Skip to content

Puterea tămăduitoare din sticluțele cu uleiuri esențiale. Beneficiile dozarii perfecte

Pentru una ca mine, care n-a avut niciodată simțul proporțiilor, e alchimie curată să știi să distilezi plantele în doze perfecte, așa încât să le captezi esența și să obții din ele uleiuri esențiale. Ca să înțelegeți mai bine cum sunt, eram copilul acela care de fiecare dată, la orele de desen, depășea conturul, la caligrafie depășea liniile dictando, la chimie, turnam prea mult turnesol, și tot așa. Dozarea exactă nu e specialitatea mea. 

Tocmai de asta am un respect autentic pentru cei care dețin arta aceasta și le sunt recunoscătoare că există. Altfel, cum aș putea să mă bucur de toate aromele acelea, când mai exotice, când mai autohtone, de uleiurile care se potențează unul pe altul, în combinații măiestre, de puterile lor tămăduitoare? 

 

Uleiurile esențiale și puterea lor terapeutică

uleiuri esentiale de lavanda

 

Despre puterea terapeutică pe care o au unele uleiuri esențiale se știe din vechime. Eu am descoperit-o abia de puțină vreme, de când sunt proaspătă mămică, și mult mai atentă cu ce mănânc, beau și…respir. Atât eu, cât și cârlionțata mică din viața mea. 

Cum m-am ferit să îi administrez  medicamente în primele luni și ani de viață, m-am orientat spre universul diafan al uleiurilor esențiale. Ce m-a atras la acest univers este că aceste uleiuri esențiale au un mod mai aparte de a trata boala, nu doar la nivel fizic, ci la nivel al emoțiilor, care sunt, cel mai adesea, cauza principală a stresului și a bolii fizice.

Din punct de vedere anatomic, emoția poate să acționeze independent de neocortex. Mai exact, reacțiile emoționale pot să apară fără ca creierul nostru să aibă vreo interferență. Poate de aceea se spune că emoțiile au propria lor minte. Odată inhalate, uleiurile esențiale sunt purtate către neuronii receptori către centrul limbic, ceea ce declanșează reacții fiziologice și psihoemoționale puternice. 

 

Iată câteva dintre indicațiile uleiurilor esențiale: 

?Recomandate pentru dureri de spate

Spatele mi-a fost afectat după sarcină, naștere, dar și de la lunile în care l-am purtat pe bebe în marsupiu. Masajul ușor în zona afectată cu ulei esențial de camfor, citronella sau eucalipt detensionează mușchii rapid prin încălzire puternică.

?Combat insomniile

Ei, și tot din viața de proaspăta mămică, noptile nedormite, care se pot transforma în insomnii atunci când îți pierzi ritmul normal de somn. Pune câteva picături de ulei esențial de busuioc, iasomie sau ylang-ylang în cadă și vei dormi mai apoi ca și când nu ai avea nicio grijă pe lume.

?Grețurile, bată-le vina!

Lime, menta sau ghimbir, alege unul dintre aceste uleiuri esențiale, îmbibă cu câteva picături un șervețel de hârtie și inhalează pentru a scăpa de amețeli, grețurile determinate de toxiinfecții alimentare sau de rău de mișcare.

?Că tot e sezonul: răceli și tuse

ulei esențial de Ghimbir, menta, eucaliptul, lime-ul, camforul sau sunt perfecte pentru inhalații au puterea de a-ți decongestiona căile respiratorii. Perfecte și pentru copii. Adaugă câteva picături într-o oală cu apă fierbinte, pune-ți un prosop pe cap și inhalează vaporii.

Aici fac o mică paranteză, ca să includ micul kit de uleiuri esențiale pentru copii pe care-l găsesti pe Aromateria.

Acest kit poartă în el uleiuri esențiale SIGURE pentru copii. Uleiurile esențiale din acest kit sunt alese în așa fel încât să îi ajute pe cei mici să scape de mici probleme care țin de sistemele respirator, digestiv, imunitar, muscular și articular sau probleme ale pielii. De asemenea, vor fi un ajutor în exprimarea emooțiilor, adaptare, descărcare, calmare, somn bun.

uleiuri esentiale copii

?Accelerează o circulație periferică lentă

Busuioc, ghimbir, lemongrass, menta, ylang-ylang – toate aceste uleiuri esențiale te ajută să-ți îmbunătățești circulația în cazul în care nu faci destul sport.

?Combat depresia

Pune în candela de aromoterapie ulei esențial de ylang-ylang, bergamota sau iasomie – după doar câteva minute de inhalat, vei scapa orice stare proastă, indiferent dacă vorbim de letargie sau anxietate.

?Luptă împotriva oboselii cronice

Se știe, mămicile sunt obosite prin definiție. Vestea bună e că uleiurile de eucalipt, lemongrass, ulei esențial de Mentă, ghimbir, iasomie sau mandarină  te vor ajuta să te relaxezi și să regăsești energia pierdută.

?Perfecte pentru a ține insectele la distanță

Camforul, lemongrass-ul, citronella sau busuiocul pot fi aplicate direct pe piele sau pe haine și vor ține departe toate insectele. 

 

Aromateria, universul uleiurilor esențiale

uleiuri esentiale- ceai verde

 

Cum fac de fiecare dată când sunt cu adevărat interesată de un anumit subiect, mi-am făcut o documentare temeinică înainte de a-mi alege locul din care să mă aprovizionez cu sticluțele magice. Am răscolit piața și am găsit o mulțime de site-uri  și de pagini de Facebook care promiteau marea cu sarea, a se citi, uleiuri originale. 

Cei care mi-au inspirat însă încredere au fost cei de la Aromateria, care au o selecție strict de produse, de o  puritate 100%. Atât uleiurile esențiale, cât și cele vegetale, sinergiile, cât și diluțiile și hidrolații pe care le pun la dispoziție sunt neamestecate cu alte substanțe și nu conțin nimic sintetic.

Mai mult, cei de la Aromateria colaborează doar cu distilerii care își asumă angajamentul față de agricultura ecologică, comerțul echitabil, certificate ESR (Echitate, Solidaritate, Responsabilitate).

 

Nu doar comerț, ci și educare in materie de uleiuri esențiale

M-au atras întotdeauna brandurile care au țintit mai sus decât un simplu profit. Cei de la Aromateria și-au făcut o misiune din a educa publicul cu privire la uleiurile esențiale și la puterile lor tămăduitoare.

“Credem cu toată convingerea în aromaterapia practicată în mod conștient, iar asta ne face diferiți și speciali. Descrierile fiecărui produs sunt bazate pe studii serioase și literatură de specialitate.

La noi nu există un ulei pentru orice. Există studii, bun-simț, încredere în intuiție și multă dorință de educare a consumatorului. Actualizăm mereu informațiile din jurnal, astfel încât să găsești în noi o sursă de informare sigură și validă.

Foto via Aromateria.ro

 

STAI PE-APROAPEPrimeste newsletter-ul lunar InCabinaDeProba, direct in inbox!

Redescopera MODA, MODUL de-a fi senin si MODELUL preferat de pe catwalk.

Comentarii

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *