Cine se răcorește de la E.ON se răcorește mai bine

Nu se mai putea respira, căldura devenea din ce în ce mai înăbușitoare. Câteva minute doar sub soarele amiezii și simțeai cum arșița te lovește taman în moalele capului. Până și frunzele copacilor străluceau și parcă primeau și ele culoarea albicioasă a soarelui. De dincolo de măști și de ochelarii de soare, oamenii făceau grimase de la atâta zăduf și își târau pașii încet pe caldarâm. Mai aveam puțin și ajungeam acasă. 

Ce m-a așteptat acasă

Era ziua cea mare. Mă grăbisem cât de mult am putut, dar tot n-am reușit să ajung înainte de ora 2. Rămânea totuși destul timp să fac un duș rapid care să-mi scoată dogoarea din trup. Ajunsă acasă, m-a izbit aceeași zăpușeală, netulburată nici măcar de vântul slab care mai adia pe-afară.

Animated GIF - Find & Share on GIPHY

 

E.On România s-a gândit la soluția perfectă pentru o vară caniculară: Pachetul E.ON Cool. Azi era ziua cea mare, în care urma să-mi fie montat aparatul de aer condiționat. Mă dezbrac rapid și mă postez toată sub apa aproape rece a dușului. Ah, ce binecuvântare! Parcă mi-a mai venit sufletul la loc. Mai ales la gândul că, în sfârșit, aveam să scap de zăpușeala asta care mi-a toropit după amiezile. 

Soneria sună la ora stabilită, nici un minut peste. Ce atitudine nemțească, îmi spun. Când deschid ușa însă, îmi spun că omul pare mai degrabă vreun italian boem, căci are un zâmbet strălucitor întins pe față și un ten din acela de parcă ar fi fost bronzat pe îndelete printre frunzele măslinilor. 

-Vă așteptam, îl întâmpin ștergându-mi cu mâneca sudoarea de pe frunte. 

-Vă cred, îmi zise, e cald de-a binelea pe-aici. Pot să-mi dau jos vesta? Se dezbrăcă la tricou înainte să apuc să zic ceva. Oricum, nu aș fi avut nimic de obiectat. Omul era degajat și sigur pe el. Și frumos, era foarte frumos. 

-Unde doriți să fie montat aparatul de aer condiționat? mă întrerupse el din visare. 

-Aici, în colțul ăsta, cum intri în sufragerie, îi arat cu mâna pe sus. 

-Bun, se face! Vin imediat și colegii, va fi gata rapid. Nici nu termină bine vorba că își făcură apariția încă 2 tehnicieni politicoși și ceva mai reci decât colegul lor. Ce bine, era nevoie de cineva să mai răcorească atmosfera care, fie vorba-ntre noi, se cam încinsese.  

Mă prefac că-mi fac de lucru prin sufragerie, mai strâng una și alta de pe canapea, dar nu mă rabd să nu-l privesc cu coada ochiului. Are mișcări sigure, dă comenzi scurte, punctate uneori de câte o glumă, urmată de râsetele în cascadă ale colegilor. 

Mai repede decât aș fi crezut, aparatul de aer condiționat era montat. 

-Gata, am terminat, făcu tehnicianul cel frumos.

-Așa repede? fac eu cu o urmă de regret că va trebui deja să plece, pe care mi-o prinse din zbor și îmi zise: 

-Uitați, cartea mea de vizită zise și-mi întinse cartonașul. În caz că întâmpinați probleme, sau pur și simplu pentru verificările periodice. 

-Vă rămân recunoscătoare. Nici nu știți ce shimbare ați făcut în viața mea în doar câteva minute, îi spun cu fervoare. Abia ce i-ați dat drumul aparatului și atmosfera s-a schimbat radical în casă. Am văzut că pachetul E.On Cool include, pe lângă montaj rapid,  servicii de întreţinere, curăţare, igienizare şi intervenții de urgență 24/7. Aşa că da, cu siguranță o să vă sun.

-Văd că v-ați documentat, nu glumă, râse el. 

Simt cum roşeața îmi urcă în obraji. Sunt prea insistentă, mi-am zis. Aşa că ne-am luat rămas bun politicos şi am rămas de cealaltă parte a uşii, cu cartea de vizită în mână si cu roşeața din obraji. Nu-i nimic, m-am răcorit. Aerul condiționat duios bătea, agitându-mi câteva şuvițe care mi se loveau de tâmple. 

 

O zi cool

În care răcoarea se întoarce acasă. La mine acasă.

 

Am și uitat de orele nesfârșite pe care mi le-am petrecut pe afară, eram acum în templul meu răcoros. Un tehnician cool într-o zi cool, ce-ți poți dori mai mult de la o zi caniculară? A, știu, un aparat de aer condiționat cu tehnologia Inverter și servicii la pachet, montaj, plus plata în rate împreună cu factura E.ON. Buuun, bifat și pachetul E.ON. 

E trecut de-abia de amiază și am senzația aceea de împlinire, ca după o zi în care ai făcut o afacere bună. Și chiar am făcut o afacere bună, mai ales că pot plăti aerul condiționat în rate împreună cu factura E.ON. Plus că fac și economii la factura de electricitate datorită tehnologiilor Inverter. Voi putea economisi lună de lună, deci mai mulți bani pentru lucrurile care îmi plac!

Dacă vă întrebați de ce sunt mai cu moț tehnologiile Inverter decât cele tradiționale, asta e tocmai partea care m-a convins să vreau pachetul E.On Cool în casa mea. Unitățile de aer condiționat cu tehnologie DC Inverter au o eficiență mărită în comparație cu aparatele de aer condiționat tradiționale, au o durată de viață extinsă pentru componente și fluctuațiile vizibile de sarcină sunt eliminate.

Acest aspect face unitățile DC Inverter, fie:

· mai silențioase

· mai ieftine: reduc simțitor costurile de operare 

· mai fiabile: reduc considerabil numărul defecțiunilor.

eon cool aer conditionat infografic

Răcorire extremă pe vreme de caniculă. Nota de plată: 113 lei

De când mă știu am adorat vara. Dar oricât de mult aș iubi-o pentru libertatea pe care o simt în vacanțe, pentru verdele pe care îl văd în natura dezlănțuită, arșița zilelor de vară mă pune la zid. La propriu, de multe ori încerc să mă răcoresc lipindu-mă cu spatele de un zid de piatră. Chiar funcționează. Piatra poartă în ea o răcoare primordială, piatra e simplă și compactă. Nichita o iubea. 

Un alt element de răcorire, de data asta mai puțin poetic dar la fel de eficient e o limonadă cu mentă, pe terasa preferată, sub umbra unui cireș bătrân. Dar tot n-ar fi tabloul perfect fără prietenii mei, cu care să ne hlizim ca niște copii prostuți la glume pe care doar noi le deslușim. 

Și acum răcorirea extremă pentru mine: o baie în mare. Visez la ea încă de când se instaurează primăvara în oraș, betoanele încep să se încingă, gândul începe să fugă pe o plajă străbătută de o briză răcoroasă. Prima baie în mare e de neuitat, face parte din formula unei zile cool de vară. Mai ales după ce am străbătut drumul lung până la mare. Răcoarea apei care îmi îmbrățișează pielea – neprețuită. 

Și de azi începând, am încă un as în mânecă în materie de răcorire. Pachetul E.ON Cool, a cărui răcorire o simt pe pielea mea chiar acum și care, datorită tehnologiei Inverter,  mă jută să reduc consumul de energie și să fac economii lună de lună. How Cool is that?

 

Voi? Ce metode de răcorire ați testat vara asta?