Stau acasă, dar nu stau...

Știți senzația aia de picioare obosite, după ce ai bătut zeci de magazine? Sau oboseala pe care ți-o lasă în ochi o zi de hălăduit prin centru, când ai văzut prea multe ținute colorate? Sau plictiseala de a ieși în oraș cu prietenii și sâmbătă seara, după ce vineri ați ieșit și ați făcut-o lată? Ei, mi-e tare dor de plictisul acesta urban sau de oboseala din oase de după o ședință de shopping. Eu, care înainte mă plângeam cu fiecare ocazie și mă ceream acasă, acum, de la prea mult stat în casă, încep să mă gândesc cu nostalgie la momentele alea. Dar cum n-am obiceiul să stau prea mult să-mi plâng de milă, mi-am luat soarta în mâini, am analizat posibilitățile și am ales: M-am apucat de sport Era acolo, în mine, de mult, dorința de a o face. Viața mi-a scos în cale însă o fetiță cârlionțată, apoi zile întregi de cuibărit pe canapea și nopți cu somn trunchiat. Dar viața și-a intrat ușor ușor în normal, și cheful de a face sport m-a lovit în a treia zi de caratină. Nu mai aveam nici o scuză. Fetița deja se mișcă independent prin casă, așa încât începeam și eu să-mi permit câteva minute de antrenament. Că am rămas cu câteva kilograme și cu multă lene de când m-am ales cu minunea blondă în viața mea, asta nu mai vorbesc. Nu cu multe kilograme, ce-i drept, căci înainte de a-i da naștere eram genul “scândură”. Ei, m-am mai împlinit pe ici, pe colo, dar unele depozite s-au pus mai mult pe ici decât pe colo. Trebuiau, deci, eliminate. Ceasul Toate premisele erau acolo, dar aveam o problemă. Îmi trebuia un gadget, ceva care să-mi monitorizeze progresul. Să mă monitorizeze, să mă organizeze,...

Te iei la trântă cu virusul? Ai parte de mobilitate gratuită...

Prin întunericul pe care l-a lăsat în urmă pandemia, se văd ici-colo câteva raze de lumină. E înduioșătoare concentrarea de forțe ale binelui care s-au activat în aceste vremuri, precum și speranța că nimeni nu va fi lăsat pe dinafară. Aud în fiecare zi că tot mai multe ONG-uri și fundații specializate se implică activ în lupta cu virusul și sunt sigură că doar așa, luptând împreună, putem reuși să ne întoarcem la viața dinainte, pe care abia acum o apreciem la adevărata valoare. În sprijinul acestor ONG-uri în fața cărora îmi ridic pălăria, a sărit echipa Autonom, care a decis să puna la dispoziție pentru închiriere gratuită (timp de 3 luni, cu posibilitatea de prelungire) mașini din flota Autonom din toată țara. cei interesați ii pot contacta pe adresa de e-mail help@autonom.ro sau la numărul de telefon +40 747 277 610;beneficiază de flotă variată: de la autoturisme și SUV-uri, la van-uri pentru transport marfă și pick-up-uri;atât pentru siguranța colegilor noștri, cât și a clienților noștri am luat următoarele măsuri de prevenire împotriva COVID-19 în Autonom: După fiecare preluare/transfer, mașinile sunt dezinfectate, acordându-se o atenție deosebită tuturor mânerelor, volanului, bordului, schimbătorului de viteze și portbagajului.După dezinfectare, fiecare mașină de închiriat rămâne obligatoriu timp de minimum 24 de ore în parcare, pentru neutralizare, înainte de a fi predată unui alt client.Mașinile preluate de la clienți în regimul D2D (door-to-door) sunt dezinfectate înainte de preluarea de la client și încă o dată la sediul Autonom, înainte de predare. Ulterior, recomandăm ca mașinile să rămână neutilizate de către client timp de 24 h de la predare.Toate cheile mașinilor, precum și documentele auto, sunt dezinfectate și neutralizate înainte de a ajunge la următorul client.Șoferii noștri au primit numeroase informări, precum și mijloace de protecție (dezinfectant pentru suprafețe, măști de...

Ești în drepturi, ești în cărți...

Nu sunt șoferiță și, cel mai probabil, nici nu voi fi vreodată. Dar copilot da, sunt. Și nu orice copilot, ci unul care comentează, atenționează, dă sfaturi. Genul de copilot mega enervant, ați ghicit. Care, dacă ați luat o curbă prea strâns nu vă cruță sau, dacă n-ați semnalizat în intersecție vă va aminti și peste un an de asta. Pe scurt, unul pe care nu vi l-ați dori pe scaunul din dreapta. Faptul că nu sunt și nu am nici cea mai vagă intenție să mă fac șoferiță nu mă împiedică însă să mă documentez și să-mi fac strategii, mai ales pentru situațiile limită în care poți să te trezești cât timp ești pe șosele. Mai ales când ești copilotul unui șofer care abia și-a luat permisul de un an de zile. Așa că mi-am făcut temele, m-am documentat pe tot ce ține de asistență rutieră. Am reținut și un număr de telefon și, ca să-l țin minte mi-am pus în funcție toate asociațiile logice de care e în stare biata mea minte de femeie, care trage mai degrabă spre stânga. Spre emisfera stângă, aia cu creativitatea și cu gândirea haotică. Așaa. I’m gonna spell it. Zero. De la zero griji căci, odată ce suni, ai parte de asistență rutieră 24/7 în România și în Uniunea Europeană. Pfuu, deja mi s-au dus primele broboane de sudoare de pe frunte și respir mai liniștită. Doi. În doi e mai bine, uite, de exemplu soțul meu nu e singur în mașină, suntem doi. Sunt și eu aici să comentez, să mai zic una-alta. Unu. Fizic suntem doi, dar suntem ca unu’. În momentele de cumpănă, unul vine cu soluția salvatoare. Adică eu! *Psst, să nu-i spuneți că v-am zis. Nouă. Nouă ne place să fim...

Ce ție nu-ți place altuia nu-i face (la cumpărături)...

Nu stiu alții cum sunt, dar mie îmi pare că am aterizat de câteva săptămâni într-un film SF. Lumea largă pe care o știam a devenit dintr-o dată infim de mică, oamenii au devenit mai suspicioși, iar canapeaua din living a devenit partea esențială a vieții mele. Poate de aceea am și ajuns să o curăț și să o aspir zilnic. Planurile de călătorie, de festivaluri, de vizitat prieteni și rude au căzut unul câte unul, ca într-un joc de domino, lăsând loc unui univers în care răsună vocea mediei. Este totuși ceva bun în toată povestea asta? Mai mult ca sigur! Mă raportez doar la mine, nu-mi permit să vorbesc în numele tuturor. Faptul că stau în casă atât de mult înseamnă automat mai mult timp cu mine. Mai mult timp de meditație, de rugăciune, de introspecție. Timp în care mi-am dat seama că nu sunt invincibilă, că viața se poate termina oricând, așa că am ajuns să apreciez altfel cafeaua de dimineață, razele soarelui care se streacoară spre seară pe balcon (slavă Domnului că nu l-am închis), jocurile de sufragerie cu fetița mea, conversațiile pe skype cu părinții. Cum era înainte la cumpărături Ne porneam toți trei: eu, soțul, micuța Iris. Ne îmbrăcam frumos dar lejer, ne echipam cu rucsaci în care să îndesăm de-ale gurii, ne amestecam printre oameni, puneam mâna pe legume, pe fructe, ca să le găsim pe cele mai rotofeie și mai fragede. Iris hălăduia printre rafturile supermarketului cu șuvițele ei de culoarea mierii, se agăța uneori de câte o pungă de bomboane și nu i-o mai puteai smulge decât cu adevărate strategii de distragere a atenției. Dacă se întâmpla să ne întâlnim cu un cunoscut, și de obicei se întâmpla, căci ne făceam cumpărăturile în cel mai...

Chakra mea cu chakra ta ne vor duce undeva...

Era o zi ca oricare alta. Așa credeam eu, cel puțin, în dimineața aceea. Aveam să aflu, mai târziu, că era o zi ca niciuna de până atunci. Dar eu, înarmată doar cu vechiul meu cristal Lapis Lazuli, mă strecuram inocentă printre oameni, pe potecile înguste, creionate parcă de un desenator uriaș, prin iarba deja călcată. Întreaga incintă a festivalului era în așa fel proiectată încât să te simți ca o mică Alice în țara minunilor, de la panourile cu leduri luminoase, caruselul uriaș care-și arunca umbra peste oameni, zecile de tarabe așezate strategic să te îmbie cu aromele gogoșilor și ale clătitelor și, mai ales, castelul care, în ciuda forfotei de festival, își păstra aerul misterios. Ca la douăzeci de ani Mă îndrept cu foamea în gât spre o tarabă. O aleg pe cea cu coada cea mai mică. Cel mai probabil n-or fi cele mai bune sandwich-uri, îmi spun, de vreme ce nu se prea înghesuie lumea. Dar n-are a face, mi-e mult prea foame, o să-mi iau de aici de-ale gurii. Mă postez în fața tarabei și-mi comand mâncarea. O înșfac și mă retrag la o terasă ferită, cu lăzi de bere pe post de scaune și cu butuci pe post de mese, cu câțiva copaci umbroși care te făceau să te simți dintr-o dată într-o lume la kilometri depărtare de scene, concerte și forfotă. Dau să iau prima îmbucătură când un teckel mi se încolăcește printre picioare mirosindu-mi curios sandwichul. Îmi era foame, e drept, dar și lui îi era. I-am rupt o jumătate și i-am aruncat-o la câțiva metri distanță, în speranța că mă va lăsa să mănânc liniștită. Nici gând. Teckelul își înfulecă bucata și mă trezii cu el la picioare. Când ridic ochii, un flăcău înalt ne...

O vacanță îndelung plănuită...

Aștept să se așeze zăpada, să se stingă luminițele sărbătorilor și îmi mai iau o porție de endorfine planificându-mi vacanța de vară. Așa, pe la sfârșit de ianuarie, bându-mi cafeaua într-o dimineață cețoasă, e momentul perfect pentru a-mi planifica în detaliu sejurul. La munte sau la mare? Celebra întrebare – la munte sau la mare? Îmi place răcoarea dimineților la munte, aerul proaspăt, jocul pârâului printre pietre, verdele pădurilor și albastrul cerului. Dar, sincer, mă plictisesc dacă e să stau mai mult de un weekend la munte. La mare, în schimb, e altă poveste. Acolo e POVESTEA. Marea e dragostea mea. Prima dată am fost în clasa a unsprezecea, cu mama și o prietenă de-ale ei. A fost de vis, deși mă puneam la somn la 10 seara și la 7-8 eram deja pe plajă. Briza, tivul spumos al valurilor, cerul senin peste marea învolburată, erau de ajuns ca să fiu fericită. De atunci, rar am “sărit” vreun an în care să nu vizitez marea. Am mers cu un grup de prieteni, am căutat cazare Vame Veche, n-am găsit nimic la banii noștri, așa că ne-am îmbătat și am dormit în cort, la întoarcere am dormit pe culoarul trenului, cazând ca secerată pe rucsacul plin cu boarfe, apoi am mers cu fetița de 10 luni și cu soțul la Olimp, în alt an am fost la o petrecere de burlăcițe la Mamaia. De fiecare dată a fost altfel, cu sau fără viață de noapte, cu sau fară jocuri de cărți, cu sau fără străbătut cu trenul, la cușetă, jumătate de țară. Dar marea a fost de fiecare dată la fel. Fabuloasă. Cum mă pregătesc de sejurul mult visat De când eram de-o șchioapă eram genul de om care-și făcea temele din vreme, cu conștiinciozitate....

Visul unei extraterestre...

“Viitorul aparține celor care cred în frumusețea viselor lor”. Eleaonor Rosevelt Se așeză cu capul ei aproape triunghiular, de o paloare verzuie, pe pernă, și pleoapele străvezii aproape că se închiseră peste ochii negri, cu pupilele dilatate. Nu, nu se pusese încă la somn, era abia ora amiezii, era însă răgazul ei de visare. Era momentul acela al zilei când, după masa frugală, își recapitula pașii pe care îi avea de făcut pentru a-și îndeplini visul. Nu era nici pe departe o visătoare, ci mai degrabă își aborda metodic, pas cu pas, etapele. Dar visul îl avea, era acolo, încrustat în ființa ei, proiectat în minte, vizualizat în cele mai mici detalii și aproape aievea. Pământenii și-au dorit dintotdeauna să cucerească spațiul, să întâlnească extratereștri, să le fure știința, să-și depășească situația, se gândi ea. Cine și-ar fi închipuit că undeva, în galaxie, o mică extraterestră visează la viața unui pământean? Sătulă de clădirile scânteietoare, boltite, ca niște hale din cristal, o extraterestră visează la o casă adevărată, aerisită, curată, perfect integrată în natura în mijlocul căreia e amplasată. Nu-i trebuia un dicționar de arhitectură ca să și-o imagineze. Îi erau de ajuns câteva case pe care le văzuse pe pământ, din elementele cărora, ca într-un puzzle, își compusese în minte imaginea casei de vis. De mult își alesese locul. Undeva în Transilvania (nu-i era frică de vampiri), la marginea unui sătuc de munte, una dintre acele case cu consum aproape zero. Va fi ferită de privirile și de întrebările sătenilor, la liziera unei păduri de mesteceni. Ce mult îi plăceau mestecenii! își aminti. Cu scoarța lor în nuanțe de alb și gri, care se întrepătrund ca într-o pictură, cu frunzele care strălucesc verzui sub razele soarelui! Lângă o asemenea pădure ar fi amplasată...

Alimentele sănătoase, vedetele cămării noastre...

Ne perindăm printre rafturile supermarketului, pășind pe culoarele luminate, cu aerul condiționat răvășindu-ne șuvitele. La raionul semințe, fructe uscate, produse bio nu eram decât noi, în timp ce puțin mai încolo, la șunci și brânzeturi, lumea mai că se călca în picioare. Eram fericită că pot să cutreier în liniște printre rafturi, să citesc ingrediente și proporții, ba chiar sugestii de rețete pe unele ambalaje. Liniștea nu dură însă mult. Mă privi cu ochii lui migdalați și neîncrezători: -Serios acuma. Chiar ai nevoie de toate semințele astea? -Vrem să trăim mai sănătos, corect? Parcă așa suna rezoluția de an nou. -Suntem în martie, cine mai ține minte rezoluțiile din ianuarie? Mai ales la ce nebunie de an am nimerit, făcu el. -Tocmai de aia, trebuie să ne ținem de plan. Contează enorm ce mănânci, știi doar. E și recomandarea medicului să faci ceva și să reduci colesterolul. -Începe cu dieta, dacă nu vrei să începi direct cu medicația, așa s-a exprimat domnul doctor. Imagine via Unsplash.com, realizată cu Canva -Exact, mă bucur că ți-au rămas întipărite în minte cuvintele astea. Va trebui să ne echipăm cămara. Oricum, deocamdată în afară de borcanele de murături și de zacuscă ale maică-tii, cam bate vântul. Ceea ce urmează să cumpărăm trebuie să ai oricând în cămară, indiferent de vremuri. Voi începe cu câteva pungi de caju crud. Știi că ador să ronțăi caju când mă uit la serialul preferat. Unde mai pui că e bogat în magneziu, fosfor, cupru, zinc, acid oleic ș.a. Trebuie să ne meargă mintea brici, iar cajuul “ne ajută să menținem activitatea cerebrală la cote maxime, ne scapă de migrene, tensiune arterială și probleme respiratorii”. Sursa: DriedFruits.ro -Foarte bun, mai ales în sos pesto, admise el. Dar tre’ să luăm și niște năut bio. Știi că mie îmi...

Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face (cadou)...

Am atâtea mărunțișuri inutile prin casă, încât săptămâna trecută mi-am cumpărat o comodă. Cadouașe primite de la diverse magazine, farmacii, chestiuțe menite să mă fidelizeze, care însă au sfârșit prin a mă enerva la culme. De ce nu le-am aruncat pur și simplu? Pentru că sunt nou-nouțe, cele mai multe stau cuminți în ambalajul lor, strălucitoare și foșnitoare. Să le dau mai departe n-am îndrăznit, pentru că sunt absolut inutile. Așa că am ales să le țin în ideea că cine știe? Poate când va mai crește fetița se va juca cu ele, poate când va veni arșița și voi avea nevoie de ventilatorul USB de laptop, poate când voi fi babă voi purta broșa aceea din tinichea, în formă de fluture, pe care am primit-o de la o farmacie. Ce a făcut în schimb consumerista de mine? Exact, a mai cumpărat ceva. Comodă, să am spațiu de depozitare. Că cine știe, poate mai primesc niscaiva cadouașe. Dar gata, trebuie să sparg cercul! Încă de când eram de-o șchioapă și mă holbam la revistele de benzi desenate, îmi doream să mă fac super erou. În sfârșit am ocazia să fiu. Voi fi #SuperErouToday și voi nimici câteva mituri care s-au aciuiat pe-aici, prin marketingul comunitar, de ceva vreme: 1.Marketingul se face oricum și oricând, orice cadou e binevenit, că doar românului îi plac mocăciunile.   Fals. Românul a început și el să se cizeleze, să aibă standarde mai înalte. Dacă primește cadouașe din partea anumitor antreprenori sau publicitari, o face mai mult de politețe, dar simplul fapt că-i oferiți ceva total inutil și de proastă calitate nu înseamnă nimic. 2. Dacă e foșnitor, strălucitor și are fundă, e bun de dat. Fals, din nou. Cadoul trebuie să aibă un design deosebit, să fie creat...

Amintiri de drum lung...

Sursă foto: Autogedal.ro Se uită la ea cu coada ochiului: era atât de firavă și cum stătea acolo, rezemată de stâlpul din curte, ziceai că mai are puțin și se dărâmă. Era o semicursieră, de aici și statura plăpândă, iar Traian, stăpânul, o lăsase acolo de vreo trei zile, fară să se sinchisească să o ducă în garaj. Deși, la cum ploua în fiecare zi, nu cred că-și va scoate prea curând bicicleta la plimbare. Îi era milă de ea: atât de plăpândă și fragilă și scoasă afară din curte din an în Paște! Spre deosebire de ea, robustă și compactă, cu motor și scut, ca să fie alături de stăpân la bine și la greu. Ca într-o căsnicie, ce mai! -Iarăși o zi mohorâtă, sparse semicursieră tăcerea, de parcă i-ar fi ghicit gândurile. -Mda, se pare că și azi o să rămâi la vatră. Aă, scuze, n-am vrut să sune așa, încercă Skoda Octavia să o dreagă. Cel mai probabil vom rămâne amândouă aici, ca două vechi tovarășe ce suntem. -În zile ca astea, trebuie să recunosc, tu ești norocoasa dintre noi două, admise semicursiera cu un oftat. Eu mă strecor mai ușor în trafic, dar tu vii la pachet cu confort și protecție de vreme rea. Tu ai caroserie, dar eu las vântul să bată prin păr. Tu ai volanul ușor de manevrat, eu un ghidon de toată frumusețea. -Ei, mai încet cu comparațiile. Adu-ți aminte că de multe ori tot eu te car în spate și pe tine, se oțărî mașina. Mai ții minte astă vară, când stăpânul ne-a luat în vacanță la Moeciu de Sus, când tot drumul ai stat frumos în suportul de biciclete? -Daa, a fost foarte confortabil pentru mine, își aminti semicursiera cu un scârțâit de roată...

Călătoriei îi șade bine cu tehnologia...

Dacă ar fi să îmi lipesc o etichetă pe frunte, aș scrie Nomad by nature, vorba englezului. Sunt norocoasă să trăiesc în Europa, să am libertatea de a călători. Stiu, vă gândiți că sunt nițel defazată. Adevărat, dar situația cu COVID-19 nu va dura o veșnicie, și în curând se vor deschide din nou granițele spre orice destinație va dori inimioara mea. Între timp, stau în casă și îmi fac stocuri. Nu, nu de mâncare. De soluții tehnologice care să-mi facă viitoarele vacanțe și mai frumoase. Înainte să vin cu mica mea listă de accesorii esențiale de călătorii, vreau să subliniez un lucru. Arthur C. Clarke spunea că “O tehnologie suficient de avansată e echivalentă magiei”. Eu spun doar atât: se fac mult prea multe diferențieri între tehnologie și umanitate. Ei, tocmai aici e miezul: tehnologia trebuie să vină în sprijinul omenirii. Nu e loc de conflicte între una și alta. Tehnologia e aici să ne facă să mărim ochii de uimire. E aici ca să ne dezvăluie noi universuri, noi imagini și rezoluții. E aici să ne dezvăluie cât de mult putem noi, oamenii, visa. Imagine realizată cu Canva.com Ești stresat și copleșit? Să călătorim un pic! Dacă nu se poate-acum, Până nu se face lumea scrum, Putem călători virtual, Tre’ să dai doar pe-un canal, Sau să te pui la un joc, Să învingi, să ai noroc, Pe tărâmuri virtuale, Să te poarte, și-n rafale La shootere să împuști, Si apoi să faci un țuști De pe scaunul gaming sari, De la senzațiile tari. Direct in sufrageria, Unde-ți mufezi căblăria, Căci ai accesorii cool Pentru un sezon mai full De gaming și relaxare, De antren și vizionare. Facebook | Spacer Ei, fie că ne încingem la un joc, cum fac unii prieteni...

Femei, vârste și bucătării...

Madlena lui Proust. Mânecile suflecate ale bunicii și fața ei roșie de la aburii din bucătărie. Mâinile mamei, pline de făină. Formele de prăjituri pe care le apăsam pe blatul mesei până făceam bătături. Vechile ustensile de bucătărie ale bunicii, aliniate pe categorii, fiecare agățată în cuiul aferent, strălucind în soarele dimineții. Toate aceste amintiri dragi au un filon comun: bucătăria. Hai mai bine despre copilărie să vorbim Imagine realizată cu Canva Încă de când eram de-o șchioapă îmi amintesc că mă credeam ajutorul de nădejde al bunicii într-ale bucătăriei. Bine, la drept vorbind, cred că mai mult o încurcam în încercarea mea de a-i arăta că, deși mai în miniatură, eram și eu o gospodină în toată puterea cuvântului. De fapt, pe lângă faptul că o încurcam, mă încurcam și pe mine. Între fustele ei. Îmi dădeau întotdeauna lacrimile de la mirosul de ceapă proaspăt tăiată, dar înduram cu stoicism, mai ales când zăream și în ochii bunicii, care era om mare, aceleași lacrimi. Dar cel mai mult îmi plăcea când făcea turtă dulce. Luam formele de prăjituri și le apăsam pe aluatul întins de bunica, pe urmă luam resturile de aluat rămase printre forme, le remodelam și le puneam și pe ele în forme, și tot așa, până ne ieșeau aproape o sută de turte. Bunica, atentă ca întotdeauna, mi-a cumpărat un set de veselă pentru copii, așa că aveam farfurioara mea cu margini ondulate, un set de tacâmuri cu personaje din desene animate, o cană cu un pisoiaș pe-o parte și c-un ghem pe cealaltă și un bol fuchsia, din porțelan. Îmi plăceau tare mult, dar tot mă fascinau oalele imense ale bunicii, din care ieșeau mereu aburi, căci fie gătea pentru noi, fie făcea lături pentru porcul Ghiță. Când învârtea...

Unde am parcat, o casă am și proiectat...

Mă tot uitam pe geam, dar nimic nu prevestea terenul de la marginea pădurii, la limita dintre intra și extravilan, cu utilități pe-aproape și cu carte funciară curată despre care scria în anunț. Treceam în schimb printre niște blocuri atât de apropiate unele de altele, încât puteai, din livingul personal, să-i schimbi canalul TV vecinului din blocul de vizavi. “Iar un anunț mincinos, nimic neobișnuit”, mi-am spus. -Mai avem mai puțin de 2 kilometri, mă anunță soțul, de parcă mi-ar fi ghicit gândurile. -Super, că deja m-a apucat iar foamea, îl anunț mângâindu-mă pe burta umflată ca un balon. -Ia niște apă, mă îmbie el. Îmi întinse sticla și mă privi cu ochi mari cum dau mai bine de jumătate pe gât. Hei, mai încetișor, n-avem toaletă publică pe-aici, remember? M-am oprit instant din băut, deși la ce sete aveam, aș fi dat-o gata în următoarea clipită. Noroc că peisajul se schimbase de-acum și în locul blocurilor înghesuite răsăriseră niște păduri semețe de toată frumusețea, de o parte și de alta a drumului. -Suntem în sat Tăuți, județul Cluj, mă anunță soțul imitând tonul celor care anunțau stațiile de tren. Trasei aer în piept, se simțea aer de pensiune deja, deși abia ce lăsasem în urmă Floreștiul cel aglomerat. Trecem în viteză pe lângă o mănăstire, apoi o cotim pe o ulicioară parțial asfaltată, străjuită de case micuțe, care o lua în sus. Noroc că avem motor 4X4. -Doamne, ce schimbare de peisaj! Parcă am fi ajuns pe dulcele plai mioritic, aaa, uite, și o turmă de capre. Ce mai, e ca într-o poveste. Uite, și la ăsta micu’ îi place. Îmi țin mâinile pe burtă și simt niște bocănituri moi dinăuntru. Ți-aș pune mâna pe burtă să-l simți și tu, dar mi-e că...

Je ne regrette rien

Alege o slujbă. Alege o carieră. Alege familia. Alege un televizor al naibii de mare. Alege maşini de spălat, automobile, compact disc players şi deschizătoare de conserve electrice. Alege sănătatea. Colesterol redus şi asigurări dentare. Alege dobânzi fixe, plăţi amortizate. Alege-ţi o casă. Alege-ţi prietenii. Alege o îmbrăcăminte comodă şi bagaje asortate. Alege un apartament închiriat cu trei camere lângă o grămadă de fabrici nenorocite. Alege statul pe canapea uitându-te la emisiuni care îţi doboară mintea şi sufletul, îndopându-te cu porcării. Alege să putrezeşti până la sfârşit, urinând într-o casă mizerabilă, nimic mai mult decât o jenă în plus faţă de progeniturile egoiste şi perverse pe care le-ai făcut ca să nu fii singur. Alege viitorul. Alege viaţa. – ăsta era îndemnul lui Renton din Trainspotting. Să alegem, mai ales, ce facem cu viaţa, zic. Ce poți face ca să spargi rutina? Simplu. Experimentează viața! Chiar dacă te lovești uneori cu capul de pragul de sus, s-ar putea să ai surpriza ca, după o vreme, să-ți dai seama că o experiență negativă se poate transforma într-o oportunitate a ceva nou, sau, în cel mai rău caz, într-o lecție de viață. Instagram | Experimenteaza.ro Așa s-a întâmplat acum 10 ani, când îmi doream din toată inima să mă fac copywriter. Îmi plăcea cum sună, mi se părea cel mai cool job cu putință, așa că am făcut tot ce este omenește profesional posibil ca să obțin acest job. M-am angajat la cea mai cea agenție de advertising de pe o rază de câteva sute de hectare, și ego-ul meu era de-acum la cote maxime. De parcă mi s-ar fi brevetat prima invenție sau ceva. Ei, eram în perioada de probă, dar eu mă vedeam deja mare publicitar de seamă. Am făcut ce-am făcut, sau mai bine...

O plimbare prin bucătărie...

Cea mică se plimba cu mâinile la spate, ca un bătrânel îngândurat, de-a lungul micii insule în care maică-sa se spetea în fiecare zi cu pregătitul mâncării. Bine, “spetea” e mult spus, de cele mai multe ori gătea ceva rapid, căci punea la cale o strategie numai de ea știută, își aranja pe categorii ingredientele dinainte și le amesteca precum un magician, așa încât la sfârșit răsărea din oala aburindă, ca un iepure din pălărie, o tocăniță delicioasă, sau alteori o supă de-ți încălzea măruntaiele, sau chiar și-o prăjitură pudrată, în care găseai întotdeauna pitite câteva vișine grase. Își învârti șuvițele de culoarea mierii pe după ureche și se opri pentru o clipă: -Mami, bucătăria noastră de ce e așa…demodată? În seriale au oamenii bucătării SF, chiar dacă nu e vorba de un serial SF. Ba chiar și în desene au bucătării mai frumoase decât a noastră! -Of, Iris, chiar n-ai nici o problemă în a răsuci cuțitul în rană, oftez eu. -Cuțitul în rană? -Ei, e doar o expresie care li se aruncă acelora care nu se sfiesc să spună lucruri de un adevăr dureros. E-adevărat, bucătăria noastră a fost și ea, la vremea ei, modernă, dar anii au trecut peste ea și poleaiala i s-a dus așa că e cam prăfuită, săraca. -Avem praf în bucătărie? făcu Iris intrigată. -E tot un fel de-a spune. Ca o femeie căreia i-a trecut de multișor prospețimea din obraji și lumina jucăușă din ochi. Eh, dar oricum, observația ta e mult mai finuță decât cea a soacrei, care la ultima vizită n-a pregetat să-mi arunce, într-o doară: “Aoleu, voi beți apă de la chiuvetă?”, “Dacă de-acolo curge… “, i-am răspuns. “Păi asta de la chiuvetă e toxică, are minerale și clor! Eu beau numai apă...

Începe înc-un SuperBlog. De primăvară...

Spring SuperBlog 2020, a 20-a ediție a proiectului. Să fie o ediție rotundă, ca numărul 20, cu sume rotunde, premii dodoloațe și articole perfecte, ca un cerc. Mă înscriu și eu în competiție, de unde și acest articolaș. Va fi a treia ediție la care particip și, sper, prima la care voi participa la toate probele. Îmi doresc badge-ul de finalist SuperBlog, se-nțelege, și de data aceasta sper să nu mai capitulez pe parcurs. Tre’ să mai lucrez la capitolul perseverență, dar promit că măcar încerc. Spring SuperBlog 2020 se va desfășura în perioada 1 martie – 22 aprilie a.c. şi invită bloggerii participanți să-şi demonstreze creativitatea, să câștige recunoaștere și premii exersându-și pasiunea pentru blogging.  Hai, succes și ne...