Verii ii sade bine cu berea...

Călătorului îi șade bine cu drumul, și verii cu berea. Răcoarea serilor de vară cere o evadare, slavă Domnului că s-a inventat berea. Curată și răcoritoare ca un izvor de munte, acidulată cât să îi simți savoarea bogată, spumoasă și aurie, berea e făcută să ne aducă împreună după o zi toridă. Prieteni vechi, adunați în jurul unei mese de stejar, într-o grădină în care sfârâie bucățile de carne pe grătar. Depănând vechi excursii împreună, (mai știi weekendul ăla cu cortul când am prins furtună în Rodnei?) sau câte un concert când stăteați în primele rânduri, când limita era doar lanțul de jandarmi din fața scenei. Sau săptămâna aceea în Deltă, la lipoveni, când vă trezeați în zori și plecați cu pescarii, iar serile tot la o bere, printre țânțari însetați, pe cât erați voi de bere, pe atât erau ei de sânge. Aceiași prieteni, acum la o terasă pe centru, în plin vuiet de festival, cu chitări auzindu-se de pe alei pietruite, cu valuri și valuri de tineri hălăduind prin orașul vechi. Tot la o bere, doar că mai ferchezuiți puțin, cu șuvițele mai definite și cu tricouri mai călcate. Aceeași savoare, aceeași plăcere și răcoare, același clinchet vesel când se lovesc halbele. Aceeași plăcere de a se revedea și de a fi pur și simplu împreună într-o altă seară de vară, fără a aștepta nimic special unul de la celălalt, doar să fie ei înșiși. Asa arată pentru mine o bere adevărată. Berea face că toate acestea să se întâmple și să curgă firesc, la fel de firesc precum viața, la fel de firesc precum curge băutura rece, aurie, în pahare. Creată doar din ingrediente autohtone, o bere adevărată va evoca ceva din specificul zonei in care a fost preparată, incepând cu...