Cea mai bună prietenă e ca o carte deschisă. Mai ales dacă o știi de pe vremea când erați două puștoaice, pășind în tandem spre liceul din centrul orașului, cu ghiozdanele atârnând de un umăr, ca să fie mai chic.
Mădălina avea ochii mari și verzi, cu câțiva stropi roșii în jurul irișilor, de-i ziceam că are ochii roșcați, Mădălinei îi plăceau filmele polițiste, Mădălina era sigură pe ea și mereu veselă și pusă pe șotii, Mădălinei îi plăcea să urce uneori pe munte și să rămână acolo, pe spate, în iarbă, privind pur și simplul cerul ore în șir.
La una dintre aniversările ei, i-am adus cadou un izopren. Am știut că era încântată de el în momentul în care l-a strâns la piept și stropii roșcați din ochi au prins a licări. Mi-a povestit peste câteva zile la ce l-a folosit. A început așa:
– Uniți în cuget și-n simțiri, părinții de pe toate meridianele par să-și spună la unison același lucru. Când vine vorba despre parchet, “Las’ să scârțăie, ca să știm și noi”. Când vine-acasă aia mică, (adică moi, făcu ea dându-și pe spate o șuviță) cât de mult i se împleticesc pașii sau, culmea nesimțirii, dacă vine însoțită de vreun găligan. Părinții mei, știi doar, nu fac excepție. Acesta este și motivul pentru care nu și-au pus covor în hol nici în ziua de astăzi. Ei susțin că se murdărește la trafic intens, dar eu știu foarte bine care e adevărul. I-am lăsat să își facă damblaua și n-am mai adus vorba de covor. Știi și tu că parchetul din hol scârțăie îngrozitor.
-Daa, chiar mă întrebam de ce nu-l schimbă, intervin.
-Așaa, continuă Mădălina pe tonul ei cântat. Văzând eu că nu pot ieși în oraș pe setare silențios, ce mi-a chitit mintea? M-am echipat, frate. De fiecare dată când ieșeam la ore neregulamentare în oraș, îmi luam cu mine și izoprenul. Era relativ ușor de purtat, și am făcut din el un accesoriu de agățat montaniarzii. Pe care, de altfel, îi ador. Când ajungeam acasă, deschideam ușurel ușa de la intrare, care și aia trebuia tratată cu blândețe, că altfel trosnea din toate încheieturile, și îmi desfășuram la picioare tanananaaa – izoprenul de la tine. Păcat că nu m-ai văzut, pășeam pe el ca o divă pe covorul roșu.
-Hehe, e de-ajuns să mi te imaginez desfășurându-l, ca un Aladin semi-beat.
-Când treceam pe lângă camera alor mei, mai aplecam o ureche la ușă. Sforăitul învingător al tatei, atât.
Asta de mai sus e un exemplu de cadou bine ales. Care a fost pe urmă folosit intens, chiar dacă nu în felul în care îmi imaginasem eu, când l-am ales. Când aleg un cadou, fac o cercetare amănunțită. Nu neapărat a pieței, cât a omului pe care urmează să-l cadorisesc. Când aleg cadoul, mă gândesc dacă se pliază pe pasiuni, pe stil de viață, și de cele mai multe ori emoția din ochii celui care îl primește e neprețuită.
O carte cu personalitate din gama de cărți personalizate pentru un pasionat de lectură, o eșarfă-fantezie pentru o fashionistă, un joc interactiv pentru un copilaș, un tricou cu mesaj pentru un prieten drag, și lista poate continua la nesfârșit. Totul e ca atunci când faci un cadou, să nu o faci pe fugă și doar ca să-l bifezi. Deschide puțin omul, ca pe o carte, citește-l, și va intui că ai încercat să-l cunoști în străfunduri, așa că emoția va fi intensă. Un cadou personalizat îi va arăta cadorisitului că te-ai gândit la el, că ai investit timp și suflet, că ai fost creativ, dacă ai inclus un mesaj drăguț, că ai vrut să fii, și poate chiar ți-a ieșit, amuzant.
Imaginează-ți-l pe al tău copil, sau pe al tău soț, sau pe a ta mamă, primind o carte personalizată, în care apare numele ei/lui, poze cu ea/el, situații înduioșătoare în care e implicat. Avertizare: va fi un cadou care va stârni emoții intense. Și ca să faci o așa bucurie, nu trebuie decât să bifezi câțiva pași simpli: în primul rând să alegi un template de carte (cui vrei să faci o carte personalizată cadou?), să adaugi poze (da, le poți lua de pe facebook), apoi să editezi textul (dacă ceva nu se potrivește cu povestea ta) și, în fine, să plasezi comanda și să aștepți cuminte curierul. Simplu, nu? Iar lacrimile de fericire de care vei avea parte vor răsplăti cu vârf și îndesat acest efort.
Ca să ajung la atâta înțelepciune, am trecut și eu prin câteva experiențe mai nefericite. I-am făcut cadou unui nepot celebra cutie cu cutii din ce în ce mai mici în ea și la sfârșit, când bietul copil a văzut că și ultima cutie era goală, a izbucnit în lacrimi. Experiențe de acest gen m-au făcut să ajung la mintea românului cea de pe urmă și să devin o mică entitate în materie de făcut cadouri.
“Ar trebui s-o întrebăm pe sperietoarea de ciori, am auzit că se remarcă în câmpul ei de activitate”. Lasând gluma la o parte, chiar am prieteni care, în pană de idei fiind, mă întreabă ce cadou să le facă celor dragi. Postură care nu mă deranjează deloc, trebuie să recunosc.
Voi ce plănuiți să le luați celor dragi de sărbători?
Articol scris pentru SuperBlog 2019.
Redescopera MODA, MODUL de-a fi senin si MODELUL preferat de pe catwalk.