Skip to content

Cusut | Brodat | Iubit

Mă îndreptam ca în fiecare seară de iarnă spre părculețul din spatele blocului. Era locul nostru de întâlnire, mai ales după ce s-a așternut zăpada peste delușorul din mijlocul parcului. Era nu doar centrul parcului, ci și centrul universului nostru, al copiilor cu cheia de gât.

Vara, ridicătura de pământ avea rol ornamental, era înțesată de flori în toate culorile curcubeului: în fiecare pirmavară alte și alte forme geometrice își ițeau capul prin iarbă.

Iarna, în schimb, delușorul nostru se preschimba în pârtie. Cum stăteam într-un oraș de câmpie, rar aveai ocazia să-ți iasă în cale vreo pantă lină, numai bună de călcat de șina saniei. Așa că ridicătura de pământ era locul nostru de întâlnire și, mai ales, locul nostru de joacă. 

 

 

 

La săniuș

Am ajuns, în sfârșit, în parc. Copiii erau toți acolo, adunați ciorchine în jurul dealului. Se organizau: erau prea mulți copii și prea puține săniuțe. Dar asta nu era o problemă: se dădeau câte doi copii pe o sanie, pilot și copilot, vibrând la unison, sub vântul tăios al iernii. Era și el acolo, copilul cu părul roșcat, singurul copil cu păr roșcat pe care l-am întâlnit vreodată. El însă nu organiza nimic, aștepta doar cuminte să fie invitat de cineva pe-o sanie. 

L-am plăcut de când l-am văzut prima dată, îmi era și coleg de clasă, stătea pe rândul din mijloc, chiar în mijloc. Era tăcut și părea indiferent, dar eu i-am zărit scânteia din ochi când conducea sania, sau când își scotea cățelușa afară.

M-am apropiat:

-Vrei să conduci tu sania mea? Mie-a cam frică să stau în față.

-Sigur, zise scurt, privindu-mă cu recunoștință. 

Toată seara am coborât și am urcat dealul, surâzători, cu obrajii în care dăduse năvala roșeața, de frig și de emoție. 

La un moment dat, Răducu a luat curba cam strâns și s-a prăbușit în zăpadă. Am sărit de pe sanie și l-am verificat să văd dacă e teafăr. Era. Nu și tivul buzunarului de la geacă. Era sfârtecat. Ațe inegale îi ieșeau din el, iar el părea disperat că tocmai își distrusese geaca preferată. 

-Fii atent, i-am zis. Te conduc acasă, îmi dai geaca în scara blocului, o iau și o cos de ți-o scot ca nouă, îl asigur, trăgându-i cu ochiul.

Zis și făcut. A fost prima oară în viață când am dezbrăcat un bărbat. Aăă, un băiat. 

 

Creația

M-am apucat de lucru. De mică mă învățase bunica să cos, dar tot ce făcusem până atunci a fost să tivesc câteva rochii pentru păpuși și să cos niște bucăți de etamină. Acum aveam ocazia să cos pentru un suflețel pe care-l simțeam atât de aproape. Pentru Răducu, roșcatul plin de pistrui și cu ochii albaștri, scânteietori. 

Am luat la tivit buzunarul sfârtecat, asta doar după ce am căutat cu răbdare nuanța potrivită de ață, în colecția mamei, din care, slavă Donului, aveam de unde alege. Ea e cu goblenurile, așa că avea stocul de ațe în toate culorile imaginabile, deci mi-a făcut viața mai ușoară să-mi duc la capăt misiunea.

Da, poate zâmbiți pe sub mustăți, dar pentru mine era o adevărată misiune: să repar buzunarul lui Răducu. Să-l fac ca nou. Să-și ia înapoi geaca preferată. 

M-am pus pe treabă. Am tivit buzunarul cu atâta entuziasm și minuțiozitate, încât la sfârșit am fost mândră de opera mea. Dar nu m-am oprit aici. 

 

Inima

Buzunarul era ca nou, geaca era ca nouă. Dar simțeam că lipsește ceva. M-am pus pe brodat. O inimă. Roșie. 

Voiam să fie ceva greu de descoperit. Așa că am brodat o inimă roșie pe eticheta din interior, de pe dreapta, a gecii. Chiar sub brand, deasupra instrucțiunilor de spălare, am încropit mica inimă roșie, cu fir de mătase. Era adorabilă. O va găsi, n-o va găsi? Cine știe? 

 

Și a venit primăvara

Geaca i-am înapoiat-o destul de repede – eram operativă când venea vorba de Cusut si Brodat. Răducu a avut sclipirea aceea numai a lui în ochii ireal de albaștri. Era cea mai caldă mulțumire posibilă. 

În primăvara aceea, Răducu a plecat cu ai lui din oraș. Taică-su lucra în armată, și era obligat să mute locația odată la câțiva ani. Eu nu l-am uitat nici în ziua de azi. Și poate nici el. Oricum, un lucru e sigur: inimioara brodată a rămas acolo.

Pasiunea mea pentru cusut/brodat a rămas neclintită, chiar dacă pe vremea aceea nu aveam o mașină de cusut mai acătării. Acum însă, că vremurile s-au schimbat, mi-aș dori o mașină de cusut și accesorii croitorie care să-mi facă pasiunea pentru cusut o briză. Am făcut cercetare de piață, căci așa sunt eu, îmi fac documentarea temeinic. 

Așa am dat de BRO ROM București, echipa care din anii ‘90 susține pasiunea pentru tot ce înseamnă un hobby sau un job în universul croitoriei, atât pentru micile ateliere de creație, cât și pentru mari fabrici de confecții. BRO ROM este furnizorul principal pe piața din România a tot ce înseamnă mașini de cusut și brodat și toate accesoriile necesare acestei industrii, colaborând cu branduri de prestigiu, precum Brother, Bernina și Bernette by Bernina. 

Mi-a plăcut faptul că acoperă de la A la Z tot de ține de pasiunea pentru cusut/brodat, dar și de industriile care funcționează pe această nișă, așa că asigură o gamă largă de produse:

  • Mașini de cusut și brodat profesionale
  • Piese de schimb, dispozitive și accesorii pentru mașini industriale
  • Mașini de cusut industriale, utilaje de croit și finisat pentru confecții
  • Mașini de surfilat, mese de călcat, mașini de tăiat și decupat, accesorii croitorie, manechine croitorie, programe de croitorie. 
  • și cum pandemia nu dă semne că ar da inapoi, ba dimpotrivă, BRO ROM vine în întâmpinarea pasiunii noastre pentru do it yourself cu o mulțime de tipare de măști și de halate de protecție. 

 

 

Masina de cusut, piesa de rezistență dintr-un #JurnaldeCroitorie care se termină cu bine

Ca orice poveste, un jurnal reușit e acela care se termină cu bine. Am crescut, și visele mele au crescut odată cu mine. În locul vechilor bucăți de etamină, acum visez să-mi cos propriile rochii, în locul buzunarelor tivite, acum visez la eșarfe din bucăți de mătase. Imaginația nu are limite și dacă ai uneltele potrivite, cum ar fi  masină de cusut cu adevărat performantă, manechine croitorie sau mașini de surfilat, lucrurile, ăăă, faldurile se aranjează mult mai firesc. 

Foto via CusutsiBrodat, infografic realizat cu Canva.com

 

Articol scris pentru ediția de toamnă a SuperBlog 2020. 

Sponsor: 

 

STAI PE-APROAPEPrimeste newsletter-ul lunar InCabinaDeProba, direct in inbox!

Redescopera MODA, MODUL de-a fi senin si MODELUL preferat de pe catwalk.

Comentarii

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *