Despre modă și alți demoni...

Se spune că rămânem ancorați în stilul vestimentar de la vârsta la care am avut cel mai mare succes. Nu știu, așa o fi? Cert este că la capitolul stil vestimentar, sunt o fire cameleonică. Mi-am schimbat straiele cu fiecare vârstă pe care am trăit-o, m-am lepădat de vechile piese vestimentare, am trecut prin etape care m-au făcut să mă descopăr și, odată ce găseam noi valențe în mine, îmi alegeam noi haine, care să se potrivească cu noua ființă care devenisem. Asta a însemnat o resetare completă a garderobei, odată cu fiecare vârstă, pentru că nu sunt genul care să păstreze în dulap rochia de banchet. Pentru suveniruri, există altfel de obiecte. În timp ce scriu această postare, îmi dau seama că, de fapt, diferitele etape ale vieții mele s-au reflectat în îmbrăcămintea mea. Iată cum: Hai mai bine despre adolescență să vorbim Imagine realizata cu Canva.com Hainele, eterna poveste. O poveste care se reinventează mereu, o poveste cu final deschis, căci nu se știe niciodată ce va aduce viitorul prin cataloagele fashion. Adolescența a fost pentru mine, o eră a extremelor. Am avut și eu perioada mea rebelă, cum să nu? Nervi, muzici, prieteni, ieșiri, cărți și confesiuni. Și rock, mult rock. Ca să dau bine în gașca mea de rockeri, era o listă lungă de must-uri. Păr lung, cu șuvițe verzi sau albastre, rochii negre, lungi sau blugi skinny sfâșiați pe la genunchi, bocanci fie iarnă fie vară și da, bineînțeles, unghiuțe negre. Țin minte că am căutat o jumătate de an o geacă de piele care să-mi vină bine și pe când am găsit-o, a venit vara. Am purtat-o cu mine prin magazine și târguri și pe prietena  mea, care a rezistat eroic, cu promisiunea a o scoate la o limonadă...

La o cafea-fantezie

Mai degrabă visătoare decât vreo mare strategă, toată viața am încercat să mă disciplinez și să mai tai pe cât posibil din sesiunile de visat cu ochii deschiși pentru a duce la capăt task-urile zilnice. Deși îmi iese din ce în ce mai bine treaba cu organizarea, tot visatul cu ochii deschiși rămâne preferatul meu. Și cum visele astea au și ele nevoie de combustibil, cafeaua, în special cea de dimineață, dar nu numai e tovarășul perfect de visare. E de-ajuns să aud cum cafeaua se cerne prin filtru, să o torn apoi tacticos în cană și apoi daaa, să o adulmec și să o sorb și gata, fantezia se declanșează neîmblânzită. Ce tip de băutoare (de cafea) sunt via GIPHY Dacă stau și mă gândesc, cafeaua are o putere magică în ce mă privește. Eram înainte mult mai activă noaptea. Mă culcam târziu, mult după ce toate luminile s-au stins, îmi plăcea să ies, noaptea aveam și eu replici brici, eram în cea mai bună formă, iar ziua, pe de altă parte, dormitam și-mi încărcam bateriile pentru o nouă noapte. Ei, lucrurile s-au schimbat radical de când am început să consum cafea. Lichidul acesta plin de arome mi-a inversat ritmurile diurn-nocturn, așa încât am ajuns să iubesc diminețile, ziua, lumina. Acum nu mai visez foarte mult noaptea, dar visez cu nemiluita la o cafea ierbinte. Daca ar fi să mă definesc ca un anumit tip de băutor de cafea, aș intra în categoria heavy drinker, dar, cum ar spune orice dependent, în scopuri terapeutice. Pentru suflet, pentru minte. Și cum orice combustibil, fie el și pentru suflet și minte, are nevoie de a adevărată industrie și tehnologie în spate, ca să se producă, mă gândesc serios să investesc într-un espresor de cafea. Vreau...

Dăm o tură cu Honda Type R?

Stau eu la o cafea dis de dimineață, e așa toamnă deja și așa dimineață încât mi-e dor de vara care tocmai a plecat. Doamne, încă 6 luni de frig. Brrrr. Tre’ să fac ceva să-mi fac sângele să circule mai repede prin vene, ceva adrenalină, orice. Altfel ruginesc și eu, ca frunzele astea care se prăvălesc prin cadrul ferestrei. Îmi deschid mailul. Same old spams. Aia cu newsletterele lor obosite, ăștialalți cu discounturi minuscule la prima comandă uriașă. Eh, marketing. Hooopppaa, da’ stai că e ceva aici! “Ai fost ales drept pilot al noului model Honda Type R, care va încerca să doboare recordul de viteză la categoria sa pentru un tur al celebrului circuit de la Nurburgring” , citesc eu pe nerăsuflate. Asta suna cum nu se poate mai bine. Aproape la fel de bine ca vorbele lui Soichiro Honda, “If Honda does not race, there is no Honda”. Mă uit la ceșcuța de cafea – zici că și spuma s-a aliniat cu astrele și cu toate, că parcă văd logo-ul Honda ițit prin spumă. Imagine realizată cu Canva.com Citesc mai departe, sorbind din cafeaua aburindă: “Nu ai decât să-ți alegi un copilot, o personalitate la alegerea ta – orice personalitate, persoană publică, din orice domeniu, din trecut sau din prezent”. Pun mâna înfrigurată pe telefon. -Salut, Mihai Dobrovolski! Am o veste bună pentru tine. Poți fi fericitul copilot pe circuitul de la Nürburgring, alături de mine, o umilă fană de-ale tale, mare amatoare de Guerilla de dimineață, dar și de viteză și turații. Stiu, băieții sunt de obicei cu viteza, dar eu sunt un specimen mai aparte. Nu mă sperie viteza, ba dimpotrivă, îmi face inima să țopăie de fericire. Tot ce trebuie să faci este să zici DA! -Neh, nu cred, n-am timp, sunt extrem de prins zilele astea.. -Hai mă, Dobrooo! Faci și tu o femeie fericită, ești un fin psiholog, știi doar cât de rar se întâmplă asta. -Heheh, adevărat! Dar nici măcar nu te cunosc. Ce treabă am eu cu fericirea ta? Vezi-ți de fericire, se aude vocea lui plictisită. -Da, dar noul model de la Honda, noul Civic Type R, pe ăsta-l cunoști? -Ai zis Honda? M-ai atins la punctul sensibil. Prima mea motocicletă, primul meu poster de pe ușa dulapului. Câte amintiri! -Eh, să vezi acum, pe fast forward! E despre viitor, nu despre trecut. E un model revoluționar, care te frapează prin tehnologia inspirată din motorsport, și prin interiorul care e făcut parcă pentru un adevărat temerar, preferatul meu dintre modelele Honda. Ce zici, te bagi la un test drive cu mine? -Eu am alt tip de mașină, știi doar, am vorbit de atâtea ori despre ea la radio. Dar nu pot rezista unui test drive cu o Honda nou-nouță, îți dai seama. Hai, cu un drum te fac și pe tine fericită. Râse scurt. ‘Nuff said, ne vedem mâine pe Nürburgring! Închid telefonul, cu inima batându-mi tare de tot. A început toamna. Așa să tot înceapă! via GIPHY A doua zi, Mihai Dobrovolski, el însuși, se înființează în fața mea, îmi strânge mâna ferm și îmi aruncă o privire scurtă, intensă, cu ochii lui mai albaștri ca cerul. -Am întârziat, stiu, scuze, dar sunt prins cu tot felul, începe el. –No problem, recuperăm noi imediat din întârziere. Și nu ca CFR-ul, ci Honda style, trag eu cu ochiul. -Iți mărturisesc că am venit mai mult pentru Honda decât pentru tine, făcu Dobrovolski zâmbind. Mă așteptam să dau peste vreo ciudată, o fană înrăită care o să mă ceară de soț, cum mi se întâmplă adesea. Dar acum, că te văd, pari o femeiușcă ok, cu toate acasă. Râse, privind la verigheta de pe degetul meu. Presimt c-o să ne distrăm. -Acestea fiind zise, ne îmbarcăm și noi? Într-o mașină a unei companii care deține recordul de timp pe Nürburgring pentru un model cu tracțiune față. Poate reușim să și...

Incepe in curand SuperBlog de toamna!...

O nouă ediţie a SuperBlog e gata să înceapă. Să curgă cu pitch-uri, cu probe, cu deadline-uri, cu provocări, cu punctaje și, sigur că da, cu premii. Te poți înscrie la SuperBlog 2019 începând cu 1 septembrie. Iar competiția bloggerilor se desfășoară între 1 octombrie și 30 noiembrie. I’m in! Inscrie-te si tu urmând pașii de mai jos: citești regulamentul competiției;îți anunţi participarea în SuperBlog 2019 într-un scurt articol pe blogul tău;completezi formularul de înscriere;după validarea înscrierii, îți poți accesa contul SuperBlog și, începând de la 1 octombrie, când se lansează prima probă a competiției, iți înregistrezi articolele în contul propriu din platforma SuperBlog, pentru a fi jurizate. 1 octombrie,...

Manichiura, bat-o vina!...

Mâinile. Nu poți să nu le observi. Au o expresivitate a lor, o limbă a lor, un discurs. Felul în care se mișcă, se aliniază pe lângă corp, se unduiesc și explică. Iar unghiile unei femei au și ele atâtea de zis! Curate sau cu resturi de jeg? Tăiate scurt, rotunjite, ascuțite, pătrățoase? Exfoliate sau puternice? Lucioase sau mate? Rozalii sau îngălbenite? Apoi intră culoarea în scenă. Și textura, și luciul. O manichiură bine făcută devine un spectacol în sine. O simplă scanare a manichiurii unei femei și pot să-i fac un mic profil psihologic, să-ți spun prin ce fel de perioada a viețîi trece, dacă e o lady cu gusturi fine sau o țață de oraș. O manichiură perfectă denotă o persoană să care se respectă pe sine și pe ceilalți. O culoare intensă arată îndrăzneala, dorința de a ieși în evidență, de a se explima pe sine. Culoarea unghiilor asortată cu a îmbrăcămințîi arată o persoană căreia ii e frică de noutate, care preferă să nu iasă din zona de confort. Unghiile cu gel, cu modele de sezon, gen brăduți sau steluțe de Crăciun, sau iepuraș de Paște, denotă o persoană copilăroasă și fermecătoare. Unghiile lungi, în culori calde, denotă senzualitate și feminitate. Unghiile cu model vorbesc despre o femeie pentru care simțul estetic este vital.  În timp ce scriu această postare, îmi dau seama că, de fapt, diferitele etape ale vieții mele s-au reflectat în manichiura mea. Iată cum:   Hai mai bine despre copilărie să vorbim Unghiile, eterna poveste. Încă de când eram de-o șchioapă îmi amintesc că făceam schimb de oje cu fetele de la bloc și cum dădea vara pe uliță, încălțam încântate săndăluțele și ne etalam degetele cu unghii colorate. Unghiile de la mâini erau mai norocoase:...

Un ghid infailibil de economisire acasă...

Ați simțit vreodată că vă doare inima când alții consumă cu nemiluita, doar pentru că sunt ei mai perfecționiști, mai gospodari decât gospodarii, și se încăpățânează să risipească resurse cu o inconștiență care te zgârâie nu numai pe retină, ci și pe creier? Să curgă dom’le apă, să duduie mașina și uscătorul de rufe, să se rotească odată contorul ăla că doar de aia-i contor! Cu gândul la asemenea oameni, am pus cap la cap câteva profiluri de gospodari care nu au nici cea mai vagă intenție de a economisi că deh, doar trăim în era consumerismului, si asta se reflectă nu numai în cozile la casele de marcat din supermarket, ci și prin consumul uriaș de resurse. Genul care lasă apa să curgă cu nemiluita când spală o ceașcă de cafea     Am fost la o cafea weekendul trecut la vecina de la parter. Pe cât de savuroasă a fost cafeaua, pe atât de mult m-a durut inima după, când a venit momentul spălării ceștilor. Să vezi atunci desfășurare de forțe! Robinetul pe maxim, duduia săracul sub presiunea apei, timp de aproape 5 minute, pentru două amarâte de ceșcuțe de cafea. Nu știu dacă a fost doar o tentativă a vecinei de a-mi demonstra cât de gospodină perfecționistă e ea, cât de mult ține ea ca ceșcutele să-i fie imaculate, strălucitoare, sau pur și simplu așa face de fiecare dată. Cum am procedat eu. Nu m-am putut abține și i-am recomandat o mașină de spălat vase. Clasa A+, elegant. Achizitionasem eu una de curând, și diferența la factura la apă s-a văzut din prima lună. Iar vasele ies chiar mai curate.    Genul care lasă robinetul să curgă în neștire, ca să aibă parte de apă rece-rece pe timp de vară   Oricât de ciudat ar suna, e un...

Lungul drum de la un blog neobișnuit la proză...

  “Muab’dib știa că orice experiență poartă cu sine o lecție.” Frank Herbert – Dune   Să găsești din când în când ceva care să te inspire. Ce poate fi mai uman de atâta, mai fascinant și mai motivant? Cum simțim că ne cresc aripi de câte ori ne însuflețește un vis! Cum luăm bucățică cu bucățică din inspirația care ne alimentează visul și o păstrăm o clipă în căușul palmelor, atenți să n-o strivim. Ce mă inspiră? Ce altceva ar putea să mă inspire dacă nu oamenii? Că doar nu-s un Sadoveanu, să mă inspire peisajele. Oameni care, la rândul lor, au pus un pariu cu ei înșiși. Pizzeria neobișnuită, pusă pe roate de o echipă de entuziaști, Dodo Pizza livrează în 45 de minute, iar dacă se întâmplă să întârzie, regula e să ofere o pizza gratis! La prima vedere ai zice că e o simplă strategie de marketing. Dar nu, regula nu este valabilă doar o anumită perioadă de timp sau doar într-o anumită pizzerie. ci întotdeauna. Că pizza este cea mai bună în primele 45 de minute, fiind, evident, fierbinte, nu este un secret pentru nimeni. Cei de la Dodo Pizza știu asta foarte bine și, cu costuri enorme uneori, au reușit să nu-și încalce regula. Determinare care mă inspiră și pe mine să-mi păstrez promisiunea față de mine însămi și deadline-urile pe care mi le-am fixat. Cei de la Dodo Pizza gândesc out of the box. Și nu numai pe partea de business propriu-zis, ci și pe partea de backstage. Iată de ce, vor lansa un blog neobișnuit, un blog Dodo Pizza așadar, intitulat Pizzeria Neobisnuită, în care vor povesti absolut toate nebuniile care se intamplă în interiorul companiei. De la succes la eșec, de la cifre concrete la...

Cu marea-n gând

Cum dă vara pe-o ulucă, Cum îmi vine dor de ducă; Betoanele din orașu-ncins Mă sufocă și mă-ndrept întins Spre răcoarea valului, Spre briza litoralului. Soțul mi-l iau de mână Că dacă mă mai amână Cu planul de vacanță Mă fac brusc o babă cloanță. Așa că știe bietul Că eu, ca tineretul, Vreau doar să mă distrez, Și să mă relaxez. Concediul pentru mine E rost de trăit bine, Trântită pe șezlong, Cu vântul vagabond, Prin plete să îmi bată Pe pielea mai bronzată. Fetița o să zburde Când de mare aude. Cum am ajuns la mare Și-am ieșit din parcare, Spre piscină mă-ndrept Și iau apa în piept, Doamne, ce răcoare, Ce binecuvântare! După drumul cel lung Canicula o alung Cu un cocktail cu gheață, Pe urmă mă duc ață Camera s-o inspectez, La hotel cu piscină mă cazez Cu cei doi dragi ai mei Mișunând ca niște zmei Prin cameră sau pe la duș, Cu ursulețul gri de pluș Plasat deja prin așternut- Să-l lăsăm acasă nu s-a putut. La Hotel Miorița Neptun Hainele de vacanță mi le pun Prin foișoare și la terasa de la bar Ne-om relaxa, și n-om avea habar De toate câte-n urmă le-am lăsat, Griji, grafice, program de învățat, Un hotel cu tradiție-am ales Dar renovat din temelii și dres, Cu așternuturile curate, Cu saltele noi și draperii-nflorate, Cu camerele frumos decorate, Cu aer condiționat dotate. De la balcon, inflexiuni de apă Albastră voi admira de-ndată. Și-apoi să nu uităm nici de mâncare, Căci mi se face poftă la mare De un ice coffee cu bucăți de ciocolată, De pești și midii, dar și de-o salată. Dar se-ngrijesc cei de la hotel De trei mese pe zi, fel după fel, Așa încât nu ne mai rămâne...

Gata, am găsit dieta perfectă pentru mine...

N-am avut niciodată probleme cu greutatea. Sunt din familie de “slabi”, n-am fost nevoită de când mă știu să îmi înlocuiesc hainele din dulap pe motive de kilograme în plus, nici să încep vreo dietă. Le tot vedeam pe prietenele mele că se luptă să intre în formă, de cele mai multe ori le apuca odată ce mijea primăvara prin copaci. Bucuria că au dat jos câteva kilograme, apoi frustrarea că le-au pus la loc. O luptă în toată regulă, ce mai! Ei, eu am fost norocoasa care îmi etalam aceeași talie de silfidă, aceleași forme nici prea lucrate, nici prea voluptoase, nici prea “șnur”. Toate aveau să se schimbe însă. Când a apărut ea. Fetița. Monstrulețul. Minunea. A dus atât de multe în viața mea, inclusiv câteva kilograme pe cât de nedorite, pe atât de încăpățânate. E ca și cum corpul mea s-ar fi obișnuit bine mersi cu noua greutate și, orice aș încerca, rămâne la fel. Ei, dar lucrurile nu vor rămâne așa. Iubesc să fiu slabă, iată de ce: …am libertatea de mișcare pe care ți-o dă greutatea ideală, te simți ca un fulg, ai mobilitate și grație. Nu sunt o fire sportivă, dar sunt extrem de mobilă. Să mă țină cineva închisă în casă câteva zile și s-a dus toată joie de vivre. Să parcurg kilometri, să iau la pas cartierul, orașul, parcul, asta da, mă ține în viață! …hainele mele dragi, achiziționate pe măsura mea de acu’ câțiva ani rămân mereu acolo, gata de a fi purtate și indiferent dacă ies din modă la anu’, eu pot să fiu și puțin demodată, dacă vor mușchii mei, dar la fel de suplă și grațioasă. Oricum, demodată nu voi fi, asta e clar, atâta timp cât am cât de cât imaginație...

E primavara, e rost de alergat...

I-am tot vazut pe vecinii de cartier alergand cu fularul pe gura toata iarna. N-am fost la fel de curajoasa, asa ca am stat pitita si am asteptat primavara ca sa ies la alergat. Mi-am downloadat aplicatia de alergat pe iPhone si am purces la marathon training in toata puterea cuvantului. Anii trecuti obisnuiam sa alerg cu o prietena, dar m-am mutat si am ramas singurica pe traseu. Am avut emotii ca nu voi ramane motivata along the way, dar statisticile din aplicatie m-au motivat sa merg mereu mai mult, mai departe, sa-mi depasesc propriile recorduri. Deocamdata alerg in jurul parcului din cartier, dar incet-incet planuiesc sa trec granita cartierului si sa alerg si eu prin ditamai parcul central, ca profesionistii. Va tin la curent cu...

Un el și o ea, gata povestea...

Un el și o ea, suficient Pentru ca povestea să-nceapă fervent, Ca orice poveste de dragoste De-ți vine să zici bogdaproste Că ți s-a-ntâmplat tocmai ție În viață o asemenea minunăție. Sau, dimpotrivă, te poți trezi Afurisind spre miazăzi Și spre miazănoapte deopotrivă Că astrele ți s-au pus împotrivă, Că dragostea din nou te-a trădat, Că omul iubit te-a lăsat. Sau că l-ai lăsat tu pe el, Ca Aurora, într-un exces de zel, Pe inginerul Runcan, un personaj Cu care a tot intrat ea la filaj, Ironic, masculin și cu chimie ‘Ntre ei, de-ai fi zis că pe vecie Ei doi vor fi, dar vezi că în final Pe altul l-a ales, dusă de val. Și soțul meu aduce cu Runcan Și asta nu o zic după un an Căci îl cunosc de o decadă Și mi-e drag cu-a lui tiradă Mai ironică, mai caldă, Punctată cu glume fine Care mă topesc pe mine. “Ca la ședință, bravo, ca la ședință” Îmi șoptește și el cu biruință Când pe fata noastră o educ Cu pedanterie coborâtă din nuc “Ca la partid, așa, ca la partid”, Îmi aruncă pe un un ton acid, De câte ori încerc să îl conving, Cu forța rezistența să i-o-nving. Că am dreptate eu, aceeași eu, Că pot fi și mielușea, dar pot fi zmeu. O Aurora Serafim, aterizată În era noastră tehnologizată. Iar soțul meu, Runcanul meu cel drag, Îmi pune mereu exagerării prag, Căci știe el, cu logică de inginer, Să-mi taie macaroana, cu mână de fier, Dar eu, cu intuiția de fată Ripostez mereu, încă o dată. Se știe doar, că intuiția feminină Bate orice logică masculină. Și când în rânduri scrise cu dichis Găsești aceeași dialectică, precum în vis, Sidonia Drăgușanu e autoarea Care găsea în...

Cum să-ți faci o casă premium (abordarea out of the box)...

Casa mea ce bine-ar da În Tăuți, pe undeva Lângă orașul cel mare Cluj-Napoca, cel mai tare Când e rost să te distrezi; Dar de vrei să te așezi Sătucul mai sus numit E perfect, că e pitit După coama unui deal Și-are-un avantaj real: Aerul proaspăt, de pădure, Liniștea de mânăstire. Acolo mi-aș face casă Cu tencuială aleasă De la Weber, silicată, Cu fațadă vată bazaltică, Pentru afară aș alege, Ca frumusețea să fie lege, Pavaj Terra Toscana caramel, Să fie o nuanță mai caldă nițel Pe interior, montată, Gresie porțelanată, Parchet triplustratificat din nuc. Și să va mai zic un truc Nu luați de la producător Dacă bugetului nu vreți să-i dați omor. Mergeți pe mâna unor intermediari Și fiți voi cei temerari Care nu se mai spetesc Cu manipulatori, ci găsesc Marfa toată-n șantier Calitate-giuvaer, Prețuri mai avantajoase Și texturi mai arătoase. Plus, rămâi cu mai mult timp, Iară în acest răstimp Te răsfeți și tu un pic În familie sau c-un amic. Dar ce este cel mai tare E că o casă premium are Toate-alegerile tale De la brandurile reale Adunate laolaltă Că să-ți fie casa oablă. Premium e pentru mine Acolo unde mi-e bine, Unde să-mi placă ce văd Și să nu fie prăpăd După ce anii au trecut. Că materialele cu densitate, Cu textură, calitate, Să reziste mult și bine Și să zici: mamă, cât ține Casa asta, e ca nouă! Nu contează că-i vânt și plouă,   Mai ales cu o pergolă retractiă Să ne-acopere docilă.       Cam așa ar arăta o casă cu adevărat premium pentru mine. O casă în care să mă refugiez după o zi de muncă și unde să mă simt ca într-un culcuș intim, în care familia mea să se...

Dacă e vineri

Când trăiești în România Prețuiești prietenia Și subiecte-ai la tot pasul Să tot stai să diseci cazul Cu ai tăi amici grozavi Mai vajnici sau mai firavi, Însă toți surâzători Vinerea, când nerăbdători Să mai povestiți ceva La terasă, undeva, Mai la umbră, sub cireș, V-adunați și fără stres Depănați la amintiri, Glumite și uneltiri, Dar nevinovate-n fond Pân-amicul tău cel blond Strigă către toți ceilalți: Dau o pizza, vă băgați? Ne băgam, cum nu, măi Tică, Facem cinste c-o berică Și-uite-așa sărbătorim Vinerea, că o iubim, Din birouri evadăm Ca masa s-o ocupăm. Mica noastră sărbătoare Că e vinerea în floare Că weekendul a-nceput Și că viața ne-a-ncăput. Iar când pizza caldă vine Și miroase-așa de bine Cu brânzeturi fine presărată, Cu măsline negre-ornată, Cu ciuperci, cu ton sau șuncă Cu sosuri savuroase și încă Câteva ingrediente Picante și excelente Dacă Dodo pizza-ai comandat, La pachet au îndesat Foarte multă voie bună Și-un concept deschis ce-adună Bucătăria la vedere Oricui e curios s-adere La o afacere deschisă De oameni faini intreprinsă, Camere web transmit live Al bucătăriei vibe, Cu ingrediente, tot tacâmul, Ca să pătrunzi pe tărâmul Unde pizza se pregătește Și aburindă pornește Către noi, corporatiștii, Nebunaticii și-artiștii Ca să fie Vinerea O sărbătoare sadea. Cât despre vara toridă, O sacadăm c-o repriză De răcorire instant Că să nu rămâi restant La capitolul berici Tu și-ai tăi prieteni magici. Ieșirea noastră de vineri seară are deja și o denumire: “vinerea clasică”, și o pregătim încă de dimineață, când ne călcăm ținutele, căci nu de puține ori se lasă cu o seară dansantă, după ce ne răsfățam cu pizza și bere la terasa noastră de sub cireș. E în zona centrală, dar nu foarte la vedere, ascunsă într-un gang ce dă într-o curte...

Mai activ într-o casă activă...

Să tot trăiești, neneacă, așa Într-o casă mai departe de șosea, Activă și luminoasă, Nou-nouță, călduroasă, Renovată-n toate cele, Pe care, ca niște iele, Eu și fiica mea bălaie O vom bântui n straie Străvezii, din in țesute Și-om povesti vrute și nevrute, Desculțe pe pardoseală, Că e cald, și lăfăială, În după-masa asta cu vânt, Dar n-ai zice, căci cu cânt Și cu chef de petrecere, Vremea rea n-are trecere. Fie vremea cât de rea, Tot n-am stres în casa mea- Ast-ar fi o parafrază Care bate pe o rază De-o sută metri pătrați, Cam cât e casa, cititori fârtați, Casa pe care-o iubim Ăștia trei de-o locuim. Soțu-i super încântat De-acoperișul înclinat, De planul bine ticluit Al casei care ne-a vrăjit. Noi, fetele, suntem pe spate, Când prin ferestre mari și late Pe Pufy cel lățos îl urmărim Cum dă ture, și-l primim Și înăuntru uneori Până când face iar furori Printre pernele de pe canapea. Covoare n-avem, de ce-am avea Când nu vine frig din podea. Conectivitate, frate, Se numește, când ai vizibilitate, Dinăuntr-nspre afară În orice sezon, iară și iară, Când vezi cum frunza tresare În copacul de lângă parcare. Musafirii se tot miră Cum casa parcă respiră Și noi le spunem că da, Oxigen, etcetera, Că dormim mai bine Cât perna ne ține, Că parcă altfel gândim Când creierul l-aerisim, Că-i ventilația gândită, Și pe-ndelete ticluită, De-o gașcă de ingineri Ce gândesc altfel decât ieri, Și viitorul ni-l aduc în case Active, și lumina caldă totodată Ca energia s-o stocheze toată. Casa dinspre miazăzi Ne bucură zi după zi Și când facturile le-adun. Ies pe zero de acum. Dar hai că am visat destul, Si am tot marșat cu versul S-o ardem puțin pe proză Să luăm de realitate-o...

E-mobility pândește dincolo de norul de fum...

Cu Go Green în mânecă, Se făcu-ntr-o duminică All electric peisajul, Vehiculelor, în siajul, Unei ere-ntregi în care Mașinile din dotare Și-au făcut kilometrajul Și și-au erodat ambreiajul Uneori pe motorină, Mai adesea pe benzină, Dar cum era a apus, Și cum noxele s-au dus Un aer mai respirabil, Și-a făcut loc, inefabil, Și bolile de plămâni Au dispărut în săptămâni, În luni, în ani, s-au eradicat, Tranzacțiile cu case de vacanțe au încetat Căci ce nevoie-ai mai avea Să-ți umpli plămânii undeva Cu aerul curat de munte, Când în orașe chiar e punte Pentru curenți de aer bun De respirat, ca-ntr-un cătun, Căci noxele s-au dus demult Și le-au luat locul un tumult De parcuri, pâlcuri de copaci, Și-n locul șoferilor opaci, Nervoși în trafic și grăbiți, Au venit cei cu creierul oxigenat, Mai calmi, c-un zâmbet creionat Pe chipul din ai cărui pori Nu tăbărăsc toxine-n zori, Cu inimile mai puternice Bătând în piepturi, tonice, Iar cozile de la-ncărcat Bateriile, automat S-au împuținat când într-o zi Unuia o idee îi veni Și inventă un algoritm Să-și încarce oamenii într-un alt ritm Mașinile la un aparat Dintr-un SF parcă scăpat. Pe bandă rulantă încărca, pe loc Așa că bârfa de la bloc Se lungi mult, și căpătă Proporții mitice, se stă Mult la cafea, căci timp era, Și trenul aspru șuiera Cu viteză-adevărată, Se deplasa încă o dată. Și-orașele le cutreierau, Autobuze electrice treceau Cu interioare noi, Cu tapițerii curate, moi, Cu caroserii solide, Cu formele lor fluide. Mobilitate mai era În lumea asta, se trăia, Mai bine decât în vechime, Până și transportul școlar Se organiza dup-un nou tipar, Copiii, regulamentar, Urcau, de noxe n-aveau habar, Fără zgomot de fond, de-acum Cântecele lor se-auzeam oricum, Fără să fie perturbate De motoarele turbate....

O lume văzută de aproape...

Imaginația nu are Frontiere, și o stare De visare îți induce Și povești frumoase-aduce. Să ne imaginăm, așadar, O lume fără habar De mica publicitate. Să vezi totul mai de-aproape, Nevoit vei fi atunci, Dealurile la pas să le urci Să vezi o casă de vacanță; Sau de vrei să-ți iei faianță Să le treci pragul unor inși, Să discuți prețuri și inchi, Dacă un teren dorești Să străbați mile vânătorești, Sau dacă deții o dronă Să filmezi de sus în zonă, Și să derulezi apoi Filmarea, ca un tehnician de soi, Că doar trăim într-o eră În care lumea disperă Făr-un gadget pe etajeră, Făr’un device, până și-n seră, Dar fără micile anunțuri, Printre printatele enunțuri Ne-am învârti mai mult pe loc, Ca tuta pe lângă bloc Căutând mereu ieșire Dintr-o încâlceală de fire. Harta ar fi la mare preț, Și ca să te miști isteț, O busolă n-ar strica, Sau un gps, ceva. Drumurile preliminare O bătaie de cap mare Ar fi, pentru cumpărător, Până să-și vadă marfa-n ocol. Iar pentru un vânzător, Ar fi ca un film horror Marfa să și-o etaleze Făr-un site pe metereze, Făr’ a urca poze și text, Făr’ de-a netului context. Chiar de pare neînsemnat Anunțul e adunat Din a oamenilor viață Și-i aduce față-n față După ce pe-online se-ntrețese O vânzare, o poveste, Cu imagini fel de fel, Cu descrieri, cu apel, Cu negocieri încinse, Cu tranzacții ce par desprinse Din a filmelor scenarii. Și a online-ului poveste Înainte mult mai este Ca-ntr-un SF, să vezi trai, Realitarea virtuală va fi pe cai, Și din orice unghi obiectul Îl vei putea privi, conceptul Și designul vor face legea Și totul va fi aievea. O lume din care ar dispărea anunțurile de mică publicitate. Ce trist...