Taguri

Articole Asemanatoare

Da Un Share !

Vânătoarea de indicii

Înaintez pe același traseu ca-n fiecare dimineață, bulevardul Observatorului, apoi cobor pe Viilor, pe urmă dreapta pe Caisului și, după ce mă las lătrată de câinele de la vila din colț, a doua la stânga, la numărul 3.

Ce mă mână însă și-mi dă forțe nebănuite, deși ochii-mi sunt încă lipiți de somn, e amintirea aromei de cafea de la birou. Cu gândul la ea, mă si văd în clădirea cu geamuri fumurii, plasându-mi cana personalizată în locașul aparatului. Rămân așa, privind fascinată cum șiroaiele de cafea se preling în cană prin zgomot și aburi, de parcă ar fi fost o mașinărie desprinsă din era industrială. Îmi trecu prin cap că donasem o dată în viața mea sânge, o făcusem nu pentru că as fi fost vreun cetățean model, ci pentru fratele unui coleg, rănit în accident de mașină, și îmi părea că și acum, picăturile de cafea îmi înlocuiesc un gol deschis în mine, ca atunci când mă întorsesem palidă de la clinică cu un deficit de aproape jumătate de litru și își băusem cafeaua ca și cum astfel mi-as recăpăta tot sângele. 

   În spatele meu se face coadă: Barbir și Bogdan se bâțâiau nerăbdători de pe-un picior pe altul, cu cănile în mâini. Lui Barbir îi simțeam respirația în ceafă, răspândind damf de borhot, deși  mesteca regulamentar din gumă. De cu seară pesemne, s-a îmbătat iarăși, îmi zic, o joie clasică, ce mai!  

 -Am început ziua cu dreptul, mi-au trimis mail cum că am câștigat la un concurs un voucher la cinema, zice Bogdan dând din mână, ca și cum n-ar fi fost mare lucru.  

 -Super, felicitări, se grăbi Barbir să-i spună. Dar apropo, tu parcă erai stângaci. Ar trebui să reformulezi: “Am început ziua cu stângul”, așa să zici de acum înainte când sau dacă ți se mai întâmplă așa ceva, îl bate pe umăr și râde scurt.  

  Fără să intru în vorbă, mă așez regulamentar la birou și dau sa-mi deschid mailul. Văd însă un bilet pe tastatură.

Sursa foto via emark.colop.com

O-la-la. Cineva e curios de mine. Dau roată cu ochii prin birou. În afara de Bogdan și Barbir n-a venit nimeni încă. Dar stai, poate mi l-a lăsat cineva de cu seară. Cristian obișnuiește să închidă biroul. Hmmm, devine interesantă ziua asta de vineri. Parcă și cafeaua are un gust exponențial mai bun.

Și totuși, pe ce cale ar trebuie să-i răspund? Mai ales că habar n-am CUI să-i răspund. Ridic tastatura să mi-o curăț de praf. Moment în care văd un alt bilet, sub ea.

Imagine realizata prin Canva.com

 Mai iau o gură de cafea și misiunea nu mi se mai pare atât de imposibilă. “la urma urmei, e doar cineva care vrea să fie drăguț, de ce m-aș panica?” îmi ziceam asta, în timp ce ritmul, bătăile inimii se accelerau atât de mult, încât îmi simțeam tâmpla vibrând.

Mă conformez și încep să patrulez prin birou, cu căștile în urechi. Observ că s-a decorat deja biroul cu ornamentele de Halloween și îmi amintesc de cei doi dovleci printați cu ștampila electronică pe post-it. Încă nu le-au pus lumânări aprinse celor doi dovleci din capul scărilor, slavă Domnului. Mă aplec și mă uit mai bine: într-unul din ei, un alt bilețel. Hmm, deja e vânătoare de indicii în toată regula.

Imagine realizata cu Canva.com

Joker…de unde știe? Chiar deunăzi discutasem cu Bogdan în pauza de masă despre…stai puțin…Bogdan. El trebuia să fie! Zâmbesc și simt cum roșeața îmi urcă în obraji. Mă uit la Bogdan și observ că și el mă privește cu coada ochiului, în timp ce degetele îi dansează pe tastatură. Și cum a știut el să printeze o inimioară pe bilețel! Oare a folosit un e-mark? Dacă da, doar cu Colop puteau să-i iasă așa chestioare drăguțe. Stia de el de la o prietenă, care se măritase de curând și își personalizase invitațiile de nuntă cu o asemenea ștampilă electronică. Mai că-mi părea rău că mototolisem biletlul. Mă duc cuminte la biroul meu și mă așez, încercând să par impasibilă, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Foto via emark.colop.com

 -Să vezi ce mi s-a-ntâmplat aseară, îl aud pe Barbir prin căști și îmi îndepărtez una de ureche, mai mult de politețe decât din curiozitate. Ii simt iarăși damful de bere.  

 -M-am întâlnit iarăși cu tipa aia, Douăzeci, de weekendul trecut. Aia de douăzeci de ani, știi tu. Nici de data asta nu i-am aflat numele, continuă Barbir.  

 -Tipic, ce să zic, i-o întoarce Bogdan.  

 -Și dacă i l-am aflat, i l-am uitat deja. Tot ce-a rămas din ea au fost două chiștoace de țigări cu aromă de zmeură și două beri începute pe balcon. S-a șters în puterea nopții de la mine, vagaboanta, zise Barbir printre dinți, dar cu rânjetul unuia care obișnuiește să trăiască intens.  

 -Frumos, ce să zic? îi aruncă Bogdan. 

 -Da, dar e frumoasă foc, îi iert orice, admise Barbir.  

Îi arunc o privire rapidă lui Bogdan. Nu îndeajuns de rapidă însă ca să nu mi-o prindă și să-mi întoarcă un zâmbet dezarmant. M-am hotărât, voi ieși cu el.

      Bogdan își pune iar căstile și-și continuă dansul degetelor pe tastatură.

Foto via emark.colop.com

Articol scris pentru SuperBlog 2019.

Comentarii

comments