Vinerea are o aromă aparte în familia mea. O aromă dulce-acrișoară, cu note ușor lemnoase, care ne adună pe toți la un pahar de vin de coacăze, preparat cu grijă de bunica, după o rețetă pe care o are de la bunica ei.
De zeci de ani, tradiția vinului de coacăze se transmite din generație în generație. Bunicul etichetează cu migală sticlele pline cu licoarea întunecată, depozitându-le în pivnița răcoroasă a casei de la țară. Acolo, vinul își așteaptă cuminte momentul perfect pentru a fi savurat.
Mai ales vara, când soarele mângâie curtea casei, ne adunăm la o masă mare, înconjurați flori și de verdeață. Dacă dă cumva un ropot de ploaie, cum se întâmplă vara, ne aciuiăm cu toții sub prispa casei, dar nu ne oprește asta să ne continuăm poveștile și vinul. Poveștile curg natural, din vorbă-n vorbă, acompaniate de clinchetul paharelor, de chicoteli și de câte o lacrimă răzleață, și mai ales de gustul inconfundabil al vinului de coacăze.
Îmi amintesc cu drag cum, în copilărie, bunica ne punea pe noi, nepoții, să o ajutăm la culesul coacăzelor negre. Cu mâinile pline de suc violet, râdeam și ne tachinam, așteptând cu nerăbdare să gustăm (pe vremea aceea doar cu degetul) din licoarea magică ce urma să se nască.
Procesul de preparare era unul meticulos și de durată. Bunica zdrobea cu grijă fructele mici și întunecate, adăuga zahăr și drojdie, amestecând totul cu o dragoste și o răbdare ce doar bunicii o au. Urma fermentația, o etapă misterioasă la capătul căreia sucul de coacăze se transforma în vin.
Seara, la gura sobei, mâncam gogoși pudrate cu zahăr, ascultând poveștile bunicilor. Bunicul, cu ochii strălucitori, ne povestea despre tinerețea sa, despre năzbâtiile copilăriei și despre primele iubiri.
“Pe vremea mea, nu era atâta grabă”, spunea el cu o voce blândă. “Ne bucuram de clipe simple, de o vorbă bună și de o vizita la târg, unde ne întâlneam cu fetele pe care le iubeam.”
“Dar tu iubeai și alte fete înainte de bunica?” fu curios verișorul meu Luca.
Bunicul se îmbujoră puțin în obraji, parțial de la vin, parțial de la emoția pe care i-o provocase întrebarea lui Luca și mărturisi: “Au mai fost vreo două codane înainte de ea, dar în momentul în care am întâlnit-o, mi s-au aprins rău de tot călcâiele după ea”. Bunica izbucni în râs. “Atât de tare ți s-au prin călcâiele că mă conduceai în fiecare dimineață pe drumul de la fâneață la izvor”
-Viața era mai simplă pe vremea aceea, dar nu mai puțin frumoasă, își continua bunicul neabătut povestea. Nu aveam telefoane mobile, internet sau mașini luxoase, dar aveam timp unii pentru alții. Ne bucuram de clipe simple, de o vorbă bună și de o glumă spusă la gura sobei.
Îmi amintesc de tinerețea mea, de zilele lungi petrecute la câmp, apoi de serile când ne adunam cu toții la masă, unde mama ne punea în față o mămăligă din care ieșeau aburi.
-Ei, Ioana, mai ții minte ziua în care ai căzut în tăul de la marginea satului?”, spunea el, uitându-se cu zâmbet la bunica. “Era să te îneci de râs!”.
Bunica se înroșea la față și îl lovea ușor pe bunic cu cotul. “Lasă-mă în pace, Dumitru! Asta a fost acum o sută de ani!”, spunea ea intrigată, dar cu un zâmbet în ochi.
Nepoții râdeau cu poftă, bucurându-se de tachinările dintre bunici.
“Dar tu, Dumitru, mai ții minte ziua în care ai speriat vacile vecinului cu o mască de Plugușor?”, îi dădea replica bunica.
Bunicul se scărpina în cap și se prefăcea că nu-și amintește. “Habar n-am despre ce vorbești, Ioana. Eu nu fac niciodată glume proaste”, spunea el cu o voce serioasă, dar cu o licărire în ochi.
Nepoții știau că bunicul minte și râdeau și mai tare.
“Ei bine, cam așa era viața pe vremea mea”, spunea bunicul. “Simplă, dar plină de bucurie și de dragoste. Apreciați lucrurile simple din viață, fiți buni unii cu alții și nu uitați niciodată să râdeți!”.
Bunicul a tăcut, privind cu nostalgie spre focul din sobă.
Vinul de coacăze al bunicii nu este doar o băutură. Este o poveste a familiei noastre, o tradiție transmisă cu grijă de la o generație la alta. O poveste scrisă de mult, pe o scoarță de copac, probabil de un străbun de care nu-și mai aduce nimeni aminte. Vinul de coacăze negre al bunicii este gustul copilăriei, al verilor petrecute la țară și al poveștilor spuse la gura sobei.
Fiecare pahar ne conectează la rădăcinile noastre, la valorile simple și la bucuria de a fi împreună. E plăcere, vinerea, vinul în familia mea. Un vin cu gust de familie, tradiție și iubire.
De la umbra vechilor podgorii moldovenești, unde soarele mângâie vița-de-vie nobilă, se naște Sigillum Moldaviae, un vin ce poartă în el ecoul istoriei și a tradiției viticole românești. Mai mult decât o băutură, Sigillum Moldaviae este o poveste despre pasiune, dăruire și momente prețioase petrecute alături de cei dragi.
Fiecare sortiment din gama Sigillum Moldaviae este o invitație la descoperire: de la Feteasca Neagră, un vin roșu demisec perfect echilibrat, la Pinot Noir, ideal pentru momentele festive, sau Rosé, un vin ușor și plăcut pentru orice ocazie. Fie că preferați aromele fructate ale Muscatului Ottonel, delicatețea Tămâioasei Românești, notele fructate ale Feteștii Albe sau complexitatea Feteștii Regale & Sauvignon Blanc, Sigillum Moldaviae are o varietate pentru a satisface gustul fiecărui cunoscător.
Vinul Sigillum Moldaviae te poartă într-o călătorie gustativă prin istoria bogată a Moldovei. Vinurile sunt create cu mândrie în podgoriile renumite ale regiunii – Cotesti, Huși, Odobești și Panciu – și poartă în ele garanția calității și a tradiției viticole moldovenești.
Omul care nu spune o poveste la vin, nu primește destule zâmbete
Sigillum Moldaviae este mai mult decât un vin, este un gest de apropiere și celebrare a tradițiilor românești. Este un ambasador al gustului autentic românesc, aducând împreună inimi și suflete în jurul unei povești de veacuri.
Deschide și tu, cititorule, o sticlă de vin de la Beciul Domnesc, indiferent dacă preferi o Busuioacă de Bohotin, un Muscat Ottonel sau Monumentul Beciul Domnesc, și lasă-te purtat de aromele bogate și fructate ale vinului. Savurează fiecare picătură și simte cum tradiția și pasiunea se contopesc într-o experiență pe cinste.
Oamenii sunt mai povestitori la un pahar de vin, își deschid sufletele și mințile, se simt bine și viața e dintr-o dată mult mai frumoasă și mai ușor de înțeles. În fiecare familie există un vin preferat, sunt curioasă să aflu care e vinul care unește familia ta la masă, de sărbători. Și cine e unchiul sau bunicul care stârnește cele mai multe râsete la voi în familiei, când vă adunați la un vin?
Foto video via BeciulDomnesc.ro, Pixabay.com si arhiva personală.
Articol scris pentru SuperBlog 2024, ediția de primăvară.
Sponsor:
comments
Avem gurmanzi și petrecăreți de pe aici? Pregătiți-vă pentru o poveste despre grupul meu de…
Sunt o turistă incurabilă, un fel de "Denis, pericol public" al călătoriilor, cum îmi place…
Soarele de primăvară mângâia curtea casei bătrânești, unde familia se adunase pentru a sărbători Paștele,…
Lumea se mișcă rapid, cu o viteză amețitoare. Suntem bombardați cu informații, cu știri alarmante,…
Lumea construcțiilor nu este doar despre ciment și cărămizi, ci despre vise și speranțe, căci…
Mărturisesc, nu am talent la limbi străine. Ai mei, săracii, s-au zbătut pentru mine, m-au…