Skip to content

Hai c-a fost un an bun! Avem noile apariții Apple pe Quickmobile

Orice s-ar spune despre noi, românii, un lucru e cert: ne place tare de tot tehnologia. Suntem binecuvântați în partea acesta de lume și cu mare viteză la internet și, așa cum în vechime despre Ștefan cel Mare se spunea că era “degrabă vărsătoriu de sânge nevinovat”, așa suntem și noi, în anul de grație 2021, avizi devoratori de noi tehnologii. Eh, vremurile s-au schimbat. Alte timpuri, alte priorități! Și, sinceră să fiu, prefer oricând să devorez tehnologie decât cine știe ce materii organice.?

Providerul meu de noi tehnologii are un mare atu: se mișcă repede – de unde și numele: QuickMobile. Repede s-a mișcat și de data aceasta, când a adus pe piața din România, în premieră, noile minunății marca Apple.

Despre cât de adânc am mușcat din măr am mai scris și cu alte ocazii. Sunt admiratoare pe viață a acestui brand, ce mai! Așa că n-o să vă mirați dacă o să vă dezvălui că am pus deja ochii pe noile apariții.

Știți momentul acela în care vedetele, impecabil îmbrăcate, cu zâmbetul lor strălucitor și privirile intense apar pe covorul roșu iar nouă, muritorilor de rând, nu ne rămâne decât să cădem într-o adâncă admirație? Ei, ceva similar se întâmplă când pe piața românească au apărut pe platforma Quickmobile cele trei dive de la Apple: noile laptopuri – Macbook Pro16 inch, Macbook Pro 14 inch 2021 și căștile Apple Căști Airpods generația 3″.

Voi începe cu laptopurile, mai exact cu Macbook Pro 16 inch, care este de departe cel mai rapid MacBook de până acum. Disponibil pe Quickmobile.ro, noul MacBook Pro impresionează prin performanțele și opțiunile sale de configurare.

De la retragerea modelului de 17 inchi din 2012 și până în prezent, Macbook Pro 16 2021 beneficiază de cel mai mare ecran, el înlocuind cu succes laptopul Apple cu ecran de 15,4 inchi care rezistase pe piață până în 2019.

M-au atras la modelul acesta displayul Liquid Retina XDR, procesoarele super rapide, grafica din generația următoare, spațiul de stocare masiv, laptopul fiind perfect pentru programatori, designeri, fotografi, producători de filme, producători de muzică și podcasturi. Cel mai puternic MacBook Pro de până acum vine cu o durată a bateriei de până la 14 ore în sistem wireless (ceea ce e WOW pentru Apple).

Ca o divă holiwoodiană, laptopul creat de gigantul californian e echipat cu accesoriile pe care producătorul a decis să le pună pe piață și un adaptor gratuit pentru priza românească, dacă este necesar, o garanție standard asigurată de Service-Return.com, plus un manual de instrucțiuni în limba română. Asta dacă îl achiziționezi de la Quickmobile.

 

Noile MacBook Pro includ un sistem de sunet cu șase difuzoare, Multi-touch, Touch ID, trackpad cu Force Touch. Plus Magic Keyboard, care oferă o cursă mai lungă de apăsare (1mm) şi produce zgomot mai puţin.

Cel cu ecran de 14 inchi e, desigur, ceva mai ușor, are o durată de 11 ore în condiții wireless. Dacă mă auzi, Moș Crăciun, să știi că mă mulțumesc cu oricare, nu sunt o fată pretențioasă.

La capitolul accesorii, fie ele de alergat, cum vor fi în cazul meu, fie de condus sau de ascultat pur și simplu muzică și podcasturi, aceste Căști Apple Airpods generația 3″, pe lângă design-ul inconfundabil, marca Apple, promit sunet spațial cu urmărirea dinamică a mișcărilor capului.

Căștile beneficiază de un design cu un control al senzorului de forță și o tijă mai scurtă, de o durată de viață mai lungă a bateriei cu până la 6 ore de timp de ascultare și încărcare wireless cu MagSafe. In plus, au un egalizator adaptiv care reglează automat muzica.

AirPods oferă o experiență de audiție fără egal, pentru toate dispozitivele tale. Fiecare model se conectează cu ușurință și oferă un sunet bogat, de înaltă calitate, într-un design wireless inovator. Principalul lor atu este că sunt rezistente la transpirație și apă, inclusiv carcasa, ceea ce le face perfecte pentru alergat prin ploaie.

Pentru mine, cele trei produse marca Apple de mai sus sunt de departe vedetele anului în materie de noi tehnologii. Faptul că cei de le Quickmobile le-au făcut disponibile tuturor românilor nu poate decât să mă bucure și să-ți recomand și ție programul lor de afiliere.

Dacă ai citit până aici, clar ești pasionat de tehnologie, ca și mine, și îți dorești gadgeturi de ultimă oră. Odată ce devii afiliat Quickmobile, ai parte de distracție extra, și de achiziții cu extra-reducere pentru prietenii/urmăritorii tăi la toate produsele, indiferent de campaniile de pe site. În plus, câștigi și tu, ca Afiliat, la fiecare comandă finalizată de către prietenii tăi. Ca idee, poți folosi câștigul tău fie pentru achizițiile Quickmobile, fie poți încasa pur și simplu banii în cont. Hai si tu la cumpărături de pe Quickmobile.ro, magazinul care aduce în premieră cele mai noi produse in România.

Destul despre pasiunile mele. Acum spune-mi despre tine. Care e playground-ul tău #tech? De unde îți achiziționezi cele mai noi gadgeturi și cum ți le alegi?

Foto via Quickmobile.ro

 

Articol scris cu ochii cât cepele, în timp ce citesc specificațiile noilor laptopuri de la Apple. Provocare via Blogawards.

Sponsor:

 

 

STAI PE-APROAPEPrimeste newsletter-ul lunar InCabinaDeProba, direct in inbox!

Redescopera MODA, MODUL de-a fi senin si MODELUL preferat de pe catwalk.

Comentarii

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *