Când eram copilă, vacanțele nu însemnau city break-uri sau bilete la concerte (pe bune, nici nu aveam habar ce-i ăla “city break” – suna a ceva ce s-ar putea repara la mașină). Pentru mine, vacanța era sinonimă cu drumuri lungi și legănate cu vechea Dacie a alor mei până la munte, în satul Uibărești. Acolo, la poalele pădurilor, într-o casă mică cu miros de busuioc și mere coapte, locuia bunica – acea bunicuță clasică din dotare, care spunea “nu te uita la televizor că ți se strică ochii” (ironic, acum petrec 8 ore pe zi holbându-mă la un laptop. Sorry, buni).
În casa bunicii, între miros de cozonac și sacadatul războiului de țesut
Bunica nu știa ce e Pinterest – dacă i-aș fi explicat conceptul, probabil m-ar fi întrebat dacă e vreo boală nouă. Dar vă garantez că fiecare colț din casa ei era de o estetică rustică pe care azi o etichetăm pompos “vintage autentic românesc” și pentru care ne mai și umflăm în pene pe Instagram cu 17 filtre aplicate.
Pe pereții văruiți cu var alb (nu vopsea lavabilă cu nume pretențios gen “roua dimineții”), trona o colecție impresionantă de farfurii decorative. În spatele fiecăreia stătea cu modestie o pânză țesută de ea, la război. “Pânzeturi alese”, cum îi plăcea ei să le spună – delicate, cu motive tradiționale, cusute fără grabă, fără deadline-uri, fără ședințe de brainstorming și fără niciun “ASAP” în vocabular.
Pentru mine, copil fiind, războiul de țesut părea un monstru simpatic din lemn, care scotea din burta lui modele magice. Și bunica era vrăjitoarea bună care știa să le facă să prindă viață. Ce nu știam atunci era că nu doar pânza se țesea în casa aia – ci și o întreagă moștenire emoțională.
Au trecut anii și m-am pricopsit cu un decor scandinav
Anii au trecut, bunica nu mai e, dar moștenirea ei s-a strecurat tăcută în viața mea de adult. În casa mea nouă, minimalistă, cu mobilier alb, plante în ghivece suspendate și mult “spațiu aerisit” (așa zic designerii, nu eu – eu i-aș spune “spațiu care trebuie aspirat des”), pânzele bunicii nu mai stau în spatele farfuriilor decorative.
Acum sunt înrămate, mângâiate de lumina caldă a unor spoturi LED bine plasate, într-un living cu canapea gri și rafturi drepte. Esența artei contemporane: să pui într-o ramă scumpă ceva ce bunica ta făcea în timpul liber.
Și știti ce? Arată perfect. Între toate liniile drepte și simplitatea scandinavă, ele sunt exact ce trebuie: o notă de suflet. Un strop de poveste. O punte discretă, dar solidă, între “atunci” și “acum”. Între Uibărești și Cluj. Între cozonac și banana bread, pe care, să fiu sinceră, îl fac doar când expiră bananele și mă simt vinovată să le arunc.
Între pânze și vin, aceeași poveste spusă altfel
Într-o lume în care totul pare să se miște prea repede – în care și laptele are “versiune express” și avem aplicații care ne spun cum să respirăm, ca și cum am fi uitat brusc această abilitate de bază a existenței – e reconfortant să existe lucruri care rămân neschimbate în esență.
Exact cum sunt pânzele bunicii, și vinul Grand Reserve e o formă de răbdare materializată. Nu te cucerește în 3 secunde și nu vine cu artificii (spre deosebire de toți cei care mă contactează pe LinkedIn). Are nevoie de timp să se matureze, de liniște să se așeze, și de cineva care să-l aprecieze nu doar pentru gust, ci și pentru poveste. Este vinul celor care aleg profunzimea în fața superficialului – cum ar fi să bei un pahar de Grand Reserve într-o casă modernă, decorată în alb, dar cu o pânză veche cusută la război tronând liniștit pe perete. Un contrast perfect, ca sarea în prăjiturile cu ciocolată sau ca mine încercând să par sofisticată în timp ce mănânc pufuleți.
Generațiile se schimbă, dar emoția rămâne
Nu cred că bunica mea ar fi înțeles ce înseamnă “stil scandinav” sau “design nordic”. Probabil ar fi zis că “e cam rece, măi mamă, pune și tu o pătură în plus pe canapea”. Sau mai rău, “de ce-ai dat atâția bani pe un scaun, când îți puteam face eu unul din lemn?”.
Dar dacă ar fi văzut pânza ei atârnată la loc de cinste, sunt sigură că ar fi zâmbit cu colțul gurii și ar fi zis ceva de genul: “Ehee, vezi? Ce-i făcut cu suflet, ține.” Și apoi ar fi adăugat: “Dar zi-mi, când te măriți?”
Asta facem și noi, cei care ne construim vieți noi în lumi moderne: ținem. Ținem de rădăcini, de gusturi, de gesturi mici. Ținem de tradiții, nu ca pe un muzeu prăfuit, ci ca pe un ingredient secret care face casa să fie “acasă”.
Și dacă la finalul unei zile, în care emailurile n-au avut sfârșit și traficul a fost de coșmar (și ți-ai jurat pentru a mia oară că te muți la țară, deși știi că nu rezistă nici o săptămână fără Glovo), poți să te așezi pe canapeaua ta minimalistă, cu o pânză veche în față și un pahar de Beciul Domnesc Grand Reserve în mână – atunci ai înțeles că noul și vechiul nu sunt dușmani. Sunt parteneri. Și uneori, fac echipă tare bună.
Mai bună decât mine cu tehnologia, în orice caz.
Grand Reserve, vinul care duce tradiția mai departe, cu eleganță
Așa cum pânza bunicii a ajuns, peste ani, să-și găsească locul într-o casă modernă, și vinul Grand Reserve e dovada că adevărata valoare nu dispare – doar se transformă cu grație.
Parte din portofoliul companiei Beciul Domnesc – unul dintre cei mai mari producători de vin din România, cu rădăcini adânci încă din 1949 – Grand Reserve nu e doar un vin, ci o poveste îmbuteliată. Cu peste 1.400 de hectare de viță de vie nobilă în podgorii cu nume sonore ca Cotești, Odobești, Panciu și Huși, această gamă premium duce mai departe o moștenire viticolă care vorbește despre excelență, autenticitate și respect pentru tradiție.
Fie că alegi un roșu intens sau un alb fin, Grand Reserve este expresia maturării lente și elegante, a acelei alchimii perfecte dintre știință și pasiune. Culoarea, gustul, aromele și echilibrul fiecărui pahar ridică ștacheta – e, fără exagerare, etalonul în patria vinurilor.
Și poate că, la fel ca mine, vei descoperi că unele lucruri – ca vinul bun sau pânza țesută de mână – nu au nevoie să fie reinventate. Trebuie doar să le oferim spațiu în viețile noastre moderne. Și poate și un raft bun în bibliotecă. Sau, de ce nu, un loc de cinste la cină. Cu un pahar de Grand Reserve în mână, e imposibil să nu simți că tradiția e încă vie.
Foto credit: BeciulDomnesc.ro
Articol scris pentru SuperBlog, ediția de primăvară 2025.
Sponsor:
Redescopera MODA, MODUL de-a fi senin si MODELUL preferat de pe catwalk.