28 Nov

Vacanțe de ieri și de azi

Până să mă dezmeticesc eu, mă și trezii că un turist înalt și slab, cum erau toți din jurul meu, îmi trage un capăt de cearceaf la o parte, ca să-i facă loc cearceafului sau. Mi s-a părut dovadă de nesimțire supremă, așa că nu m-am putut opri să nu-i arunc:

-Dar bine, dom’le, du-te la Mamaia Nord dacă n-ai loc aici printre noi, ăștia…muritorii. Cum iți permiți să-mi dai cearceaful la o parte?

-Dar dumneata unde te crezi, să vii cu ditamai cearceaful, să ocupi două locuri? Nu vezi ce aglomerație e aici?

Mă uit în jur și trebuie să admit că omul are dreptate. Îmi amintesc că am aterizat cu mașina timpului în vara lui ’85 la Costinești, așa că îmi explic și faptul că turiștii și turistele sunt toți slabi. Mâncau salam cu soia, ăla nu prea îngrașă, ce-i drept.

-Eh, dacă tot v-ați așezat, mai mult sau mai puțin abuziv, lângă cearceaful meu, ia să vă povestesc eu câte ceva despre vacanțele din viitor.

-Doar n-o să-mi spuneți că sunteți din viitor acuma, mă întrerupse vecinul de cearceaf.

-Bine, hai să zicem că sunt din alta țară, ok?

-Așa mai vii de-acasă. A, de la aeroport, făcu omul.

-Daa, în țara din care vin eu, vacanța de vară arată cu totul altfel, încep eu N-oi fi eu cea mai „umblată” creatură, dar pe ici pe colo, și anume prin punctele esențiale m-am preumblat și eu. Uite, vara trecută, de pildă, am fost în vacanță în Lefkada, în Grecia. Am căutat înainte, în zilele cu mai puțin de lucru la birou, prin niște oferte Early Booking, am ales destinația la un preț super avantajos, poți ieși cu până la 25% mai ieftin, îi trag eu cu ochiul. Omul nu pare prea impresionat de reducerea de preț, de altfel pe vremea aia nu banii erau adevărata problemă, îmi amintesc eu. Ne-am cazat la Thalero Hotel, continui, pe care l-am ales în funcție de recenziile celor care i-au călcat pragul de-a lungul anilor. Hotelul e situat în Ligia, un sat de pescari, care se află la doar 5 km de orașul Lefkada și aproximativ 40 de minute de aeroportul Aktio. Plaja Ligia este situată în imediata apropiere a hotelului. Mi-am făcut rezervare online, am plătit cu cardul, cea mai rapidă modalitate de plată. Noi am mers cu mașina, doar pentru că are soțul meu fobie de avioane, dar se poate ajunge foarte ușor cu avionul, după care cu autobuzul până la destinație. Cât despre meniu, noi am ales self catering, care e așa mai low budget, dar există și oferte cu all inclusive, unde mănânci și bei când și cât vrei, fară restricții. Dacă ai și un copilaș sau mai mulți pe lângă tine, există locuri special amenajate pentru ei și distracții, în incinta hotelului, timp în care părinții se pot relaxa la un pahar de ozo.

Noi, de pildă, cum am ajuns, ne-am aciuiat la terasa hotelului și am contemplat  de acolo întinsele piscine, înainte de a ne aventura pe insulă. Și ce mai priveliște era, chiar dacă era doar incinta hotelului! Ne-am urnit până la urmă și nu ne-am mai oprit până pe plaja încinsă, de unde am rămas ca străfulgerați de lumina albastră strecurată pintre valuri. Vedeai o mare incredibil de albastră, pătată doar de albul bărcilor de agrement, căci asta era una din activitățile preferate de turiștii insulei.

Sursa foto: Christiantour.ro


Omul de lângă cearceaful meu înghițea în sec de ceva vreme.

-Trebuie să fie foarte frumos acolo, în țara de unde puteți organiza asemenea vacanțe.

-Știți, e tot România, atâta doar că peste niște ani.


Articol scris pentru SuperBlog 2019.


26 Nov

Regatul meu pentru un CR-V Hybrid. Mașina perfectă pentru familia mea

Iris era bălaie și curioasă. De când se făcuse de-o șchioapă, avea din ce în ce mai multe întrebări de întrebat, se scărpina din ce în ce mai des la ceafă, deranjându-și zulufii aurii, după care începea pe glasul ei cântat:

-Dal bine, mamă, dal de ce… Și de aici povestea putea continua la nesfârșit.

Cel mai greu era seara, când lui Iris nu-i trecea nici prin cap să se culce pur și simplu. Neh, mintea ei iscoditoare părea să fie mai activă ca oricând, scormonind în fiecare cotlon după câte o explicație, după încă o poveste.

Așa s-a întâmplat și în seara asta, când Iris, stând în lotus în așternuturile ei cu ponei albaștri, m-a întrebat:

-Mami, nu-i așa că îmi zici și în seala asta o poveste flumoaaasă?

-Bine, fac eu oftând, ți-o zic pe aia cu frații porcușori, vrei?

-Nuuu, aia o știu pe dinafală. Nu vleau nici polcușoli, nici scufițe, nici Hansel cu solă-sa! Vreau o poveste nou-nouțăăă, bătu ea din picior.

-Uff, crezi că așa, pe loc, se fabrică poveștile? Cărțile cu povești le-am epuizat de mult. Presupun că nu-mi rămâne decât…să-mi pun mintea la contribuție. Poate-poate adormi și tu odată, zic în sinea mea.

Trag aer în piept și încep pe un ton egal, molcom:

-Erau odată un împărat și o împărăteasă. Erau tineri și frumoși, și trăiau într-un regat îndepărtat de lumea dezlănțuită, pe un vârf de munte, lângă un lac în care se reflectau soarele și luna, și pădurea de brazi care împungea cerul.

-Mamă, dal de ce s-au izolat așa de lume? mă întrerupse Iris curioasă. Ei nu tlebuiau să mai mealgă la magazin după una-alta?

via GIPHY

-Ba da, pișpirico. Mergeau și la magazin, sau mă rog, făceau troc cu gheonoaia sau cum și-or fi procurând oamenii de-ale gurii pe vremea aceea. dar mergeau cu calul. Asta urma să-ți spun, cei doi împărați aveau o mârțoagă de cal, care însă mânca din când în când jăratec, și să te ții atunci pe el viteză ce prindea și cum îi mai ducea pe cei doi în spinare, de ziceai că zbura cu ei, nu alta!

-Degeaba, că ela un singur cal putele, făcu Iris îngândurată.

-Povestea nu s-a terminat aici, îi zic din ce în ce mai încurcată. Cei doi împărați, după ce ani mulți se bucuraseră unul de altul și de peisajul superb în care își întemeiaseră împărăția, se întâmplă de făcură un fecior. Ei, de aici lucrurile au început să se schimbe radical pentru cei doi. Liniștea, care înainte se abătea peste lac și păduri netulburată, fu sfâșiată de urletele celui mic, care răcnea din toți rărunchii că vrea de mâncare aia și aia, că vrea jucăria aia și aialaltă, că vrea să viziteze regatul vecin, și câte și mai câte nu-i trebuiau micului fecior de împărat. Bieții părinți se uitau unul la altul și căutau în disperare soluții, căci vezi, băiatul le era drag ca lumina ochilor. Problema era că mârțoaga lor îmbătrânise de-acum, de-abia își mai târa picoarele, darămite să mai care și caleașca cu trei fețe de împărat. Mai mânca el jăratec din când în când ce-i drept, ca în tinerețe, dar efectul ținea tot mai puțin, iar viteza maximă pe care o putea atinge îl făcea pe cel mic să bată din picior și să spună: “Calul ăsta merge ca fânul! Faceți ceva să meargă mai repede”.

via GIPHY

 

-Spel că n-au biciuit bietul căluț…făcu Iris îngrijorată.

-Nu, încerc eu să vin cu o soluție salvatoare. Împărații au făcut ce-au făcut și au cumpărat o mașină.

-Daaa, foalte bine au făcut, bătu Iris din palme. Fix la fel aș fi făcut și eu, căluțul l-aș fi ținut pentlu joacă.

honda hybrid
Imagine via Hondatrading.ro

-Împăratul a dat sfoară-n țară: “Regatul meu pentru un CV-R Hybrid“. Vezi tu, expresia era “Dau regatul meu pentru un cal”, dar împăratul își dorea mai mult decât atât. Și unde nu mi se adunară cei mai de soi ingineri din regat și din regatele vecine, și din mințile lor luminate a ieșit o minunăție de mașină, de i se dusese vestea peste mări și țări. Si se dovedi că nici măcar nu trebuia să dea regatul la schimb, ci doar câteva din comorile lui adunate, căci mașina nu era atât de scumpă.

poza landscape cu Honda Hybrid
Imagine via Hondatrading.ro

 

O mașină de poveste – CR-V Hybrid

Ei, și mașina asta avea nu unul, ci 184 de cai putere, cât ditamai herghelia, și prindea o viteză de până la 180 de kilometri pe oră, și avea un portbagaj încăpător, de-și putea pune în el feciorul de împărat toate jucăriile și straturile de mantii strălucitoare cu care se prezenta în fața curtenilor, plus că mai încăpeau și proviziile de mâncare și băutură pentru călătoriile lungi, până-n regatul vecin. Avea un spațiu generos pentru picioare și o capacitate mare de încărcare, de până la 1.700 litri. Mai mult, mașina asta se descurca de minune pe drumuri de munte, căci se bucura de tehnologia Honda Hybrid, care îmbină un motor ultra-eficient de 2.0 litri pe benzină i-VTEC cu două motoare electrice de mare putere.


Logo Honda via Hondatrading.ro

E lesne de înțeles că feciorul de împărat era acum în culmea fericirii, toate distanțele și așteptarea lui au fost reduse la minim, de când mașina aceasta, pe numele ei Honda CR-V Hybrid, intrase năvalnic în viața lor. Nici împăratul cel bătrân nu era însă mai puțin încântat de achiziție. Fiind singurul cu permis de conducere, își vizita acum mult mai des supușii din toate colțurile regatului, ba făcea chiar și drumuri lungi, la regatele vecine, cu tot familionul la bord, bucurându-se de un condus dinamic și silențios, cu emisii și consum reduse, toate fără opriri și fără cabluri de încărcare.

-Și nu-i dulea spatele la dlumurile lungi? întrebă Iris. Mai ales pe împălatul ăl bătrân.

-Nici măcar. Interiorul mașinii ăsteia minunate era îmbrăcat în inserții din piele și materiale de calitate înaltă, așa cum numai la curțile împărătești a fost dat să se vadă. Sistemul climatic cu două zone, scaunele frontale încălzite și reglabile electronic în 12 puncte pentru șofer și 4 puncte pentru pasager era mai mult decât confortabil pentru toată familia împărătească. Unde mai pui că mașina aceasta fusese creată de mințile cele mai luminate de pe o arie de șapte regate, cu ideea de a scoate la lumină mașina perfectă pentru familie, nu numai prin spațiul mai mult decât încăpător, pentru familii mai numeroase decât a împăraților, dar și prin siguranța deplină pe care o oferea. Sistemul revoluționar Honda SENSING permite detectarea pericolelor ce ar putea fi trecute cu vederea în timpul deplasării, cum ar fi colizuni iminente sau părăsiri de bandă și carosabil care, odată detectate, sistemul va interveni cu semnale audio-vizuale de alertă și măsuri de corectare a traiectoriei și vitezei. Cum împărăteasa era atrasă de tot ce e frumos, când și-au ales mașina s-au uitat și la detaliile estetice, la fiecare dintre liniile sale fluide şi sofisticate, de la aripile robuste ale roților, până la capota frumos sculptată.

Imagine via Hondatrading.ro

 

Un vis – CR-V Hybrid

Îi arunc o privire lui Iris și văd că s-a cuibărit în așternuturi și, după felul în care respiră egal, cu ochii închiși, îmi dau seama că adormise de mult și că eram, de fapt, în propria poveste. Se vede că micuța nu era prea interesată de detaliile tehnice, dar eu eram! De câteva luni bune m-am tot documentat despre ofertele Honda și am ajuns la concluzia că CR-V se potrivește cel mai bine familiei noastre. Perfectă pentru drumuri lungi, cum stăm la câțiva kilometri de oraș și naveta e, vrem nu vrem, parte din viața noastră, sigură și încăpătoare, perfectă atât pentru vacanțe, dar și pentru drumurile zilnice la și de la grădiniță, mașina aceasta se potrivește ca o mănușă familiei noastre. Eu și soțul nu ne-am mai ciondăni la fiecare curbă, el atenționându-mă că am virat prea strâns, eu cerându-i să nu accelereze prea mult, ca să nu se zdruncine mașina din toate încheieturile. Dimpotrivă, singurul motiv pentru care am putea ajunge să ne certăm ar fi… cine să conducă minunăția asta de mașină. Sunt sigură că ne-am certa pe volan, destul de des.

Și cum suntem o familie plimbăreață, mereu curioși să vedem cel mai strălucitor târg de Crăciun, cea mai populată gradină zoologică, cel mai înalt observator astronomic, mașina va fi cu noi la drum, mai mereu.

 

Vechi vs. nou. Rosinanta vs. CR-V Hybrid

Cât despre vechea noastră mașină, precum calul din poveste, începea să dea semne vizibile de oboseală. Mai deunăzi, Iris mă întrebase, pe tonul ei cântat:

-Mami, cine e Losinanta?

-Rosinanta e o mârțoagă obosită, ce abia se mai târâie. De ce mă-ntrebi?

-Pentlu că așa îi zic copiii din bloc mașinii noastle, îmi zise pe cel mai inocent ton din lume.

După un asemenea schimb de replici, ideea de a schimba cât mai repede mașina familiei cu ceva net superior nu mi-a dat pace. Mai ales că acest model Honda consumă doar 7.3 litri la suta de kilometri, așa încât nu trebuia să dispui de o împărăție ca să o alimentezi ori de câte ori ai nevoie.

Cu gândul la CR-V Hybrid și la liniile lui fluide, mă îndepărtez cu pași moi de patul micuței. O să visez frumos la noapte, îmi spun.

Imagine realizată cu Canva.com

 

Articol scris pentru SuperBlog 2019.

 

 


24 Nov

Seară cu iele

Era o seară ca oricare alta. Atâta doar că vara se insinuase atât de adânc în păduri, încât verdele întunecat al frunzelor și ierburilor făcea ca greu să poți distinge un luminiș printre copaci. Noroc cu nasul de copoi bătrân al lui Otto, golden retrieverul meu cu ochii ca două bile de ciocolată, care-și găsea oricând drum prin orice desiș.

Realizat cu Giphy.com

-Hai, Otto, hai că ne-am cam întins. Uite, aproape s-a lăsat noaptea și noi tot prin păduri hălăduim.

Otto grăbi pasul, parcă înțelegându-mă, măturând cu blana lui de culoarea mierii firele de iarbă, și mușchii, și crengile căzute.

La câțiva pasi în față, un luminiș ce părea scăldat într-o ceață strălucitoare. Îndepărtai cu vârful bocancului o creangă uscată, să nu fac zgomot când calc pe ea pentru că, prin ceața din luminiș mi se păru că văd…. dar ce zic eu, chiar văd niște iele, făcând horă în jurul unui stejar bătrân.

Să vezi că am nimerit într-o poveste, îmi zic. Mi se pare că visez, mă uit la Otto, care s-a oprit și el cu un picior în aer, ca hipnotizat. Ielele își continuau neobosite dansul, ținându-se de mâini și alternând piciorul pe care-și lăsau greutatea. O fi vreun ritual de-al lor, îmi zic. Pe când mă uit eu așa la ele, ca hipnotizata, numai ce-o văd pe una dintre iele că se desprinde din horă și se îndreaptă spre mine și spre Otto.

-Vă așteptam, mă luă ea în primire, dându-și o șuviță rebelă, deranjată de dans, după ureche. Haideți, cu îndrăzneală, pășiți în luminiș.

Ne apropiarăm toți trei de adunătura de iele, care se așezaseră acum la baza stejarului și preparau un decoct în ulcele de lut.

-Pot să văd și eu ce preparați? le întreb curioasă.

-Sigur, e un amestec de plante, o cremă cu care ne protejăm tenul în sezonul rece, care va veni.

-A, deci ăsta e secretul tenului vostru, alb ca spuma laptelui, fraged și luminos, fac eu, ca să le intru în grații. Mai ales că nu mă îndepărtam prea mult de adevăr, ielele erau deosebit de frumoase, așa naturale cum erau, fară pic de machiaj.

Invocă puterea naturii, e atât de simplu! Așa vei învăța și tu, pe pielea ta, ce mult contează să te folosești de ingrediente de origine naturală. Te ajută să îți protejezi organismul, și implicit tenul, de efectele intruzive ale frigului, îți aperi ce ai mai scump, armata de bacterii bune, microbiomul, așa încât să ieși din iarnă cu tenul nevătămat, radios și sănătos.

-Dar… mai e mult până la iarnă, o întrerup eu încurcată.

-Adevărat, dar plantele acuma sunt în floare. Au și ele sezonul lor, în care pot fi culese, așa încât puterea lor să fie maximă. Uite, noi am cules de dimineața plantele miraculoase, acum le tocăm în mojar, urmând să extragem substanța și să le combinam apoi cu un emolient, pentru a obține crema.

-Tot respectul pentru munca voastră, încep. Dar știți, în lumea din care vin eu, eu și Otto, există un Booster vitalitate și strălucire creat pe bază de extractele din Semințe de Castan, rizomi de ghimpe pădureț, frunze de viță de vie și frunze de hamamelis și frunze de brusture. De fapt, e o întreagă gamă de produse cosmetice marca Gerovital Plant, de la demachiant până la crema hidratantă, creată cu ingrediente de origine naturală. Singurul meu efort e să deschid cutia, să îmi ung fata și gata, efectul e uimitor.

Imagine via Farmec.ro

-Chiar, ai serul la tine? se apropiară ielele curioase.

Mă simțeam ca un antropolog care nimerește în mijlocul unui trib de sălbatici și își desface cadourile. Desfac și eu tacticos cutiuța boosterului și le invit pe iele să îl încerce. Le văd făcând fețe-fețe, când încântate, când neîncrezătoare, așa că le explic mai departe.

-Serul acesta ajută la reechilibrarea microbiomului pielii, așa încât tenul dobândește un aspect mai tânăr, revitalizat și strălucitor. Doar 4% din ingrediente sunt pentru a asigura o bună conservare a formulei, restul de 96% fiind extracte din plante, săruri minerale și vitamine.

Imagine via Farmec.ro


Mă uit în jos și îl văd pe Otto, care se făcuse colac la picioarele mele. Mai avea puțin și adormea. Luna se etala acum toată în luminiș, ceața se ridicase și noaptea se instaurase în toată puterea cuvântului. Imi iau așadar rămas bun de la iele, și le mulțumesc pentru lecția pe care mi-au dat-o despre puterea naturii.

-Sunteți perfecte pentru a întruchipa puterea naturii, le zic. Dacă aș fi auzit de la un hipster de oraș, proaspăt coborât dintr-o mașină despre puterea plantelor, cu siguranță n-aș fi dat doi bani. dar așa, de la voi, ființe ale pădurii și ale nopții, totul capătă sens. Râd în sinea mea: tocmai am folosit cuvântul “sens” într-o discuție cu niște… iele.

Ne strângem mâinile și mă îndepărtez cu Otto, ieșim din luminiș înapoi în desișul pădurii, apoi, după câteva sute de metri ghidate exclusiv de minunatul exemplar canin, suntem la șosea. Față în față cu luminile civilizației, stau și mă întreb dacă nu cumva am ațipit în pădure și am visat totul. Mă uit în geantă, scot Boosterul, număr fiolele și constat că una e aproape goală, și îi lipsește căpăcelul de sticlă. Așa pătești când îți caută ielele-n seruri, fac eu ridicând din umeri, și pornim mai departe, înapoi spre casă.

Articol scris pentru SuperBlog 2019.


22 Nov

Cel mai inspirat cadou

Cea mai bună prietenă e ca o carte deschisă. Mai ales dacă o știi de pe vremea când erați două puștoaice, pășind în tandem spre liceul din centrul orașului, cu ghiozdanele atârnând de un umăr, ca să fie mai chic.

Mădălina avea ochii mari și verzi, cu câțiva stropi roșii în jurul irișilor, de-i ziceam că are ochii roșcați, Mădălinei îi plăceau filmele polițiste, Mădălina era sigură pe ea și mereu veselă și pusă pe șotii, Mădălinei îi plăcea să urce uneori pe munte și să rămână acolo, pe spate, în iarbă, privind pur și simplul cerul ore în șir.

Imagine realizata cu Canva.com

La una dintre aniversările ei, i-am adus cadou un izopren. Am știut că era încântată de el în momentul în care l-a strâns la piept și stropii roșcați din ochi au prins a licări. Mi-a povestit peste câteva zile la ce l-a folosit. A început așa:

– Uniți în cuget și-n simțiri, părinții de pe toate meridianele par să-și spună la unison același lucru. Când vine vorba despre parchet, “Las’ să scârțăie, ca să știm și noi”. Când vine-acasă aia mică, (adică moi, făcu ea dându-și pe spate o șuviță) cât de mult i se împleticesc pașii sau, culmea nesimțirii, dacă vine însoțită de vreun găligan. Părinții mei, știi doar, nu fac excepție. Acesta este și motivul pentru care nu și-au pus covor în hol nici în ziua de astăzi. Ei susțin că se murdărește la trafic intens, dar eu știu foarte bine care e adevărul. I-am lăsat să își facă damblaua și n-am mai adus vorba de covor. Știi și tu că parchetul din hol scârțăie îngrozitor.

-Daa, chiar mă întrebam de ce nu-l schimbă, intervin.

-Așaa, continuă Mădălina pe tonul ei cântat. Văzând eu că nu pot ieși în oraș pe setare silențios, ce mi-a chitit mintea? M-am echipat, frate. De fiecare dată când ieșeam la ore neregulamentare în oraș, îmi luam cu mine și izoprenul. Era relativ ușor de purtat, și am făcut din el un accesoriu de agățat montaniarzii. Pe care, de altfel, îi ador. Când ajungeam acasă, deschideam ușurel ușa de la intrare, care și aia trebuia tratată cu blândețe, că altfel trosnea din toate încheieturile, și îmi desfășuram la picioare tanananaaa – izoprenul de la tine. Păcat că nu m-ai văzut, pășeam pe el ca o divă pe covorul roșu.

-Hehe, e de-ajuns să mi te imaginez desfășurându-l, ca un Aladin semi-beat.

-Când treceam pe lângă camera alor mei, mai aplecam o ureche la ușă. Sforăitul învingător al tatei, atât.


Asta de mai sus e un exemplu de cadou bine ales. Care a fost pe urmă folosit intens, chiar dacă nu în felul în care îmi imaginasem eu, când l-am ales. Când aleg un cadou, fac o cercetare amănunțită. Nu neapărat a pieței, cât a omului pe care urmează să-l cadorisesc. Când aleg cadoul, mă gândesc dacă se pliază pe pasiuni, pe stil de viață, și de cele mai multe ori emoția din ochii celui care îl primește e neprețuită.

O carte cu personalitate din gama de cărți personalizate pentru un pasionat de lectură, o eșarfă-fantezie pentru o fashionistă, un joc interactiv pentru un copilaș, un tricou cu mesaj pentru un prieten drag, și lista poate continua la nesfârșit. Totul e ca atunci când faci un cadou, să nu o faci pe fugă și doar ca să-l bifezi. Deschide puțin omul, ca pe o carte, citește-l, și va intui că ai încercat să-l cunoști în străfunduri, așa că emoția va fi intensă. Un cadou personalizat îi va arăta cadorisitului că te-ai gândit la el, că ai investit timp și suflet, că ai fost creativ, dacă ai inclus un mesaj drăguț, că ai vrut să fii, și poate chiar ți-a ieșit, amuzant.

Imaginează-ți-l pe al tău copil, sau pe al tău soț, sau pe a ta mamă, primind o carte personalizată, în care apare numele ei/lui, poze cu ea/el, situații înduioșătoare în care e implicat. Avertizare: va fi un cadou care va stârni emoții intense. Și ca să faci o așa bucurie, nu trebuie decât să bifezi câțiva pași simpli: în primul rând să alegi un template de carte (cui vrei să faci o carte personalizată cadou?), să adaugi poze (da, le poți lua de pe facebook), apoi să editezi textul (dacă ceva nu se potrivește cu povestea ta) și, în fine, să plasezi comanda și să aștepți cuminte curierul. Simplu, nu? Iar lacrimile de fericire de care vei avea parte vor răsplăti cu vârf și îndesat acest efort.

Ca să ajung la atâta înțelepciune, am trecut și eu prin câteva experiențe mai nefericite. I-am făcut cadou unui nepot celebra cutie cu cutii din ce în ce mai mici în ea și la sfârșit, când bietul copil a văzut că și ultima cutie era goală, a izbucnit în lacrimi. Experiențe de acest gen m-au făcut să ajung la mintea românului cea de pe urmă și să devin o mică entitate în materie de făcut cadouri.

“Ar trebui s-o întrebăm pe sperietoarea de ciori, am auzit că se remarcă în câmpul ei de activitate”. Lasând gluma la o parte, chiar am prieteni care, în pană de idei fiind, mă întreabă ce cadou să le facă celor dragi. Postură care nu mă deranjează deloc, trebuie să recunosc.

Voi ce plănuiți să le luați celor dragi de sărbători?


Articol scris pentru SuperBlog 2019.


20 Nov

M-a făcut mama spioancă

Bine, nu din născare, dar trebuie să recunosc faptul că încă de când eram de-o șchioapă o rugam pe mama să mă ridice în brațe ca să ajung la vizor, să spionez cine vine la vecinul de vizavi când se auzea zgomot pe casa scării. Când nu era ea prin preajmă, improvizam eu ceva, dădeam la o parte pisica de pe taburet, mă cocoțam pe el și până la urmă tot ajungeam la vizor. Cel mai puțin încântată de tentativele mele de spionaj în incintă era pisica, ce-mi arunca o privire de o dușmănie cruntă, ori de câte ori o alungam de pe taburet. Se oprea brusc din tors, îmi arunca privirea aceea care însemna “N-o să ți-o iert” și se muta leneșă și posacă lângă cuptor.

Se spune că obiceiurile din copilărie ne urmăresc și mai încolo în viață, atâta doar că le cizelăm și le facem să pară ritualuri de om mare. Aproape că uitasem de episoadele de sionaj din copilărie, până mai deunăzi, când m-a sunat un reprezentant al unei agenții de spionaj.

-Mi-ai fost recomdată, știu că ai o memorie fotografică, că reții fețe, și date, și poți să redai cu exactitate conversații întregi, începu cel de la celalalt capăt.

-Cine m-a recomandat? făcui curioasă.

-Fostul tău profesor de istorie, e și el un vechi colaborator de-ai noștri.

-Serios? Nu mi-aș fi închipuit. Era un domn atât de…plinuț, zisei eu încurcată. Proful de istorie era de fapt la limita obezității și gâfâia îngrozitor ori de câte ori era nevoit să se grăbească.

-Eh, păi nu mai e ca pe vremuri. Nu mai trebuie să fii atlet de performanță ca să te faci spion, făcu omul pe un ton cântat. Uite, de pildă stiu că îți place să spionezi pe rețelele sociale ce face unul și altul.

-Adevărat, râsei eu. Aici chiar m-ați prins.

-Acestea fiind zise, ești invitată să faci parte din echipa “Îngerii lui Charlie”. Veți fi patru, nu trei, ca cei patru muschetari. Mâine dimineața te așteaptă Bosley pe platou. La revedere și mult succes.

Și gata, a închis, lăsându-mă să mă întreb dacă e vis sau realitate. Eu! în “Îngerii lui Charlie”! Să joc alături de superbele de Kristen Stewart, Naomi Scott și Ella Balinska. Doamne, dar eu nici măcar nu arăt așa bine ca ele, îmi trecu prin cap. De fapt, nici măcar în visele mele nu aș putea arăta ca o vedetă de Hollywood, mai ales de calibrul trio-ului de mai sus. Eu! Intr-un film de acțiune, asta începea să sune ca un plot de comedie.

Sursa foto: Intercomfilm.ro

Dar nu-i nimic, nu mă descurajez eu cu una, cu două. Nici cu trei, fie vorba-ntre noi. Îmi prind părul într-o coadă de cal, în creștetul capului, îmi fac un machiaj discret, dar care mi-a luat pe puțin o oră, cu fond de ten, iluminator și toate cele, ca să dau bine pe sticlă. Trag pe mine blugii preferați, pe o nuanță de verde, puțin elastici, ca să mă pot mișca în voie, o bluză lejeră și o geacă army style. Una peste alta, când arunc o ultimă privire în oglindă, arăt chiar drăguț.

-Te-ai îmbrăcat în camuflaj? Știi, spionii nu trebuie să stea prin boscheți, mă luă Bosley de îndată ce am ajuns pe platoul de filmare.

-Aaa, știți, m-am gândit că ar da bine, făcui încurcată.

-Ei, greșeală de începătoare, nu-i nimic, învățăm! Uite, de pildă, astăzi te vom învăța să tragi la tir.

-Sunt săgetătoare, îi trag cu ochiul, sigur nimeresc ținta din prima.

-Heheh, aici nu merge-așa. Aici exercițiul e totul. O să vezi, o să te descurci, mă încurajează el pe un ton cald.

Îl privesc cu recunoștință în ochi: chiar aveam nevoie de o vorbă de îmbărbătare, mai ales că m-au cam intimidat toți operatorii, producătorii, scenariștii, scenografii, ce să mai zic de actori și de regizori!

Bosley îmi prinse privirea și continuă pe același ton:

-Mâine vom da proba de condus. Ai o camionetă cam rablagită, pe care poți s-o lovești cât dorești, numai să rămână pe picioare. Aaa, pe roți. Și pe urmă, vei da un mic test psihologic. Nu vă fi însă tipicul test psihologic, cum e cel de la angajare. Îți vor fi testate abilitățile de a “citi” oamenii, de a-i descoase, de a-i face să aibă încredere în tine.

-Îmi plac jocurile psihologice, îmi frec eu mâinile. După atâta zdroabă cu probele fizice, cea psihologică va fi ca o pauză de cafea.

-Bun, vei fi un fel de al patrulea muschetar, îmi zise el strângându-mi mâna.

-Mai bine decât a cincea roată la căruță, râd îndepărtându-mă în pas săltat, neputându-mi stăpâni bucuria.

Până când se lansează filmul în România, adică pe 29 noiembrie 2019, dați un ochi la trailerul de mai jos:

Articol scris pentru SuperBlog 2019.


18 Nov

Mă simt versatilă ca o eșarfă

Eșarfa, un accesoriu care căștigă teren, sezon după sezon. Să fie pentru senzația fină pe care mătasea o lasă pe piele, sau pentru look-ul luxos, profesional, pe care îl conferă oricărei ținute? Oricare ar fi secretul succesului ei, cert este că eșarfa a devenit un accesoriu de top în sezoanele reci, dar, mai nou, și în sezoanele calde.

Eu sunt chiar în faza în care îmi caut eșarfa potrivită, și mă orientez, ca orice femeie, după culoare. La o cămașă roșie, aleg o eșarfă pe culoarea ambrei, la una neagră, aleg o eșarfă gri, iar la o cămașă maro, cea mai potrivita eșarfă vă fi pe tonuri camel. Am găsit una perfectă pe Meli Melo.

Esarfa din matase via Meli Melo

Fină și în degrade, eșarfa îmi va pune în evidență tenul încă bronzat și e atât de versatilă încât se potrivește cu orice culoare. Odată ce am ales-o, o leg cât mai fantezist, în funcție de împrejurări.

Contrar aparențelor, eșarfele business sunt mai ușor de găsit decât cele casual. Asta pentru că, de regulă, costumele business sunt pe tonuri neutre, așa că poți alege o eșarfă de aproape orice culoare. Tot legat de culoarea potrivită, dacă te-ai bronzat sau dacă ai un ten măsliniu, îl poți pune în valoare cu o eșarfă deschisă la culoare.

Imagine realizata cu Canva.com

Chercher le style, acesta pare a fi dictonul iubitorilor de modă de pretutindeni. Cum însă să te îmbraci cu stil nu ține nici de câți bani ai în portofel, nici de cât de mult colinzi mall-urile, trebuie să ai în vedere câțiva pași pentru a-ți pregăti terenul pentru un stil numai al tău.

În primul rând, nu ține cont prea mult de părerea celorlalți atunci când iți alegi outfiturile. Fii sincer cu tine și recunoaște că foarte puțini oameni după a căror părere te ghidai acum 10 ani mai există și azi în viața ta. Iată de ce trebuie să-ți formezi și să-ți păstrezi vocea proprie în materie de stil vestimentar, fară să te cantonezi de părerea celorlalți.

Apoi, e esențial să investești în tine. Citește reviste și site-uri pe nișa fashion, colindă galerii de artă, educă-ți simțul culorilor și al proporțiilor vizualizând fotografii artistice, informează-te, așa încât să iți formezi o bază pentru un stil propriu, inconfundabil.

Caută adânc în tine și găsește trăsăturile care te definesc cu adevărat, nu încerca să imiți stilul nimănui. Adaptează-ți ținutele la ceea ce ești, și nu te sfii să îl afișezi, după ce îl ajustezi puțin, în funcție de dress code-ul ocaziei, desigur.

Imagine realizata cu Canva.com

Investește în câteva piese de bază ale garderobei, care nu se demodează cu una cu două, și care te avantajează ca și croi și culoare. Pe care le poți scoate din anonimat cu ajutorul accesoriilor, pe care nu trebuie să le neglijezi niciodată.

Și, nu în ultimul rând, nu uita accesoriile. Vei vedea că de fapt accesoriile sunt cele care, dacă știi să le combini cât mai fantezist, te scot definitiv din anonimat și îți evidențiază imaginația și simțul estetic. Imaginative și pline de farmec, accesoriile, indiferent dacă vorbim depre accesorii de păr, de eșarfe sau de accesorii bărbați, îți pot pune în lumină personalitatea, așa cum nici o piesă vestimentară nu o poate face. O eșarfă, ca cea aleasă de mine, diafană, în degrade, va lăsa o amprentă de neuitat asupra stilului tău.

Chiar dacă nu-ți permite timpul sau portofelul să-ți faci zilnic o schimbare de look, poți schimba accesoriile și eșarfele destul de des. Pe mine cel puțin, o astfel de eșarfă mă face să mă simt mai sigură pe mine, mai chic, mai femeie. E incredibil cum un simplu accesoriu poate schimba datele ecuației când vine vorba despre modă.

Articol scris pentru SuperBlog 2019.


16 Nov

Un accesoriu cât toate discursurile motivaționale

Pe vremuri urmăream cu interes discursurile motivaționale. Aveam câțiva speakeri preferați, pe care îi puneam pe repeat pe YouTube, îmbătându-mă de marasmul a ceea ce credeam la vremea aceea că e descoperirea de sine. Încrederea în mine a fost întotdeauna un teren minat: când mă îndepărtam prea mult, deveneam umilă și neputincioasă, când mă apropiam, deveneam arogantă și nesuferită. Mi-a fost greu să găsesc un echilibru, să ajung la încredea de sine aceea așezată, care te face să treci demn prin orice situație.

Am observat că funcționează de fiecare dată o schimbare de look. Îmi dă încredere, pe termen scurt. Problema e că nu-mi pot schimba zilnic look-ul, sunt eu cameleonică, dar nici măcar simpatica reptilă nu-și leapădă pielea așa des.

Am găsit însă ceva care să-mi întregească în mod fericit stilul. Un accesoriu care a încântat generații și generații, care a fost dăruit ca semn de prețuire, care a fascinat și ademenit, începând cu vechile ceasuri de buzunar, care ieșeau cu eleganță din buzunarul domnilor, la capătul unui lanț de argint.

via GIPHY

via GIPHY

Da, am găsit ceasul perfect pentru stilul meu. Din colecția de ceasuri de damă am ales un Citizen, model Citizen TITANIUM EW2470-87E Eco-Drive, cu ecran safir și cu carcasă din titan, cu un design minimalist și curat, rezistent și creat din materiale premium. L-am găsit în locul preferat al iubitorilor de ceasuri și totodată locul de întâlnire al brandurilor originale și  al accesoriilor pentru ceas – pe Watchshop.ro. Cu câțiva ani în urmă eram fascinată de ceasurile de damă Fossil, acum mă atrag cele cu mecanism japonez, cum este Citizen. Cum stilul meu e mai mult clasic, cu accente casual, un asemenea accesoriu ar fi piesa de rezistență a ținutelor mele.

Sursă imagine Watchshop.ro

Un pulover pufos e tot ce îmi doresc într-o dimineață de toamnă târzie. De fapt nu chiar tot. Și un ceas care să stârnească admirație și, de ce nu, și ceva urmă de invidie.

Imagine realizată cu Canva.com

O pereche de blugi, niște botine din piele și un blazer lejer sunt perfecte pentru o zi la birou. Nu fără inelușele mele fine din argint și, accesoriul suprem, ceasul Citizen. Același brand japonez are numeroase modele de ceasuri bărbați, extrem de minuțios executate, asa că și dragii noștri bărbați se pot bucura de un plus de încredere în ei, cu un gest simplu, punându-și un asemenea ceas la încheietură. Stilul unic al fiecăruia dintre noi e făcut din detalii, să nu uităm un detaliu esențial – atitudinea. Purtați ceasuri cu atitudine, si veți intoarce capete!

Imagine realizată cu Canva.com

Articol scris pentru SuperBlog 2019.


14 Nov

Oameni care te inspiră

E atât de ușor să iubești oamenii! Mai ales dacă nu ai un cățel. Oamenii sunt frumoși. Oamenii sunt creativi. Oamenii sunt calzi. Oamenii sunt acolo ca să te inspire. Așa este și ea – Alicia Vikander, femeia care a reușit să-l îmblânzească pe rebelul Michael Fassbender.

Delicată și expresivă, păstrându-și în orice situație o aură de mister extrem de sexy, actrița și dansatoarea suedeză este pentru mine un adevărat fashion icon. Fiecare apariție a ei aduce naturalețe, feminitate și senzualitate.

Am urmărit-o pe covorul roșu de la premiile Oscar în 2016, când a câștigat premiul pentru cea mai bună actriță în rol secundar, am urmărit-o în ieșirile ei alături de la fel de arătosul Fassbender, am urmărit-o la evenimentele mondene, în fascinante rochii glam, am urmărit-o plimbându-se prin New York, într-o ținută lejeră.

Foto via Dailymail.co.uk

Cel mai mult mi-a plăcut însă apariția ei din Elle din august 2017. Același aer misterios, de data aceasta învăluit într-un outfit all black, din texturi fine, fluide. Umerii goi, ca două insule de senzulitate, pantofii Brogue, care îi dau aerul unei studente stângace, părul lejer și mai ales ochii calzi, căprui, creează imaginea unei femei magnetice. Totul pare extrem de natural și firesc, dar dacă te uiți la nota de plată a întregii ținute, îți trece prin cap că nu vei reuși vreodată să te apropii măcar de un asemenea outfit. Bluza din jerse negru – 3,400$, pantaloni evazați Céline – 1,600$, pantofi din piele marca Thom Browne – 1,190$. Un total de 6,190$. Cam mult pentru un biet muritor, nu?

Foto via Elle.com

Oi fi eu un biet muritor, dar câtă vreme există magazine online ca Answear, nimic nu mă împiedică să le răscolesc și să găsesc piese asemănătoare. Mi-am suflecat așadar mânecile și am pus cap la cap o ținută asemănătoare, inspirată de frumoasa Alicia.

Am început cu bluza din tricot neted, cu decolteu și umerii goi, marca Only, unul dintre brandurile mele preferate, pentru croiul imaginativ și materialele lejere. Am un palton damă marca Only în garderobă și l-am adorat de cum l-am văzut în magazin. Bluza din imagine am găsit-o la reducere, la 69.90 lei.

Bluza Only, sursa Answear.ro

Pantalonii însă vor fi piesa de rezistență a ținutei. Cu talie înaltă, buzunare oblice și cu vedere la glezne, largi și fluizi, îmi vor contura silueta proaspăt ieșită dintr-o mini dietă. Au costat doar 129.90 de lei.

Pantaloni Jacqueline de Yong via Answear.ro

Iar pantofii în stil Brogue, din piele fină la exterior și la interior, talpa sculptată, călcâi rigidizat și perforații în partea frontală i-am găsit la reducere, la 269.90 de lei.

Pantofi din colectia Wojas via Answear.ro

Ținuta mea inspired by Alicia Vikander, powered by Answear ar costa 469.70 lei. Eu zic că am ieșit bine, având în vedere că outfitul meu e de aproximativ 60 de ori mai ieftin decât al Aliciei. Rămâne doar să-mi scot atitudinea la înaintare și…să păcăne blitz-urile, zic 😛

Imagine realizată cu Canva.com


Articol scris pentru SuperBlog 2019.


9 Nov

E o simplă stare de spirit

Nu stiu alții cum sunt, dar eu știu că am avut o perioadă în care am aflat pe pielea mea ce înseamnă să-ți intre frigul în oase. Eram studentă, stăteam în gazdă la o bătrână, și tremuram. De frig. Eu cu o prietenă, în camera de la etaj, zgribulind de frig, în timp ce bătrâna ne dădea lemne cu porția. Pentru că ne încălzeam, când aveam ocazia, cu un braț de lemne, la o sobă de teracotă ce se înălța până în tavan. Îmi amintesc că mă pitulam sub plapumă și așteptam cuminte să mi se încălzească picioarele, ca să pot adormi în sfârșit. Odată am stat așa vreo două ore și tot reci îmi erau. Am luat o bucată de cărămidă din sobă, am împăturit-o într-un prosop vechi și am pus-o la picioare. Abia așa am reușit să mă încălzesc.

Ei, după o asemenea experiență, care a durat, culmea, o iarnă, altfel te uiți la certificatul energetic când vine vorba să-ți cumperi o casă. Anul trecut am făcut pasul cel mare. Mi-am cumpărat apartament. Printre primele lucruri la care m-am uitat a fost certificatul energetic. Clasa B, elegant, strat de polistiren extrudat de 13 cm, pentru pereți exteriori, 20cm pentru acoperiș și 5cm pentru padoseală. Am înțeles că la pardoselă poate diferi grosimea stratului, în funcție de adâncimea pânzei freatice. Dar cum stau la etajul 1, pardosela e suficient de caldă încât fetița mea să se joace pe covor fără să-mi fac probleme că s-ar raci.

La momentul cumpărării apartamentului, nici nu știam că există conceptul de termoviziune a clădirii, care prezintă fără urmă de îndoială o situație a pierderilor de căldură la un anumit moment dat și în anumite condiții climatice: umiditate relativă, temperatura interioară și exterioară, radiație solară. Aș fi putut testa mult mai în detaliu noua locuință cu o asemenea unealtă. Cu toată viziunea mea, nu m-am gândit la momentul acela la termoviziune. Care m-a costat ceva la capitolul geamuri, așa cum se va vedea în continuare.

Cum vânturile reci se întețesc în sezonul rece, un mare semn de întrebare erau ferestrele. Pe care, după câteva zile de vânt puternic, ger, și orice altceva ar putea aduce o iarna adevărată, m-am decis să le schimb într-un viitor nu foarte îndepărtat cu o tâmplărie cu 3 foi de geam, de preferat cea utilizată pentru case pasive. Astfel mă voi izola cât de bine se poate. Dar nu de semenii mei, să ne-nțelegem. Ci doar de frigul tăios care intră pe sub geamuri. Brrr.

O altă îmbunătățire pe care plănuiesc s-o aduc locuinței din dotare, dar asta în viitorul ceva mai îndepărtat, va fi să achiziționez un recuperator de căldură. Stiu, sună ca vreun super erou de film, dar ce face, pe scurt, este să reîmprospăteze aerul din încăpere. Cu ajutorul acestuia nu va mai fi nevoie să deschid geamurile concomitent cu reducerea consumului de energie. Smart, right?

Ce pot spune după un an de locuit în apartament este că, în mare, sunt mulțumită de performanța lui energetică. Cea mică se poate desfășura în voie pe covor, cu zecile ei de jucării cu tot. Facturile sunt decente, oricât ar fi iarna de grea, termostatul arată în jur de 21-22 de grade. Când am venit cu cea mică de la maternitate, aveam tendința să măresc temperatura pe la 23-24 de grade, dar m-am documentat mai bine și bebelușii nu au nevoie de mai mult de 21 de grade ca să se simtă confortabil. E chiar contraindicat să mărești temperatura când ai bebe în casă.

Îmi amintesc uneori de vechea mea încăpere în care am dat față în față cu FFRIGUL și mă afund și mai mult în fotoliu, recunoscătoare că trăiesc într-o locuință performantă energetic, în care nu trebuie decât să învârt butonul centralei pentru a face cald în casă. E nu numai o diferență de temperatură, o e diferență de stare de spirit. Unde în încăperea de coșmar din studenție eram tristă și zgribulită, concentrându-mă mai tot timpul pe faptul că trebuie să mă încălzesc cât mai repede, acum sunt relaxată, mai zâmbitoare, mai optimistă. Nu mai trebuie să te concentrezi pe faptul că ți-e frig, așa încât mintea e liberă să se focuseze pe lucrurile cu adevărat importante. Cum ar fi familia, munca, o carte bună, o muzică dulce. E incredibil cât de mult îți poate schimba căldura starea de spirit.

Imagine realizata cu Canva.com

Antonio, fa caldo! Vă mai amintiți celebra reclamă? Ei, dacă nu aveți vreun Antonio la dispoziție, vi-i recomand cu CĂLDURĂ pe cei de la Enermed Impex SRL Bucureșți, o companie formată din experți în certificare energetică, audit energetic și termoviziune clădiri sau termografie pentru clădiri, cu mulți ani de experiență în domeniu. E unul din marile privilegii ale omului modern, să stea relaxat în locuință sau la birou, în clădiri performante din punct de vedere energetic, în care să trăiască așa cum îi place, fară ca frigul să îi pătrundă în casă și în oase.

Voi încheia în aceeași notă cu începutul, cu titlul adică. E o simplă stare de spirit. Să te bucuri de căldura și confortul casei tale. O stare de spirit care te ia și te învăluie, și te lasă să cutreieri liber întreagă locuință, fără să fii nevoit să te retragi într-o cameră, bucurându-te de senzația de căldură pe interior și pe exterior.

Articol scris pentru SuperBlog 2019.


4 Nov

Luminile orașului din ceață

O dimineață de noiembrie ca oricare alta, atâta doar că e învăluită în ceață. Oameni lovindu-se unul de altul, prelingându-se ca orbii pe trotuare, căutându-se degeaba cu privirea. Mașinile se perindă pe șoselele orașului, cu farurile aprinse. Căci ceața e atât de deasă încât de-abia se întrezărește ceva de la un metru distanță. S-o tai cu cuțitul, vorba aceea, îmi trece prin minte. Nici nu-mi trecu bine gândul, că în față îmi apare ca de nicăieri un bărbat înalt, cu mantie neagră pe umeri, cu o sabie lungă în teacă, o mască pe ochi, intunecată și ea, că să nu facă notă discordantă cu întreaga ținută.

“Hopaaa, să vezi că e Darth Vader”, gândii.

Clujul in noapte, fotografie din arhiva personala


-Aveți cumva un foc? mă întrebă bărbatul. Credeam că mi-am luat bricheta cu mine, dar se pare că am uitat-o din nou. Zicând acestea, își întoarce buzunarul pe dos, demonstrativ.

-Nu fumez, îmi pare rău. De fapt nu-mi pare rău, o dreg. Dar, fie-mi scuzată curiozitatea, a cam trecut Halloweenul, care e prilejul pentru care v-ați costumat în Darth Vader?

-Nu m-am costumat, chiar sunt Darth Vader. Nu te gândeai dumneata că e o ceață s-o tai cu cuțitul? Ei, n-am cuțit, dar am o sabie. Daca vrei, îți arăt.

-Nu, nu, vă rog! îl întrerup cu un râs nervos. Dar apropo. De unde știți la ce mă gândeam?

-E simplu. 90 la sută dintre cei care trec la momentul ăsta pe trotuar s-au gândit la asta. Erau destul de mici șansele să greșesc, nu? Dar știți care e partea frumoasă cu ceața? E de ajuns să ridici puțin privirea și…luminile orașului sunt toate acolo. Centrul Clujului a fost întotdeauna locul cu cea mai mare densitate de reclame LED pe metru pătrat.

Ridic privirea și într-adevăr: chiar deasupra noastră strălucea intens o imensă firmă luminoasă, cu contururi strălucitoare pe fond negru. Mai multe cercuri concentrice străluceau intermitent pe fondul întunecat, așa încât, dacă te uitai la ea câteva secunde în șir, cu ochii subțiați, parcă erai într-un vis.

-Sweet dreams are made of this…mă trezii fredonând.

-Hehe, da, e de vis, mai ales așa, cum se vede strălucind prin ceața asta deasă. Uite și crucea aceea de farmacie de la colț. Are și verdele acela specific, dar au adăugat și un albastru electric. Cele doar cu verde sunt plictisitoare, nu crezi?

-Eh, viitorul va arăta puțin altfel, și în materie de tehnologie Led urbană, tot ce ține de reclame luminoase, afișaje led farmacii, totemuri parcări, etc. 3D-ul este viitorul în tot ce înseamnă vizual. Se vă regăsi și în afișajul urban, cât de curând, prezic eu.

-Îmi îngăduiți să fiu puțin mai tehnic? mă întrebă bărbatul cu un zâmbet.

-Un Darth Vader pasionat de tehnologie, râd eu.

-Unele dintre firmele luminoase sunt pur și simplu cumpărate din Asia. Cele mai de calitate însă le poți vedea de la distanță mai mare, sau chiar prin ceața asta deasă. În cazul celor produse de SmarSoft, de pildă, orice dimensiune înseamnă alegerea unui dotpitch potrivit, în funcție de distanța de vizibilitate, structura dorită, tipul de informație afișat și aplicația în care se integrează afișajul.

Imagine via Smarsoft.ro


-Hmm, interesant. Pai unicitatea e cea care contează în orice. Așa cum arhitectura unei clădiri te frapează prin nota de unicitate, chiar dacă e integrată într-un curent mai larg, baroc, romantic, gotic, modern, și reclamele luminoase trebuie să vină cu un concept puternic, în spatele vizualului.

-Adevărat, făcu Darth Vader de oraș. Conceptul din spatele lor este de multe ori un controller, adică un dispozitiv de comandă, cum ar fi un calculator, care transmite informații către suprafața de afișare cu LED-uri.

-Bun, și acum, că tot mi-ați dat o uimitoare lecție de tehnologie pentru care vă sunt recunoscătoare, spuneți-mi totuși care e rațiunea din spatele faptului că vă plimbați pe centru la ora asta, îmbrăcat în Darth Vader.

-Fie, îmi voi dezvălui secretul, deși nu se cade în cazul uneui asemenea personaj, râse el. Știți că vineri a fost Halloween-ul. Ei, ne-am distrat așa bine la petrecere, încât am stabilit cu prietenii să repetăm și în seara asta, și, de ce nu, să o facem și mai lată.

-Parcă-mi plăcea mai mult varianta Darth Vader apărut de undeva din ceață, cu o sabie de lumină, vorbindu-mi despre lumină. Lumina orașului desigur.

-Lumina fie cu tine! mi-o întoarse și se îndepărtă prin ceață, ca și cum n-ar fi fost.


Articol scris pentru SuperBlog 2019.