10 Oct

Excursia e tihnită când mașina-i pregătită

Acum vreo 2 ani, niște prieteni din facultate, cuplu, ne zic mie și lu’ bărbată-miu că ar fi cazul să ne distrăm și noi oleacă în amintirea vremurilor de demult și să petrecem împreună săptămâna cu 23 august, undeva spre Bistrița, într-unul dintre Bârgăuri, la casa unui văr de-al de-al lor, mă rog, pe scurt, aveam o casă superbă, pe piloni de lemn masiv la dispoziție și o săptămână întreagă să ne facem de cap.

După ce aburii de entuziasm ai veștii că o să mergem acolo s-au risipit, îl găsesc pe bărbată-miu, în ziua plecării. Stătea la fel de impasibil în fotoliu, ca de fiecare dată când era timpul să facem bagajele. În timp ce eu mă agitam ca o curcă de colo-colo, împachetând, îndesând ba cu mâna, ba cu piciorul, ba o directă cu cotul în moalele trolerului. Dar un’ să intre atât amar de haine? Asta nu pentru că mi-aș fi pus eu ținute de cocktail, pantofi stiletto, sau șal de mătase pentru vreo seară mai cu ștaif. Dar cască de ciclist, placă de păr, epilator, costum de baie întreg și deux pièces, cască de înot, bocanci de hiking, șlapi de piscină, șlapi de duș, teniși, dar și cizme de cauciuc în caz că plouă mai vârtos, plus o pereche de sandale casual, pe astea tot a trebuit să la iau cu mine. Asta doar la capitolul accesorii.

 

 

După ce și ultimul port fard a fost umplut, cine se ridică de pe fotoliu, trântindu-și telefonul pe locul cald, ca să nu i-l ocupe pisoiul Mef? Minunăția de bărbată-miu. Pare-se că m-a urmărit totuși cu coada ochiului de s-a activat și el până la urmă, de vreme ce și-a suflecat tacticos mânecile ca un ardelean autentic ce este, după care s-a postat în fața mașinii și a început să o scruteze cu priviri aprige.

-E totul în regulă cu mașina? îl întreb.

-În regulă? Cum să fie în regulă când toate accesoriile de călătorie stau pitite în garaj? Vezi tu vreun cârlig de remorcare atașat la ea? E ca o fată săracă mașina asta, n-are de niciunele pe ea.

-Hai măi, că de cumpărat ai tot cumpărat de toate, mai multe ai cumpărat pentru mașina asta decât toate cadourile pe care mi le-ai făcut mie vreodată, îl necăjesc eu.

-Ah, bine că mi-ai amintit de cumpărături, am comandat săptămâna trecută un suport de biciclete cu prindere pe cârlig. Și ghici unde șade? Tot în cutia din garaj.

-Poi da, garajul nostru a devenit ca o locuință de hoarderi. Găsești de toate în el, cred că și chitara ta e pe-acolo. Chiar, ce-ar fi să o luăm cu noi, dacă tot ne întâlnim cu prietenii ăștia? Vom reface chefurile de pe holul căminului studențesc undeva la marginea unei păduri din Bârgău. Tu la chitară, eu la voce. Îi zic lui Tibi să-și ia muzicuța, iar Ana cu partea de recitat.

-Eu zic că e păcat de liniștea pădurilor să o tulburăm cu vocile noastre, mai ales că suntem cam afoni.

-Eu nu, sar ca arsă! Eu am fost vocea întâi în corul școlii.

-E discutabil cum v-a ales, cine crezi că era dispus să-și sacrifice o oră din timpul de joacă să cânte în cor, începu, dar după ce-mi văzu privirea ca o săgeată, o drese rapid. O să-ți cânt o serenadă, încă mi-o amintesc, așa cum făceam pe vremuri, la fereastra căminului, șopti el.

Mă declar mulțumită de turnura pe care a luat-o conversația, așa că mă ridic pe vârful picioarelor și îmi țugui buzele a sărut pe fugă. Îl las să-și facă de cap cu pregătitul mașinii de drum.

 

Când mașina e ca o fată frumos gătită ca să meargă la horă, îndesăm tot amarul de trolere în portbagaj și în sfârșit pornim. Toată tevatura cu bagajele și pregătitul mașinii a rămas undeva în urmă de îndată ce am dat de primele pâlcuri de copaci și de serpentinele dintre dealurile ca niște panglici verzi și ondulate.

 

Închid aerul condiționat și deschid geamurile să respirăm aerul curat.

-Deja miroase a toamnă, zice bărbată-miu.

-A toamnă aurie, îi zic, mijindu-mi ochii la o rază de soare care se încăpățâna să se strecoare printre frunze.

După un drum de 2 ore printre păduri verzi, ajungem la “locație”, cum zic hipsterii. Ce-i drept era frumos satul, frumoasă curtea de 1000 de m, cu foișor și tot tacâmu’, casă din aia pe rustic, făcută cu bun gust arhitectural. Ne dăm jos, stăm să respirăm aerul curat, ajung și prietenii și ne apucăm să descărcăm țoale și bagaje ca să ne instalăm și să începem să petrecem cu puțin grătar, ca niște orășeni ce ne aflam.

Descărcăm cu spor lăzi de bere, hălci din lada frigorifică, ape minerale, un kil de lămâi, un braț de mentă. Prietenii s-au pregătit cu vin, brânzeturi,  vinete, porumb și ciuperci.  Astea oricum urma să le frigem la lumina zilei, așa că pentru prima seară ne-am limitat la hălci și bere.

 

Ei, și a doua zi a început explorarea. Așa, mai pe lumina zilei, mai pe verde. Doamne, ce zonă frumoasă era! Ne-am luat frumușel bicicletele și am hălăduit pe drumuri de munte cât ne-au ținut gleznele să pedalăm. Și ne-au ținut vreme de 2 ore bune. Până când noi, fetele, ăăă, ditai femeile mature, am zis că gata, trebuia să ne oprim la un picnic, la un ceva. Doar nu degeaba căraserăm cu noi ditamai coșurile de picnic cu de-ale gurii. Ba chiar și o față de masă din mușama, ce-i drept, dar cu tiv ce imita o broderie victoriană.

După ce am desfășurat magnifica față de masă și am primit complimentele de rigoare de la Ana, îl aud pe bărbatu-meu vociferând.

-Da hai odată, că mi se lungește gâtul de foame până aranjezi tu mise on place-ul.

Noi, fetele, chicotim și admitem că ni s-a făcut și nouă cam foame după atâta pedalat, așa că ne așezăm cum se cuvine în iarbă și înfulecăm. Măcar am pedalat câteva calorii bune, și gândul ăsta ne face să mâncăm și mai cu poftă. Are și bărbatu-meu intuițiile lui geniale, chiar dacă deloc feminine. Uite, asta cu atașatul bicicletelor de mașină chiar a fost o idee bună, admit eu.

 

Ne întoarcem la locație mai tăcuți și mai plini de liniștea pe care ne-a dat-o atât amar de verde și de natură. Dar și de faptul că eram, în sfârșit,  sătui.

Parte intuiția lui bărbată-miu, parte minuțiozitatea celor de la AutoGedal de a se aproviziona cu o gamă variată de produse pentru accesorizarea mașinii, de la cârlige de remorcare la scuturi metalice pentru protecție motor, cutii portbagaj, suporturi pentru biciclete, covorașe auto, tăvițe de portbagaj și altele, cert este că a fost e excursie și un popas reușit, de care o să ne amintim cu drag. Și serenada promisă chiar s-a întâmplat, dar despre asta n-o să scriu, o s-o păstrez doar în sufletul meu 🤍.

Foto via Autogedal.ro, Instagram

Articol scris cu amintirea unei săptămâni tihnite in suflet, pentru SuperBlog, ediția de toamnă 2021.

Sponsor:

 

Comentarii

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *