Îmi amintesc de parcă ar fi fost ieri diminețile în care deschideam larg ușa și aerul răcoros năvălea în odaia joasă. Era atât de tare și atât de curat, încât nările îmi fremătau și plămânii se dilatau în încercarea de a-l inhala așa cum era, o minune pe care n-o puteai pipăi, dar care îți turna mai multa viață prin vene.
Era vremea recoltei și noi eram acolo, toată familia, în curtea bunicii. Începea culesul și avea, sărmana, nevoie de brațe tinere care să adune roadele muncii de peste an. Eram frânți de oboseală la sfârșitul zilei, dar aerul din cătunul izolat ne umplea iarăși de energie, și seara ne găsea iar veseli și plini de viață, la un pahar de must, la o pâine pe vatră. Despre somnul care urma, nici nu vă mai povestesc: era atât de adânc și odihnitor, încât dimineața ne găsea zâmbind la picăturile de rouă prăvălite pe frunze.
Alteori, tata făcea un foc mare, în ograda bunicii, ne adunam în jurul lui și în sfârâitul slăninii, povești din trecut se depănau ca lâna pe fusul bunicii. Flăcările se profilau pe un cer plin de stele, pe care nu l-am găsit nicăieri în oraș. Cum nicăieri în oraș n-am găsit nici aerul acela de munte cu zăcăminte de sare, aerul pe care l-au respirat în voie și străbunii mei, aerul pe care l-a respirat și bunica, zi de zi, noapte de noapte, în lunga ei viață.
Ce este terapia salină?
Nu am făcut decât mult mai târziu legătura dintre aerul din cătunul de lângă muntele de sare și terapia salină. Mi-am făcut documentarea, așa cum fac ori de câte ori sunt cu adevărat interesată de ceva.
Iată ce am aflat:
Terapia salină (numită și haloterapie) constă în inhalarea particulelor foarte fine de sare.
Sarea e folosită din două motive: e încărcată negativ, precum oxigenul, așa încât are puterea de a lupta împotriva infecțiilor respiratorii anaerobe și, prin osmoză, extrage mucusul din căile respiratorii.
Poate vă întrebați ce rol are mucusul în sistemul nostru respirator. E simplu: alergenii, bacteriile și virușii sunt prinși ca într-o capcană în mucus. Dacă mucusul nu este îndepărtat din plămâni, devine toxic, micșorându-le volumul și obstrucționând căile respiratorii.
Prezența acestor particule fine de sare extrage fluidul din mucus, uscându-l. Acest lucru va înlesni respirația și va induce un somn mai odihnitor.
Cum am adus oaza mea de aer proaspăt la oraș. Sarea, elementul principal
Orașul freamătă de viață, e locul în care îți găsești mereu ceva de făcut sau undeva de mers. Orașul e locul unde îmi sunt prietenii, colegii, mica mea familie, micul parc din proximitate, biroul unde mă așteaptă cafeaua cu gust de taclale, și câte și mai câte.
Dar în oraș nu mai sunt stele. În oraș aerul e uneori greu, rostogolindu-se în plămâni nefiresc. În momente în care îl simt așa, mi se face dor de aerul din cătunul de lângă muntele de sare.
Dar uite că tehnologia a reușit încă o dată să ne facă viața mai ușoară. Ba chiar aerul, mai ușor de respirat. În research-ul meu despre terapia salină, am dat peste aparatele Salin, unice în tratarea și prevenirea afecțiunilor respiratorii. Nu toată lumea e la fel de norocoasă să stea lângă o mină de sare, ca bunica, dar vestea bună e că putem și noi, orășenii, să avem parte de beneficiile terapiei saline, chiar la noi acasă.
Produsele SALIN sunt bazate pe ideea tratamentelor în minele de sare, cunoscute și folosite la noi de ani buni. Ele utilizează un procedeu de noutate absolută în tratarea complexă a aerului: trecerea forțată a aerului printr-un bloc filtrant cu granule de săruri, în principal clorura de sodiu.
Se zice că dacă nu vine muntele la Mohamed, merge Mohamed la munte. Ei, la mine chiar a venit muntele. De fapt, aerul de munte. Direct în sufrageria mea, cu particulele lui fine de sare cu tot.
Purificatorul de aer Salin S2 sau purificatorul de aer Salin Plus sunt întruchipările perfecte ale felului în care tehnologia ne poate face viața mai …respirabilă. Imaginează-ți că toate beneficiile terapiei cu sare își unesc forțele într-un asemenea aparat. E ca și cum, peste noapte, ai primi o nouă super-putere: aceea de a respira în voie, de a-ți descongestiona căile repiratorii, de a avea parte de un somn cu adevărat odihnitor.
Străbunii știau
A fost un moment în timp în care un om din vechime a descoperit, cumva, că sarea e binefăcătoare pentru sistemul nostru respirator. Nu știu exact cum sau când s-a întâmplat, nu a rămas consemnat nici un Evrika triumfător, dar au rămas cu prisosință mine de sare pe teritoriul patriei, dar și proverbe în care sarea e lăudată în fel și chip. Căci nimic nu e ca sarea-n bucate, iar sarea și piperul unei conversații, se știe, fac deliciul audienței.
Terapia salină e un remediu natural pentru afecțiunile respiratorii, neavand efecte secundare și fiind porivit tuturor vârstelor. Era folosită încă de acum 200 de ani în minele naturale de sare din adâncuri, în Estul Europei. În 1950, studii științifice au demonstrat cât e de eficientă terapia salină în tratarea afecțiunilor respiratorii. Încăperile saline create de om au asigurat un mediu controlat, iar terapia salină a devenit o opțiune holistica pentru tratamentul sistemului respirator.
Mărirea rezistenței la răceli
A venit, a venit toamna,
Acoperă-mi trupul cu ceva
Cu un palton din lână sau mai bine,
Sau mai bine cu o pătură din tafta.
Scuze, Nichita, că ți-am deturnat poezia, dar chiar s-a făcut tare frig. Toamna aduce cu ea nu numai culorile roșii-ruginii ale frunzelor, bogăția recoltelor de pe câmpuri, ci și mucii, și strănutul, și frisoanele. Dar nu mai mi-e teamă de ea, Salin Plus ne face mai rezistenți la răceli.
Efectele benefice ale terapiei cu sare în tratarea și prevenirea afecțiunilor respiratorii sunt bine cunoscute încă din vechime. Efectele terapeutice converg spre întărirea imunității si spre asigurarea unui somn liniștit, așa cum se cuvine într-o noapte friguroasă de toamnă.
Particulele de sare sunt suficient de fine încât să poată fi inhalate în cele mai adânci părți ale plămânilor, ajungând în arborele bronhic și în alveole. Conform studiilor științifice, inhalarea aerosolilor salini uscați reduce inframarea întregului tract respirator. Când particulele de sare sunt inhalate și depozitate în arborele bronhic și în mucus, acesta din urmă începe să se rupă și e mult mai ușor de îndepărtat prin tuse.
In loc de concluzie: chiar dacă nu ai mucus în plămâni, poți oricum beneficia de efectele terapiei cu sare asupra imunității. Terapia salină combate formarea microbilor în interiorul plămânilor și îi atacă pe cei care sunt deja acolo. Acest proces fortifică rezistența naturală a organismului la infecțiile tractului respirator.
Foto via salin.ro, infografic realizat cu Canva.com
Articol scris pentru SuperBlog, ediția de toamnă 2020.
Sponsor:
Redescopera MODA, MODUL de-a fi senin si MODELUL preferat de pe catwalk.