Un accesoriu cât toate discursurile motivaționale...

Pe vremuri urmăream cu interes discursurile motivaționale. Aveam câțiva speakeri preferați, pe care îi puneam pe repeat pe YouTube, îmbătându-mă de marasmul a ceea ce credeam la vremea aceea că e descoperirea de sine. Încrederea în mine a fost întotdeauna un teren minat: când mă îndepărtam prea mult, deveneam umilă și neputincioasă, când mă apropiam, deveneam arogantă și nesuferită. Mi-a fost greu să găsesc un echilibru, să ajung la încredea de sine aceea așezată, care te face să treci demn prin orice situație. Am observat că funcționează de fiecare dată o schimbare de look. Îmi dă încredere, pe termen scurt. Problema e că nu-mi pot schimba zilnic look-ul, sunt eu cameleonică, dar nici măcar simpatica reptilă nu-și leapădă pielea așa des. Am găsit însă ceva care să-mi întregească în mod fericit stilul. Un accesoriu care a încântat generații și generații, care a fost dăruit ca semn de prețuire, care a fascinat și ademenit, începând cu vechile ceasuri de buzunar, care ieșeau cu eleganță din buzunarul domnilor, la capătul unui lanț de argint. via GIPHY via GIPHY Da, am găsit ceasul perfect pentru stilul meu. Din colecția de ceasuri de damă am ales un Citizen, model Citizen TITANIUM EW2470-87E Eco-Drive, cu ecran safir și cu carcasă din titan, cu un design minimalist și curat, rezistent și creat din materiale premium. L-am găsit în locul preferat al iubitorilor de ceasuri și totodată locul de întâlnire al brandurilor originale și  al accesoriilor pentru ceas – pe Watchshop.ro. Cu câțiva ani în urmă eram fascinată de ceasurile de damă Fossil, acum mă atrag cele cu mecanism japonez, cum este Citizen. Cum stilul meu e mai mult clasic, cu accente casual, un asemenea accesoriu ar fi piesa de rezistență a ținutelor mele. Sursă imagine Watchshop.ro Un pulover pufos e...

Oameni care te inspiră...

E atât de ușor să iubești oamenii! Mai ales dacă nu ai un cățel. Oamenii sunt frumoși. Oamenii sunt creativi. Oamenii sunt calzi. Oamenii sunt acolo ca să te inspire. Așa este și ea – Alicia Vikander, femeia care a reușit să-l îmblânzească pe rebelul Michael Fassbender. Delicată și expresivă, păstrându-și în orice situație o aură de mister extrem de sexy, actrița și dansatoarea suedeză este pentru mine un adevărat fashion icon. Fiecare apariție a ei aduce naturalețe, feminitate și senzualitate. Am urmărit-o pe covorul roșu de la premiile Oscar în 2016, când a câștigat premiul pentru cea mai bună actriță în rol secundar, am urmărit-o în ieșirile ei alături de la fel de arătosul Fassbender, am urmărit-o la evenimentele mondene, în fascinante rochii glam, am urmărit-o plimbându-se prin New York, într-o ținută lejeră. Foto via Dailymail.co.uk Cel mai mult mi-a plăcut însă apariția ei din Elle din august 2017. Același aer misterios, de data aceasta învăluit într-un outfit all black, din texturi fine, fluide. Umerii goi, ca două insule de senzulitate, pantofii Brogue, care îi dau aerul unei studente stângace, părul lejer și mai ales ochii calzi, căprui, creează imaginea unei femei magnetice. Totul pare extrem de natural și firesc, dar dacă te uiți la nota de plată a întregii ținute, îți trece prin cap că nu vei reuși vreodată să te apropii măcar de un asemenea outfit. Bluza din jerse negru – 3,400$, pantaloni evazați Céline – 1,600$, pantofi din piele marca Thom Browne – 1,190$. Un total de 6,190$. Cam mult pentru un biet muritor, nu? Foto via Elle.com Oi fi eu un biet muritor, dar câtă vreme există magazine online ca Answear, nimic nu mă împiedică să le răscolesc și să găsesc piese asemănătoare. Mi-am suflecat așadar mânecile și am...

E o simplă stare de spirit...

Nu stiu alții cum sunt, dar eu știu că am avut o perioadă în care am aflat pe pielea mea ce înseamnă să-ți intre frigul în oase. Eram studentă, stăteam în gazdă la o bătrână, și tremuram. De frig. Eu cu o prietenă, în camera de la etaj, zgribulind de frig, în timp ce bătrâna ne dădea lemne cu porția. Pentru că ne încălzeam, când aveam ocazia, cu un braț de lemne, la o sobă de teracotă ce se înălța până în tavan. Îmi amintesc că mă pitulam sub plapumă și așteptam cuminte să mi se încălzească picioarele, ca să pot adormi în sfârșit. Odată am stat așa vreo două ore și tot reci îmi erau. Am luat o bucată de cărămidă din sobă, am împăturit-o într-un prosop vechi și am pus-o la picioare. Abia așa am reușit să mă încălzesc. Ei, după o asemenea experiență, care a durat, culmea, o iarnă, altfel te uiți la certificatul energetic când vine vorba să-ți cumperi o casă. Anul trecut am făcut pasul cel mare. Mi-am cumpărat apartament. Printre primele lucruri la care m-am uitat a fost certificatul energetic. Clasa B, elegant, strat de polistiren extrudat de 13 cm, pentru pereți exteriori, 20cm pentru acoperiș și 5cm pentru padoseală. Am înțeles că la pardoselă poate diferi grosimea stratului, în funcție de adâncimea pânzei freatice. Dar cum stau la etajul 1, pardosela e suficient de caldă încât fetița mea să se joace pe covor fără să-mi fac probleme că s-ar raci. La momentul cumpărării apartamentului, nici nu știam că există conceptul de termoviziune a clădirii, care prezintă fără urmă de îndoială o situație a pierderilor de căldură la un anumit moment dat și în anumite condiții climatice: umiditate relativă, temperatura interioară și exterioară, radiație solară. Aș fi putut...

Luminile orașului din ceață...

O dimineață de noiembrie ca oricare alta, atâta doar că e învăluită în ceață. Oameni lovindu-se unul de altul, prelingându-se ca orbii pe trotuare, căutându-se degeaba cu privirea. Mașinile se perindă pe șoselele orașului, cu farurile aprinse. Căci ceața e atât de deasă încât de-abia se întrezărește ceva de la un metru distanță. S-o tai cu cuțitul, vorba aceea, îmi trece prin minte. Nici nu-mi trecu bine gândul, că în față îmi apare ca de nicăieri un bărbat înalt, cu mantie neagră pe umeri, cu o sabie lungă în teacă, o mască pe ochi, intunecată și ea, că să nu facă notă discordantă cu întreaga ținută. “Hopaaa, să vezi că e Darth Vader”, gândii. Clujul in noapte, fotografie din arhiva personala -Aveți cumva un foc? mă întrebă bărbatul. Credeam că mi-am luat bricheta cu mine, dar se pare că am uitat-o din nou. Zicând acestea, își întoarce buzunarul pe dos, demonstrativ. -Nu fumez, îmi pare rău. De fapt nu-mi pare rău, o dreg. Dar, fie-mi scuzată curiozitatea, a cam trecut Halloweenul, care e prilejul pentru care v-ați costumat în Darth Vader? -Nu m-am costumat, chiar sunt Darth Vader. Nu te gândeai dumneata că e o ceață s-o tai cu cuțitul? Ei, n-am cuțit, dar am o sabie. Daca vrei, îți arăt. -Nu, nu, vă rog! îl întrerup cu un râs nervos. Dar apropo. De unde știți la ce mă gândeam? -E simplu. 90 la sută dintre cei care trec la momentul ăsta pe trotuar s-au gândit la asta. Erau destul de mici șansele să greșesc, nu? Dar știți care e partea frumoasă cu ceața? E de ajuns să ridici puțin privirea și…luminile orașului sunt toate acolo. Centrul Clujului a fost întotdeauna locul cu cea mai mare densitate de reclame LED pe metru pătrat. Ridic...

Democrația începe împreună...

S-au scris multe povești despre democrație, dar povestea pe care urmează să o scriu nu s-a scris încă. A fost odată ca niciodată o fată tânără, pe nume Democrația. Bine, avea 30 de ani și mergea pe 31 – unii vor strâmba din nas și vor spune că nu era tocmai la prima tinerețe. Dar cum în regatul ei se trăia în medie o sută de ani, era considerată tânără și promițătoare. Avea multe verișoare cu același nume răspândite prin alte regate, dar ele erau cu mult mai bătrâne și mai experimentate, și adesea îi erau date ca exemplu de bună creștere. “Dacă la ei se poate, se poate și la noi”, îi spuneau. “Trebuie doar să prinzi putere, să înveți, să nu te lași.” Imagine realizata cu Canva.com Democrația avea o soră mai mică, pe nume Petiția Online, extrem de sociabilă și curioasă din fire, și un frate, mai mic și el, Referendum. Acesta din urmă asculta pe îndelete părerile semenilor lui, și abia după îndelungi deliberări se pronunța și el, pe o temă sau alta. Pentru aceste calități, era prețuit de mai marii regatului, și în situații în care se cerea decisă soarta poporului, era chemat la curte și consultat. Făcea așadar parte dintr-o familie bună, modernă, de vechi intelectuali. Se spune că strămoșii strămoșilor ei veneau tocmai din însorita Grecie, un tărâm liber și plin de înțelepți. Părinții ei se pripășiseră pe meleagurile noastre chiar înainte să se nască ea, după un război crâncen, în care s-a vărsat sânge și s-au articulat imnuri și crezuri noi. Democrația, așezată pe covor alături de frații ei, asculta deseori povestea aceasta, depre lupta ce s-a dat înainte să se nască ea. “Ești o ființă aleasă”, îi spunea mama ei. “pentru ca tu să exiști,...

Cu Burebista în vacanță...

Nu mi-au plăcut niciodată teoriile conspiraționiste conform cărora dacii au fost stăpânii universului, cum că ei i-au învățat de fapt pe romani latina și ei au fost nucleul spiritual al Europei. Dar pe el, pe Burebista, nu ai cum să nu-l remarci, cu profilul lui sculptural (parte și findcă figura lui din manuale era scupltată), cu pileusul lui de tarabostes pe cap, un bărbat vajnic, ce mai? Ei da, uite cu un asemenea bărbat mă văd făcând eu o vacanță în Europa. Un bărbat pe care să te poți baza că pune umărul când ți se împotmolește mașina, sau când e vorba să care cineva bagajele. Nu știu cum se face că tot în jurul mașinii mă învârt, pentru că da, e esențial s-o pregătești dacă ai de făcut un drum atât de lung. Sunt oameni care parcă s-au născut știind cum funcționează autovehiculele și când este cel mai bine să frâneze.  Alții – ca mine, de exemplu – știu că orice mașină are nevoie de un motor și de multe mecanisme ca să funcționeze, dar ce se întâmplă exact sub capotă rămâne un mare mister. Cu toate acestea, îmi plac accesoriile auto. Poate pentru că îmi place și mie să mă accesorizez. Nu mă văd plecând în vacanță fară să-mi protejez motorul de eventualele șocuri, așa că îi voi monta un scut auto. Mă și văd discutând cu Burebista despre asta: -Neapărat și un scut auto ne trebuie! -Scut, de acord, îți fac rost de unul. Avem stivă de scuturi nou-nouțe. E bine să fii pregătit de orice în vremurile astea…făcu el gânditor. -Neh, nu la acele scuturi mă refer. Le-am văzut și eu prin cărți, adevărate opere de artă, cu toate motivele geometrice, cu raze divergente, cu detalii vegetale, dar nu! Aici...

Vânătoarea de indicii...

Înaintez pe același traseu ca-n fiecare dimineață, bulevardul Observatorului, apoi cobor pe Viilor, pe urmă dreapta pe Caisului și, după ce mă las lătrată de câinele de la vila din colț, a doua la stânga, la numărul 3. Ce mă mână însă și-mi dă forțe nebănuite, deși ochii-mi sunt încă lipiți de somn, e amintirea aromei de cafea de la birou. Cu gândul la ea, mă si văd în clădirea cu geamuri fumurii, plasându-mi cana personalizată în locașul aparatului. Rămân așa, privind fascinată cum șiroaiele de cafea se preling în cană prin zgomot și aburi, de parcă ar fi fost o mașinărie desprinsă din era industrială. Îmi trecu prin cap că donasem o dată în viața mea sânge, o făcusem nu pentru că as fi fost vreun cetățean model, ci pentru fratele unui coleg, rănit în accident de mașină, și îmi părea că și acum, picăturile de cafea îmi înlocuiesc un gol deschis în mine, ca atunci când mă întorsesem palidă de la clinică cu un deficit de aproape jumătate de litru și își băusem cafeaua ca și cum astfel mi-as recăpăta tot sângele.     În spatele meu se face coadă: Barbir și Bogdan se bâțâiau nerăbdători de pe-un picior pe altul, cu cănile în mâini. Lui Barbir îi simțeam respirația în ceafă, răspândind damf de borhot, deși  mesteca regulamentar din gumă. De cu seară pesemne, s-a îmbătat iarăși, îmi zic, o joie clasică, ce mai!    -Am început ziua cu dreptul, mi-au trimis mail cum că am câștigat la un concurs un voucher la cinema, zice Bogdan dând din mână, ca și cum n-ar fi fost mare lucru.    -Super, felicitări, se grăbi Barbir să-i spună. Dar apropo, tu parcă erai stângaci. Ar trebui să reformulezi: “Am început ziua cu stângul”, așa să zici de acum...

Bijù, mon amour

Ori de câte ori îmi amintesc de ea, îmi vine în minte părul ei scurt, des și cărunt, care parcă se unduia cu fiecare vorbă, ca și cum șuvițele de păr ar fi fost prelungirea cuvintelor. M-a fascinat întotdeauna la bunica mea expresivitatea ei, era de ajuns să-și ridice nasul scurt și ascuțit, sau să arunce priviri piezișe din ochii ei verzi, că știai că ai zis ceva nepotrivit. Dar de cele mai multe ori ne zâmbea nouă, nepoatelor, ne lua de mână și ne ducea spre dulapul secret în care se găseau toate comorile lumii. Mi-o amintesc în halatul ei maiestuos, din catifea purpurie, măturând covorul în drum spre dulapul cu minunății. Deschidea o ușiță cu o cheie pe care o avea mereu în buzunarul halatului și scotea de acolo cutia cu bijuterii. O cutie din porțelan pictat, cu o scenă victoriană, care, odată desfăcută, deșerta pe covor zeci de coliere masive, din argint, cu împletituri meșteșugite, brățări handmade, vechi, lucrate în filigran, cercei lungi de argint, inele cu pietre care străluceau în toate nuanțele curcubeului, talismane pe care, dacă le deschideai, dădeai de câte o poză îngălbenită de vreme, cu un chip de soldat. Am tot desfăcut talisman după talisman, până să-mi dau seama că era de fapt același chip, un bărbat cu fața prelungă, cu ochii mari, întunecați, cu o mustăcioară abia mijită și cu pomeți înalți. Un chip nobil, care te marca prin tristețea din ochi și prin albeața, ca de fecioară, a tenului. -Cine e acest domn? am întrebat-o într-o zi pe bunica. -Oh, o veche cunoștință, murmură ea, îmbujorându-se. De fapt, ce zic, e prima mea iubire, făcu ea. -Hai buni, povestește-ne, începurăm toate cele trei nepoate, așezate pe jos, pe covor, în jurul cutiei cu bijuterii. Aveam...

Avem o casă de construit. Cum procedăm?...

Iar e sâmbătă dimineața, momentul acela în care îmi beau cafeaua cu lapte, ascult muzica la radio și îmi planific treburile zilnice. Daa, voi începe cu balconul, trebuie măturat neapărat, căci nucul de lângă bloc își leapădă frunzele, una câte una, taman la mine în balcon. Mă și văd măturându-l și privind cu jind la curtea casei de lângă blocul nostru. O curte imensă, încă verde, cu o piscină cochetă, cu tufișuri rotunde străjuind gardul. La capătul curții – o casă din piatră și lemn, cu flori revărsându-se peste balustrada terasei. O minunăție de casă, ce mai! Dacă vă trece cumva prin cap zicala cu capra vecinului, să știți că au chiar și o capră, căreia îi mai dau drumul uneori la ros tufișurile de lângă gard. Imagine realizata cu Canva.com Casa vecinilor îmi amintește, prin florile din cerdac, de casa bunicilor mei dintr-un sat uitat de lume din Maramureș. Uitat de lume, poate. Dar nu și de mine. Parcă o văd și acum, opera de căpătâi a vajnicului meu bunic. O casă bine înfiptă în vatra satului, cu o fundație solidă, din piatră. Au folosit inclusiv pietre de râu la construcția ei, aduse cu carul cu boi din Valea Seacă. Bunicul era el un munte de om, dar tot a avut nevoie de ajutor. Cum și el își ajutase prietenii în tinerețe la construit case, aceștia nu l-au uitat și au pus umărul fară comentarii la construcția casei bunicului. Se adunau cu toții, cum mijeau zorile, își îndesau traista cu de-ale gurii, și porneau spre vale, de unde adunau pietre, le încărcau în car și le transportau înapoi, spre casă. Pământuri și păduri aveau cu toții, așa că sacrificau câțiva copaci pentru construcție, și zile întregi îi vedeai prin păduri, tăind și cărând...

Casa Micului Prinț

Una dintre cărțile preferate ale copilăriei adolescenței mele a fost “Micul Prinț”. Un ghemotoc de om, cu trup firav, cu ochii mari, plini de lumină, mereu curioși, prin care se vedea lumea într-un fel uimitor. M-a fascinat întotdeauna acest Mic Prinț, care poate pentru alții părea un naiv, dar pentru mine, un căutător neobosit al adevărului acestei lumi. S-au scris multe povești despre Micul Prinț, dar povestea pe care urmează să o scriu nu s-a scris încă. Se plimba într-o zi Micul Prinț prin ploaie, era o ploaie din acelea care părea că se prăvălesc necontenit din cer. Îi era frig, și șuvoaie de apă i se prelingeau prin păr, scăldându-i chipul într-o peliculă lucioasă. I se făcu și mai frig și se gândi că nu va mai putea înainta așa mult timp, că frigul îi vă pătrunde în oase și îl va îmbolnăvi. Nu-i plăcea deloc să fie bolnav. Așa că bătu în ușa primei case cu geamurile luminate. Un bătrân îi deschise în cele din urmă ușa, cu un scârțăit prelung. Avea un toiag noduros și niște ochelari cu rame strălucitoare. Dincolo de ei, niște ochi albaștri, care reușiseră cumva să-și păstreze tinerețea. -Ce te aduce aici, copile? îl interpelă bătrânul, trăgându-l în casă și oferindu-i un prosop imens în care să se cuibărească. -Ploaia, răspunse simplu Micul Prinț. -Tremuri cam tare, treci aici, lângă sobă. Fugări cu un gest o pisică albă, grasă, ce se încolăcise cu nonșalanță pe scăunelul de lângă sobă și îl pofti pe băiat să stea. Micul Prinț se așeză lângă foc și privi flăcările unduitoare care se vedeau prin ușița sobei. Îi mai venise inima la loc. Focul are puterea de a înveseli orice ființă, își zise. -E mai bine lângă foc, ai? Întrebă bătrânul cu...

Ca la mama tehnologiei acasă...

Pană de curent. Coșmarul oricărui dependent de tehnologie. S-a întâmplat de puține ori în ultimii ani să se ia curentul, dar m-au marcat atât de mult orele în care îmi era tăiată porția de laptop, consolă, televizor, încât m-am hotărât: mi-am luat generator de curent electric. Asta a fost doar așa, de încălzire, ca să vă faceți o idee cam unde mă aflu pe scara împătimiților de tehnologie. Da, am trecut până și de faza negării, sunt irecuperabilă de-acum. Eh, dar acum, că m-am descărcat și mi-am dezvăluit patima, să vă povestesc puțin despre casa mea. Micuțul apartament, mai bine zis, un sanctuar al tehnologiei. Accesorii laptop, micul meu colț de gaming, toate sunt acolo, în refugiul meu de după o zi lungă de lucru. Nu-mi lipsește nimic, am până și suport de laptop cu cooler inclus, pentru că mi se părea că se încinge prea tare mititelul când o ardea pe programe de editare foto. Câinele Tutu nu e nici el străin de ce se întâmplă de câțiva ani în casă. Are și el gadgetul lui, o lesă cu cip, pe care o poartă cu mândrie, mai ales că știe că în momentul în care îi pun lesa se iese afară la plimbare. via GIPHY Tehnologia ne-a intrat în casă pe ușa din față (ori de câte ori vine curierul cu ceva gadget nou apărut, pe ușa din față intră) și nu se dă dusă, nici măcar pe geam, desi babacii, când mai vin în vizită la mine, mai au tentația să arunce consola pe geam. Colțul de gaming e bine pus la punct și adesea vizitat, după ce se stinge lumina, începe distracția, cam asta e singura regulă. Imagine realizata cu Canva.com Ce-mi mai plac jocurileee! Heroes 3 a fost prima și...

La o cafea-fantezie

Mai degrabă visătoare decât vreo mare strategă, toată viața am încercat să mă disciplinez și să mai tai pe cât posibil din sesiunile de visat cu ochii deschiși pentru a duce la capăt task-urile zilnice. Deși îmi iese din ce în ce mai bine treaba cu organizarea, tot visatul cu ochii deschiși rămâne preferatul meu. Și cum visele astea au și ele nevoie de combustibil, cafeaua, în special cea de dimineață, dar nu numai e tovarășul perfect de visare. E de-ajuns să aud cum cafeaua se cerne prin filtru, să o torn apoi tacticos în cană și apoi daaa, să o adulmec și să o sorb și gata, fantezia se declanșează neîmblânzită. Ce tip de băutoare (de cafea) sunt via GIPHY Dacă stau și mă gândesc, cafeaua are o putere magică în ce mă privește. Eram înainte mult mai activă noaptea. Mă culcam târziu, mult după ce toate luminile s-au stins, îmi plăcea să ies, noaptea aveam și eu replici brici, eram în cea mai bună formă, iar ziua, pe de altă parte, dormitam și-mi încărcam bateriile pentru o nouă noapte. Ei, lucrurile s-au schimbat radical de când am început să consum cafea. Lichidul acesta plin de arome mi-a inversat ritmurile diurn-nocturn, așa încât am ajuns să iubesc diminețile, ziua, lumina. Acum nu mai visez foarte mult noaptea, dar visez cu nemiluita la o cafea ierbinte. Daca ar fi să mă definesc ca un anumit tip de băutor de cafea, aș intra în categoria heavy drinker, dar, cum ar spune orice dependent, în scopuri terapeutice. Pentru suflet, pentru minte. Și cum orice combustibil, fie el și pentru suflet și minte, are nevoie de a adevărată industrie și tehnologie în spate, ca să se producă, mă gândesc serios să investesc într-un espresor de cafea. Vreau...

Low-cost să fie, dar să știm și noi ce și cum

Suntem o țară minunată, însă totodată suntem și o țară de oameni săraci. Consecințele se văd în goana neobosită a românului după mocăciuni și promoții, în alergatul pensionarului de la primele ore ale dimineții după cel mai bun preț din oraș, în competiția de tip care pe care la deschiderea unui nou magazin, ia, neamule, tigaia, că e ieftin, în isteria care vine la pachet cu fiecare Black Friday. Nici transporturile aeriene nu aveau cum să scape de acest trend, așa că zborurile low-cost sunt la mare înălțime pe lista de priorități a românilor. via GIPHY Si, desigur, la pachet vin și câteva nemulțumiri. Că doar români suntem, ne place, dm’le, să comentăm. În contextul în care UE se codește să reglementeze niște condiții minime de călătorie, cei de la companiile aeriene își permit să modifice Termenii și Condițiile ori de câte ori au chef. Astfel, noi, pasagerii, trebuie să fim mereu în alertă, mereu informați, ca să nu ne trezim că rămânem ca proștii în aeroport, cu banii dați, suprataxați și nervoși. Eu am fost cu Wizz Air doar în City break-uri prin orașe europene, așa că un ghiozdan în care am îndesat strictul necesar plus geaca groasă pe mine au fost suficiente. Dacă ar fi însă cazul să plec într-o călătorie mai lungă, ei, aici se schimbă datele problemei. Și da, mi se pare corect să plătești dacă vrei bagaj mare. Un bagaj de mână să rămână un bagaj de mână efectiv. Adică mic. Vrei în plus, plătești. Platești priority = intri cu bagajul mare și ai spațiu suficient pentru el.Nu plătești priority = intri la final cu bagajul mic și ar trebui să ai loc pentru el tot sus (ceea ce nu se prea întâmplă). Trebuie înțeles că un preț mic va veni întotdeauna cu cât mai multe servicii extra la un cost tot mai mare. In ce mă privește, până acum am abordat stilul minimalist, cu bagajul de mână. Când apare însă un copil, se schimbă totul. La anu’ vom călători cu pitica, va fi primul ei zbor cu avionul. Cum are și ea o grămadă de lucrușoare, va trebui să-i achiziționăm unul dintre acele adorabile trolere copii, pe dimensiunile maxime admise, adică 45x35x20cm și de culoare NEAPĂRAT roz. Foto via TravelKit Vom călători cu Wizz Air, și cum va avea puțin peste 2 ani, vom lua cu noi și un cărucior portabil, pentru care am înțeles că nu se plătește vreo taxă, dacă odrasla are mai puțin de 4 ani. Ce-o să ne mai plimbăm pe faleză cu căruțul! Să vină numai vara odată :p Am pus ochii deja pe un asemenea troler, de pe Travelkit, magazinul specializat în bagaje de avion și accesorii de călătorie. De aici îmi iau și toate informațiile despre politica de bagaje a fiecărei companii care zboară în și din România, precum și un sortiment specializat de bagaje de avion, bagaje de mână Wizz Air, astfel încât să fiu întotdeauna pregătită de zbor. Partea și mai faină e că bagajele Travelkit au fost special proiectate la dimensiunile maxime permise de diferitele companii aeriene, astfel încât să poți beneficia de spațiul optim de bagaje în călătoriile tale.  via GIPHY Ca tot românul cârcotaș, am început cu ce nu-mi place la Termenii și Condițiile care țin de companiile low-cost. Ei, trecând peste mărunțișurile despre care am amintit deja, ar fi nedrept să nu salut existența acestor companii în România. E fantastic să poți visa într-o zi ploioasă la câteva zile pe o plajă însorită, și în momentul următor să îți rezervi zborul la un preț absolut decent. Pentru ca, la câteva ore distanță de primul gând, să te întinzi deja pe nisipul fierbinte. Mai mult, cu puțină documentare și răbdare, poți ieși super ieftin cu întregul sejur, de la bilet până la cazare, autobuzuri de la aeroport la cazare, etc. Sigure, cu condiții decente de călătorie, cu personal amabil, zborurile low-cost...

Moda ne face și ne desface

Moda, galeria aceasta fascinantă de tendințe și imagini, de asortări și texturi, de nuanțe, de lumini și umbre! Crez pentru unii, capriciu pentru alții, moda se înnoiește și se reinventează sezon după sezon. Tendințele modei de primavară-vară 2020 s-au conturat cu aproape un an în urmă, odată cu show-urile de pe catwalk semnate de marii designeri. Ca trend general, materialele ușoare, croiurile mai lejere și mai ales texturile skin friendly sunt la mare căutare în sezonul cald. Săptămânile Modei din marile capitale ale lumii au fost și pentru acest an sursa de inspirație pentru noile trenduri. Mai multă culoare, accesorii fanteziste, printuri care animează un outfit altfel tern, pantofi dn piele întoarsă, cu șireturi în culori neon, acestea au fost cele mai năstrușnice tendințe în moda 2020. Pentru noi ăștia, muritorii, când vine vorba de a crea o ținută la limita dintre casual și eleganță, cea mai la îndemănă strategie este să combini o piesă versatilă, din colecțiile noi, cu una clasică, pe care o ai deja în dressing. Tendințele anului viitor aprind deja imaginația iubitoarelor și iubitorilor de modă. Fior care nu m-a cruțat nici pe mine, așa că am luat la răsfoit câteva reviste glossy, câteva site-uri de lifestyle & beauty și m-am pus la curent cu noile trenduri. via GIPHY Ce nu mi-a plăcut: volanele Foto via Yahoo Perfecte pentru o rochie de fetiță sau pentru fusta unei dansatoare profesioniste, volanele nu mi-au plăcut niciodată pe…bluze. Deși se spune că avantajează femeile cu sânii mici, volanele sunt mult prea romantice și copilărești pentru gusturile mele. Nu le-aș purta! Ce mi-a plăcut – adidașii cu talpă masivă Foto via Answear Noile modele de sneakerși marca Nike vin cu o talpă masivă și cu o siluetă futuristă. Mă bucur că se vor purta în noul an, sunt un mare fan, chiar dacă îi porți la palton sau la fustă. Câteva perechi de sneakerși futuriști și cateva botine de damă și genți de damă și garderoba pentru anul viitor arată deja mult mai bine. Despre moda feminină s-au scris tomuri întregi, dacă ar fi să punem laolaltă articolele din revistele de lifestyle&beauty. Astăzi voi scrie și despre moda masculină, încă o mică cenușăreasă la noi, dacă e să comparăm cu analiza modei sexului opus. Un bărbat bine îmbrăcat întoarce capete și îi spune multe unei femei: are bun gust, imaginație, e îngrijit sau…are un consilier de modă priceput. Am analizat și eu noile tendințe fashion în materie de îmbrăcăminte bărbați. Una dintre tendințe nu mi-a plăcut deloc. Nu-mi place: Denim din cap până-n picioare Foto via Pinterest Deși o piesă clasică, un element-cheie al oricărei garderobe masculine, denimul pentru bărbați vine în fiecare nou sezon cu câteva detalii care se impun rapid ca trenduri. Designerii se întrec cu fiecare nouă colecție să aducă în prim-plan croiuri cât mai fluide, texturi skin friendly, a căror atingere declanșează o senzație de moliciune și prospețime. N-am nimic împotriva denimului, să ne-nțelegem. O pereche de jeans bărbați bine croiți sunt o piesă statement. Dar NU denim din cap până-n picioare: geaca din denim, cămașă, jeanși și, de ce nu, pantofi din denim. E mult prea mult! Ce-mi place: o mărime în plus la blaizere Sursa foto: Vogue Cea mai îndrăgită casă de moda franceza a lansat la Paris colecția de primăvară-vară 2020 pe segmentul menswear. Ca și concept, francezii au mers pe blaizere purtabile, care să sublinieze printr-o siluetă supradimensionată o atitudine fermă, masculină. O mărime în plus la blaizere, dar și la cardigane sau la paltoane bărbați, aduce o notă de masculinitate colecției, dar și o tendință controversată, căreia probabil îi va trebui ceva timp până să fie adoptată de iubitorii de modă de pe toate meridianele. Un astfel de concept se îndepărtează mult de imaginea delicată a bărbatului efeminat, pe care am tot văzut-o pe catwalk în ultimii ani. Lanvin promovează un bărbat puternic, conștient de locul lui în lume. Dacă și tu...

O lume văzută de aproape...

Imaginația nu are Frontiere, și o stare De visare îți induce Și povești frumoase-aduce. Să ne imaginăm, așadar, O lume fără habar De mica publicitate. Să vezi totul mai de-aproape, Nevoit vei fi atunci, Dealurile la pas să le urci Să vezi o casă de vacanță; Sau de vrei să-ți iei faianță Să le treci pragul unor inși, Să discuți prețuri și inchi, Dacă un teren dorești Să străbați mile vânătorești, Sau dacă deții o dronă Să filmezi de sus în zonă, Și să derulezi apoi Filmarea, ca un tehnician de soi, Că doar trăim într-o eră În care lumea disperă Făr-un gadget pe etajeră, Făr’un device, până și-n seră, Dar fără micile anunțuri, Printre printatele enunțuri Ne-am învârti mai mult pe loc, Ca tuta pe lângă bloc Căutând mereu ieșire Dintr-o încâlceală de fire. Harta ar fi la mare preț, Și ca să te miști isteț, O busolă n-ar strica, Sau un gps, ceva. Drumurile preliminare O bătaie de cap mare Ar fi, pentru cumpărător, Până să-și vadă marfa-n ocol. Iar pentru un vânzător, Ar fi ca un film horror Marfa să și-o etaleze Făr-un site pe metereze, Făr’ a urca poze și text, Făr’ de-a netului context. Chiar de pare neînsemnat Anunțul e adunat Din a oamenilor viață Și-i aduce față-n față După ce pe-online se-ntrețese O vânzare, o poveste, Cu imagini fel de fel, Cu descrieri, cu apel, Cu negocieri încinse, Cu tranzacții ce par desprinse Din a filmelor scenarii. Și a online-ului poveste Înainte mult mai este Ca-ntr-un SF, să vezi trai, Realitarea virtuală va fi pe cai, Și din orice unghi obiectul Îl vei putea privi, conceptul Și designul vor face legea Și totul va fi aievea. O lume din care ar dispărea anunțurile de mică publicitate. Ce trist...

La pariul laudat sa nu te duci cu sacul...

De ești parior convins, Sigur deja te-ai cam prins Că mai mari șanse să pierzi Decât să câștigi ai, vezi, Însă nu-i nimic, știința Fotbalistică, ființa Asta care crește-n tine – Pasiunea ce te ține Siteuri sportive să răscolești, Netul să îl scormonești După știrile recente, De pe cele continente – Te ține mereu pe jar, Ligile le cauți iar, Campionate, clasamente, Antrenori, cantonamente. Și te-arunci la rămășag Că îți este sportul drag, Dar și câștigu-l vizezi, Că doar pe asta mizezi. Atâta timp cât știi din sport Câte fire de iarbă sub cort, Ai tot dreptul la un pariu Și te poți trezi mai târziu Că faci profit pe termen lung, Și îndoiala să-ți alung, Ți-oi zice niște mici trucuri Să ai succes la rămășaguri: Nu te-arunca pe fotbal doar, De ai și-al sport în galantar; Poți paria pe el, de știi Clasamente, strategii. Pe scor la pauză mizează, Sau pe cine conduce, egalează, Împarte meciul pe bucăți, Pe rezultate, să arăți Că știi pariul să-l dozezi În doze mici, să calculezi, Cote și riscuri, strategii Ca mulțumit apoi să fii. Ca să le-ai toate într-un loc Pe 10pariuri.ro, cu puțin noroc, Cu strategia șlefuită, Și cu știința dobândită, Ai parte de cote, ponturi, sfaturi, Biletul care-a făcut valuri, Articole gen pas cu pas, Ca să câștigi de-acum pe ceas. Cum să ai succes la pariuri sportive? La pariul lăudat să nu te duci cu sacul Așa sună parafrazarea unui vechi proverb românesc. Tot așa, să nu te aștepți ca la un pariu cu miză mare să câștigi o grămadă de bani. Mizele mari au implicit mulți pariori arondați. Tu fii cu un pas în fața lor și orientează-te spre mize mai mici, din când în când, unde șansele să câștigi mai mulți...