Parul vopsit cu ombré se tine!

Parul vopsit cu ombre se tineParul vopsit ombre e un trend care castiga popularitate. Ca de obicei, vedetele s-au aventurat primele la nuantele in degrade. Dar tot mai multe femei le tin isonul si aleg astfel de tonuri proaspete, casual, care au puterea magica de a intineri un chip, plus ca suvitele in degrade sunt relativ usor de pastrat.

Mai ai dubii daca sa incerci o astfel de nuanta gradient? Iata cateva motive care s-ar putea sa te convinga.

Parul ombre e foarte usor de pastrat. E foarte simplu, iti lasi radacinile parului cat mai aproape de culoarea ta naturala, iar in josul firului de par, il vopsesti din ce in ce mai deschis, sau il decolorezi gradual.

Parul ombre are efect antiimbatranire. Iti mai amintesti de suvitele aurii cu care te pricopseai in fiecare vara, in copilarie, de la soare? Ei bine, acum ai ocazia sa ai astfel de nuante in par tot anul, nuate calde care iti indulcesc trasaturile si te fac sa pari mai tanara.

Parul ombre e cea mai puternica tendinta de toamna-iarna. Daca te bate gandul sa te vopsesti blonda dar nu ai destul curaj, ombre e compromisul perfect. Cuvantul “ombre” provine din franceza si inseamna “nuantat”. Nuanteaza-ti si tu parul si obtine un look fresh, in tendinte.

Parul vopsit cu ombre se tineParul vopsit cu ombre se tineFoto via goingteen.blogspot.com,

Comentarii

comments