Copilăria, ca o carte de povești. Personalizată

 

Hai mai bine despre copilărie să povestim, căci ea este veselă şi nevinovată şi drept vorbind, acesta-i adevărul.

carte de povesti personalizata

Copilăria mea a fost ca o imensă carte cu povești. Atâtea povești, atâtea posibile sfârșituri, atâtea personaje mai bune sau mai rele! Și eu, citind neabătută în fotoliul din sufragerie. Până și singurul cutremur din viața mea – unul minor, slavă Domnului –  tot așa mi-l amintesc. Din fotoliul în care mă ghemuiam toată, cu cartea în mână, devorându-mi poveștile, și care a început dintr-o dată să vibreze. A trecut vremea și am uitat multe din aceste povești. Dar iată că a venit o zi când:

 

Poveștile au intrat iarăși în viața mea. Odată cu Iris

 

fetita citind

 

O făptură toată numai zulufi și fălcuțe, Iris și-a adjudecat din fragedă pruncie mica ei bibliotecă. E parte din ritualul ei de seară să îmi aducă în pat câte o carte, să o deschidă tacticos și să arate cu degețelul ei necruțător fiecare imagine. Eu îi rostesc răspicat cuvântul care o însoțește și uite așa învață primele cuvinte. Stăm așa minute bune în șir, la lumina veiozei, ea cu degetul mișcându-se pe paginile cărții, eu rostind cuvinte, până ne apucă somnul. Mai exact pe mine mă apucă somnul, căci ea e tot acolo, cu degetul necruțător, arătându-mi altă și altă imagine. 

Și cum a trecut de doi ani, Iris a început să vrea și altfel de cărți. Cărți care să-i alimenteze imaginația. Care să-i populeze lumea ei magică, cu prințese și eroi, cu animăluțe vorbitoare și cu plante uriașe. Am început cu poveștile universale, cu cei trei frați purceluși, cu mica sirenă, cu Hansel și Gretel. Dar tot la poveștile românești, cum e Punguța cu doi bani, face ochii mari-mari și stă așa, cu gura căscată, de parcă ar înțelege tot. E fascinant cum lumea ei mică e de fapt atât de mare. De proporții mitice. 

cartile de povesti dezvolta imaginatia - infografic

 

Copiii au nevoie de poveste. Ba chiar să fie parte din poveste

 

Implicarea e noua tendință în educație. Vechea tactică a privitului de pe margine în speranța că poate-poate va învăța ceva cel mic a fost înlocuită încet-încet cu implicarea activă a copilului în activități. Așa, din mers, va învăța mult mai repede, va fi mai determinat și mai prezent. De ce nu l-am implica și în…povești?

Ei, uite că s-a gândit deja la asta echipa din spatele editurii Elefantul Meu, editura care își propune să transforme copiii în eroi și să îi ajute să descopere bucuria de a citi, oferind micilor cititori o varietate de cărți educative. Ei au venit cu o galerie întreagă de cărți, categorisite pe grupe de vârstă: cărți pentru copii de la 1 an +, apoi de la 3 ani+, 4 ani+, 5 ani + și tot așa, din an în an, până la 10 ani +. După asta deja, copiii mici se fac copii mari, și cărțile cu povești mari și colorate se fac SF-uri și fanstasy stories. Dar noi mai avem până acolo. 

Iris de-abia a început să exploreze lumea magică a poveștilor, și pașii ei mici dar repezi o vor duce departe în acest univers. Îi voi ghida și eu, cât voi putea, pașii. Alegându-i cărți de povești personalizate, în care fiecare poveste este construită chiar în jurul ei, asa încât va deveni personajul principal al poveștii. 

 

Încrederea în sine cu eroi și eroine se ține

 

E esențial să le sădim celor mici sâmburele încrederii în sine. Din sămânța aceea atât de firavă la început va crește un om sigur pe el, capabil să-și depășească limitele, să schimbe regulile jocului, să le dea o mână de ajutor celor mai puțin norocoși.

O asemenea carte de povești personalizată, în care cea mică este eroina principală, o ajută să călătorească în jurul lumii, să elibereze prințese sau să se împrietenească cu animale. Numele cititorului este scris peste tot unde apare personajul principal și conține, totodată, numele unui prieten al micuțului/micuței, iar povestea începe într-o locație pe care el/ea o cunoaște foarte bine.

Îmi și imaginez cum se va umfla Iris în pene când își va salva animăluțul preferat. Dacă în poveste apare și Luca, vecinul cu care se joacă în parc în fiecare după masă, se va simți deja în propria poveste. Și va căpăta încredere că poate schimba chiar ea lucrurile în propria poveste. 

 

De ce cărțile sunt cel mai frumos cadou

 

Unele dintre cele mai frumoase cadouri pe care le-am primit în copilărie au fost cărțile. Nu prea-mi amintesc să mă fi jucat prea mult cu ursuleți, păpuși sau mai știu eu ce, dar îmi amintesc cu claritate cărțile pe care le primeam de Crăciun. Odată, am citit una dintre cărțile de povești primite în ajun de două ori într-o noapte și am stat trează până la șase dimineața, doar pentru că nu puteam s-o las din mână. Copii, voi să nu faceți așa!

Cărțile nu sunt doar niște bucăți de hârtie pe care ți le dă cineva; sunt experiență și cunoaștere. Cărțile sunt și imagini, și vise, și frânturi de poeme. Pentru mine, cărțile au fost întotdeauna o vacanță imaginară spre o țară îndepărtată. Indiferent dacă citești o poveste fantastică despre un regat magic sau un SF futurist despre o planetă necunoscută, cartea te va scoate afară din casă spre lumi la care nici n-ai visat. 

Pe vremea mea, nu existau cărți personalizate. Dar tot era o bucățică de suflet ascunsă între coperți: dedicația scrisă de mână. Păstrez cu sfințenie o carte de la bunicii mei, pe a cărei primă pagină scrie cu o mână tremurândă: “pentru Mara, de Crăciun. Sperăm ca această carte să-ți potolească setea de povești. Cu dragoste, bunica și bunicul.” 

 

Din poveste în poveste și apoi în marea poveste. A vieții

 

Cărțile de povești sunt o minunată metaforă a vieții. Avem iluzia că ne construim fiecare propria poveste. Că mișcăm lucrurile, că facem rotițele să meargă în sensul în care vrem noi. De multe ori, mecanismele încep să scârțăie, și finalurile fericite se transformă în lecții de viață. Din care învățăm însă, în mare, cam aceleași lucruri pe care le învățam și din iubitele cărți cu povești ale copilăriei.

 

Povețe de poveste

 

  • dacă ajuți pe cineva, dezinteresat, ajutorul se va întoarce înzecit, chiar dacă din altă parte.
  • trebuie să ții cont de povețele celor mai înțelepți.
  • fericirea stă în traseu, nu neapărat în destinație.
  • satisfacția e mai mare la sfârșit, după ce ai trecut prin probe aproape supraomenești.
  • Și, mai ales, prietenia e neprețuită. 

 

Voi cum ați redescoperit cărțile de povești, prin copiii voștri?

 

carti de povesti elefantul meu

Imagini  via elefantulmeu.ro, infografice realizate cu canva.com

 

Comentarii

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *