O lume văzută de aproape...

Imaginația nu are Frontiere, și o stare De visare îți induce Și povești frumoase-aduce. Să ne imaginăm, așadar, O lume fără habar De mica publicitate. Să vezi totul mai de-aproape, Nevoit vei fi atunci, Dealurile la pas să le urci Să vezi o casă de vacanță; Sau de vrei să-ți iei faianță Să le treci pragul unor inși, Să discuți prețuri și inchi, Dacă un teren dorești Să străbați mile vânătorești, Sau dacă deții o dronă Să filmezi de sus în zonă, Și să derulezi apoi Filmarea, ca un tehnician de soi, Că doar trăim într-o eră În care lumea disperă Făr-un gadget pe etajeră, Făr’un device, până și-n seră, Dar fără micile anunțuri, Printre printatele enunțuri Ne-am învârti mai mult pe loc, Ca tuta pe lângă bloc Căutând mereu ieșire Dintr-o încâlceală de fire. Harta ar fi la mare preț, Și ca să te miști isteț, O busolă n-ar strica, Sau un gps, ceva. Drumurile preliminare O bătaie de cap mare Ar fi, pentru cumpărător, Până să-și vadă marfa-n ocol. Iar pentru un vânzător, Ar fi ca un film horror Marfa să și-o etaleze Făr-un site pe metereze, Făr’ a urca poze și text, Făr’ de-a netului context. Chiar de pare neînsemnat Anunțul e adunat Din a oamenilor viață Și-i aduce față-n față După ce pe-online se-ntrețese O vânzare, o poveste, Cu imagini fel de fel, Cu descrieri, cu apel, Cu negocieri încinse, Cu tranzacții ce par desprinse Din a filmelor scenarii. Și a online-ului poveste Înainte mult mai este Ca-ntr-un SF, să vezi trai, Realitarea virtuală va fi pe cai, Și din orice unghi obiectul Îl vei putea privi, conceptul Și designul vor face legea Și totul va fi aievea. O lume din care ar dispărea anunțurile de mică publicitate. Ce trist...

La pariul laudat sa nu te duci cu sacul...

De ești parior convins, Sigur deja te-ai cam prins Că mai mari șanse să pierzi Decât să câștigi ai, vezi, Însă nu-i nimic, știința Fotbalistică, ființa Asta care crește-n tine – Pasiunea ce te ține Siteuri sportive să răscolești, Netul să îl scormonești După știrile recente, De pe cele continente – Te ține mereu pe jar, Ligile le cauți iar, Campionate, clasamente, Antrenori, cantonamente. Și te-arunci la rămășag Că îți este sportul drag, Dar și câștigu-l vizezi, Că doar pe asta mizezi. Atâta timp cât știi din sport Câte fire de iarbă sub cort, Ai tot dreptul la un pariu Și te poți trezi mai târziu Că faci profit pe termen lung, Și îndoiala să-ți alung, Ți-oi zice niște mici trucuri Să ai succes la rămășaguri: Nu te-arunca pe fotbal doar, De ai și-al sport în galantar; Poți paria pe el, de știi Clasamente, strategii. Pe scor la pauză mizează, Sau pe cine conduce, egalează, Împarte meciul pe bucăți, Pe rezultate, să arăți Că știi pariul să-l dozezi În doze mici, să calculezi, Cote și riscuri, strategii Ca mulțumit apoi să fii. Ca să le-ai toate într-un loc Pe 10pariuri.ro, cu puțin noroc, Cu strategia șlefuită, Și cu știința dobândită, Ai parte de cote, ponturi, sfaturi, Biletul care-a făcut valuri, Articole gen pas cu pas, Ca să câștigi de-acum pe ceas. Cum să ai succes la pariuri sportive? La pariul lăudat să nu te duci cu sacul Așa sună parafrazarea unui vechi proverb românesc. Tot așa, să nu te aștepți ca la un pariu cu miză mare să câștigi o grămadă de bani. Mizele mari au implicit mulți pariori arondați. Tu fii cu un pas în fața lor și orientează-te spre mize mai mici, din când în când, unde șansele să câștigi mai mulți...

Tânăr și mai liniștit...

Diagnosticul de cancer Poate părea ca un cer Care cade peste tâmple, Și visele nostre ample Se pot dizolva pe dată Într-o tristețe ciudată. Unde mai pui că sistemul Nu ne-ajută, îi ca blestemul, Pârghii n-are să găsim Răspunsuri, si să vorbim Între noi, cei cu durerea, Să ne regăsim puterea De-a lupta, și să nu facem Tabu-uri din prin ce trecem. E o încercare grea, Pentru cei de vârsta mea, Între opt’șpe și treiș’ nouă, Cancerul, și vă zic vouă, Că VIA-i un univers Dincolo de orice vers, Un spațiu securizat, Virtual, prietenos, curat, În care fără probleme Poți găsi răspuns la dileme De la alți tineri suferinzi Așa încât să te prinzi În cele prietenii Și singur nu vei mai fi. De pe App Store sau Google Play Aplicația gratis o iei, De Little People produsă, E intuitivă și robustă. Ca o rețea socială Funcționează, și despre boală Liber poți vorbi de-acum, Izolarea s-o faci scrum. Și-n speranța că VIA pentru viață Va mai ridica din ceață, La luptă nu renunțăm, Informația ne-o luăm, Și inaintăm duios Spre un mâine mai frumos.  ...

Bătaie să fie, dar cu strategie...

Copil fiind, fundații de bloc cutreieram. Se construia în draci în curtea blocului. Un nou bloc, care avea să ne răpească priveliștea și să ne aducă vecinii și mai aproape. Atât de aproape, încât să îi putem vedea când se aprind luminile. Dar asta era problema părinților. Noi, copiii, nu vedeam în asta decât un nou teren de joacă. Un teren de luptă, un teatru de operațiuni. Gropile în care urma să se toarne betonul pentru noul bloc erau pentru noi adevărate tranșee. Și ce mai tranșee! Perfecte pentru a-ți croi drum ca printr-un labirint, pentru a-ți urmări dușmanii ( a se citi gașca adversă) și pentru a-i pune la pământ (a se citi a-i ochi cu puști de jucărie, cu jeturi de apa). Războiul era așa: între noi, Șepcile kaki, o grupare para-militară de copii bezmetici și zgomotoși de la scara A, versus Atomicii, copiii de la scara C. Aveam și cazemate, și jurnal de război, și lider care chitea strategia de luptă, totul era pus la punct până la cel mai mic detaliu. Tatăl unuia dintre noi, cei de la scara A, era trompetist în fanfara armatei, așa că aveam căști kaki berechet, chiar dacă ne erau atât de mari pe căpșoarele noastre încât trebuia să le îndoim pe după urechi, ca să nu ne vină peste ochi. Unul dintre noi era clăpăug, iar noi, ceilalți, nu-l cruțam deloc,  spunându-i că sigur i se trage de la șapca îndoită pe după urechi. Atomicii erau mai degrabă stilul SF. Spațiul era ultima lor frontieră, și asta se vedea. Improvizau echipamente lucioase, măști și căști metalice și, trebuie să recunosc, erau destul de înspăimântători în lumina crepusculului, când se prelingeau prin labirintul fundației de bloc, în căutarea următoarei victime. Noi însă nu ne arătăm intimidați...

Joaca de-a antiromanticul...

 De fiecare dată când se face 8 Martie, eu mă  joc iarăși de-a masculul indiferent, (pentru  care romantismul e dovadă că ești cam slab  ce înger); tu te faci iar că plouă și că puțin îți  pasă că o convenție umană (poate doar de  parte feminină) a stabilit că azi e ziua ta, fără  să te rabzi însă să-mi arunci una din  privirile tale involuntare, care mă iscodesc  până-n străfundul sufletului. Și iarăși eu, cel care i-am declarat război  total romantismului cu ani și ani în urmă,  nu știu cum se face că se nimerește să trec  pe lângă vreo tarabă cu flori -nici nu e greu,  de altfel, într-o asemenea zi. Și doar cu gândul la zâmbetul tău de mai apoi, iau un buchet de stânjenei pe care îi maschez cât pot până acasă. Ca de obicei, tu ești deja acolo, așteptându-mă cu aceeași față curată și nerăbdătoare să mă revezi. Mă iscodești însă ceva mai atent și ăsta e singurul gest care te dă de gol. Și eu, antiromanticul declarat, mă înmoi ca un cub de gheață aruncat lângă șemineu și îți întind stânjeneii ascunși la spate cu mâini tremurătoare. Flacăra din ochii tăi merită toată stânjeneala mea idioată, toată mascarada de a părea bărbatul de fier. Pentru că tu ești singura ființă de pe lume pentru care merită să încerc să fiu, din când în când, romantic. *Articol scris in cadrul acestui concurs.   Foto via:...

Revolutia Preturilor la Emag revine...

  Prinde cele mai bune oferte din fashion pe...