De fiecare dată când se face 8 Martie, eu mă joc iarăși de-a masculul indiferent, (pentru care romantismul e dovadă că ești cam slab ce înger); tu te faci iar că plouă și că puțin îți pasă că o convenție umană (poate doar de parte feminină) a stabilit că azi e ziua ta, fără să te rabzi însă să-mi arunci una din privirile tale involuntare, care mă iscodesc până-n străfundul sufletului.
Și iarăși eu, cel care i-am declarat război total romantismului cu ani și ani în urmă, nu știu cum se face că se nimerește să trec pe lângă vreo tarabă cu flori -nici nu e greu, de altfel, într-o asemenea zi. Și doar cu gândul la zâmbetul tău de mai apoi, iau un buchet de stânjenei pe care îi maschez cât pot până acasă.
Ca de obicei, tu ești deja acolo, așteptându-mă cu aceeași față curată și nerăbdătoare să mă revezi. Mă iscodești însă ceva mai atent și ăsta e singurul gest care te dă de gol. Și eu, antiromanticul declarat, mă înmoi ca un cub de gheață aruncat lângă șemineu și îți întind stânjeneii ascunși la spate cu mâini tremurătoare. Flacăra din ochii tăi merită toată stânjeneala mea idioată, toată mascarada de a părea bărbatul de fier. Pentru că tu ești singura ființă de pe lume pentru care merită să încerc să fiu, din când în când, romantic.
*Articol scris in cadrul acestui concurs.
Redescopera MODA, MODUL de-a fi senin si MODELUL preferat de pe catwalk.