Lilu, Lilu, Crocodilu', hai la film să-i auzim trilu'

Copii cu ochii mari, străbătuți de lumini atât de strălucitoare, încât par venite din alte lumi. Copii frumoși, aliniați regulamentar pe rândul care le era alocat la cinematograful din oraș. Copii dându-și coate la o scenă care se lasă cu sărut. Copii cu capul pe brațe, uimiți să vadă că supereroul supraviețuiește de fiecare dată, și iese neșifonat orice înfruntare.

Cum trăiam, copil fiind, experiența supraumană numită SuperMan

Cu mintea lor mult mai elastică și mai deschisă imaginarului, copiii au parte de experiențe de multe ori mult mai intense la cinematograf. Îmi amintesc ce agitație mă cuprindea în ziua în care avea să ruleze la singurul cinematograf din oraș SuperMan. O luam pe soră-mea de mână și pășeam încântate în sala atât de întunecată, încât abia distingeai ceva (aveam darul de a întârzia de fiecare dată). Ne găseam în cele din urmă locul, după ce deranjam tot rândul, pe urmă ne instalam cuminți pe scaune și așteptăm să se întâmple magia.

SuperMan le făcea pe toate: era și angajatul șters și stângaci, și eroul zburător, care salva elegant situația. Cel mai mult îmi plăcea zborul lui cutezător și ireal, cu brațul întins, cu privirea ce bătea departe, nemaiavând nevoie de ochelarii de slujbaș. Mă frapa întotdeauna felul în care așa Superman cum era, eroul reușea să fie modest și aproape stângaci, mai ales la jobul de zi. La fel de mult îmi plăcea și când se lua la întrecere cu trenul, și regizorul a avut inspirația să-i adauge efecte vizuale de mișcare blurată, care să dea impresia de viteză nemaivăzută. Pe vremea aceea nu înțelegeam eu prea bine tehnicile cinematografice (nici acum nu le înțeleg pe de-a-ntregul), trăiam doar magia și era mai mult decât suficient.

Filmele și serialele, prilej de “prieteneală” cu vecinii de ogradă

La cinema rar ajungeam, dar experiența era de neuitat. Mult mai des ne uitam la serialul nostru preferat, Toate Pânzele Sus. Îmi amintesc, parcă ar fi fost ieri, cum ne adunam la vecinii de ogradă. Verile le petreceam mai mult pe la bunici eu și soră-mea, iar vecinii ne erau cei mai buni prieteni. La ei ne adunam, ne așezam pe perne, pe cergi, pe unde apucam, și așteptam să vedem noile aventuri ale celor de pe corabie.

Mi-am dat seama, mai târziu, că serialul acesta, simplu și antrenant, ne-a legat mult pe noi, copiii de la țară, Iar prietenia dintre noi dăinuie și astăzi.

Cum arată în ziua de azi o incursiune cinematografică în familie

O experiență cinematografică în ziua de azi e o sărbătoare a simțurilor. O împletire de experiențe vizuale și acustice care te transportă în lumi nebănuite, o revărsare de imagini și efecte care îmi îmbogățesc spiritul. Și asta se aplică și în cazul filmelor de familie, sau pentru copii.

Au trecut ceva ani de atunci, m-am înălțat copăcel, ăăă, ditamai copacul, am ridicat un copăcel mai mic la rândul meu, cu zulufi aurii, zâmbind în soare. Cu cea mică am început de câțiva ani să mergem la cinematograf, și e de fiecare dată o încântare. Am învățat însă să pregătesc terenul, așa încât să iasă totul bine pentru ea și pentru noi, dar și pentru oamenii din jur care nu sunt cu nimic vinovați că ne-am scos noi odrasla la cinema.

Iată câteva sfaturi de care ar trebui să ții cont atunci când mergi cu copiii la cinema.

Alege filmul potrivit. Evident, vrei ceva prietenos pentru copiii – de obicei, animația se potrivește. Caută filme care au personaje simpatice, cu replici catchy, care să-i țină antrenați până la sfârșitul peliculei. Așa e “Lilu, Lilu, Crocodilu”, pelicula ce ne așteaptă cu mic, cu mare în cinematografele din toată țara, pentru o aventură comică de proporții… crocodilești. Din 23 decembrie 2022, va rula pe marile ecrane! Avanpremierele încep încă din 17 decembrie. Filmul îmbină într-un mod magistral partea vizuală cu cea acustică (2D, Dolby Atmos), așa încât cei mici și cei mari vor avea parte de o experiență plină. Plină pe retină, în urechi și în suflete.

Un alt criteriu pentru a alege filmul potrivit pentru cei mici este că el să fie dublat. Filmul despre care v-am povestit mai sus va rula atât subtitrat, cât și dublat în limba română.

Un alt sfat pe care vi-l dau celor cu copii mai mici de 8 ani, este să-l aduceți pe cel mic în sala după ce s-a terminat calupul de reclame. Majoritatea cinematografelor prezintă o mulțime de reclame înainte de film. Copiii mai mici de 8 ani nu sunt capabili să distingă publicitatea de conținut. De asemenea, trailere sunt adesea mai zgomotoase și mai rapide decât filmul în sine, ceea ce poate fi o introducere înfricoșătoare pentru ei, mai ales dacă sunt mai sensibili.

Apoi, noi obișnuim să mergem la cinema la prima proiecție din cadrul zilei în care rulează. Asta pentru că majoritatea copiilor mici se simt cel mai bine mai devreme în cursul zilei. Totodată, mă asigur că cea mică e bine hrănită și decid împreună cu ea din timp dacă vom cumpăra floricele sau bomboane, astfel încât să nu trebuiască să negociem la cinema. (Și dacă cumpărați floricele de porumb, asigurați-vă că aveți apă – floricele alea sunt sărate!)

Următorul film pe lista noastră: “Lilu, Lilu, Crocodilu”

Colaj realizat din video sursa Pixabay, plus afiș oficial Lyle, Lyle, Crocodile

Cea mică are un crocodil de pluș, fără de care nu doarme. Are și el pernuța lui, plus o grămadă de accesorii care au devenit între timp ale lui. Vă dați seama că în momentul în care a aflat că vine pe marile ecrane “Lilu, Lilu, Crocodilu”, n-am mai scăpat de gura ei. A început să numere zilei rămase până pe 23 decembrie, așa că am de gând să-mi termin curățenia și bucatele de Crăciun până atunci, așa încât ziua s-o dedicăm filmului și distracției în familie.

Când eram mică, ei mei erau prea ocupați și mai ales prea preocupați să pară adulți responsabili ca să vină cu mine la cinema. Mă trimiteau cu soră-mea, cu cheia de gât, și era, oricum foarte bine. O singură dată îmi amintesc că au venit cu noi la film; rula O Vară cu Mara, un film mai mult pentru adulți decât pentru copii. Pe vremea aceea nu existau trailere, așa că aveau și ei o scuză.

Eu am însă alt stil de parenting, așa că nu mă deranjează, bă chiar mă amuză să merg la film cu ea, mai ales că aleg un film care să placă și adulților, ci copiilor. așa e “Lilu, Lilu, Crocodilu”, un film perfect pentru întreaga familie,

Filmul are cu siguranță ambele elemente; o creatură drăguță care cântă cântece drăguțe. Din fericire, există o poveste reală aici, care depășește cu mult simplul stadiu de a fi drăguț. Are personaje credibile, cu un trecut și cu ceva de care să se vindece. Fiecare personaj are propriile lupte; propriile dorințe și temeri pe care trebuie să le depășească. La fel ca-n viață. Sunt foarte puține filme pe care chiar vreau să le văd, acesta e unul dintre ele.

Pentru că, deși nu mai sunt copil, magia cinema-ului a rămas vie în inima mea și pe dosul retinei mi se derulează scene de film care, de multe ori, se împletesc de minune cu scene de viață. Evoluăm mereu, și asta ne place!