O luam de fiecare dată pe străduța laterală, cu dale din bazalt, mai puțin umblată, chiar dacă în plin centru. Așa aveam răgaz să mai visez puțin la comanda mea, la mâncărica aburindă, înțesată cu cele mai savuroase arome mediteraneene din târg și la încă ceva, la ochii aceia de un verde smarald, răsăriți si ei parcă dintr-o mare îndepărtată, dar care erau cât se poate de autohtoni, ce mă fixau de după tejghea.
Vântul parcă aducea cu el miros de primăvară, și eu simțeam că gata, iar e anotimpul ăla în care mă îndrăgostesc. Ajunsă în fața restaurantului Pasta la Vista, inspir adânc și îi trec pragul luându-mi o față cât mai neutră. Mă îndrept spre tejghea. Era el de serviciu, deci calculasem bine turele, mă felicit în gând.
O porție de paste cu o porție de zâmbet. Si o comandă
-Penne All’ Amatriciana, ca de obicei? mă întrebă el cu un ton prietenos, de cum mă zări.
-Da. Să pui te rog porție dublă de pătrunjel!
-Să-ți spun un secret, ești cea mai mare consumatoare de pătrunjel dintre clienții mei, râse el.
Simt cum roșeața îmi urcă în obraji, mai ales că îi zăresc dinții de un alb fără pată, dezvelindu-se cu nonșalanță în râs.
-Cred că și tu mai ronțăi câte o legătură, îi arunc. La ce dantură impecabilă ai. Știi? Chiar ajută.
-Hahah, mai ronțăi și eu pe ici-colo, admise el, dar niciodată pătrunjel. Îl păstrez pentru tine.
-Apreciez, i-o întorc cu un zâmbet.
-Din păcate n-o să mai am pentru cine-l păstra, adaugă el cu o fărâmă de tristețe în glas.
-De ce, nu plec nicăieri, îi zic proptindu-mă și mai adânc cu picioarele în fața tejghelei.
-Nu pleci, doar că n-o să mai vii. Știi, de mâine închidem restaurantul. Tragem zăvorul. Pandemia a început să circule liber pe străzi, așa că localurile trebuie să-și ferece porțile, unul câte unul. Pasta la vista, baby!
-Of!, aproape că strig, mai mult de teamă că n-o să-l mai văd. Dar livrări la domiciliu o să mai faceți, nu? Îmi venea să-l întreb: poți să-mi livrezi tu pastele astea demențiale la domiciliu? Dar mi-am înghițit la timp cuvintele. El era bucătar, nu cărăuș.
-Da, asta da, de mâine începem livrările. Dar hey, dacă tot n-o să ne mai vedem față-n față o vreme, ne putem vedea pe skype la un prânz. Ce zici? îmi dai ID-ul tău?
-Sigur, îi zic abținându-mă cu greu să nu sar în sus de bucurie. Sunt Nela89 pe skype, ne vedem mâine.
Mă îndrept spre masa din colt, la care mă așezam de fiecare dată, și-i simt privirea petrecându-mă. Observ distrată mugurii albicioși ai cireșului de dincolo de fereastră. Cine i-ar fi zărit ieri? Azi însă, aveam toate motivele să văd lumea cu alți ochi. Mai mari și mai curioși. Eram îndrăgostită, mi-era clar de-acuma.
Un prânz nu vine niciodată singur. Ca la comandă
A doua zi, pe la ora prânzului, cu caserola de All’ Amatriciana în față, îl sun pe skype. Îmi bătea inima atât de tare, că aproape o auzeam. Cu toate emoțiile mele însă, prânzul împreună, eu de o parte, el de alta a ecranelor, a fost cât se poate de plăcut și de lejer. Am mai roșit de câteva ori, ce-i drept, dar am pus-o pe seama sosului iute acrișor. El a râs, se vede că mă cunoștea deja.
Îmi plăcea omul, la fel de mult cum îmi plăcea și mâncarea pe care o gătea! Și faptul că aveam contact zilnic cu el, căci așa ne-am propus, să ne luăm prânzul împreună în fiecare zi, îmi dădea aripi. O să-l văd, deci, în fiecare zi. Exact ca și până acuma. Hai că nu-i carantina atât de neagră, mi-am zis.
În carantină, dar împreună. Virtual
Și uite-așa ne-am carantinat amândoi. El când acasă, când în restaurant, care-i devenise a doua casă de câțiva ani încoace. Eu, în apartament, așteptând cu înfrigurare nu numai pachetul cu mâncare caldă, dar și prânzul pe skype, care se lungea de multe ori până la cină. Trai, neneacă, cu carantină cu tot!
Deschizătoarea de ochi
Am o prietenă dureros de directă. Majoritatea o evită, tocmai pentru că are “darul” acesta, să-ți spună verde în față ce gândește, fără să te menajeze câtuși de puțin. Eu tocmai pentru asta o apreciez și, chiar dacă pe moment înghit în sec căci adevărul doare, îi sunt recunoscătoare că îmi deschide ochii, mai ales că de multe ori chiar am nevoie de cineva ca ea, eu fiind mai idealistă.
Când i-am povestit prietenei mele că-mi iau prânzul pe skype cu bucătarul care-mi gătește mâncarea mi-a zis:
-Fată, tre’ să vă mutați împreună după ce se termină toată nebunia cu virusul. O să fie de vis, imaginează-ți. Tu, care ești antitalent la gătit, cu bucătarul tău preferat. Și nu uita, până la urmă și tu l-ai ajutat. De juma’ de an, de când ți s-au aprins călcâiele, mănânci numai de la el de la restaurant, și acum, de când cu pandemia, tot la mâncarea lui apelezi, așa că îl ajuți pe om să-și păstreze locul de muncă, chiar și în condiții vitrege. It’s a win win situation.
Avea dreptate, din perspectiva asta măcar, eram cuplul perfect.
Ce putem face că să ne păstrăm restaurantul preferat în viață?
Ei, și uite aici intervine LOKOFOOD.ro, un agregator de restaurante pe care le poți filtra în funcție de proximitatea de locul în care dorești să-ți fie livrată mâncarea. O gură de aer pentru afacerile din domeniul HORECA, ce se zbat zilele acestea ca să supraviețuiască.
Un asemenea portal îi ajută pe consumatorii ca mine, ca tine, să găsească restaurantele din proximitate și meniurile lor, așa încât comenzile de mâncare să fie la câteva clickuri distanță. E o platformă online 100% românească ce ia naștere într-un moment de cumpănă al domeniului HoReCa, prin efortul susținut al unei echipe cu o experiență de peste 20 de ani pe piață din România.
Întoarcerea spre tot ce e autohton, co simplă comandă
Că are multe părți tenebroase această pandemie e evident. Eu vreau însă să vorbesc despre părțile bune pe care situația actuală le poate scoate la lumină. După ce ani la rândul ne-am tot îndreptat spre țările de afară ca spre un paradis devenit dintr-o dată la îndemănă, această pandemie va schimba mentalitățile multora și stilul de a face cumpărături. Ne vom întoarce spre valorile și produsele autohtone, ca la o oază demult uitată, în stare însă să ne hrănească și să ne aducă bunăstare.
LOKOFOOD.ro s-a născut tocmai dintr-un astfel de demers, reușind să susțină industria ospitalității și implicit economia locală, să aducă împreună comunități și restaurante.
#StaiAcasa și comandă mâncare online
Altfel spus, șezi blând și comandă online mâncare de la restaurantele din proximitate. Ia exemplul meu, nici nu știi ce bucătăraș drăguț s-ar putea să ajuți să-și păstreze jobul. ?
Chiar dacă zilele astea nu ne putem bucura de apropierea față de prieteni, nu ne împiedică nimic să luăm prânzul împreună din când în când, chiar dacă nu la aceeași masă. Avem destulă tehnologie care să ne aducă împreună, mai ales că internetul merge bine în România. Eu prânzurile mi le-am rezervat deja pentru bucătărașul meu iubit, dar mai iau câte un mic dejun cu prietenele și de fiecare dată se lasă cu mult râs, haz de necaz și alte derivate. Important e că mai ieșim și noi din starea de carantină. Iți recomand și ție exercițiul ăsta, face bine la ten antren.
Sau, poți face pur și simplu o faptă bună comandând meniuri pentru medicii noștri, cei care se luptă cu virusul în prima linie, eroii noștri de azi și de mâine. Inițiativa e parte din campania #SustinemMedicii și se vrea o mână întinsă acestor veritabili eroi.
Cum poți să ajuți? Achiziționând un număr de meniuri zilnice comandate de pe LOKOFOOD.ro care vor fi oferite cadrelor medicale de la Spitalului Clinic “Dr. Victor Babeș” București și Institutul Național de Boli Infecțioase Prof. Matei Balș București. Genial e că poti să le transmiți un mesaj personalizat acestor eroi in halate, din partea ta!
Eu m-am gândit deja la un mesaj drăguț: “Ești eroul nostru. Nu te uităm, suntem #AlaturiDeTine!”
Tu ce mesaj le-ai transmite medicilor în aceste momente?
Sursa imagini: Lokofood.ro, GIF-uri realizate cu Gyphy.com
Articol scris pentru Spring SuperBlog 2020.
Sponsor: Expressoft
Platforma:
Redescopera MODA, MODUL de-a fi senin si MODELUL preferat de pe catwalk.