Una dintre cărțile preferate ale copilăriei adolescenței mele a fost “Micul Prinț”. Un ghemotoc de om, cu trup firav, cu ochii mari, plini de lumină, mereu curioși, prin care se vedea lumea într-un fel uimitor. M-a fascinat întotdeauna acest Mic Prinț, care poate pentru alții părea un naiv, dar pentru mine, un căutător neobosit al adevărului acestei lumi.
S-au scris multe povești despre Micul Prinț, dar povestea pe care urmează să o scriu nu s-a scris încă. Se plimba într-o zi Micul Prinț prin ploaie, era o ploaie din acelea care părea că se prăvălesc necontenit din cer. Îi era frig, și șuvoaie de apă i se prelingeau prin păr, scăldându-i chipul într-o peliculă lucioasă. I se făcu și mai frig și se gândi că nu va mai putea înainta așa mult timp, că frigul îi vă pătrunde în oase și îl va îmbolnăvi. Nu-i plăcea deloc să fie bolnav. Așa că bătu în ușa primei case cu geamurile luminate.
Un bătrân îi deschise în cele din urmă ușa, cu un scârțăit prelung. Avea un toiag noduros și niște ochelari cu rame strălucitoare. Dincolo de ei, niște ochi albaștri, care reușiseră cumva să-și păstreze tinerețea.
-Ce te aduce aici, copile? îl interpelă bătrânul, trăgându-l în casă și oferindu-i un prosop imens în care să se cuibărească.
-Ploaia, răspunse simplu Micul Prinț.
-Tremuri cam tare, treci aici, lângă sobă. Fugări cu un gest o pisică albă, grasă, ce se încolăcise cu nonșalanță pe scăunelul de lângă sobă și îl pofti pe băiat să stea.
Micul Prinț se așeză lângă foc și privi flăcările unduitoare care se vedeau prin ușița sobei. Îi mai venise inima la loc. Focul are puterea de a înveseli orice ființă, își zise.
-E mai bine lângă foc, ai? Întrebă bătrânul cu un zâmbet, de parcă îi ghicise gândurile.
-E mai bine în casă, îi răspunse băiatul, privind recunoscător odaia joasă, cu mobilă robustă, cioplită parcă de un tâmplar începător. Nici nu știți cât de mult înseamnă pentru mine că sunt într-o casă. Mi-am dat seama deunăzi, mergând prin ploaie, ce mult contează să ai un acoperiș sub care să te retragi. Și o sobă lângă care să te așezi.
-Eh, băiatul moșului! Te pomenești că ți-a venit și ție gândul să te așezi la casa ta, râse bătrânul.
-Ba cum nu, casa e unul dintre privilegiile vieții. Iar faza de proiectare a viitoarei case mă umple de un entuziasm pe care nu credeam că îl am în mine. Mi-o și imaginez: o casă înaltă, cu o poartă largă, să aibă loc să intre oameni, mulți oameni. Îi voi invita pe toți cei pe care îi voi întâlni pe stradă, nici nu contează dacă îi cunosc sau nu, voi da o petrecere de pomină.
-Stai, până la petrecere mai este cale lungă, îl întrerupse moșul. Cine o să-ți proiecteze casa? Știi, chiar dacă pare cum nu se poate mai palpabilă, făcută din piatră și lemn, casa asta are un proiect, o schiță, desenată la un moment dat de cineva pe o hârtie.
-Daa, făcu Micul Prinț. Îmi plac schițele, le ador. Am tot făcut și eu schițe: de mașinuțe, de avioane, de vapoare. De case, ce-i drept, n-am făcut.
-Păi nu, de asta exista inginerii proiectanți. Ai zice că-s niște urâcioși cu o servietă plină de schițe de neînțeles la mână, cu un pix după ureche, dar de fapt, cei pe care i-am întâlnit eu până acuma în viața mea au fost oameni frumoși, de fapt, niste artiști, aș putea spune.
-De acord, să proiectezi o casă, să o gândești de la zero, să o adaptezi la ce-și dorește viitorul locatar, toate astea nu sunt departe de artă, făcu Micul Prinț, scormonind cu un băț în foc.
-Și cum ai vrea să fie omul care-ți va proiecta casa? îl iscodi bătrânul.
-Un vizionar, asta îmi doresc de la el, să fie un vizionar. Să aibă puterea asta, pe care puțini o au, să vadă prin ochii mei casa pe care mi-o imaginez. Să meargă chiar mai departe de atât. Să își dea seama ce am uitat să spun. Să mă ghicească și pe mine, ca om, și să-și dea seama de ce fel de casă aș avea nevoie. Mai mult, ar trebui să aibă o viziune holistică asupra viitoarei case. Să nu vadă doar un anumit defect de construcție sau un element al structurii care ar putea cauza probleme pe viitor, ci imaginea de ansamblu, să vadă toate rotițele mecanismului, dar și sensul în care ar trebui să se miște.
-E clar, ești un mare visător, îl întrerupse bătrânul. Dacă ai bunăvoința să cobori puțin cu picioarele pe pământ, o să-ți dai seama că un inginer proiectant lucrează cu materiale și da, cu cifre. Si nu mă refer aici numai la măsurători, ci și la costuri și prețuri. Dar să-ți alegi un proiectant în funcție de preț e cea mai mare, și din păcate cea mai frecventă greșeală. Proiectul său trebie să fie construibil în primul rând. De asta are nevoie de ani de școală în spate, și de certificări care să-i ateste această știință. Apoi, mai sunt cutremure pe lume. Incendii, tornade, inundații. Un inginer proiectant gândește în așa fel structura casei, încât tu să fii ferit de toate intemperiile la adăpostul ei, oricât de mult îți va fi dat să trăiești.
-Că bine le zici dumneata. De parcă ai fi din breaslă.
-Poate că sunt, îi trase bătrânul cu ochiul. Nu te lăsa dus în eroare de casa aceasta modestă, băiete. Am proiectat atât de multe case mărețe pentru unii și alții, încât am lăsat pentru mine firimiturile. De fapt, am lăsat pentru mine o casă pe măsura mea. Cum locuiesc singur, nu aveam nevoie de ditamai vila, așa că am construit căsuța aceasta, în care un biet bătrân să reînvețe ce înseamnă umilința. Mi-e foarte bine așa.
-Sunteți un OM, mi-ați deschis ușa când stăteam ca o nălucă în ploaie, îi răspunse Micul Prinț. Asta e cel mai important.
Zicând acestea, Micul Prinț se ghemui și mai aproape de foc, visând cum casa lui va străjui calmă marginea micului orășel de munte, cum va primi prin ferestrele largi o parte din lumina soarelui, cum curtea din spatele ei va fi loc de joacă pentru copii și pentru tot soiul de animăluțe. S-a hotărât, își va face proiectul cu AIA Proiect, despre care citise el undeva, aici: https://www.aia-proiect.ro/ , că are în portofoliu numeroase case, care sunt unice, în final. Printre altele, și in proiecte de casă cu mansardă, așa cum își dorea și Micul Prinț. O mansardă spațioasă și luminoasă, în care sa cânte din când în când la pian, iar acordurile cristaline să se împrăștie în toată casa. Va avea în curând o casă, și va fi casa visurilor lui. Era important pe mâna cui o va da. In casa aceea se vor înfiripa alte și alte povești, intuia asta prea bine, și era foarte bine ca va fi așa. Viața lui toată era o poveste.
Caracterele și situațiile descrise sunt pur fictive și trebuie luate ca atare.
Articol scris pentru SuperBlog 2019.
Redescopera MODA, MODUL de-a fi senin si MODELUL preferat de pe catwalk.