Sunt unele momente în an când bucătăria devine câmpul de luptă principal al casei, mai ales în decembrie, când toată lumea devine brusc expertă în prăjituri tradiționale și îți dai seama că nu ai făcut cumpărături suficiente pentru Crăciun.
La noi, decembrie înseamnă haos, dar si bucuria de a fi împreună. Râsete care se aud până la vecini, miros persistent de scorțișoară care se lipește de haine și nu dispare nici după trei spălări, și o voce subțire de copil care întreabă din minut în minut, cu o insistență care l-ar face să pălească de invidie pe orice negociator profesionist:
-Mami, pot să gust acum?
Iris are patru ani, niște bucle blonde care par să aibă viața lor proprie (serios, am renunțat să le mai controlez, cu vreo perie, cel puțin cât nu apare cu ele in public), și o curiozitate care nu cunoaște limite, frică sau consecințe logice.
De obicei, “ajutorul” ei în bucătărie constă în a turna prea multă făină (peste tot, mai puțin unde trebuie), a gusta din aluatul crud înainte să ajungă în cuptor (ceea ce mă face să mă întreb dacă o să mai rămână ceva de copt), și a decora totul, inclusiv podeaua, pisica și propriul nas, cu zahăr pudră.
Dar mă prefac că mi-e de mare ajutor. Pentru că, într-un fel inexplicabil din punct de vedere logic dar perfect din punct de vedere emoțional, chiar este. Fără ea, Crăciunul ar fi doar o listă de rețete executate corect, fără magie, fără râsete spontane, fără amintiri care merită povestite peste ani când va fi mare și va întreba “mama, îți amintești când…?”.
Dialoguri de bucătărie (sau cum negociez cu un copil de patru ani)
— Mami, ăsta e pentru Moș Crăciun, nu? întreabă ea, cu o mână plină de aluat lipicios și cu cealaltă mângâind pisica care a venit să investigheze zgomotele neobișnuite.
— Da, iubire, dar dacă mai “gustezi” mult, o să-l lași pe Moșu’ flămând.
— Nu-i nimic, mami. Moșu’ are burtică. Sigur stă bine pe mâncare.
Logica ei e de nezdruncinat. Nu am contraargument valid.
Soțul meu, între timp, face ceea ce știe el mai bine: susținere morală de la distanță. De obicei de pe canapea, cu un pahar de vin roșu în mână și cu un zâmbet larg de om care e fericit că nu e responsabil de operațiunea culinară în desfășurare.
— Vă descurcați, fetelor? întreabă din când în când, cu o îngrijorare îndoielnică.
— Desigur, îi răspund, în timp ce încerc să opresc o mini-avalanșă de făină produsă de Iris care a hotărât că trebuie mai multă fără să verifice dacă într-adevăr mai trebuia. Bucătăria arată ca după un concert de Crăciun al elfilor. Elfi beți, probabil.
— Important e gustul, nu ordinea, zice el filozofic, ridicând paharul într-un toast invizibil, și mai toarnă un strop de vin. Pentru el, desigur, nu pentru rețetă.
Mă uit la el cu o privire care spune: ai noroc că te iubesc.
El zâmbește. Știe.
Pe masa din bucătărie, printre formele de turtă dulce și cojile de portocală
In haosul creativ al lui Iris stă sticla noastră de ulei de măsline extra-virgin Monini, partenerul nostru de nădejde în fiecare decembrie (si nu numai), cel care reinventează cu stil rețetele tradiționale fără să le trădeze esența.
Prima dată când am încercat să folosesc ulei de măsline în sarmalele tradiționale, bunica mea (în spirit, pentru că nu mai e cu noi, dar simt că mă privește critic din cer) probabil că s-a învârtit ușor în mormânt.
-Ulei de măsline în sarmale? Ce naiba faci acolo, fată?
Dar am insistat. Și ghici ce? Funcționează ca o magie.
Sarmalele mele nu se mai fierb în ulei rafinat fără personalitate, ci se învelesc într-o aromă mediteraneană, care parcă le dă altă viață, o notă de ceva e diferit dar nu știu exact ce și îmi place.
Chiar și salata de boeuf, preferata lui Iris (și singura salată pe care o mănâncă fără negocieri îndelungi), are un gust mai fin, mai elegant, de când am înlocuit maioneza din comerț cu un dressing simplu, făcut din ulei de măsline Monini, muștar, zeamă de lămâie proaspătă și puțină miere.
Iris mănâncă trei porții. Soțul se preface că nu prea vrea, dar termină jumătate din bol când crede că nu mă uit.
Am citit undeva, pe site-ul Monini, că în Italia gătitul e o formă de iubire. Și mi s-a părut că asta explică tot. Nu contează dacă mâncarea iese perfect, ci dacă e făcută cu drag. Dacă în spatele fiecărui gest, ca turnarea unui fir de ulei bun peste legume, există grijă.
Imperfecțiunile care fac totul memorabil
Așa că nu mai ridic din sprâncene când Iris pune prea multă sare în aluatul de biscuiți și apoi declară solemn că asta e rețeta ei secretă.
Nici când soțul susține, cu o mână pe inimă, că el gustă doar ca să fie sigur că e comestibil, e o responsabilitate grea dar cineva trebuie s-o facă.
Nici când pisica reușește să fure o bucată de carne din tava de pe masă în timp ce eu îi explic lui Iris diferența dintre scorțișoară și cuișoare (diferență pe care ea o ignoră complet, punându-le amândouă peste tot).
În fond, toate aceste mici imperfecțiuni sunt parte din poveste. Sunt dovada că trăim, că experimentăm, că ne bucurăm de proces, nu doar de rezultat final.
Când tava cu turtă dulce iese din cuptor și aburul cald se ridică în aer, umplând bucătăria de mirosuri care spun mai mult decât orice cuvinte: vanilie, coajă de portocală rasă proaspăt, scorțișoară și acel parfum suav, cald, reconfortant de lemn și ulei de măsline bun, simt cum totul se așază la locul lui.
Iris dansează în jurul mesei, cu o prăjitură caldă în mână (care o arde, dar nu se lasă), cu făină în păr, pe nas, pe bluză, probabil și în urechi.
— Mami, am făcut magie? întreabă, privind prăjitura aburindă cu ochii mari, plini de uimire.
— Da, pui. Am făcut magie cu gust de copilărie.
Povestea continuă
Decembrie la noi nu e doar despre făcut mâncare pentru sărbători. E despre râsul care te face să te doară burta, despre greșelile care devin rețete noi, despre dragostea care nu are nevoie de cuvinte mari.
E despre cum un ulei de măsline extra-virgin Monini aduce un strop de Mediterană caldă în tradițiile noastre românești scoase din iernile aspre de altădată și le face să strălucească altfel, fără să le piardă esența.
Pentru că uneori, bucuriile mari se ascund în cele mai simple gesturi: o lingură generoasă de ulei bun turnat cu grijă, o mână mică ce frământă cu entuziasm exagerat și făină peste tot, și o inimă care gătește cu drag pentru cei pe care îi iubește.
Și, cum spune cumva filozofia lor (deși eu adaptez liber, ca întotdeauna, nu de alta dar nu stau prea bine cu memoria), dacă “Dormi bine, ești bine” e adevărat, atunci și asta e valabil: “Gătești cu drag, trăiești cu gust.”
Iar noi, în bucătăria noastră dezorganizată, colorată, plină de viață și miros de Crăciun, trăim cu gust din plin.
P.S. Dacă vreți să descoperiți mai multe rețete sau inspirație cu arome italiene și o doză sănătoasă de bucurie, intrați pe Instagramul Monini România.
Articol scris pentru SuperBlog, editia de toamna 2025.
Sponsor:
Redescopera MODA, MODUL de-a fi senin si MODELUL preferat de pe catwalk.