L-am întrebat odată pe bunicul meu:
-Dacă ar fi să-mi dai un sfat, care ar fi?
-Fă greșeli, mi-a zis. Dar să nu le regreți. Doar învață din ele. Când ești bătrân, regretele sunt cel mai greu de dus.
La momentul acela, stăteam tolănită pe canapea, cu o pungă de chipsuri în brațe și un sezon întreg din serialul preferat în față. Sportul era pentru mine ce este apa sfințită pentru vampiri – ceva de evitat cu orice preț. Dacă cineva mi-ar fi spus atunci că într-o zi voi deveni obsedată de sala de fitness, probabil aș fi râs până mi-ar fi căzut chipsurile din gură.
Anti-talentul numărul unu la educație fizică
Copilăria mea a fost marcată de o relație toxică cu sportul. Eram copilul acela care inventează scuze elaborate pentru a scăpa de ora de educație fizică.
-Domnule profesor, cred că am o entorsă la degetul mic de la picior. sau “Mi-am uitat echipamentul acasă pentru a cincea oară consecutiv, ce uitucă sunt!”
Când totuși eram forțată să particip, spectacolul era demn de o comedie neagră. La alergare ajungeam invariabil ultima, gâfâind ca un tren vechi pe dealurile Ardealului. La sărituri, reușeam performanța uluitoare de a ateriza mai aproape de linia de plecare decât de groapa cu nisip. Iar la jocurile cu mingea, eram atât de neîndemânatică încât colegii făceau pariuri pe cât de repede voi reuși să scap mingea din mâini.
Profesorul de sport, un om cu răbdarea unui sfânt, mă privea cu o expresie ce oscila între milă și resemnare.
-Măcar încerci, îmi spunea, în timp ce eu visam la momentul când clopoțelul va suna eliberator.
Primul contact cu sala: o colecție de eșecuri antologice
Totul s-a schimbat când, la 35 de ani, prietena mea cea mai bună m-a târât literalmente până la o sală de fitness.
-O să-ți placă, promit, mi-a spus, în timp ce eu o priveam cu suspiciune, ca și cum m-ar fi invitat la o sesiune de tortură medievală.
Prima mea zi la sală a fost un festival al stângăciei. Am intrat timidă, privind cu teamă acele aparate care păreau instrumente de schingiuire high-tech. Bărbați cu brațe cât coapsele mele ridicau greutăți enorme, în timp ce eu mă simțeam ca un pui de găină rătăcit printre lei.
Antrenorul care m-a preluat, un tip musculos si tatuat, cu un zâmbet lățit pe față, m-a întrebat care sunt obiectivele mele.
-Să supraviețuiesc acestei experiențe fără să mă fac de râs, am răspuns sincer.
A râs, crezând că fac o glumă.
Prima mea încercare la bench press a fost memorabilă. Antrenorul mi-a pus o bară goală – fără greutăți – și mi-a spus să o ridic.
-E ușor, m-a asigurat. Am apucat bara cu determinare, am împins… și am reușit performanța spectaculoasă de a mă bloca sub ea. Antrenorul a sărit să mă salveze, în timp ce alți doi culturiști au venit în ajutor, probabil temându-se că vor fi martori la primul caz de sufocare cu bară de bench press din istoria sălii.
-E normal, m-a consolat antrenorul. Toată lumea începe de undeva.
La aparatul pentru picioare, am setat greutatea la minimum, convinsă că va fi floare la ureche. După trei repetări, picioarele îmi tremurau ca niște frunze în vânt, și am coborât de pe aparat cu grația unui pui de girafă care învață să meargă. Am șchiopătat spre vestiar, întrebându-mă dacă voi mai putea urca vreodată scări fără asistență medicală.
Punctul culminant al primei mele experiențe la sală a fost încercarea de a folosi banda de alergat. După ce am studiat butoanele ca și cum aș fi încercat să dezamorsez o bombă, am apăsat “start” și am început să merg. Încrezătoare, am mărit viteza. Mare greșeală. În mai puțin de zece secunde, am reușit să mă împiedic, să mă agăț disperată de mânere și să fiu proiectată spre spatele benzii, aterizând într-o grămadă nedefinită de membre și orgoliu rănit. Un tip care făcea abdomene în apropiere și-a oprit antrenamentul doar pentru a mă privi ironic.
“Mâine nu mai vin”
După acea primă zi, am jurat că nu voi mai călca niciodată într-o sală de fitness. Corpul meu era în dureri pe care nici nu știam că le pot simți. Mușchi despre care nu știam că există mă implorau să-i las în pace. Am șchiopătat trei zile, incapabilă să mă ridic de pe scaun fără să scot sunete care ar fi făcut un bătrân de 90 de ani să pară sprinten.
Dar ceva ciudat s-a întâmplat. După ce durerile s-au atenuat, am început să simt un fel de mândrie. Eu, anti-talentul suprem la educație fizică, supraviețuisem unei sesiuni la sală. Era un eșec glorios, dar era al meu.
Mi-am amintit atunci de vorbele bunicului: “Fă greșeli, dar învață din ele.”
Așa că, împotriva oricărei logici, m-am întors. De data aceasta, am evitat banda de alergat (trebuie să recunosc că am ocolit-o timp de șase luni, ca și cum ar fi fost un stalker care mă pândea). Am început cu greutăți mai mici, cu mișcări mai simple. Și de fiecare dată când eșuam, mă ridicam și încercam din nou.
Transformarea graduală
Săptămânile s-au transformat în luni. Eșecurile mele deveneau tot mai puțin spectaculoase. Învățam din greșeli, ajustam, adaptam. Încet, aproape imperceptibil, corpul meu a început să se schimbe. Mușchii pe care nu-i știam că-i am au început să se facă vizibili. Energia mea era mai bună. Chiar și postura mi s-a îmbunătățit.
Dar transformarea cea mai surprinzătoare nu a fost fizică. A fost mentală. Eu, care fugeam de efort și provocări, am început să le caut. Prima dată când am reușit zece flotări consecutive a fost un moment de triumf mai mare decât orice notă de 10 din liceu. Prima dată când am ridicat o greutate care părea imposibilă săptămâni la rând a fost o victorie personală care m-a făcut să zâmbesc toată ziua.
Într-o zi, realizând cât de mult m-am schimbat, mi-am amintit de povestea lui Cosmin Răileanu de la “Imperiul Leilor”. La fel ca el, am avut primul meu “moment de respingere” când corpul meu a refuzat să coopereze la primele încercări la sală. Dar, tot ca el, am folosit acel eșec ca motivație. Nu pentru 2,5 milioane de euro, ci pentru ceva care, pentru mine, valora la fel de mult: respectul de sine și descoperirea unei reziliențe pe care nu știam că o am in mine.
Sala: De la tortură la terapie
Astăzi, sala nu mai este un loc de tortură, ci terapia mea. Este locul unde merg când sunt stresată, când sunt fericită, când sunt confuză. Este locul unde-mi testez limitele și unde învăț că eșecul nu este sfârșitul, ci doar o etapă în proces.
Râd acum când îmi amintesc de prima mea încercare la bench press. Acum ridic greutăți pe care atunci nu le-aș fi putut rostogoli pe podea. Și da, în cele din urmă, am făcut pace și cu banda de alergat.
Prietenii mei vechi sunt uluiți de transformare.
-Tu, care te ascundeai în baie în timpul orei de sport? mă întreabă nevenindu-le să creadă. Uneori, nici mie nu-mi vine să cred.
Când cineva nou la sală se împiedică sau scapă o greutate, nu râd. Îmi amintesc de mine și încerc să ofer încurajarea de care aveam nevoie atunci.
-E normal, le spun. Toată lumea începe de undeva.
Ce am învățat din propria mea călătorie și din cea a lui Cosmin Răileanu
Povestea lui Cosmin, cu respingerea inițială și apoi succesul care l-a făcut să refuze oferte generoase, rezonează cu mine într-un mod neașteptat. Nu pentru că am construit un imperiu financiar, ci pentru că am învățat aceeași lecție prețioasă: eșecul este doar un punct de plecare pentru ceva mai bun.
Dacă aș fi fost în locul investitorilor care l-au refuzat inițial pe Cosmin, probabil că aș fi făcut același lucru. Uneori, avem nevoie de acel “nu” pentru a ne mobiliza resursele interioare, pentru a descoperi o determinare pe care nu știam că o avem.
Viziunea mea asupra eșecului s-a schimbat complet. Înainte, eșecul era ceva de evitat cu orice preț, o sursă de rușine și frustrare. Acum, îl văd ca pe un profesor nemilos, dar eficient. Fiecare repetiție eșuată la sală, fiecare greutate pe care nu reușesc să o ridic, fiecare zi când performanța mea nu este la nivelul așteptărilor – toate acestea sunt oportunități de învățare, nu motive de descurajare.
Povestea Vindem-Ieftin.ro si cum funcționează un Depozit Virtual
Că tot v-am pomenit de Cosmin Răileanu, iata povestea companiei pe care a fondat-o.
Vindem-Ieftin.ro a apărut în 2014 ca primul market network din România dedicat materialelor de construcții. Ideea de bază? Să elimine intermediarii dintre fabrică și client, permițând economii de 10-15% pentru cumpărători. Cum? Prin evitarea costurilor de depozitare, transport și a comisioanelor percepute de meșteri.
Ce face acest concept să iasă în evidență în peisajul românesc al construcțiilor, unde țepele și meșterii de tip “Dorel” sunt la ordinea zilei? Rețeaua lor de depozite virtuale conectează direct clienții cu producătorii de top. Specialiștii lor oferă consultanță personalizată și asigură că materialele ajung direct de la fabrică pe șantier. Astfel, folosind un Depozit Virtual, cumpărătorul primește exact cantitatea necesară, fără risipă, și poate negocia prețuri mai avantajoase.
În 2022, compania a făcut un pas înainte lansând prima franciză de materiale de construcții din țară, atrăgând peste 300 de furnizori importanți. Modelul tradițional de depozit a fost reinventat și adus mai aproape de client. Viziunea pe termen lung este ambițioasă: în 30 de ani, să ajungă la o rețea de 2000 de depozite care să deservească peste un milion de clienți anual la nivel mondial.
Pe lângă expansiune, compania țintește și sustenabilitatea – își propune să reducă la jumătate numărul camioanelor de transport în următoarele trei decenii, diminuând astfel atât costurile, cât și impactul asupra mediului.
Filozofia de business este una bazată pe valori solide: nu oferă comisioane pentru recomandări, nu face compromisuri privind calitatea și pune adevărul mai presus de oportunismul pe termen scurt. Echipa rămâne alături de fiecare client pe parcursul întregului proiect, economisind bani și timp prin sistemul lor inovator.
În spatele acestei viziuni stă Cosmin Răileanu, un antreprenor din Buzău, absolvent al Universității “Dunărea de Jos” din Galați cu specializare în “Exploatarea motoarelor în transporturi și marketing”. Parcursul său demonstrează că succesul în afaceri nu depinde neapărat de educația formală, ci de viziune, determinare și capacitatea de a inova. Sub conducerea lui, compania a ajuns la o cifră de afaceri de 15 milioane de euro, transformând radical modul în care funcționează industria materialelor de construcții din România.
În 2020, când a pășit pentru prima dată în “Imperiul Leilor” cerând 780.000 euro, a fost refuzat – investitorii nu credeau în potențialul afacerii sale. În loc să renunțe, a folosit acest refuz ca motivație, transformându-l în catalizatorul care i-a propulsat business-ul la nivelul următor.
După doi ani, antreprenorul a revenit în emisiune dintr-o poziție mult mai puternică: afacerea înregistrase o creștere impresionantă. A cerut 2,5 milioane euro pentru doar 10% din companie, iar de această dată, investitorii erau nerăbdători să se implice. Surprinzător, deși primise în sfârșit atenția dorită, a ales să meargă înainte pe cont propriu, rămânând fidel viziunii sale.
Fondatorul acestui concept inovator nu se limitează la succesul local. El vede potențial în exportul materialelor românești de construcții – prefabricate, pavaje de calitate, tâmplărie PVC și țiglă metalică – așa cum a explicat în emisiunea “ZF Investiți în România!”, realizată împreună cu CEC Bank.
Această perspectivă ambițioasă l-a adus în programul MoonShotX, care reunește antreprenori inovatori dornici să-și extindă afacerile. Însă lecția sa fundamentală rămâne: selectarea partenerilor potriviți este esențială, nu orice investiție aduce beneficii reale.
Sfaturi pentru cei care trec prin eșecuri
Pentru cei care se împiedică prin viață, iată ce am învățat eu din propria mea transformare:
- Eșecul e parte din proces. Nimeni nu s-a născut expert. Fiecare mișcare stângace este un pas spre măiestrie.
- Fă haz de necaz. Capacitatea de a râde de propriile greșeli este o super-putere. Ea transformă momentele de stânjeneală în amintiri valoroase.
- Învață să asculți sfaturile, dar să-ți urmezi instinctul. La fel cum Cosmin a refuzat ofertele pentru a-și păstra viziunea, uneori trebuie să ai curajul să mergi pe drumul tău, chiar dacă alții nu îl înțeleg.
- Celebrează micile victorii. Prima mea flotare completă a fost un moment de sărbătoare. Micile triumfuri construiesc încrederea necesară pentru provocările mai mari.
- Amintește-ți de ce ai început. În zilele grele, când motivația scade, întoarce-te la motivul inițial care te-a împins să încerci.
O nouă înțelegere a vorbelor bunicului
Astăzi, vorbele bunicului meu au un sens mult mai profund pentru mine. “Fă greșeli, dar învață din ele.” Nu este doar un sfat frumos, ci o filozofie de viață care mi-a transformat existența.
Îmi amintesc cum, în copilărie, evitam orice activitate în care nu eram imediat bună. Mă temeam de judecata altora, de posibilitatea eșecului. Acum înțeleg că această frică m-a ținut pe loc mai mult decât orice eșec real ar fi putut-o face vreodată.
Sala de fitness a devenit pentru mine nu doar un loc unde îmi antrenez corpul, ci și un laborator unde îmi testez limitele, unde îmbrățișez eșecul ca parte din creștere. Fiecare set până la epuizare, fiecare greutate nouă încercată – toate sunt mici acte de curaj, mici victorii împotriva fricii de eșec care m-a ținut captivă atât de mult timp.
În loc de concluzie
Dacă există o lecție pe care aș vrea să o împărtășesc din călătoria mea de la anti-talent la sport la pasionată de fitness, este aceasta: eșecul nu este opusul succesului, ci parte integrantă din el. Fără acele prime zile umilitoare la sală, fără căderea de pe banda de alergat, fără neputința de a ridica o bară goală, nu aș fi descoperit niciodată satisfacția de a-mi depăși limitele.
Așa că, data viitoare când te împiedici prin viață, amintește-ți de vorbele bunicului meu și, poate, puțin și de povestea mea. Fă greșeli. Cazi. Ridică-te. Învață. Repetă.
Și, cine știe, poate într-o zi te vei trezi făcând cu pasiune exact lucrul de care fugeai cândva.
În fond, cine ar fi crezut că eu, copilul care aducea scutiri medicale la ora de sport pentru o unghie încarnată imaginară, voi ajunge să-mi planific ziua în jurul sesiunilor de antrenament? Viața are un real simț al umorului uneori.
Foto: arhiva personala, vindem-ieftin.ro
Articol scris pentru SuperBlog, ediția de primavara 2025.
Sponsor:
Redescopera MODA, MODUL de-a fi senin si MODELUL preferat de pe catwalk.