că m-am descărcat și mi-am dezvăluit patima, să vă povestesc puțin despre casa mea. Micuțul apartament, mai bine zis, un sanctuar al tehnologiei. Accesorii laptop, micul meu colț de gaming, toate sunt acolo, în refugiul meu de după o zi lungă de lucru. Nu-mi lipsește nimic, am până și suport de laptop cu cooler inclus, pentru că mi se părea că se încinge prea tare mititelul când o ardea pe programe de editare foto. Câinele Tutu nu e nici el străin de ce se întâmplă de câțiva ani în casă. Are și el gadgetul lui, o lesă cu cip, pe care o poartă cu mândrie, mai ales că știe că în momentul în care îi pun lesa se iese afară la plimbare. via GIPHY Tehnologia ne-a intrat în casă pe ușa din față (ori de câte ori vine curierul cu ceva gadget nou apărut, pe ușa din față intră) și nu se dă dusă, nici măcar pe geam, desi babacii, când mai vin în vizită la mine, mai au tentația să arunce consola pe geam. Colțul de gaming e bine pus la punct și adesea vizitat, după ce se stinge lumina, începe distracția, cam asta e singura regulă. Imagine realizata cu Canva.com Ce-mi mai plac jocurileee! Heroes 3 a fost prima și...

La o cafea-fantezie

Mai degrabă visătoare decât vreo mare strategă, toată viața am încercat să mă disciplinez și să mai tai pe cât posibil din sesiunile de visat cu ochii deschiși pentru a duce la capăt task-urile zilnice. Deși îmi iese din ce în ce mai bine treaba cu organizarea, tot visatul cu ochii deschiși rămâne preferatul meu. Și cum visele astea au și ele nevoie de combustibil, cafeaua, în special cea de dimineață, dar nu numai e tovarășul perfect de visare. E de-ajuns să aud cum cafeaua se cerne prin filtru, să o torn apoi tacticos în cană și apoi daaa, să o adulmec și să o sorb și gata, fantezia se declanșează neîmblânzită. Ce tip de băutoare (de cafea) sunt via GIPHY Dacă stau și mă gândesc, cafeaua are o putere magică în ce mă privește. Eram înainte mult mai activă noaptea. Mă culcam târziu, mult după ce toate luminile s-au stins, îmi plăcea să ies, noaptea aveam și eu replici brici, eram în cea mai bună formă, iar ziua, pe de altă parte, dormitam și-mi încărcam bateriile pentru o nouă noapte. Ei, lucrurile s-au schimbat radical de când am început să consum cafea. Lichidul acesta plin de arome mi-a inversat ritmurile diurn-nocturn, așa încât am ajuns să iubesc diminețile, ziua, lumina. Acum nu mai visez foarte mult noaptea, dar visez cu nemiluita la o cafea ierbinte. Daca ar fi să mă definesc ca un anumit tip de băutor de cafea, aș intra în categoria heavy drinker, dar, cum ar spune orice dependent, în scopuri terapeutice. Pentru suflet, pentru minte. Și cum orice combustibil, fie el și pentru suflet și minte, are nevoie de a adevărată industrie și tehnologie în spate, ca să se producă, mă gândesc serios să investesc într-un espresor de cafea. Vreau...

Low-cost să fie, dar să știm și noi ce și cum

Suntem o țară minunată, însă totodată suntem și o țară de oameni săraci. Consecințele se văd în goana neobosită a românului după mocăciuni și promoții, în alergatul pensionarului de la primele ore ale dimineții după cel mai bun preț din oraș, în competiția de tip care pe care la deschiderea unui nou magazin, ia, neamule, tigaia, că e ieftin, în isteria care vine la pachet cu fiecare Black Friday. Nici transporturile aeriene nu aveau cum să scape de acest trend, așa că zborurile low-cost sunt la mare înălțime pe lista de priorități a românilor. via GIPHY Si, desigur, la pachet vin și câteva nemulțumiri. Că doar români suntem, ne place, dm’le, să comentăm. În contextul în care UE se codește să reglementeze niște condiții minime de călătorie, cei de la companiile aeriene își permit să modifice Termenii și Condițiile ori de câte ori au chef. Astfel, noi, pasagerii, trebuie să fim mereu în alertă, mereu informați, ca să nu ne trezim că rămânem ca proștii în aeroport, cu banii dați, suprataxați și nervoși. Eu am fost cu Wizz Air doar în City break-uri prin orașe europene, așa că un ghiozdan în care am îndesat strictul necesar plus geaca groasă pe mine au fost suficiente. Dacă ar fi însă cazul să plec într-o călătorie mai lungă, ei, aici se schimbă datele problemei. Și da, mi se pare corect să plătești dacă vrei bagaj mare. Un bagaj de mână să rămână un bagaj de mână efectiv. Adică mic. Vrei în plus, plătești. Platești priority = intri cu bagajul mare și ai spațiu suficient pentru el.Nu plătești priority = intri la final cu bagajul mic și ar trebui să ai loc pentru el tot sus (ceea ce nu se prea întâmplă). Trebuie înțeles că un preț mic va veni întotdeauna cu cât mai multe servicii extra la un cost tot mai mare. In ce mă privește, până acum am abordat stilul minimalist, cu bagajul de mână. Când apare însă un copil, se schimbă totul. La anu’ vom călători cu pitica, va fi primul ei zbor cu avionul. Cum are și ea o grămadă de lucrușoare, va trebui să-i achiziționăm unul dintre acele adorabile trolere copii, pe dimensiunile maxime admise, adică 45x35x20cm și de culoare NEAPĂRAT roz. Foto via TravelKit Vom călători cu Wizz Air, și cum va avea puțin peste 2 ani, vom lua cu noi și un cărucior portabil, pentru care am înțeles că nu se plătește vreo taxă, dacă odrasla are mai puțin de 4 ani. Ce-o să ne mai plimbăm pe faleză cu căruțul! Să vină numai vara odată :p Am pus ochii deja pe un asemenea troler, de pe Travelkit, magazinul specializat în bagaje de avion și accesorii de călătorie. De aici îmi iau și toate informațiile despre politica de bagaje a fiecărei companii care zboară în și din România, precum și un sortiment specializat de bagaje de avion, bagaje de mână Wizz Air, astfel încât să fiu întotdeauna pregătită de zbor. Partea și mai faină e că bagajele Travelkit au fost special proiectate la dimensiunile maxime permise de diferitele companii aeriene, astfel încât să poți beneficia de spațiul optim de bagaje în călătoriile tale.  via GIPHY Ca tot românul cârcotaș, am început cu ce nu-mi place la Termenii și Condițiile care țin de companiile low-cost. Ei, trecând peste mărunțișurile despre care am amintit deja, ar fi nedrept să nu salut existența acestor companii în România. E fantastic să poți visa într-o zi ploioasă la câteva zile pe o plajă însorită, și în momentul următor să îți rezervi zborul la un preț absolut decent. Pentru ca, la câteva ore distanță de primul gând, să te întinzi deja pe nisipul fierbinte. Mai mult, cu puțină documentare și răbdare, poți ieși super ieftin cu întregul sejur, de la bilet până la cazare, autobuzuri de la aeroport la cazare, etc. Sigure, cu condiții decente de călătorie, cu personal amabil, zborurile low-cost...

Dăm o tură cu Honda Type R?

Stau eu la o cafea dis de dimineață, e așa toamnă deja și așa dimineață încât mi-e dor de vara care tocmai a plecat. Doamne, încă 6 luni de frig. Brrrr. Tre’ să fac ceva să-mi fac sângele să circule mai repede prin vene, ceva adrenalină, orice. Altfel ruginesc și eu, ca frunzele astea care se prăvălesc prin cadrul ferestrei. Îmi deschid mailul. Same old spams. Aia cu newsletterele lor obosite, ăștialalți cu discounturi minuscule la prima comandă uriașă. Eh, marketing. Hooopppaa, da’ stai că e ceva aici! “Ai fost ales drept pilot al noului model Honda Type R, care va încerca să doboare recordul de viteză la categoria sa pentru un tur al celebrului circuit de la Nurburgring” , citesc eu pe nerăsuflate. Asta suna cum nu se poate mai bine. Aproape la fel de bine ca vorbele lui Soichiro Honda, “If Honda does not race, there is no Honda”. Mă uit la ceșcuța de cafea – zici că și spuma s-a aliniat cu astrele și cu toate, că parcă văd logo-ul Honda ițit prin spumă. Imagine realizată cu Canva.com Citesc mai departe, sorbind din cafeaua aburindă: “Nu ai decât să-ți alegi un copilot, o personalitate la alegerea ta – orice personalitate, persoană publică, din orice domeniu, din trecut sau din prezent”. Pun mâna înfrigurată pe telefon. -Salut, Mihai Dobrovolski! Am o veste bună pentru tine. Poți fi fericitul copilot pe circuitul de la Nürburgring, alături de mine, o umilă fană de-ale tale, mare amatoare de Guerilla de dimineață, dar și de viteză și turații. Stiu, băieții sunt de obicei cu viteza, dar eu sunt un specimen mai aparte. Nu mă sperie viteza, ba dimpotrivă, îmi face inima să țopăie de fericire. Tot ce trebuie să faci este să zici DA! -Neh, nu cred, n-am timp, sunt extrem de prins zilele astea.. -Hai mă, Dobrooo! Faci și tu o femeie fericită, ești un fin psiholog, știi doar cât de rar se întâmplă asta. -Heheh, adevărat! Dar nici măcar nu te cunosc. Ce treabă am eu cu fericirea ta? Vezi-ți de fericire, se aude vocea lui plictisită. -Da, dar noul model de la Honda, noul Civic Type R, pe ăsta-l cunoști? -Ai zis Honda? M-ai atins la punctul sensibil. Prima mea motocicletă, primul meu poster de pe ușa dulapului. Câte amintiri! -Eh, să vezi acum, pe fast forward! E despre viitor, nu despre trecut. E un model revoluționar, care te frapează prin tehnologia inspirată din motorsport, și prin interiorul care e făcut parcă pentru un adevărat temerar, preferatul meu dintre modelele Honda. Ce zici, te bagi la un test drive cu mine? -Eu am alt tip de mașină, știi doar, am vorbit de atâtea ori despre ea la radio. Dar nu pot rezista unui test drive cu o Honda nou-nouță, îți dai seama. Hai, cu un drum te fac și pe tine fericită. Râse scurt. ‘Nuff said, ne vedem mâine pe Nürburgring! Închid telefonul, cu inima batându-mi tare de tot. A început toamna. Așa să tot înceapă! via GIPHY A doua zi, Mihai Dobrovolski, el însuși, se înființează în fața mea, îmi strânge mâna ferm și îmi aruncă o privire scurtă, intensă, cu ochii lui mai albaștri ca cerul. -Am întârziat, stiu, scuze, dar sunt prins cu tot felul, începe el. –No problem, recuperăm noi imediat din întârziere. Și nu ca CFR-ul, ci Honda style, trag eu cu ochiul. -Iți mărturisesc că am venit mai mult pentru Honda decât pentru tine, făcu Dobrovolski zâmbind. Mă așteptam să dau peste vreo ciudată, o fană înrăită care o să mă ceară de soț, cum mi se întâmplă adesea. Dar acum, că te văd, pari o femeiușcă ok, cu toate acasă. Râse, privind la verigheta de pe degetul meu. Presimt c-o să ne distrăm. -Acestea fiind zise, ne îmbarcăm și noi? Într-o mașină a unei companii care deține recordul de timp pe Nürburgring pentru un model cu tracțiune față. Poate reușim să și...

Moda ne face și ne desface

Moda, galeria aceasta fascinantă de tendințe și imagini, de asortări și texturi, de nuanțe, de lumini și umbre! Crez pentru unii, capriciu pentru alții, moda se înnoiește și se reinventează sezon după sezon. Tendințele modei de primavară-vară 2020 s-au conturat cu aproape un an în urmă, odată cu show-urile de pe catwalk semnate de marii designeri. Ca trend general, materialele ușoare, croiurile mai lejere și mai ales texturile skin friendly sunt la mare căutare în sezonul cald. Săptămânile Modei din marile capitale ale lumii au fost și pentru acest an sursa de inspirație pentru noile trenduri. Mai multă culoare, accesorii fanteziste, printuri care animează un outfit altfel tern, pantofi dn piele întoarsă, cu șireturi în culori neon, acestea au fost cele mai năstrușnice tendințe în moda 2020. Pentru noi ăștia, muritorii, când vine vorba de a crea o ținută la limita dintre casual și eleganță, cea mai la îndemănă strategie este să combini o piesă versatilă, din colecțiile noi, cu una clasică, pe care o ai deja în dressing. Tendințele anului viitor aprind deja imaginația iubitoarelor și iubitorilor de modă. Fior care nu m-a cruțat nici pe mine, așa că am luat la răsfoit câteva reviste glossy, câteva site-uri de lifestyle & beauty și m-am pus la curent cu noile trenduri. via GIPHY Ce nu mi-a plăcut: volanele Foto via Yahoo Perfecte pentru o rochie de fetiță sau pentru fusta unei dansatoare profesioniste, volanele nu mi-au plăcut niciodată pe…bluze. Deși se spune că avantajează femeile cu sânii mici, volanele sunt mult prea romantice și copilărești pentru gusturile mele. Nu le-aș purta! Ce mi-a plăcut – adidașii cu talpă masivă Foto via Answear Noile modele de sneakerși marca Nike vin cu o talpă masivă și cu o siluetă futuristă. Mă bucur că se vor purta în noul an, sunt un mare fan, chiar dacă îi porți la palton sau la fustă. Câteva perechi de sneakerși futuriști și cateva botine de damă și genți de damă și garderoba pentru anul viitor arată deja mult mai bine. Despre moda feminină s-au scris tomuri întregi, dacă ar fi să punem laolaltă articolele din revistele de lifestyle&beauty. Astăzi voi scrie și despre moda masculină, încă o mică cenușăreasă la noi, dacă e să comparăm cu analiza modei sexului opus. Un bărbat bine îmbrăcat întoarce capete și îi spune multe unei femei: are bun gust, imaginație, e îngrijit sau…are un consilier de modă priceput. Am analizat și eu noile tendințe fashion în materie de îmbrăcăminte bărbați. Una dintre tendințe nu mi-a plăcut deloc. Nu-mi place: Denim din cap până-n picioare Foto via Pinterest Deși o piesă clasică, un element-cheie al oricărei garderobe masculine, denimul pentru bărbați vine în fiecare nou sezon cu câteva detalii care se impun rapid ca trenduri. Designerii se întrec cu fiecare nouă colecție să aducă în prim-plan croiuri cât mai fluide, texturi skin friendly, a căror atingere declanșează o senzație de moliciune și prospețime. N-am nimic împotriva denimului, să ne-nțelegem. O pereche de jeans bărbați bine croiți sunt o piesă statement. Dar NU denim din cap până-n picioare: geaca din denim, cămașă, jeanși și, de ce nu, pantofi din denim. E mult prea mult! Ce-mi place: o mărime în plus la blaizere Sursa foto: Vogue Cea mai îndrăgită casă de moda franceza a lansat la Paris colecția de primăvară-vară 2020 pe segmentul menswear. Ca și concept, francezii au mers pe blaizere purtabile, care să sublinieze printr-o siluetă supradimensionată o atitudine fermă, masculină. O mărime în plus la blaizere, dar și la cardigane sau la paltoane bărbați, aduce o notă de masculinitate colecției, dar și o tendință controversată, căreia probabil îi va trebui ceva timp până să fie adoptată de iubitorii de modă de pe toate meridianele. Un astfel de concept se îndepărtează mult de imaginea delicată a bărbatului efeminat, pe care am tot văzut-o pe catwalk în ultimii ani. Lanvin promovează un bărbat puternic, conștient de locul lui în lume. Dacă și tu...

Incepe in curand SuperBlog de toamna!...

O nouă ediţie a SuperBlog e gata să înceapă. Să curgă cu pitch-uri, cu probe, cu deadline-uri, cu provocări, cu punctaje și, sigur că da, cu premii. Te poți înscrie la SuperBlog 2019 începând cu 1 septembrie. Iar competiția bloggerilor se desfășoară între 1 octombrie și 30 noiembrie. I’m in! Inscrie-te si tu urmând pașii de mai jos: citești regulamentul competiției;îți anunţi participarea în SuperBlog 2019 într-un scurt articol pe blogul tău;completezi formularul de înscriere;după validarea înscrierii, îți poți accesa contul SuperBlog și, începând de la 1 octombrie, când se lansează prima probă a competiției, iți înregistrezi articolele în contul propriu din platforma SuperBlog, pentru a fi jurizate. 1 octombrie,...

Manichiura, bat-o vina!...

Mâinile. Nu poți să nu le observi. Au o expresivitate a lor, o limbă a lor, un discurs. Felul în care se mișcă, se aliniază pe lângă corp, se unduiesc și explică. Iar unghiile unei femei au și ele atâtea de zis! Curate sau cu resturi de jeg? Tăiate scurt, rotunjite, ascuțite, pătrățoase? Exfoliate sau puternice? Lucioase sau mate? Rozalii sau îngălbenite? Apoi intră culoarea în scenă. Și textura, și luciul. O manichiură bine făcută devine un spectacol în sine. O simplă scanare a manichiurii unei femei și pot să-i fac un mic profil psihologic, să-ți spun prin ce fel de perioada a viețîi trece, dacă e o lady cu gusturi fine sau o țață de oraș. O manichiură perfectă denotă o persoană să care se respectă pe sine și pe ceilalți. O culoare intensă arată îndrăzneala, dorința de a ieși în evidență, de a se explima pe sine. Culoarea unghiilor asortată cu a îmbrăcămințîi arată o persoană căreia ii e frică de noutate, care preferă să nu iasă din zona de confort. Unghiile cu gel, cu modele de sezon, gen brăduți sau steluțe de Crăciun, sau iepuraș de Paște, denotă o persoană copilăroasă și fermecătoare. Unghiile lungi, în culori calde, denotă senzualitate și feminitate. Unghiile cu model vorbesc despre o femeie pentru care simțul estetic este vital.  În timp ce scriu această postare, îmi dau seama că, de fapt, diferitele etape ale vieții mele s-au reflectat în manichiura mea. Iată cum:   Hai mai bine despre copilărie să vorbim Unghiile, eterna poveste. Încă de când eram de-o șchioapă îmi amintesc că făceam schimb de oje cu fetele de la bloc și cum dădea vara pe uliță, încălțam încântate săndăluțele și ne etalam degetele cu unghii colorate. Unghiile de la mâini erau mai norocoase:...

Un ghid infailibil de economisire acasă...

Ați simțit vreodată că vă doare inima când alții consumă cu nemiluita, doar pentru că sunt ei mai perfecționiști, mai gospodari decât gospodarii, și se încăpățânează să risipească resurse cu o inconștiență care te zgârâie nu numai pe retină, ci și pe creier? Să curgă dom’le apă, să duduie mașina și uscătorul de rufe, să se rotească odată contorul ăla că doar de aia-i contor! Cu gândul la asemenea oameni, am pus cap la cap câteva profiluri de gospodari care nu au nici cea mai vagă intenție de a economisi că deh, doar trăim în era consumerismului, si asta se reflectă nu numai în cozile la casele de marcat din supermarket, ci și prin consumul uriaș de resurse. Genul care lasă apa să curgă cu nemiluita când spală o ceașcă de cafea     Am fost la o cafea weekendul trecut la vecina de la parter. Pe cât de savuroasă a fost cafeaua, pe atât de mult m-a durut inima după, când a venit momentul spălării ceștilor. Să vezi atunci desfășurare de forțe! Robinetul pe maxim, duduia săracul sub presiunea apei, timp de aproape 5 minute, pentru două amarâte de ceșcuțe de cafea. Nu știu dacă a fost doar o tentativă a vecinei de a-mi demonstra cât de gospodină perfecționistă e ea, cât de mult ține ea ca ceșcutele să-i fie imaculate, strălucitoare, sau pur și simplu așa face de fiecare dată. Cum am procedat eu. Nu m-am putut abține și i-am recomandat o mașină de spălat vase. Clasa A+, elegant. Achizitionasem eu una de curând, și diferența la factura la apă s-a văzut din prima lună. Iar vasele ies chiar mai curate.    Genul care lasă robinetul să curgă în neștire, ca să aibă parte de apă rece-rece pe timp de vară   Oricât de ciudat ar suna, e un...

Lungul drum de la un blog neobișnuit la proză...

  “Muab’dib știa că orice experiență poartă cu sine o lecție.” Frank Herbert – Dune   Să găsești din când în când ceva care să te inspire. Ce poate fi mai uman de atâta, mai fascinant și mai motivant? Cum simțim că ne cresc aripi de câte ori ne însuflețește un vis! Cum luăm bucățică cu bucățică din inspirația care ne alimentează visul și o păstrăm o clipă în căușul palmelor, atenți să n-o strivim. Ce mă inspiră? Ce altceva ar putea să mă inspire dacă nu oamenii? Că doar nu-s un Sadoveanu, să mă inspire peisajele. Oameni care, la rândul lor, au pus un pariu cu ei înșiși. Pizzeria neobișnuită, pusă pe roate de o echipă de entuziaști, Dodo Pizza livrează în 45 de minute, iar dacă se întâmplă să întârzie, regula e să ofere o pizza gratis! La prima vedere ai zice că e o simplă strategie de marketing. Dar nu, regula nu este valabilă doar o anumită perioadă de timp sau doar într-o anumită pizzerie. ci întotdeauna. Că pizza este cea mai bună în primele 45 de minute, fiind, evident, fierbinte, nu este un secret pentru nimeni. Cei de la Dodo Pizza știu asta foarte bine și, cu costuri enorme uneori, au reușit să nu-și încalce regula. Determinare care mă inspiră și pe mine să-mi păstrez promisiunea față de mine însămi și deadline-urile pe care mi le-am fixat. Cei de la Dodo Pizza gândesc out of the box. Și nu numai pe partea de business propriu-zis, ci și pe partea de backstage. Iată de ce, vor lansa un blog neobișnuit, un blog Dodo Pizza așadar, intitulat Pizzeria Neobisnuită, în care vor povesti absolut toate nebuniile care se intamplă în interiorul companiei. De la succes la eșec, de la cifre concrete la...

Cu marea-n gând

Cum dă vara pe-o ulucă, Cum îmi vine dor de ducă; Betoanele din orașu-ncins Mă sufocă și mă-ndrept întins Spre răcoarea valului, Spre briza litoralului. Soțul mi-l iau de mână Că dacă mă mai amână Cu planul de vacanță Mă fac brusc o babă cloanță. Așa că știe bietul Că eu, ca tineretul, Vreau doar să mă distrez, Și să mă relaxez. Concediul pentru mine E rost de trăit bine, Trântită pe șezlong, Cu vântul vagabond, Prin plete să îmi bată Pe pielea mai bronzată. Fetița o să zburde Când de mare aude. Cum am ajuns la mare Și-am ieșit din parcare, Spre piscină mă-ndrept Și iau apa în piept, Doamne, ce răcoare, Ce binecuvântare! După drumul cel lung Canicula o alung Cu un cocktail cu gheață, Pe urmă mă duc ață Camera s-o inspectez, La hotel cu piscină mă cazez Cu cei doi dragi ai mei Mișunând ca niște zmei Prin cameră sau pe la duș, Cu ursulețul gri de pluș Plasat deja prin așternut- Să-l lăsăm acasă nu s-a putut. La Hotel Miorița Neptun Hainele de vacanță mi le pun Prin foișoare și la terasa de la bar Ne-om relaxa, și n-om avea habar De toate câte-n urmă le-am lăsat, Griji, grafice, program de învățat, Un hotel cu tradiție-am ales Dar renovat din temelii și dres, Cu așternuturile curate, Cu saltele noi și draperii-nflorate, Cu camerele frumos decorate, Cu aer condiționat dotate. De la balcon, inflexiuni de apă Albastră voi admira de-ndată. Și-apoi să nu uităm nici de mâncare, Căci mi se face poftă la mare De un ice coffee cu bucăți de ciocolată, De pești și midii, dar și de-o salată. Dar se-ngrijesc cei de la hotel De trei mese pe zi, fel după fel, Așa încât nu ne mai rămâne...

Gata, am găsit dieta perfectă pentru mine...

N-am avut niciodată probleme cu greutatea. Sunt din familie de “slabi”, n-am fost nevoită de când mă știu să îmi înlocuiesc hainele din dulap pe motive de kilograme în plus, nici să încep vreo dietă. Le tot vedeam pe prietenele mele că se luptă să intre în formă, de cele mai multe ori le apuca odată ce mijea primăvara prin copaci. Bucuria că au dat jos câteva kilograme, apoi frustrarea că le-au pus la loc. O luptă în toată regulă, ce mai! Ei, eu am fost norocoasa care îmi etalam aceeași talie de silfidă, aceleași forme nici prea lucrate, nici prea voluptoase, nici prea “șnur”. Toate aveau să se schimbe însă. Când a apărut ea. Fetița. Monstrulețul. Minunea. A dus atât de multe în viața mea, inclusiv câteva kilograme pe cât de nedorite, pe atât de încăpățânate. E ca și cum corpul mea s-ar fi obișnuit bine mersi cu noua greutate și, orice aș încerca, rămâne la fel. Ei, dar lucrurile nu vor rămâne așa. Iubesc să fiu slabă, iată de ce: …am libertatea de mișcare pe care ți-o dă greutatea ideală, te simți ca un fulg, ai mobilitate și grație. Nu sunt o fire sportivă, dar sunt extrem de mobilă. Să mă țină cineva închisă în casă câteva zile și s-a dus toată joie de vivre. Să parcurg kilometri, să iau la pas cartierul, orașul, parcul, asta da, mă ține în viață! …hainele mele dragi, achiziționate pe măsura mea de acu’ câțiva ani rămân mereu acolo, gata de a fi purtate și indiferent dacă ies din modă la anu’, eu pot să fiu și puțin demodată, dacă vor mușchii mei, dar la fel de suplă și grațioasă. Oricum, demodată nu voi fi, asta e clar, atâta timp cât am cât de cât imaginație...

E primavara, e rost de alergat...

I-am tot vazut pe vecinii de cartier alergand cu fularul pe gura toata iarna. N-am fost la fel de curajoasa, asa ca am stat pitita si am asteptat primavara ca sa ies la alergat. Mi-am downloadat aplicatia de alergat pe iPhone si am purces la marathon training in toata puterea cuvantului. Anii trecuti obisnuiam sa alerg cu o prietena, dar m-am mutat si am ramas singurica pe traseu. Am avut emotii ca nu voi ramane motivata along the way, dar statisticile din aplicatie m-au motivat sa merg mereu mai mult, mai departe, sa-mi depasesc propriile recorduri. Deocamdata alerg in jurul parcului din cartier, dar incet-incet planuiesc sa trec granita cartierului si sa alerg si eu prin ditamai parcul central, ca profesionistii. Va tin la curent cu...

Un el și o ea, gata povestea...

Un el și o ea, suficient Pentru ca povestea să-nceapă fervent, Ca orice poveste de dragoste De-ți vine să zici bogdaproste Că ți s-a-ntâmplat tocmai ție În viață o asemenea minunăție. Sau, dimpotrivă, te poți trezi Afurisind spre miazăzi Și spre miazănoapte deopotrivă Că astrele ți s-au pus împotrivă, Că dragostea din nou te-a trădat, Că omul iubit te-a lăsat. Sau că l-ai lăsat tu pe el, Ca Aurora, într-un exces de zel, Pe inginerul Runcan, un personaj Cu care a tot intrat ea la filaj, Ironic, masculin și cu chimie ‘Ntre ei, de-ai fi zis că pe vecie Ei doi vor fi, dar vezi că în final Pe altul l-a ales, dusă de val. Și soțul meu aduce cu Runcan Și asta nu o zic după un an Căci îl cunosc de o decadă Și mi-e drag cu-a lui tiradă Mai ironică, mai caldă, Punctată cu glume fine Care mă topesc pe mine. “Ca la ședință, bravo, ca la ședință” Îmi șoptește și el cu biruință Când pe fata noastră o educ Cu pedanterie coborâtă din nuc “Ca la partid, așa, ca la partid”, Îmi aruncă pe un un ton acid, De câte ori încerc să îl conving, Cu forța rezistența să i-o-nving. Că am dreptate eu, aceeași eu, Că pot fi și mielușea, dar pot fi zmeu. O Aurora Serafim, aterizată În era noastră tehnologizată. Iar soțul meu, Runcanul meu cel drag, Îmi pune mereu exagerării prag, Căci știe el, cu logică de inginer, Să-mi taie macaroana, cu mână de fier, Dar eu, cu intuiția de fată Ripostez mereu, încă o dată. Se știe doar, că intuiția feminină Bate orice logică masculină. Și când în rânduri scrise cu dichis Găsești aceeași dialectică, precum în vis, Sidonia Drăgușanu e autoarea Care găsea în...

Cardio static sau Interval Training? Mar27

Cardio static sau Interval Training?...

Ați auzit, probabil, multe sfaturi legate de fitness de-a lungul anilor, unele dintre ele contradictorii, de la diferiți instructori, emisiuni TV și prieteni de la sală. Pentru a clarifica lucrurile, am căutat experți de fitness de top si le-am cerut sfaturi legate de slabire si de "bune practici" in efectuarea exercitiilor fizice. Iata cateva dintre ele: 1. Inlocuiti exercitiile cardio statice cu Interval Training Drumul spre un corp mai slab nu este neaparat un maraton. Sunt explozii de efort intensiv asociate cu eforturi mai lente, de recuperare. Cincisprezece pana la 20 de minute de antrenament, realizate astfel, pot arde mai multe calorii decat o ora de cardio, in regim static. Și spre deosebire de exercitiile lente, intervalele pot să vă păstreze corpul in stare de ardere a grasimilor mult după ce antrenamentul se termină. Totodata, pentru un plus de masa musculara, puteti incerca un aport de proteine de calitate, sau alte suplimente nutritive. 2. Îndoiți-vă mijlocul înainte de fiecare exercițiu Mijlocul este mult mai mult decât un six pack de mușchi care se ascund sub piele - este un sistem de mușchi care se înfășoară în jurul întregului trunchi, stabilizează corpul, protejează coloana vertebrală de rănire și va ține în poziție verticală. Flexați acesti mușchi înainte de fiecare exercițiu pentru a vă menține spatele sănătos, echilibrat. 3. Creșteți intervalul de mișcare Adăugați mai multe exercitii la fiecare sedinta de fitness și creșteți eficiența antrenamentului prin mărirea intervalului de mișcare. Puneți greutatea până când se află la un centimetru sau doi deasupra pieptului. Ridicați genunchii la fiecare pas. Ridicați piciorul din față sau din spate pe lungime. Mai mult din fiecare mișcare și corpul vostru vă va mulțumi. 4. Exploatati la maxim ridicarea lenta a greutatilor Tendința de "ridicare lentă" ar trebui să se limiteze...