Hot or not? Accesorii si haine vintage

Auzim din ce in ce mai des in ultima vreme expresii ca “haine vintage” sau “accesorii vintage”. Pe langa faptul ca “vintage” are o rezonanta aparte, sa vedem ce anume inseamna.

Imprumutat din terminologia vinului, fabricat in doua etape, a doua etapa fiind aceea in care se scoate ce e mai bun din vin, cuvantul este un eufemism pentru “vechi”. Obiectele vintage se refera de regula la perioada 1920-1980. Majoritatea hainelor si accesoriilor vintage au fost purtate la vremea respectiva. Valoarea celor care au fost doar create atunci si niciodata purtate este semnificativ mai mare.

Vintage este calitatea unui obiect de a avea un aer retro, de a purta amprenta vremii, cu toate detaliile epocii respective. Termenul poate fi folosit si pentru obiecte noi, care refac insa atmosfera epocii in intregul lor, sau prin anumite detalii.

Photo: Charles Masters, revista Elle

Poate unii dintre voi sunteti tentati sa strambati din nas si sa decretati ca sunt niste vechituri prafuite. Sa vedem insa ce face ca hainele si accesoriile vintage sa fie atat de speciale. Valoarea lor vine din faptul ca au fost create la serie mica, din materiale robuste, pentru a putea fi purtate de mai multe generatii, cu mult simt al detaliului, multe dintre ele fiind manufacturate. Mai mult, hainele vintage au fost fabricate din materiale care nu se mai folosesc in zilele noastre sau care sunt extrem de scumpe. Unele haine si accesorii au fost purtate de personalitati inovative, care si-au lasat amprenta stilului lor inconfundabil.

Pe cand unii poarta cu orice ocazie haine si accesorii vintage, altii doar colectioneaza obiecte vintage de pe la targurile de profil, din ce in ce mai numeroase in ultima vreme. Exista in lume cateva colectii vintage cu adevarat impresionante.

Comentarii

comments