Cu toții avem câteva piese vestimentare pe care ni le dorim în garderobă pentru vremurile când conturile ne vor fi mai pline sau reducerile mai consistente. Pentru una ca mine, căreia îi place să se documenteze înainte de a întreprinde ceva (a se citi orice), o listă cu produse pe care s-ar putea să le cumpăr la un moment dat e ceva cât se poate de normal. Luna viitoare e ziua mea, așa că am un motiv în plus să mă cadorisesc cu câteva piese statement, chiar înainte să vină Moșu’.
Sunt blogger de modă, așa că sunt mereu în căutarea unor noi produse care să capteze atât imaginația designerului care le-a conceput, cât și măiestria celor care le-au confecționat, și mai ales personalitatea mea și iubirea de frumos. Asta nu se aplică numai ținutelor pe care aleg să le port, ci și spațiului în care trăiesc. Astăzi mă voi limita însă doar la ținută.
Știu, frumos ar fi ca mai ales în perioada asta să mă gândesc mai degrabă la cei dragi decât la propria-mi persoană, să caut înnebunită cadouri și atenții. Dar anul acesta voi face o excepție, îmi fac un whishlist numai și numai pentru mine. Și asta fără să mă simt câtuși de puțin vinovată.
“Nu te sacrifica prea mult, pentru că, atunci când o faci cu obstinație, nu mai rămâne mai nimic de dat din partea ta, așa că nimănui nu-i va mai păsa cu adevărat de tine.”
― Karl Lagerfeld
Atunci când îți redefinești relația cu sinele tău, când preiei controlul asupra vieții tale, când îti dai voie să vezi realitatea așa cum e și să schimbi acele lucruri care îți dăunează, vei începe să te simți din ce în ce mai liber, mai încrezător și mai puternic. Vei începe să te îmbrățișezi așa cum ești, cu bune și cu rele. Să te iubești și să te cadorisești din când în când. Așa că…
Mai întâi o să vă descriu, pe scurt, cum funcționează wishlistul marca GLAMI. Pentru mine a fost o revelație că pot aduna cu un simplu click pe inimă toate item-urile într-o singură listă.
Când vine perioada reducerilor sau ziua mea, tot ce am de făcut este să ating pictograma cu inimă și se deschide lista de dorințe, adică toate produsele pe care le-am salvat în trecut. Fac selecția finală și le achiziționez online. Partea și mai frumoasă este că, atunci când un produs e la reducere, primesc un email, așa că nu trebuie să-mi bat capul și să tot urmăresc prețurile.
Cu wishlistul GLAMI, am scăpat de capturile de ecran și de salvarea link-urilor, pot compara prețurile din diferite magazine online și, ca ahtiată de reduceri ce mă aflu, primesc notificări ori de câte ori produsele preferate sunt la reducere.
GLAMI este un motor de căutare online de modă, care a schimbat radical felul în care putem face cumpărături. Cu peste 400 de magazine de modă românești și internaționale reunite într-un singur loc, pe GLAMI găsești tot ce ți-ai putea dori în materie de fashion, de la îmbrăcăminte, genți, pantofi și alte accesorii.
Mai ales acum, în perioada sărbătorilor, când căutăm cadouri pentru cei dragi, GLAMI este platforma pe care, odată ce aterizezi, te simți mult mai confortabil la cumpărături. O experiență de shopping mult simplificată, dar și complexă în același timp, căci ai la dispoziție o mulțime de filtre și de opțiuni, așa încât să ajungi exact la produsul pe care ți-l dorești.
Dacă obișnuiești să-ți faci cumpărăturile direct de pe telefon, GLAMI îți pune la dispoziție o aplicație pe care o poți descărca cu ușurință din App Store sau Google Play.
Bun, nu vă mai fierb.
Am început cu o pereche de sneakers de la Timberland, pentru că iarna, mai presus de tocuri stiletto sau de platforme, vreau să am picioarele ferite de frig și umezeală. Iar cei de la Timberland sunt experți în asta.
Pe urmă am adăugat în GLAMI wishlist un cojoc lung și alb de la Liu Jo, cu guler din blană sintetică (prefer așa, decât să știu că a fost jupuit un animăluț pentru gulerul meu). Cojocul ar fi perfect pentru ziua de 1 Decembrie, așa că s-ar putea să-l achiziționez chiar mai repede de ziua mea.
Următoarea pe listă e o eșarfă în pitorescul Italian style, de la Versace, cofecționată din cea mai fină mătase. Abia aștept să experimentez cum se simte pe piele! Cât despre pattern-urile artistice, vor da o notă spirituală oricărui outfit.
Și ultimii cu voia dumneavoastră pe listă, o pereche de ochelari de soare Karl Lagerfeld, unul dintre designerii mei preferați din toate timpurile, despre care am mai scris și aici. Să nu-mi spuneți că iarna nu se poartă ochelari de soare, eu îi port mai degrabă iarna decât vara, mai ales în zilele în care e zăpadă și soare. E o combinație care mie îmi rănește retina, plus că ochelarii aceștia aduc un plus de stil unei ținute mai cuminți. Sophia Loren, o divă care-mi stă la inimă, obișnuia să poarte ochelari de soare în orice sezon.
Uite o ținută pe care am purtat-o zilele trecute, inspirată tocmai de ea, inegalabila, mereu frumoasa, mereu adulata, Sophia.
Dar voi? Ce-ați pus în lista de dorințe cu tentă fashionistică? Vreau să aud de la voi, poate găsesc inspirație pentru alte și alte piese vestimentare și accesorii. Oricum, atâta vreme cât aveți stilul de partea voastră, vă va sta bine cu orice alegeți.
Foto via Glami si personale. Colaj realizat cu Canva
Articol scris pentru SuperBlog, editia de toamna 2021.
Sponsor:
Redescopera MODA, MODUL de-a fi senin si MODELUL preferat de pe catwalk.