Doamne, ce greu e când ai bebeluș! Și nimeni nu-ți spune dinainte cât de greu e cu adevărat. N-am uitat încă nopțile nedormite, târșâiala de zombie de peste zi, când mă întindeam câteva minute pe canapea și mă trezeam încă și mai obosită. Dar mă îmbărbătam zicându-mi că lasă, crește ea bebelușa necruțătoare și să vezi atunci ce de Me time o să am.
Și a crescut. Bebelușul bucălat s-a transformat într-un copilaș de 4 ani, cu chip de înger și cârlionți de aur. Și cu comportament de sălbatic. Un mic sălbatic, care explorează lumea fără a se sinchisi că se murdărește, că are victime colaterale, cum ar fi pereții, farfuriile, cărțile. Un mic Demolition man. De fapt, Demolition toddler, care în ultima vreme devastează metodic tot ce prinde la mână. Un turn din lego, creat pe culori asortate? Nici o problemă, se demolează în câteva minute. O Jenga la care s-a chinuit toată familia preț de o jumătate de oră, clădind, cu mâini tremurânde, construcția fragilă? Cu un dos de palmă a dărâmat ditamai turnul. Fără resentimente. Ba, mai mult, i se mai și cutremură de râs cârlionțîi de culoarea mierii când devastează câte ceva.
Arta nu cunoaște limite
Pe lângă demolarea de turnulețe, odrasla mai are obiceiul adorabil de a măzgăli. Orice și oricât, arta nu cunoaște limite. Totul a început când a venit nașa cu un penar plin cu creioane colorate, din acelea speciale, din ceară, ca să prindă pe orice suprafață. Era și o radieră pitită acolo, dar nu a fost folosită niciodată. Creioanele însă, da. A început cu parchetul. Îi plăcea ei contrastul de verde-crud pe pardoseala de nuanța nisipului. Aristă, ce mai? Pe urmă, a luat la rând pereții. Sunt albi, o pânză neatinsă, așadar. Pe urmă a trecut la mobilă. Care e din MDF alb lucios, așa că nu s-a prea prins culoarea.
Am lăsat-o cât am lăsat-o, deși primul impuls era să-i ascund creioanele, dar am zis, ok, las’ că trece ea iarna și ne mutăm cartierul general afară. În casă oricum distrusese deja cam tot ce se putea la nivelul ei de înălțime.
Afară e altă poveste, cu un binoclu pentru copii
Chiar dacă nu locuim la casă, avem norocul să stăm într-o zonă ceva mai izolată, la marginea orașului, cu aspect de stațiune. E un cartier înconjurat de dealuri împădurite și un parc mare, destul de aoprape de noi. La anumite ore, mai vezi încă stele pe cer ce-mi amintesc de cerul incredibil de înstelat din satul bunicii, iar ceața care se ridică de peste păduri în unele dimineți e înncântatoare.
Afară e un univers întreg de explorat, o lume în care cea mică descoperă petec cu petec de iarbă, scorbură cu scorbură, insectă cu insectă. Acolo își consumă energia-i devastatoare, și cu cât cutreierăm mai mult, cu atât doarme mai bine pe urmă.
Prin păduri cutreieram
Plimbatul prin păduri e una din activitățile noastre preferate, mai ales în weekend. Știați că japonezii au un cuvânt pentru plimbatul prin pădure? Shinrin-yoku, “Forest bathing” în engleză. E atât de relaxant să cutreieri pădurea, să te bucuri de aer, de mirosuri, de vegetație și de sunetele făcute de animale și de păsările care trăiesc acolo. E un exercițiu care ne ajută atât pe noi, adulții, cât și pe copii:
1. Aromele pădurii reduc stresul
Aromele și mirosurile au un puternic efect asupra sănătății și emoțiilor. Aromele sunt legate de centrii emoționali din creier. De asta anumite mirosuri pot declanșa nostalgii sau alte emoții legate de trecut.
Mai mult decât atât, plimbatul prin pădure poate reduce stresul, dacă e să ne luăm după un studiu făcut de cercetătorii universității din Kyoto. Au evaluat nivelul de stres al subiecților atât în zilele în care s-au plimabat prin pădure, cât și în cele pe care și le-au petrecut în mediul lor normal. Concluziile au fost că zilele de pădure au redus crucial stresul.
Nu știu cât de stresată e fetița, deși are și ea stresul ei, cu grădinița, cu trezitul devreme, cu fazele de creștere care o consumă. Cert este că, după o excursie prin pădure, cu jucării exterior copii după ea, e mult mai bine dispusă, nu mai are tantrumuri, plus că doarme buștean.
I-am cumpărat de curând un binoclu pentru copii. Aventura noastră prin păduri a căpătat noi valențe.
Frustrarea de dinainte, când ne apropiam de o pasăre care zbura speriată, s-a transformat acum în explorare în sensul cel mai strict al cuvântului. Acum Iris se uită în voie la păsări, stele, insecte sau peisaje îndepărtate și poate descoperi lumea la nivel micro. Când va mai crește puțin, prevăd că o să punem în scenă o mulțime de jocuri cu detectivi și spioni, iar în nopțile înstelate de vară, vom învață câte ceva despre știință și astronomie.
Binoclu-copii.ro este locul de unde pot fi achiziționate binocluri pentru copii fabricate din cele mai bune materiale și pot fi ideile perfecte de cadouri pentru copii. Ce mi-a plăcut cel mai mult este că binoclurile sunt mici, ușoare, iar zoom-ul, chiar dacă e vorba de un binoclu pentru copii, e de calitate, așa încât imaginea e cât se poate de clara. Mai mult, se oferă garanție pe viață și rambursare a banilor în 30 de zile.
2. Plimbatul prin pădure îți face mintea mai ageră
Grădinițele din mijlocul pădurii sunt populare în Germania, existând aproximativ 450 de asemenea grădinițe. Studiile arată că atunci când copiii se joacă în pădure au abilități cognitive mai bune, dar și dexteritatea, și pot evalua riscul mai bine decât cei care se joacă în spații închise. Copiii învață, prin joacă și explorare, prin exerciții de orientare, despre importanța pădurilor și despre efectul lor asupra planetei. Dacă mai au și un binoclu copii aproape, explorarea e cu atât mai amănunțită.
Un salt mental
Nu știu dacă pur și simplu perioada asta cu plimbatul prin pădure a coincis cu un salt mental sau a ajutat-o să treacă mai repede la următorul nivel, cert este că Iris cea cu aere de sefuță s-a transformat vizibil. A devenit mai afectuoasă, mai organizată, mai responsabilă. Ea, care înainte trântea, demola și devasta tot ce-i intra în raza vizuală, a devenit pe zi ce trece mai înțeleaptă și mai puțin vulcanică. Se pare că am ales cum trebuie jucării copii 3 ani +, în așa fel încât să fie si tentante pentru ea, ci educative, căci schimbările n-au întârziat să apară.
Binoclul e jucăria ei preferată, cu care descoperă lumea. Ne suim uneori în vârful dealulul, ne așezăm într-un luminiș presărat de flori violete, și ne apucăm să scrutăm orizontul. Iris descoperă întotdeauna câte ceva, cu binoclul ei. După care începe tirada de intrebari, de De ce-uri. Dar nu-i nimic, asta face parte din procesul de creștere și de dezvolare mentală. Singurul regret e că nu știu să-i răspund la toate întrebările. Semn că mai am și eu, la rândul meu, de descoperit bucăți de lume.
Foto via binoclu-copii.ro
Redescopera MODA, MODUL de-a fi senin si MODELUL preferat de pe catwalk.