2 Nov

Democrația începe împreună

S-au scris multe povești despre democrație, dar povestea pe care urmează să o scriu nu s-a scris încă. A fost odată ca niciodată o fată tânără, pe nume Democrația. Bine, avea 30 de ani și mergea pe 31 – unii vor strâmba din nas și vor spune că nu era tocmai la prima tinerețe. Dar cum în regatul ei se trăia în medie o sută de ani, era considerată tânără și promițătoare. Avea multe verișoare cu același nume răspândite prin alte regate, dar ele erau cu mult mai bătrâne și mai experimentate, și adesea îi erau date ca exemplu de bună creștere. “Dacă la ei se poate, se poate și la noi”, îi spuneau. “Trebuie doar să prinzi putere, să înveți, să nu te lași.”

Imagine realizata cu Canva.com

Democrația avea o soră mai mică, pe nume Petiția Online, extrem de sociabilă și curioasă din fire, și un frate, mai mic și el, Referendum. Acesta din urmă asculta pe îndelete părerile semenilor lui, și abia după îndelungi deliberări se pronunța și el, pe o temă sau alta. Pentru aceste calități, era prețuit de mai marii regatului, și în situații în care se cerea decisă soarta poporului, era chemat la curte și consultat.

Făcea așadar parte dintr-o familie bună, modernă, de vechi intelectuali. Se spune că strămoșii strămoșilor ei veneau tocmai din însorita Grecie, un tărâm liber și plin de înțelepți. Părinții ei se pripășiseră pe meleagurile noastre chiar înainte să se nască ea, după un război crâncen, în care s-a vărsat sânge și s-au articulat imnuri și crezuri noi. Democrația, așezată pe covor alături de frații ei, asculta deseori povestea aceasta, depre lupta ce s-a dat înainte să se nască ea. “Ești o ființă aleasă”, îi spunea mama ei. “pentru ca tu să exiști, s-au dat lupte crâncene, s-a lăsat cu vărsare de sânge. Vei avea un destin aparte, tocmai pentru că atât de multă lume se uită la tine cu speranță. Înainte de tine eram un regat închis, în care abia dacă ne era îngăduit să ne uităm peste gard, la vecini. Acum ne putem mișca liber, și asta înseamnă enorm”.

Sursa foto Ro-mania.ro

Democrația își răsucea o buclă pe după deget și își aminti de poporul ei drag. Îi plăcea să se piardă în mulțime, să se lase dusă de pași pe drumuri neștiute, să cunoască oameni și situații.

Cum era de când se știa o vajnică apărătoare a dreptății, poporul o iubea și făcea din ea un stindard uneori: luptau în numele ei, dădeau cu pumnul în masă în numele ei. Era deseori copleșită de atâta iubire, de atâta putere. Era încă tânără și plăpândă, influențabilă, adesea năzuroasă. Poporul îi simțea slăbiciunile, uneori o lua în derâdere, dar în adâncul sufletului, oamenii o iubeau nemărginit și erau oricând gata să lupte din nou pentru ea, dacă ar fi fost cazul. Alteori, apelau la soră-sa mai mică, Petiția Online, ori de câte ori vroiau să ceară ceva de la marii dregători ai țării. Ce nu înțelegeau oamenii însă, era că puterea se afla în EI. Că schimbarea începea cu EI. Că nu le va pica nimic din cer. Că împreună au o putere covârșitoare. Împreună.

Sursa foto Ro-mania.ro

Gândindu-se la toate acestea, se îmbrăcă în cămașa ei imaculată, cu detalii florale, cusute de bunica ei, și se porni spre târgul din inima regatului. Se pierdu, ca de obicei, printre negustori și mireni, salutându-i cu un zâmbet pieziș.

-Bine c-ai apărut, duduie, o luă deoparte un negustor cu pomeții inalți și cu sprâncenele oblice. Credeam că nu mai vii. Știam că exiști pe undeva, prin regat, dar nu credeam c-o să apuc să te-ntâlnesc vreodată.

-Sunt aici de când mă știu, zâmbi fata. Dar care ți-i necazul, omule?

-Eh, am eu multe pe cap. Dar ce mă doare cel mai tare e faptul că nu pot să-mi vând marfa în regatul vecin. Am bătut palma cu un neguțător de acolo, am căruțe să trasport mătăsurile, am tot, mai am nevoie doar de consințământul celor mari dregători. Care mă tot amână de luni de zile. Am ajuns să dorm în fața ușii lor, pentru ca dimineața să mă împingă cu piciorul, ca pe un câine înfrigurat.

-Și cum e să tot stai și s-aștepți să se întâmple ceva? îl întrerupse fata.

-E groaznic, zău că-mi vine să mă iau și să mă duc în lume! Dregătorii cei mari își îngroașă burțile și nu se grijesc de popor. Am bătut de atâtea ori deja la poarta lor, încât când îmi văd chipul, se uită în pământ și se fac că își caută de lucru în altă parte.

-Ești om, făcu ea.

-Așa, și?

via GIPHY

-Ești om între oameni. Nu te-ai gândit niciodată să te asociezi cu alți oameni care au problema ta?

-Stiu câțiva negustori care se plâng de aceeași problemă, ce-i drept.

-Vezi? E-atât de simplu. Strângeți-vă cât mai mulți și cererea voastră va avea o altă greutate.

Îl privi în ochi. O sclipire intensă îi traversa irișii, ca o străfulgerare.

Omul îi sărută mâna și se îndepărtă cu pași hotărâți.

-Poți să amintești de mine, îi strigă ea.

-Cum te numești, duduie? se întoarse omul.

-Democrația.


Dacă și tu vrei să iei atitudine, să te implici în viața comunității, ai la dispoziție o platformă creată special pentru cei ca tine, Democracy Mania. Poți lua atitudine prin semnarea petițiilor menite să dezbată probleme de actualitate, să votezi în cadrul referendumurilor sau să dezbați pe forum teme de real interes, poți să te implici în același timp și în donații si evenimente caritabile. Arată că îți pasă!

Articol scris pentru SuperBlog 2019.



31 Oct

Cu Burebista în vacanță

Nu mi-au plăcut niciodată teoriile conspiraționiste conform cărora dacii au fost stăpânii universului, cum că ei i-au învățat de fapt pe romani latina și ei au fost nucleul spiritual al Europei. Dar pe el, pe Burebista, nu ai cum să nu-l remarci, cu profilul lui sculptural (parte și findcă figura lui din manuale era scupltată), cu pileusul lui de tarabostes pe cap, un bărbat vajnic, ce mai? Ei da, uite cu un asemenea bărbat mă văd făcând eu o vacanță în Europa. Un bărbat pe care să te poți baza că pune umărul când ți se împotmolește mașina, sau când e vorba să care cineva bagajele. Nu știu cum se face că tot în jurul mașinii mă învârt, pentru că da, e esențial s-o pregătești dacă ai de făcut un drum atât de lung.

Sunt oameni care parcă s-au născut știind cum funcționează autovehiculele și când este cel mai bine să frâneze.  Alții – ca mine, de exemplu – știu că orice mașină are nevoie de un motor și de multe mecanisme ca să funcționeze, dar ce se întâmplă exact sub capotă rămâne un mare mister. Cu toate acestea, îmi plac accesoriile auto. Poate pentru că îmi place și mie să mă accesorizez. Nu mă văd plecând în vacanță fară să-mi protejez motorul de eventualele șocuri, așa că îi voi monta un scut auto. Mă și văd discutând cu Burebista despre asta:

-Neapărat și un scut auto ne trebuie!

-Scut, de acord, îți fac rost de unul. Avem stivă de scuturi nou-nouțe. E bine să fii pregătit de orice în vremurile astea…făcu el gânditor.

-Neh, nu la acele scuturi mă refer. Le-am văzut și eu prin cărți, adevărate opere de artă, cu toate motivele geometrice, cu raze divergente, cu detalii vegetale, dar nu! Aici e vorba de altfel de scut. Un scut motor Opel Corsa. O să vezi. Și, mai ales, o să vezi ce s-a ales de ponții cu care vă tot băteați voi. Vom merge taman acolo, în mai mereu însorită Grecie, la Pontul Euxin. Să vezi acolo, vestigii la tot pasul. O să-ți răscolească amintiri.

-Ne-am extins până acolo dintr-un singur motiv, mă întrerupe bărbatul cu un gest. Ca să recucerim teritoriile pierdute ale geto-dacilor. Eram deja un stat puternic, pe care nici romanii nu ne vedeau cu ochi buni.

-Haha, îmi imaginez: o adunătură de comati și tarabostes la granița imperiului, asta n-avea cum să le convină romanilor, râd eu.

Burebista îmi zâmbi complice:

-Fii atentă, eu sunt strateg de felul meu. Orice călătorie trebuie pregătită în amănunt. Am înțeles că de vehicolul acela ciudat pe care-l numești mașină vom lega o altă structură pe roți…

-Rulotă, așa i se zice, îl lămuresc.

-În fine, ideea e că ne trebuie un cârlig solid că să facem joncțiunea.

Imagine realizata cu Canva.com

-De acord, luăm și un cârlig de remorcare cu noi, admit. Voi alege un cârlig de remorcare semidemontabil compatibil cu Opelul meu Corsa. Cum însă cârligul de remorcare schimbă parametri electrici ai mașinii, mă aștept că imediat ce vrei face legătura dintre rulotă cu Opel, partea electronică o va lua razna. Montarea unui cârlig Opel Corsa cu fasciculul de cabluri poate modifica parametrii de lucru originali ai unui autoturism, imediat după ce acesta detectează prezența rulotei. Așa că voi conduce cu prudență, fii fără griji. Și cum vom sta două săptămâni în vacanță, voi avea timp să te învăț și să te dai pe bicicletă. Va fi o mega experiență și pentru mine: îți dai seama, să-l învăț pe Burebista să se dea pe bicicletă!

-Aș prefera un cal, dar nah.

-Nu mai e ce-a fost nici cu caii. Dacă luăm un cal cu noi, s-ar putea să ne caute cei de la protecția animalelor. Vom călări în schimb 2 biciclete. O să-ți placă, o să vezi. Așa că vom avea nevoie și de un suport de biciclete, zic eu în timp ce îmi notez încă ceva pe listă. Așaa, si ne mai trebuie și o cutie de portbagaj…

-Ești și tu o mică strategă, îmi place. Iți notezi tot cu sfințenie, ești un om al detaliilor. Tu cu detaliile, eu cu viziunea. Râse.

-Bine, hai să montăm accesoriile, vizionarule! Am ales o cutie de portbagaj Thule. Știi, e un brand recunoscut internațional pentru calitatea componentelor auto pe care le produce.

-Contează brandul? făcu Burebista.

-Desigur, gândește-te numai. La fel cum ție îți pasă de unde îți procuri scutul, dacă e făcut de un anumit meșter, cunoscut pentru felul meșteșugit în care lucrează, așa e și acuma. Atâta doar că acum aria de unde ai de ales e mult mai largă. Poți să-ți aleg un făurar într-ale cutiilor auto de pe orice meridian.

-Bun! Și cum facem, mergem la târg să cumpăram?

-Neh, e mult mai simplu. Intru pe Autogedal și din câteva click-uri lista e gata. Sunt distribuitori de top în materie de accesorii auto, așa că am încredere că produsele pe care le comand sunt cele mai bune pe care le-aș putea găsi pe piață. Gândește-te numai: echipați cu tot ce ne trebuie, noi doi înaintând spre plaja pe care vom parca rulota. Pe drum o să-mi povestești despre geto-dacii tăi, va fi ca și cum m-aș afunda în istorie. Inspir adânc, îmi trec o mână prin păr și îi privesc ochii mari, oblici. Mai are încă în ei sclipirea aceea de dac cutezător.

Imagine realizata cu Canva.com

Articol scris pentru SuperBlog 2019.


25 Oct

Vânătoarea de indicii

Înaintez pe același traseu ca-n fiecare dimineață, bulevardul Observatorului, apoi cobor pe Viilor, pe urmă dreapta pe Caisului și, după ce mă las lătrată de câinele de la vila din colț, a doua la stânga, la numărul 3.

Ce mă mână însă și-mi dă forțe nebănuite, deși ochii-mi sunt încă lipiți de somn, e amintirea aromei de cafea de la birou. Cu gândul la ea, mă si văd în clădirea cu geamuri fumurii, plasându-mi cana personalizată în locașul aparatului. Rămân așa, privind fascinată cum șiroaiele de cafea se preling în cană prin zgomot și aburi, de parcă ar fi fost o mașinărie desprinsă din era industrială. Îmi trecu prin cap că donasem o dată în viața mea sânge, o făcusem nu pentru că as fi fost vreun cetățean model, ci pentru fratele unui coleg, rănit în accident de mașină, și îmi părea că și acum, picăturile de cafea îmi înlocuiesc un gol deschis în mine, ca atunci când mă întorsesem palidă de la clinică cu un deficit de aproape jumătate de litru și își băusem cafeaua ca și cum astfel mi-as recăpăta tot sângele. 

   În spatele meu se face coadă: Barbir și Bogdan se bâțâiau nerăbdători de pe-un picior pe altul, cu cănile în mâini. Lui Barbir îi simțeam respirația în ceafă, răspândind damf de borhot, deși  mesteca regulamentar din gumă. De cu seară pesemne, s-a îmbătat iarăși, îmi zic, o joie clasică, ce mai!  

 -Am început ziua cu dreptul, mi-au trimis mail cum că am câștigat la un concurs un voucher la cinema, zice Bogdan dând din mână, ca și cum n-ar fi fost mare lucru.  

 -Super, felicitări, se grăbi Barbir să-i spună. Dar apropo, tu parcă erai stângaci. Ar trebui să reformulezi: “Am început ziua cu stângul”, așa să zici de acum înainte când sau dacă ți se mai întâmplă așa ceva, îl bate pe umăr și râde scurt.  

  Fără să intru în vorbă, mă așez regulamentar la birou și dau sa-mi deschid mailul. Văd însă un bilet pe tastatură.

Sursa foto via emark.colop.com

O-la-la. Cineva e curios de mine. Dau roată cu ochii prin birou. În afara de Bogdan și Barbir n-a venit nimeni încă. Dar stai, poate mi l-a lăsat cineva de cu seară. Cristian obișnuiește să închidă biroul. Hmmm, devine interesantă ziua asta de vineri. Parcă și cafeaua are un gust exponențial mai bun.

Și totuși, pe ce cale ar trebuie să-i răspund? Mai ales că habar n-am CUI să-i răspund. Ridic tastatura să mi-o curăț de praf. Moment în care văd un alt bilet, sub ea.

Imagine realizata prin Canva.com

 Mai iau o gură de cafea și misiunea nu mi se mai pare atât de imposibilă. “la urma urmei, e doar cineva care vrea să fie drăguț, de ce m-aș panica?” îmi ziceam asta, în timp ce ritmul, bătăile inimii se accelerau atât de mult, încât îmi simțeam tâmpla vibrând.

Mă conformez și încep să patrulez prin birou, cu căștile în urechi. Observ că s-a decorat deja biroul cu ornamentele de Halloween și îmi amintesc de cei doi dovleci printați cu ștampila electronică pe post-it. Încă nu le-au pus lumânări aprinse celor doi dovleci din capul scărilor, slavă Domnului. Mă aplec și mă uit mai bine: într-unul din ei, un alt bilețel. Hmm, deja e vânătoare de indicii în toată regula.

Imagine realizata cu Canva.com

Joker…de unde știe? Chiar deunăzi discutasem cu Bogdan în pauza de masă despre…stai puțin…Bogdan. El trebuia să fie! Zâmbesc și simt cum roșeața îmi urcă în obraji. Mă uit la Bogdan și observ că și el mă privește cu coada ochiului, în timp ce degetele îi dansează pe tastatură. Și cum a știut el să printeze o inimioară pe bilețel! Oare a folosit un e-mark? Dacă da, doar cu Colop puteau să-i iasă așa chestioare drăguțe. Stia de el de la o prietenă, care se măritase de curând și își personalizase invitațiile de nuntă cu o asemenea ștampilă electronică. Mai că-mi părea rău că mototolisem biletlul. Mă duc cuminte la biroul meu și mă așez, încercând să par impasibilă, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Foto via emark.colop.com

 -Să vezi ce mi s-a-ntâmplat aseară, îl aud pe Barbir prin căști și îmi îndepărtez una de ureche, mai mult de politețe decât din curiozitate. Ii simt iarăși damful de bere.  

 -M-am întâlnit iarăși cu tipa aia, Douăzeci, de weekendul trecut. Aia de douăzeci de ani, știi tu. Nici de data asta nu i-am aflat numele, continuă Barbir.  

 -Tipic, ce să zic, i-o întoarce Bogdan.  

 -Și dacă i l-am aflat, i l-am uitat deja. Tot ce-a rămas din ea au fost două chiștoace de țigări cu aromă de zmeură și două beri începute pe balcon. S-a șters în puterea nopții de la mine, vagaboanta, zise Barbir printre dinți, dar cu rânjetul unuia care obișnuiește să trăiască intens.  

 -Frumos, ce să zic? îi aruncă Bogdan. 

 -Da, dar e frumoasă foc, îi iert orice, admise Barbir.  

Îi arunc o privire rapidă lui Bogdan. Nu îndeajuns de rapidă însă ca să nu mi-o prindă și să-mi întoarcă un zâmbet dezarmant. M-am hotărât, voi ieși cu el.

      Bogdan își pune iar căstile și-și continuă dansul degetelor pe tastatură.

Foto via emark.colop.com

Articol scris pentru SuperBlog 2019.


23 Oct

Bijù, mon amour

Ori de câte ori îmi amintesc de ea, îmi vine în minte părul ei scurt, des și cărunt, care parcă se unduia cu fiecare vorbă, ca și cum șuvițele de păr ar fi fost prelungirea cuvintelor. M-a fascinat întotdeauna la bunica mea expresivitatea ei, era de ajuns să-și ridice nasul scurt și ascuțit, sau să arunce priviri piezișe din ochii ei verzi, că știai că ai zis ceva nepotrivit. Dar de cele mai multe ori ne zâmbea nouă, nepoatelor, ne lua de mână și ne ducea spre dulapul secret în care se găseau toate comorile lumii.

Mi-o amintesc în halatul ei maiestuos, din catifea purpurie, măturând covorul în drum spre dulapul cu minunății. Deschidea o ușiță cu o cheie pe care o avea mereu în buzunarul halatului și scotea de acolo cutia cu bijuterii. O cutie din porțelan pictat, cu o scenă victoriană, care, odată desfăcută, deșerta pe covor zeci de coliere masive, din argint, cu împletituri meșteșugite, brățări handmade, vechi, lucrate în filigran, cercei lungi de argint, inele cu pietre care străluceau în toate nuanțele curcubeului, talismane pe care, dacă le deschideai, dădeai de câte o poză îngălbenită de vreme, cu un chip de soldat.

Am tot desfăcut talisman după talisman, până să-mi dau seama că era de fapt același chip, un bărbat cu fața prelungă, cu ochii mari, întunecați, cu o mustăcioară abia mijită și cu pomeți înalți. Un chip nobil, care te marca prin tristețea din ochi și prin albeața, ca de fecioară, a tenului.

-Cine e acest domn? am întrebat-o într-o zi pe bunica.

-Oh, o veche cunoștință, murmură ea, îmbujorându-se. De fapt, ce zic, e prima mea iubire, făcu ea.

-Hai buni, povestește-ne, începurăm toate cele trei nepoate, așezate pe jos, pe covor, în jurul cutiei cu bijuterii. Aveam ochii măriți de curiozitate. Bunica își dădu seama că nu mai putea da înapoi, așa că începu:

-Îl chema Miron, era băiatul dascălului din sat, cu 3 ani mai mare ca mine. A pus ochii pe mine încă de când eram la școală, pe când venea la tatăl său, și eu mă fandoseam mereu pe lângă el, rugându-l să mă ajute la fizică. Pe care, recunosc, n-am ajuns niciodată s-o înțeleg, râse ea încurcată.

-Nici nouă nu ne place, admitem noi în cor.

-Ei, Miron înțelegea foarte bine legile mecanicii, și ca să mă facă și pe mine să înțeleg, mă ducea în beciul școlii, unde îmi făcea mici demonstrații cu butoiașe pe care le punea să se rostogolească sau cu roți de lemn pe care le învârtea pe ax. Desi n-am reușit să înțeleg, cu toate demonstrațiile lui, am început să-l înțeleg mai bine pe el. Era un taciturn pasionat de constelații și planete, dar și de toate gâdigăniile pe care le poți găsi pe pământ. Avea stivă de insectare pe care le deschidea cu emoția cu care ai deschide un vechi album de familie.

-O, ce drăguț! Avea și fluturi din aceia colorați?

-Da, fluturii erau preferații mei, își aminti bunica. Nu mă lăsa însă să le ating aripile, ca să nu li se împrăștie culoarea. Asta chiar dacă a ajuns să țină la mine. Insectele lui erau însă la loc de cinste.

-Cam cum sunt pentru tine bijuteriile acum? o întreb eu.

-Exact, făcu bunica. După ce mi-a arătat toate micile lui comori așezate pe familii și categorii, am început să ieșim la cinematograf. Ne țineam de mână în întunericul sacadat de luminile piezișe din sala de cinema și eram cei mai fericiți din lume. De pe vremea aceea a început să-mi dăruiască în fiecare an câte un talisman cu o poză de-a lui, așa că am adunat în total 4, exact cât a durat iubirea noastră. De fapt ce zic? Iubirea noastră nu cred că s-a sfârșit vreodată cu adevărat..

-Dar ce s-a întâmplat, bunico? fui eu curioasă.

-Ei, a venit vremea ca Miron să plece în armată. Era deja ditamai vlăjganul, și aveam planuri de căsătorie. Tocmai îmi înmânase un talisman cu chipul lui de atunci, pe care m-a rugat să îl deschid ori de câte ori mi se face dor de el. Talismanul era mai tot timpul deschis…

-Doamne, ce romantic, făcu verișoară mea mai mică, împreunându-și mâinile.

-Da, a fost totul foarte frumos, până într-o zi când mi-a scris o scrisoare în care m-a rugat să îl uit. “Aruncă talismanul și vezi-ți de viață. Uită-mă!”. Eram atât de nervoasă, își aminti. Eram sigură că este vorba de o altă femeie. O fi cunoscând pe cineva în orele de ieșit din incinta unității, mi-am zis. Aveam să aflu, mai tărziu, că se îmbolnăvise și se internase la un sanatoriu. Suferea de tuberculoză și a vrut să mă protejeze și să nu mă încurce cu boala lui necruțătoare, pe vremea aceea. Eu însă, n-am reușit să-l uit. Bunicul vostru e un om bun, pe care îl iubesc ca pe lumina ochilor. Dar Miron are un loc aparte în inima mea. În talismanul meu, făcu bunica, sărutând talismanul de argint, cu câteva frunze încrustate și cu marginile dantelate.

Imagine realizată cu Canva.com

Noi, nepoatele, ne-am strâns în jurul ei, într-un cerc și mai strâns, și i-am atins mâna zbârcită și umărul firav. Ne uitam acum cu alți ochi la talismanul ferecat în cutia din dulapul secret. Era bijuteria bunicii, și acum, că secretul fusese dezvăluit, parcă argintul strălucea și mai intens, și luciul lui ne orbea încât a trebuit să ne ducem mâinile la ochi. De fapt cred că ne ștergeam o lacrimă.

Bunica nu mai este de mult, dar talismanele ei cu dantelărie de argint sunt acum la mine, în micul meu tezaur de bjuterii. Le mai deschid din când în când și din ele se revarsă întotdeauna povestea unei vechi iubiri, micul Titanic al familiei noastre.

Pe lângă bijuteriile vechi, pline de povești, mi-am achizitionat unele moderne, de care sunt sigură că se vor lipi noi și noi povești, pentru simplul fapt că le port eu, posesoare de suflet, așadar mare generatoare de povești. Venda Jewelry e locul în care găsesc bijuterii pe sufletul meu, făurite de artizani ai argintului din cele mai îndepărtate colțuri ale lumii.

Articol scris pentru SuperBlog 2019.


21 Oct

Avem o casă de construit. Cum procedăm?

Iar e sâmbătă dimineața, momentul acela în care îmi beau cafeaua cu lapte, ascult muzica la radio și îmi planific treburile zilnice. Daa, voi începe cu balconul, trebuie măturat neapărat, căci nucul de lângă bloc își leapădă frunzele, una câte una, taman la mine în balcon. Mă și văd măturându-l și privind cu jind la curtea casei de lângă blocul nostru. O curte imensă, încă verde, cu o piscină cochetă, cu tufișuri rotunde străjuind gardul. La capătul curții – o casă din piatră și lemn, cu flori revărsându-se peste balustrada terasei. O minunăție de casă, ce mai! Dacă vă trece cumva prin cap zicala cu capra vecinului, să știți că au chiar și o capră, căreia îi mai dau drumul uneori la ros tufișurile de lângă gard.

Imagine realizata cu Canva.com

Casa vecinilor îmi amintește, prin florile din cerdac, de casa bunicilor mei dintr-un sat uitat de lume din Maramureș. Uitat de lume, poate. Dar nu și de mine. Parcă o văd și acum, opera de căpătâi a vajnicului meu bunic. O casă bine înfiptă în vatra satului, cu o fundație solidă, din piatră. Au folosit inclusiv pietre de râu la construcția ei, aduse cu carul cu boi din Valea Seacă.

Bunicul era el un munte de om, dar tot a avut nevoie de ajutor. Cum și el își ajutase prietenii în tinerețe la construit case, aceștia nu l-au uitat și au pus umărul fară comentarii la construcția casei bunicului. Se adunau cu toții, cum mijeau zorile, își îndesau traista cu de-ale gurii, și porneau spre vale, de unde adunau pietre, le încărcau în car și le transportau înapoi, spre casă. Pământuri și păduri aveau cu toții, așa că sacrificau câțiva copaci pentru construcție, și zile întregi îi vedeai prin păduri, tăind și cărând trunchiuri noduroase de stejari, pe care apoi le dădeau la rindea și le plasau în structura casei. De câte ori n-am stat să mă minunez de grinzile masive ale tavanului! La sfârșitul unei asemenea zile, se adunau cu toții la unul dintre ei, în cerdac, și împărțeau o horincă. Bunica le scotea de sub o pânză groasă, de cânepă, pâinea de mălai încă fierbinte și le-o punea pe masă. Iar bărbații erau atât de recunoscători pentru boțul acela de pâine caldă, de parcă le-ar fi servit biftec tartar.

Îmi amintesc și acum pietrele acelea de râu, pe care le vedeai peste tot, în zidurile groase ale casei bunicilor, în butoiul cu varză murată, încastrate în pământul din bătătură, ca să nu se facă atâta noroi. A fost o muncă titanică, și procurarea materialelor de construcții era o adevărată corvoadă. Iți trebuiau inventivitate și relatii bune cu semenii tăi ca să duci la bun sfârșit o asemenea construcție. Plus că dura ani la rândul să construiești o casă în condițiile acelea. O casă care însă, pe urmă, te făcea să te umfli în pene că ai construit-o practic de la zero. O casă pe care cei din familie nu au avut sufletul să o vândă, și pe care nici eu, la rândul meu, nu voi putea să o vând vreodată.

Anii au trecut, mulți ani, și lucrurile s-au schimbat. Tehnologia a mers înainte, fară să ceară permisiunea cuiva, avem internet, slavă Domnului, avem acces la informație, pe care o putem cântări, filtra. Dacă bunicii mei ar fi avut acces la o Casă de Comenzi Online Vindem-Ieftin.ro, cu toate serviciile și facilitățile aferente, viața lor ar fi fost cu siguranță mai ușoară. Și-ar fi comandat pur și simplu grinzile, dale de pavaj în loc de pietre de rău, țiglă metalică în loc de vechea lor țiglă, pe care crescuse un mușchi verde, pufos. Mi-o și imaginez pe bunică-mea așezându-și mai bine ochelarii pe nas ca să vadă ce nuanță de pavaj să aleagă si întrebându-mă:

via GIPHY

-Acuma pe ce apăs, mamă? Ca să văd și alte nuanțe.

-Păi uite, bunico. Mergi cu mouse-ul pe produse, apoi pe amenajări exterioare, apoi pe pavaje și borduri. Faci click și gata, ai în față mai multe variante din care să alegi. Dacă vrei să vezi filmarea unor oameni adevărati, așa ca dumneata, care au cumpărat pavaj de pe Vindem-ieftin.ro, te uiți la recenzii video.

-Ce bine te știi tu cu astea! Nu mai bine dai tu, că știi că mie-mi cam tremură mâna când sunt văd atâtea taste în fața ochilor.

-Bine că nu-ți tremură când coși la gherghef, râd eu.

Sau mi-l imaginez pe bunicul meu, așteptând livrarea dalelor de pavaj în poarta cea mare, cu motive țărănești sculptate în lemn, scrutând drumul în sus și în jos.

Dar utilitatea unui astfel de intermediar se poate vedea, mult mai clar, în felul in care se (re)construiesc casele în ziua de azi. Iată, de pildă, unii dintre prietenii mei buni tocmai au terminat de reconstruit o casă. Și-au cumpărat o casă veche, dărăpănată, mai mult pentru teren și pentru zona destul de bună, la vreo 4 kilometri de centrul orașului. Au sperat că așa, cumpărând o casă bătrânească pe care s-o demoleze și să o reconstruiască așa cum o vroiau ei, cu țiglă metalică, policarbonat, tencuială decorativă Weber, gresie, faianță baie/ faianță bucătărie, termosistem polistiren, piatră naturală, vor ieși mai ieftin. Ei, socoteala de acasă nu s-a prea potrivit cu cea din târg. Asta pentru că și-au achiziționat materiale de construcții direct la producător sau la importator crezând că vor obține prețuri super avantajoase. În realitate, și-au dat seama la final, când a venit nota de plată, că au ieșit mult mai scump decât și-au propus, așa că au apelat la un credit bancar ca să-și acopere cheltuielile.

Ce s-a întâmplat de fapt? Simplu, pentru că nu cumpăraseră în mod regulat de la importatorul respectiv, au fost tratați ca un client final, așa că n-au beneficiat de discounturile la care sperau.

-E cel mai bun preț de pe piață la acest tip de pavaj, li s-a spus atunci. Ei, după ce au făcut cercetări mai amănunțite, au aflat că nu era chiar așa. Era însă prea tărziu.

via GIPHY

Abia pe urmă, când casa era pusă la punct și buzunarele lor rămăseseră goale, au aflat că există pe piață Casa de Comenzi Online Vindem-Ieftin.ro, un concept unic în România care intermediază practic achiziționarea materialelor de construcții, scurtând drumul de la producător / importator / distribuitor la clientul final, marfa ajungând de la aceștia direct la clienți. Se evită astfel costul cu depozitarea, manipularea și încă un transport care s-ar regăsi în prețul produsului la depozitele clasice, așa încât se pot face economii de 10-20% la achiziții ce includ produse din mai multe categorii. Și, partea cea mai frumoasă, operezi totul de la biroul tău, cu doar câteva click-uri.

Imagine realizata cu Canva.com

Dar nu numai imensa gaură din buget putea fi evitată astfel, ci și cele câteva cutii de gresie de exterior care le-au fost livrate gata ciobită de la importator.

-Știți, orașul ăsta e tot un deal și-o vale, e plin drumul de serpentine până aici, s-or fi ciobit la o curbă mai strânsă, a fost explicația lor. Au trebuit să aștepte o nouă livrare, deci încă câteva zile de întârziere în marele plan al construcției.

Cei de la Vindem-Ieftin.ro garantează o livrare perfectă și rapidă, fară bătăi de cap în cazul clientului. Care client poate să-și vadă liniștit de casa pe care o are de cosntruit, fără să-și bată capul cu erorile gafele care se pot produce la livrare, mai ales când e vorba de materiale fragile.

Foto via Vindem-ieftin.ro

Cam asta a fost experiența prietenilor mei cu achiziționarea de materiale de construcții. Experiență despre care acum, că a trecut, râdem la o cafea și ne bucurăm că măcar a ieșit casa bine, cu peripeții, cu nervi, cu lacrimi chiar, dar în picioare.

Vă invit și pe voi să-mi împărtășiți experiența voastră cu achiziționarea de materiale de construcții. Sunt curioasă – voi cum ați procedat? Ați ieșit pe minus, pe plus? Comentariile sunt deschise.

Articol scris pentru SuperBlog 2019.


19 Oct

Casa Micului Prinț

Una dintre cărțile preferate ale copilăriei adolescenței mele a fost “Micul Prinț”. Un ghemotoc de om, cu trup firav, cu ochii mari, plini de lumină, mereu curioși, prin care se vedea lumea într-un fel uimitor. M-a fascinat întotdeauna acest Mic Prinț, care poate pentru alții părea un naiv, dar pentru mine, un căutător neobosit al adevărului acestei lumi.

S-au scris multe povești despre Micul Prinț, dar povestea pe care urmează să o scriu nu s-a scris încă. Se plimba într-o zi Micul Prinț prin ploaie, era o ploaie din acelea care părea că se prăvălesc necontenit din cer. Îi era frig, și șuvoaie de apă i se prelingeau prin păr, scăldându-i chipul într-o peliculă lucioasă. I se făcu și mai frig și se gândi că nu va mai putea înainta așa mult timp, că frigul îi vă pătrunde în oase și îl va îmbolnăvi. Nu-i plăcea deloc să fie bolnav. Așa că bătu în ușa primei case cu geamurile luminate.

Un bătrân îi deschise în cele din urmă ușa, cu un scârțăit prelung. Avea un toiag noduros și niște ochelari cu rame strălucitoare. Dincolo de ei, niște ochi albaștri, care reușiseră cumva să-și păstreze tinerețea.

-Ce te aduce aici, copile? îl interpelă bătrânul, trăgându-l în casă și oferindu-i un prosop imens în care să se cuibărească.

-Ploaia, răspunse simplu Micul Prinț.

-Tremuri cam tare, treci aici, lângă sobă. Fugări cu un gest o pisică albă, grasă, ce se încolăcise cu nonșalanță pe scăunelul de lângă sobă și îl pofti pe băiat să stea.

Micul Prinț se așeză lângă foc și privi flăcările unduitoare care se vedeau prin ușița sobei. Îi mai venise inima la loc. Focul are puterea de a înveseli orice ființă, își zise.

-E mai bine lângă foc, ai? Întrebă bătrânul cu un zâmbet, de parcă îi ghicise gândurile.

-E mai bine în casă, îi răspunse băiatul, privind recunoscător odaia joasă, cu mobilă robustă, cioplită parcă de un tâmplar începător. Nici nu știți cât de mult înseamnă pentru mine că sunt într-o casă. Mi-am dat seama deunăzi, mergând prin ploaie, ce mult contează să ai un acoperiș sub care să te retragi. Și o sobă lângă care să te așezi.

-Eh, băiatul moșului! Te pomenești că ți-a venit și ție gândul să te așezi la casa ta, râse bătrânul.

-Ba cum nu, casa e unul dintre privilegiile vieții. Iar faza de proiectare a viitoarei case mă umple de un entuziasm pe care nu credeam că îl am în mine. Mi-o și imaginez: o casă înaltă, cu o poartă largă, să aibă loc să intre oameni, mulți oameni. Îi voi invita pe toți cei pe care îi voi întâlni pe stradă, nici nu contează dacă îi cunosc sau nu, voi da o petrecere de pomină.

Imagine realizată cu Canva.com


-Stai, până la petrecere mai este cale lungă, îl întrerupse moșul. Cine o să-ți proiecteze casa? Știi, chiar dacă pare cum nu se poate mai palpabilă, făcută din piatră și lemn, casa asta are un proiect, o schiță, desenată la un moment dat de cineva pe o hârtie.

-Daa, făcu Micul Prinț. Îmi plac schițele, le ador. Am tot făcut și eu schițe: de mașinuțe, de avioane, de vapoare. De case, ce-i drept, n-am făcut.

-Păi nu, de asta exista inginerii proiectanți. Ai zice că-s niște urâcioși cu o servietă plină de schițe de neînțeles la mână, cu un pix după ureche, dar de fapt, cei pe care i-am întâlnit eu până acuma în viața mea au fost oameni frumoși, de fapt, niste artiști, aș putea spune.

-De acord, să proiectezi o casă, să o gândești de la zero, să o adaptezi la ce-și dorește viitorul locatar, toate astea nu sunt departe de artă, făcu Micul Prinț, scormonind cu un băț în foc.

-Și cum ai vrea să fie omul care-ți va proiecta casa? îl iscodi bătrânul.

-Un vizionar, asta îmi doresc de la el, să fie un vizionar. Să aibă puterea asta, pe care puțini o au, să vadă prin ochii mei casa pe care mi-o imaginez. Să meargă chiar mai departe de atât. Să își dea seama ce am uitat să spun. Să mă ghicească și pe mine, ca om, și să-și dea seama de ce fel de casă aș avea nevoie. Mai mult, ar trebui să aibă o viziune holistică asupra viitoarei case. Să nu vadă doar un anumit defect de construcție sau un element al structurii care ar putea cauza probleme pe viitor, ci imaginea de ansamblu, să vadă toate rotițele mecanismului, dar și sensul în care ar trebui să se miște.

-E clar, ești un mare visător, îl întrerupse bătrânul. Dacă ai bunăvoința să cobori puțin cu picioarele pe pământ, o să-ți dai seama că un inginer proiectant lucrează cu materiale și da, cu cifre. Si nu mă refer aici numai la măsurători, ci și la costuri și prețuri. Dar să-ți alegi un proiectant în funcție de preț e cea mai mare, și din păcate cea mai frecventă greșeală. Proiectul său trebie să fie construibil în primul rând. De asta are nevoie de ani de școală în spate, și de certificări care să-i ateste această știință. Apoi, mai sunt cutremure pe lume. Incendii, tornade, inundații. Un inginer proiectant gândește în așa fel structura casei, încât tu să fii ferit de toate intemperiile la adăpostul ei, oricât de mult îți va fi dat să trăiești.

-Că bine le zici dumneata. De parcă ai fi din breaslă.

-Poate că sunt, îi trase bătrânul cu ochiul. Nu te lăsa dus în eroare de casa aceasta modestă, băiete. Am proiectat atât de multe case mărețe pentru unii și alții, încât am lăsat pentru mine firimiturile. De fapt, am lăsat pentru mine o casă pe măsura mea. Cum locuiesc singur, nu aveam nevoie de ditamai vila, așa că am construit căsuța aceasta, în care un biet bătrân să reînvețe ce înseamnă umilința. Mi-e foarte bine așa.

-Sunteți un OM, mi-ați deschis ușa când stăteam ca o nălucă în ploaie, îi răspunse Micul Prinț. Asta e cel mai important.

Zicând acestea, Micul Prinț se ghemui și mai aproape de foc, visând cum casa lui va străjui calmă marginea micului orășel de munte, cum va primi prin ferestrele largi o parte din lumina soarelui, cum curtea din spatele ei va fi loc de joacă pentru copii și pentru tot soiul de animăluțe. S-a hotărât, își va face proiectul cu AIA Proiect, despre care citise el undeva, aici: https://www.aia-proiect.ro/ , că are în portofoliu numeroase case, care sunt unice, în final. Printre altele, și in proiecte de casă cu mansardă, așa cum își dorea și Micul Prinț. O mansardă spațioasă și luminoasă, în care sa cânte din când în când la pian, iar acordurile cristaline să se împrăștie în toată casa. Va avea în curând o casă, și va fi casa visurilor lui. Era important pe mâna cui o va da. In casa aceea se vor înfiripa alte și alte povești, intuia asta prea bine, și era foarte bine ca va fi așa. Viața lui toată era o poveste.

Caracterele și situațiile descrise sunt pur fictive și trebuie luate ca atare.

Imagine realizata cu Canva.com


Articol scris pentru SuperBlog 2019.


17 Oct

Ca la mama tehnologiei acasă

Pană de curent. Coșmarul oricărui dependent de tehnologie. S-a întâmplat de puține ori în ultimii ani să se ia curentul, dar m-au marcat atât de mult orele în care îmi era tăiată porția de laptop, consolă, televizor, încât m-am hotărât: mi-am luat generator de curent electric. Asta a fost doar așa, de încălzire, ca să vă faceți o idee cam unde mă aflu pe scara împătimiților de tehnologie. Da, am trecut până și de faza negării, sunt irecuperabilă de-acum.

Eh, dar acum, că m-am descărcat și mi-am dezvăluit patima, să vă povestesc puțin despre casa mea. Micuțul apartament, mai bine zis, un sanctuar al tehnologiei. Accesorii laptop, micul meu colț de gaming, toate sunt acolo, în refugiul meu de după o zi lungă de lucru. Nu-mi lipsește nimic, am până și suport de laptop cu cooler inclus, pentru că mi se părea că se încinge prea tare mititelul când o ardea pe programe de editare foto.

Câinele Tutu nu e nici el străin de ce se întâmplă de câțiva ani în casă. Are și el gadgetul lui, o lesă cu cip, pe care o poartă cu mândrie, mai ales că știe că în momentul în care îi pun lesa se iese afară la plimbare.

via GIPHY

Tehnologia ne-a intrat în casă pe ușa din față (ori de câte ori vine curierul cu ceva gadget nou apărut, pe ușa din față intră) și nu se dă dusă, nici măcar pe geam, desi babacii, când mai vin în vizită la mine, mai au tentația să arunce consola pe geam.

Colțul de gaming e bine pus la punct și adesea vizitat, după ce se stinge lumina, începe distracția, cam asta e singura regulă.

Imagine realizata cu Canva.com

Ce-mi mai plac jocurileee! Heroes 3 a fost prima și marea mea iubire, dar m-am adaptat și eu cu vremurile și acum sunt pe consolă, elegant.

Colțul de gaming e oaza mea de visare, de adrenalină, de joacă. Da, sunt ditamai adultul, dar asta nu mă împiedică să mă joc. Fetița e deocamdată prea mică pentru jocuri video, iar câinele Tutu nu pare interesat. Dar mai e puțin și o primesc și pe pișpirică în jocurile mele. Abia aștept! Noua generație de gameri se pregătește să intre în joc.

Imagine realizata cu Canva.com

Aliatul meu în tot ce tine de periferice PC, scaune pentru gaming, accesorii laptop și smartphone, soluții de stocare, cabluri și tehnologie în general este Spacer, care e pe piață încă din 2012. Cam de când a început și aventura mea digitală. Iți recomand, dacă vrei să te bucuri de tehnologia la tine acasă. Și sigur vrei!

Eu, deși mi-am upgradat casa în așa fel încât să mă simt ca pe nava Enterprise uneori, cu leduri cu senzori în mobila de bucătărie, cu aplicații cu care controlez electrocasnicele, sunt tot timpul sunt în alertă. Dar dacă apare ceva nou pe piață care mi-ar putea ușura și mai mult viața și nu sunt pe fază? N-aș putea trăi cu gândul acesta! Așa că da, urmăresc review-urile unor bloggeri în legătură cu noile apariții în materie de gadgeturi, citesc reviste pe nișa science&technology și nu las tehnologia să treacă pe lângă mine fară să mă bucur de ea. E un mod de viață, așa cum alții nu se pot imagina trăind fară să urmarească parcursul echipei de fotbal preferate, așa și eu, cu gadgetăria. Partea bună este că îmi ușurează simțitor viața, mie îmi rămâne mai mult timp să…mă joc.

Imagine realizata cu Canva.com

Articol scris pentru SuperBlog 2019.


12 Oct

La o cafea-fantezie

Mai degrabă visătoare decât vreo mare strategă, toată viața am încercat să mă disciplinez și să mai tai pe cât posibil din sesiunile de visat cu ochii deschiși pentru a duce la capăt task-urile zilnice. Deși îmi iese din ce în ce mai bine treaba cu organizarea, tot visatul cu ochii deschiși rămâne preferatul meu. Și cum visele astea au și ele nevoie de combustibil, cafeaua, în special cea de dimineață, dar nu numai e tovarășul perfect de visare.

E de-ajuns să aud cum cafeaua se cerne prin filtru, să o torn apoi tacticos în cană și apoi daaa, să o adulmec și să o sorb și gata, fantezia se declanșează neîmblânzită.

Ce tip de băutoare (de cafea) sunt

via GIPHY

Dacă stau și mă gândesc, cafeaua are o putere magică în ce mă privește. Eram înainte mult mai activă noaptea. Mă culcam târziu, mult după ce toate luminile s-au stins, îmi plăcea să ies, noaptea aveam și eu replici brici, eram în cea mai bună formă, iar ziua, pe de altă parte, dormitam și-mi încărcam bateriile pentru o nouă noapte. Ei, lucrurile s-au schimbat radical de când am început să consum cafea. Lichidul acesta plin de arome mi-a inversat ritmurile diurn-nocturn, așa încât am ajuns să iubesc diminețile, ziua, lumina. Acum nu mai visez foarte mult noaptea, dar visez cu nemiluita la o cafea ierbinte.

Daca ar fi să mă definesc ca un anumit tip de băutor de cafea, aș intra în categoria heavy drinker, dar, cum ar spune orice dependent, în scopuri terapeutice. Pentru suflet, pentru minte.

Și cum orice combustibil, fie el și pentru suflet și minte, are nevoie de a adevărată industrie și tehnologie în spate, ca să se producă, mă gândesc serios să investesc într-un espresor de cafea. Vreau cea mai bună cafea, aici nu există loc de compromisuri.

Preferata mea – cafeaua cu lapte

Tehnologia LatteGo de la Philips

Café au lait în Europa, café con leche în Spania, kawa biała (“cafea albă”) în Polonia, Milchkaffee (“cafea cu lapte”) în Germania, tejeskávé în Ungaria, koffie verkeerd (“cafea incorectă”) în Olanda, și café com leite (“cafea cu lapte”) în Portugalia și Brazilia, oricum i s-ar zice, cert este că oamenii de pe toate meridianele o adoră. Așa cum o ador și eu.

Am mers atât de departe cu pasiunea mea pentru cafeaua cu lapte, încât până și canapeaua din living am ales-o pe nuanța asta – café au lait. Asta nu numai pentru că îmi place culoarea, ci și din rațiuni mai pragmatice. E locul în care îmi beau cafeaua, așa că în caz de o mică pată de cafea, va face pur și simplu parte din peisaj până ajungem la curățătorie.

Dar culoarea e doar o mică parte în motivele pentru care m-am îndrăgostit de cafeaua cu lapte. Textura cremoasă, spuma pufoasă de la suprafață, fierbințeala dulceagă, gustul divin, ah! Cum să nu le adori?


Ce aparat de cafea îmi face cu ochiul

Espressor automat Philips

Suntem în 2019, așa că voi profita de tehnologia LatteGo a espressoarelor Philips, cum sunt cele de pe magazin online magNET.ro și voi savura spuma de lapte fină şi cremoasă datorită camerei de spumare rapidă a sistemului de lapte. Cum aroma unei cafele reușite îmi trezește simțurile, e important ca boabele proaspete să se păstreze mai mult timp, ceea ce este posibil cu tehnologia Aroma Seal.

Cum îmi place diversitatea, mai ales în materie de arome, am posibilitatea de a gusta trei tipuri diferite de cafea:

– espresso

-o cafea

-o reţetă pe bază de lapte.

Plus că se reglează intensitatea aromei şi se ajustează cantitatea de cafea şi de lapte cu opțiunea My Coffee Choice. Cum sunt destul de comodă de felul meu, voi alege întotdeauna aparatul de cafea care se curăță cel mai ușor. Voi alege așadar un espressor automat Philips pentru că sistemul de lapte cu cea mai rapidă curăţare în 15 secunde are două piese, fară tuburi, ține până la 5000 de ceşti* fără detartrare și, mai mult, componentele se pot spăla la mașină. Destul de simplu de curățat urmele, nu?

Vechiul meu aparat de cafea pârâie din toate încheieturile. Vreau ceva NOU, ba nu, nu numai nou, de-a dreptul futurist. Designul gadgeturilor și electrocasnicelor marca Philips m-a atras întotdeauna ca un magNET (joc de cuvinte absolut intenționat). Abia aștept să-mi troneze în bucătărie un espressor ultramodern, cu afișaj tactil, să mă simt și eu ca pe nava Enterprise, chiar dacă sunt aici, pe pamânt. Pentru că, nu-i așa, pot!

via GIPHY

Vechiul meu aparat de cafea pârâie din toate încheieturile. Vreau ceva NOU, ba nu, nu numai nou, de-a dreptul futurist. Designul gadgeturilor și electrocasnicelor marca Philips m-a atras întotdeauna ca un magNET (joc de cuvinte absolut intenţionat). Abia aștept să-mi troneze în bucătărie un espressor ultramodern, cu afișaj tactil, să mă simt și eu ca pe nava Enterprise. Pentru că, nu-i așa, pot!

Ecranul tactil si intuitiv al espressorului Philips

Articol scris pentru SuperBlog 2019.


11 Oct

Low-cost să fie, dar să știm și noi ce și cum

Suntem o țară minunată, însă totodată suntem și o țară de oameni săraci. Consecințele se văd în goana neobosită a românului după mocăciuni și promoții, în alergatul pensionarului de la primele ore ale dimineții după cel mai bun preț din oraș, în competiția de tip care pe care la deschiderea unui nou magazin, ia, neamule, tigaia, că e ieftin, în isteria care vine la pachet cu fiecare Black Friday. Nici transporturile aeriene nu aveau cum să scape de acest trend, așa că zborurile low-cost sunt la mare înălțime pe lista de priorități a românilor.

via GIPHY

Si, desigur, la pachet vin și câteva nemulțumiri. Că doar români suntem, ne place, dm’le, să comentăm. În contextul în care UE se codește să reglementeze niște condiții minime de călătorie, cei de la companiile aeriene își permit să modifice Termenii și Condițiile ori de câte ori au chef. Astfel, noi, pasagerii, trebuie să fim mereu în alertă, mereu informați, ca să nu ne trezim că rămânem ca proștii în aeroport, cu banii dați, suprataxați și nervoși.

Eu am fost cu Wizz Air doar în City break-uri prin orașe europene, așa că un ghiozdan în care am îndesat strictul necesar plus geaca groasă pe mine au fost suficiente. Dacă ar fi însă cazul să plec într-o călătorie mai lungă, ei, aici se schimbă datele problemei.

Și da, mi se pare corect să plătești dacă vrei bagaj mare. Un bagaj de mână să rămână un bagaj de mână efectiv. Adică mic. Vrei în plus, plătești.

Platești priority = intri cu bagajul mare și ai spațiu suficient pentru el.
Nu plătești priority = intri la final cu bagajul mic și ar trebui să ai loc pentru el tot sus (ceea ce nu se prea întâmplă).

Trebuie înțeles că un preț mic va veni întotdeauna cu cât mai multe servicii extra la un cost tot mai mare.

In ce mă privește, până acum am abordat stilul minimalist, cu bagajul de mână. Când apare însă un copil, se schimbă totul. La anu’ vom călători cu pitica, va fi primul ei zbor cu avionul. Cum are și ea o grămadă de lucrușoare, va trebui să-i achiziționăm unul dintre acele adorabile trolere copii, pe dimensiunile maxime admise, adică 45x35x20cm și de culoare NEAPĂRAT roz.

Foto via TravelKit


Vom călători cu Wizz Air, și cum va avea puțin peste 2 ani, vom lua cu noi și un cărucior portabil, pentru care am înțeles că nu se plătește vreo taxă, dacă odrasla are mai puțin de 4 ani. Ce-o să ne mai plimbăm pe faleză cu căruțul! Să vină numai vara odată :p

Am pus ochii deja pe un asemenea troler, de pe Travelkit, magazinul specializat în bagaje de avion și accesorii de călătorie. De aici îmi iau și toate informațiile despre politica de bagaje a fiecărei companii care zboară în și din România, precum și un sortiment specializat de bagaje de avion, bagaje de mână Wizz Air, astfel încât să fiu întotdeauna pregătită de zbor. Partea și mai faină e că bagajele Travelkit au fost special proiectate la dimensiunile maxime permise de diferitele companii aeriene, astfel încât să poți beneficia de spațiul optim de bagaje în călătoriile tale. 

via GIPHY

Ca tot românul cârcotaș, am început cu ce nu-mi place la Termenii și Condițiile care țin de companiile low-cost. Ei, trecând peste mărunțișurile despre care am amintit deja, ar fi nedrept să nu salut existența acestor companii în România. E fantastic să poți visa într-o zi ploioasă la câteva zile pe o plajă însorită, și în momentul următor să îți rezervi zborul la un preț absolut decent. Pentru ca, la câteva ore distanță de primul gând, să te întinzi deja pe nisipul fierbinte. Mai mult, cu puțină documentare și răbdare, poți ieși super ieftin cu întregul sejur, de la bilet până la cazare, autobuzuri de la aeroport la cazare, etc.

Sigure, cu condiții decente de călătorie, cu personal amabil, zborurile low-cost au găsit o piață perfectă aici, după ternii ani ai comunismului, când nu se putea călători în voie. Setea românului de a călători se traduce acum în aeroporturi pline, în zboruri care trebuie rezervate din timp, în capitale europene înțesate de ai noștri. Așa și trebuia să fie – visul bunicilor noștri a devenit în sfârșit realitate. Gata, am decretat: următorul pas nu mai poate fi decât teleportarea.


Articol scris pentru SuperBlog 2019.


6 Oct

Moda ne face și ne desface

Moda, galeria aceasta fascinantă de tendințe și imagini, de asortări și texturi, de nuanțe, de lumini și umbre! Crez pentru unii, capriciu pentru alții, moda se înnoiește și se reinventează sezon după sezon.

Tendințele modei de primavară-vară 2020 s-au conturat cu aproape un an în urmă, odată cu show-urile de pe catwalk semnate de marii designeri. Ca trend general, materialele ușoare, croiurile mai lejere și mai ales texturile skin friendly sunt la mare căutare în sezonul cald. Săptămânile Modei din marile capitale ale lumii au fost și pentru acest an sursa de inspirație pentru noile trenduri. Mai multă culoare, accesorii fanteziste, printuri care animează un outfit altfel tern, pantofi dn piele întoarsă, cu șireturi în culori neon, acestea au fost cele mai năstrușnice tendințe în moda 2020.

Pentru noi ăștia, muritorii, când vine vorba de a crea o ținută la limita dintre casual și eleganță, cea mai la îndemănă strategie este să combini o piesă versatilă, din colecțiile noi, cu una clasică, pe care o ai deja în dressing.

Tendințele anului viitor aprind deja imaginația iubitoarelor și iubitorilor de modă. Fior care nu m-a cruțat nici pe mine, așa că am luat la răsfoit câteva reviste glossy, câteva site-uri de lifestyle & beauty și m-am pus la curent cu noile trenduri.

via GIPHY

Ce nu mi-a plăcut: volanele

Foto via Yahoo

Perfecte pentru o rochie de fetiță sau pentru fusta unei dansatoare profesioniste, volanele nu mi-au plăcut niciodată pe…bluze. Deși se spune că avantajează femeile cu sânii mici, volanele sunt mult prea romantice și copilărești pentru gusturile mele. Nu le-aș purta!

Ce mi-a plăcut – adidașii cu talpă masivă

Foto via Answear

Noile modele de sneakerși marca Nike vin cu o talpă masivă și cu o siluetă futuristă. Mă bucur că se vor purta în noul an, sunt un mare fan, chiar dacă îi porți la palton sau la fustă. Câteva perechi de sneakerși futuriști și cateva botine de damă și genți de damă și garderoba pentru anul viitor arată deja mult mai bine.

Despre moda feminină s-au scris tomuri întregi, dacă ar fi să punem laolaltă articolele din revistele de lifestyle&beauty. Astăzi voi scrie și despre moda masculină, încă o mică cenușăreasă la noi, dacă e să comparăm cu analiza modei sexului opus.

Un bărbat bine îmbrăcat întoarce capete și îi spune multe unei femei: are bun gust, imaginație, e îngrijit sau…are un consilier de modă priceput. Am analizat și eu noile tendințe fashion în materie de îmbrăcăminte bărbați. Una dintre tendințe nu mi-a plăcut deloc.

Nu-mi place: Denim din cap până-n picioare

Foto via Pinterest

Deși o piesă clasică, un element-cheie al oricărei garderobe masculine, denimul pentru bărbați vine în fiecare nou sezon cu câteva detalii care se impun rapid ca trenduri. Designerii se întrec cu fiecare nouă colecție să aducă în prim-plan croiuri cât mai fluide, texturi skin friendly, a căror atingere declanșează o senzație de moliciune și prospețime.

N-am nimic împotriva denimului, să ne-nțelegem. O pereche de jeans bărbați bine croiți sunt o piesă statement. Dar NU denim din cap până-n picioare: geaca din denim, cămașă, jeanși și, de ce nu, pantofi din denim. E mult prea mult!

Ce-mi place: o mărime în plus la blaizere

Sursa foto: Vogue

Cea mai îndrăgită casă de moda franceza a lansat la Paris colecția de primăvară-vară 2020 pe segmentul menswear. Ca și concept, francezii au mers pe blaizere purtabile, care să sublinieze printr-o siluetă supradimensionată o atitudine fermă, masculină.

O mărime în plus la blaizere, dar și la cardigane sau la paltoane bărbați, aduce o notă de masculinitate colecției, dar și o tendință controversată, căreia probabil îi va trebui ceva timp până să fie adoptată de iubitorii de modă de pe toate meridianele.

Un astfel de concept se îndepărtează mult de imaginea delicată a bărbatului efeminat, pe care am tot văzut-o pe catwalk în ultimii ani. Lanvin promovează un bărbat puternic, conștient de locul lui în lume.

Dacă și tu ești în căutarea unei ținute versatile, pe Answear.ro se regăsesc produse de îmbrăcăminte, încălțăminte și accesorii, iar portofoliul magazinului online cuprinde peste 300 branduri internaționale de top, precum Mango, Vero Moda, adidas, adidas Originals, Nike, New Balance, Levi’s, Lee, Wrangler, Michael Kors, Marco O’Polo, Diesel, Lacoste, Tommy Hilfiger, DKNY. ANSWEAR.ro este dressingul tău din care alegi produse 100% originale pe care le probezi acasă şi din care păstrezi doar ceea ce ţi se potriveşte.

Si, în final, iarăși eu.

via GIPHY


Articol scris pentru SuperBlog 2019