Skip to content

Un gest mărunt făcut în fiecare zi devine un gest salvator pentru planetă

Vorbim despre viitor ca despre un concept abstract care nu ne va atinge prea curând. Însă, realitatea e cu totul alta. Adesea ne enervăm la gândul că sistemul e ca o caracatiță, că e corupt sau fragil. Dar sistemul suntem noi.

La prima vedere pare o povară imensă pe umerii noștri, dar adevărul este că noi suntem responsabili pentru a susține normalizarea și echilibrul planetei. Și nici măcar nu e o povară prea grea, dacă fiecare din noi conștientizează un lucru simplu: planeta are nevoie de orice gest, oricât de mic. De la nivel individual până la nivel macro, ce putem face noi, ca bravi locuitori ai planetei, este să învățăm din greșelile făcute în trecut, de noi sau de alții. Vorba lui Muab’Dib din “Dune” de Frank Herbert: “Orice experiență aduce cu sine o lecție”.

Abia în ultimii ani sustenabilitatea a devenit mai mult decât un subiect la modă, iar oamenii au început să vorbească tot mai mult despre schimbările climatice și despre efectele lor devastatoare. Conform ultimelor studii, oamenii născuți astăzi ar putea să asiste în anii 2030 la extincția cu aproape 75% a junglei amazoniene, în vreme ce Oceanul Arctic va cunoaște primele sale veri fără gheață. Sună apocaliptic, știu. Dar n-ați auzit tot. În anii 2040, odată cu dezghețul global, cele aproximativ 1400 de gigatone de carbon sechestrate în permafrost vor fi eliberate, deschizând totodată două robinete de bioxid de carbon și gaz metan, pe care probabil, nu vom reuși să le închidem niciodată. Mai mult, până în anii 2050, oamenii de știință estimează că 90% dintre atolii planetei vor fi distruși. Ce putem face pentru a contracara un asemenea viitor sumbru?

Biodiversitatea dispare într-un ritm de speriat

Pierderea diversității vieții pe Pământ într-un ritm fără precedent e un alt semnal ridicat de oamenii de știință.  În fiecare an, multe specii sunt declarate dispărute, pe măsură ce habitatele lor continuă să fie fragmentate sau poluate. Multe specii, printre care și polenizatori precum albinele și fluturii, au înregistrat o scădere dramatică din cauza folosirii pesticidelor. Din păcate, afectarea mediului impactează nu numai plantele și animalele, ci și oamenii.

Consumerismul nu mai e sustenabil

Realitatea este că avem o planetă vulnerabilă. Asta și pentru că sistemele noastre de consum și de producție sunt pur și simplu nesustenabile. Sistemul actual de producție și consumerismul exagerat nu generează doar acumulări de poluanți și de deșeuri, ci și o concurență globală pentru resursele naturale.

Mai mult,  beneficiile creșterii economice nu sunt distribuite în mod egal în întreaga lume. Chiar și în interiorul aceleiași țări, regiuni sau localități vom găsi comunități și categorii de persoane care trăiesc cu venituri sub limita sărăciei, care, de regulă, locuiesc în zone expuse la poluarea aerului și la inundații și în case insuficient izolate pentru a fi protejate de frig și căldură extremă. Cât despre cei care au venituri mari, nu se poate spune că sunt neapărat cei care suportă costurile.

Dacă o ținem tot așa, copiii și nepoți noștri se vor confrunta mai des cu temperaturi și evenimente meteorologice extreme, cu o biodivesitate scăzută și cu o poluare greu de suportat.

sustenabilitate campanii e.on

Un mic obicei care contribuie la salvarea planetei

Nu-mi pot imagina viața fără laptopul meu. La multe pot renunța, dar la laptop ba. Cele 8-10 ore petrecute în fața lui zilnic înseamnă o grămadă de energie consumată, sunt conștientă de asta. Ca să mai atenuez impactul, am grijă să scot întotdeauna laptopul din priză când e bateria plină. Chiar dacă pare un lucru mărunt, atunci când e făcut sistematic, ajută planeta. Plus că ajută stării mele de spirit, căci mă simt ca un locuitor responsabil al planetei. Incerc să-i predau acest obicei și fetiței mele. Are și ea un laptop (de jucărie, desigur, deocamdată abia a ajuns la piciorul broaștei ăăă, al mesei) și și-a format deja un obicei să mă roage să-l scot din priză când ledul verde indică faptul că bateria s-a încărcat.

E un exemplu concret, din practica mea de zi cu zi. În orice facem trebuie să analizăm relația noastră cu toate ecosistemele, nu putem să ne bazăm deciziile doar pe defrișări și consumerism pentru că nu vom mai avea un viitor. Adevărul este că, orice analiză am face, modelul pe care îl aplicăm acum nu mai e sustenabil. A trecut vremea conceptelor. Trăim vremuri în care trebuie să ne facem angajamente ferme față de viitorul planetei, față de viitorul nostru.

Alte gesturi mărunte pe care le fac frecvent, întru salvarea planetei:

✅ Am solicitat ca toate facturile să fie electronice; oricum le plătesc exclusiv online, așa că nu văd rostul de a primi lunar bucata de hârtie în cutia poștală.

Cumpăr produse create din materiale reciclabile, așa încât reciclarea să fie completă. Totodată, produsele din materiale biodegradabile sunt printre preferatele mele, pentru că se dizolvă în urma contactului cu bacteriile, așa încât nu provoacă nici un fel de daună mediului înconjurător, căci pur și simplu dispar datorită unui proces natural.

Cumpăr puține jucării și doar dacă fata insistă în mod repetat că-și dorește ceva anume. I-am luat, spre exemplu, o tablă albă, pe care poate desena și șterge la nesfârșit, tocmai pentru a nu încuraja desenele pe hârtie.

Folosesc reziduuri de la bucătărie drept îngrășământ, de exemplu zațul de cafea revigorează mușcatele.

Am înlocuit vechile becuri cu becuri economice și am plasat strategic benzi cu leduri pe sub corpuri de mobilă suspendată.

Înainte de a cumpăra mâncare, vizualizez deja rețeta pe care urmează s-o gătesc. Așa reușesc să mă limitez la o listă de la care rareori mă abat.

eon sustenabilitate

Ziua Pământului, timp de 30 de zile

Ziua Pământului a început să fie sărbătorită din anul 1970 când, pe 22 aprilie, 20.000.000 de oameni, adică 10% din populația SUA la acea vreme, au manifestat pe străzile din New York împotriva poluării industriale. Acest eveniment a însemnat și începutul mișcării ecologice moderne și este recunoscut drept cel mai mare eveniment civic al planetei.

E.ON sărbătorește timp de 30 de zile ziua Pământului printr-o dietă de sustenabilitate. De aceea, E.ON a lansat o campanie de sustenabilitate prin care propune gesturi mici care, repetate zilnic, pot face un bine mare pentru planetă. Iată câteva idei de gesturi simple pe care le propune E.ON pentru un viitor sustenabil:

gesturi care pot salva planeta

e.on campanii

De ce iubesc companiile care susțin în mod real sustenabilitatea

Una e să postezi pe social media cât de mult înseamnă pentru tine și compania ta salvarea planetei, doar ca să dea bine pentru branding (tactică pe care am detectat-o la multe companii de pe la noi sau de pe-afară) și cu totul altceva este să te implici în mod REAL în acțiuni ce țin de sustenabilitate.

Cei de la E.ON fac asta de ani de zile cu succes, iar clienții lor pot accesa platforma Myline pentru a-și activa factura electronică. La prima vedere  o factură nu înseamnă foarte mult, dar când mii de clienți aleg o astfel de opțiune, vorbim deja de salvarea de la tăiere a unui copac. Mai mult, se evită  poluarea generată de transportul facturii fizice la client. Tot în platforma Myline îți poți transmite indexul contorului și, bineînțeles, poți plăti online factura.

Vestea și mai bună este că până pe 21 mai 2021, pentru fiecare cont activat, E.ON plantează un copac. În plus, oferă zilnic premii pentru cei care își activează contul: carduri cadou eMAG și Decathlon sau zile gratuite de energie + abonamente anuale National Geographic și Traveler.

Pagina de Facebook a companiei e locul în care sunt anunțate premiile zilnice pentru cei care își creează cont E.ON Myline.

eon

Dar tu? Spune-mi în comentarii ce acțiuni întreprinzi zilnic pentru binele planetei?

STAI PE-APROAPEPrimeste newsletter-ul lunar InCabinaDeProba, direct in inbox!

Redescopera MODA, MODUL de-a fi senin si MODELUL preferat de pe catwalk.

Comentarii

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *