Skip to content

O experiență futuristă la cumpărături de bijuterii online

Nivelul acela de sofisticare în care stau cufundată în UGG-urile mele de casă, cuibărită strategic în fotoliu, cu laptopul pe măsuță, răsfoind magazinele online după preferatele mele dintotdeauna: bijuteriile din argint. Argintul m-a fascinat intotdeauna, pentru luciul ce completează perfect o mână bronzată, pentru proprietățile lui antibacteriene, pentru bijuteriile meșteșugite care se pot crea din el.

Face parte din ritualul meu de relaxare și visare să mă vizualizez purtând lanțul acela fin, cu inimă, la concertul preferat. Sau brățara aceea masivă, cu motive aztece, zăngănind ușor la încheietură. Sau cerceii aceia minusculi, minimaliști, zărindu-se din când în când, în momentul in care îmi duc, ca din întâmplare, părul după ureche.

 

Una e să-ți imaginezi cum ți-ar sta cu acele coliere din argint pe care tocmai ai pus ochii pe Indira și alta e să ai o aplicație de realitate augmentată, cu care să defilezi în mediul virtual, desigur, cu colierul la gât. Nu mă plâng că aș duce lipsă de imaginație, dar când ai o asemenea aplicație la buricele degetelor, ai o imagine mult mai exactă a ceea ce vei cumpăra din online.

Celor care nu ați încercat încă o asemenea aplicație, vă recomand (augmen)tare să vă luați niște ochelari VR și să puneți mâna să downloadați una din aplicațiile de acest fel disponibile pe App Store. E o experiență șocant de puternică, e similară cu a proba fizic bijuteriile, singura senzație care lipsește din ecuație e răcoarea pe care mi-o lasă argintul pe piele, la primul contact. Dar răcoarea asta mult așteptată va veni ca un balsam peste rană după ce îmi va înmâna curierul minunățiile comandate de la Indira.

 

Am auzit de multe ori sintagmele: produsele achiziționate de pe internet nu se potrivesc descrierilor, prezintă defecte mai mici sau mai mari,  sau poate nici măcar nu sunt veritabile. E absolut normal, deci, să tratăm cu neîncredere această sursă, mai ales când vine vorba de achiziția unor produse delicate și valoroase precum bijuteriile.

Noi, ca țară, suntem încă destul de în urmă la capitolul cumpărături online în comparație cu alte țări europene, dar decalajul se micșorează, cu fiecare an. Om fi noi mai reticenți, mai obișnuiți să fim păcăliți, mai doritori să pipăim cu mâna noastră produsul înainte de a-l cumpăra.

 

Tocmai de aceea, voi discuta despre cum să evităm situațiile de orice fel. Vei afla ce trebuie să verifici atunci când cumperi online bijuterii din argint. Așadar, cum să cumperi bijuterii din argint online în siguranță?

? În primul rând, asigură-te că website-ul de pe care dorești să achiziționezi produsul utilizează conexiunea https ( Hyper Text Transfer Protocol Secure) și nu http. Acest lucru înseamnă că informațiile pe care le transmiți sunt criptate, iar atunci când introduci datele cardului, parola sau alte informații personale, acestea sunt stocate în siguranță.

? Acordă atenție modului de prezentarea a magazinului. online. Secțiunile referitoare la condițiile de livrare, plată și, mai ales, returnare sunt esențiale. Asigură-te că termenul maxim de livrare se încadrează în termenul la care ai nevoie de produs. Sunt cazuri în care produsul dorit de tine nu este pe stoc, iar livrarea poate dura până la trei săptămâni.

? Cumpără doar bijuterii din argint care se pot returna într-un interval de timp rezonabil, fară costuri ascunse din partea ta. Ca regulă generală, singura excepție este în cazul produselor personalizate, al cărui retur nu este posibil. Astfel, dacă un produs a fost executat sau modificat special pentru tine, vă trebui să te asiguri că furnizezi măsurile exacte.

? Acordă foarte mare atenție descrierii produsului și estimează dimensiunea acestuia, în conformitate cu gramajul afișat. Lucrând cu obiective macro care să capteze toate detaliile și finisajele, în poze bijuteriile par mult mai mari decât în realitate. Pentru a nu avea surprize, compară bijuteria dorită cu o alta pe care o ai deja și despre care ai toate datele tehnice.

? Asigură-te că website-ul de pe care urmează să-ți faci cadou acei cercei minunați include denumirea juridică a vânzătorului și datele de contact ale acestuia. Verifică dacă această firmă există într-adevăr și dacă obiectul de activitate are legătură cu producerea sau comercializarea bijuteriilor.
Înainte de a plasa comanda, intră în contact telefonic cu furnizorul. În modul acesta te vei asigura că magazinul este activ, că departamentul de relații cu clienții este ușor accesibil, și că produsul dorit este pe stoc.

? Nu în ultimul rând, îți recomand să te documentezi cu privire la reputația magazinului online de bijuterii din argint. Citește comentariile și aprecierile celor care au achiziționat deja. Asigură-te că magazinul este activ, verifică pagina de Facebook a acestuia, urmărește numărul like-urilor și share-urilor.

? La plasarea comenzii, oferă toate datele de contact solicitate. În multe dintre cazuri, vei fi contactat pentru confirmarea comenzii, a adresei și intervalului orar de efectuare a livrării.

? În cazul în care-ți faci un cadou scump,  pentru a evita orice pericol de înșelăciune, ai posibilitatea să optezi pentru livrarea produsului la sediul firmei de curierat, în vederea verificării coletului. Vei fi sigur astfel că produsul pe care intenționez să îl plătești este cel comandat de tine. În cazul în care nu este așa, poți refuza coletul, fară vreo bătaie de cap cu privire la recuperarea banilor.

 

Nu știu cum sunteți voi, dar eu sunt o ființă vizuală. De la memorie vizuală, până la a-mi imagina filme întregi și la a decora tot ce prind, toate sunt fațete ale aceleiași monede: funcționez mai degrabă pe imagini decât pe concepte. O fi bine, o fi rău? Nu știu, cert este că și la capitolul achizitionare de inele de argint, tot la design mă întorc.

Bijuteriile pe care le port sunt menite să-i impresioneze pe ceilalți, dar și să-mi etaleze stilul și personalitatea. Iată de ce, ori de câte ori caut o bijuterie, indiferent dacă e vorba de cercei din argint, sau inel din aur, design-ul e prioritar.

Unele prietene mi s-au plâns că nu au găsit bijuterii cu design în trend sau sofisticat pe piața de la noi. Le recomand de fiecare dată Indira, magazinul online care oferă o gamă largă de bijuterii din argint, astfel încât fiecare femeie să-și poată găsi piesele care o reprezintă, și prin care își poate exprima felul său unic de a fi. Inele și coliere cu pietre semiprețioase fie ele minimaliste sau statement, cercei tip cuff îndrăzneți sau brățări de picior atrăgătoare, și multe altele, toate acestea pot fi asortate într-un stack jucăuș.

Dacă ții cont de cele de mai sus și-ți place să experimentezi, începe cu oferta bogată de  bijuterii din argint de pe Indira, dar și cu noile tehnologii. Oglindește-te într-o aplicație dintr-asta futuristă și șansele să dai greș tind spre zero! Spre deosebire de vechile tehnologii, noile aplicații sunt create pe tehnologia de urmărire a feței ceea ce permite purtarea cerceilor virtuali nu doar într-o poză sau GIF, ci te poți vedea în timp real pe cameră, cu ajutorul realității augmentate. Hai, scoate narcisista din tine si flutură-ți cerceii aceia minunați, face bine la stima de sine!

Foto via Indira.ro, prelucrare Canva

Articol scris în timp ce probez virtual o pereche de cerceluși minimaliști, pentru SuperBlog, ediția de toamnă 2021.

Sponsor:

STAI PE-APROAPEPrimeste newsletter-ul lunar InCabinaDeProba, direct in inbox!

Redescopera MODA, MODUL de-a fi senin si MODELUL preferat de pe catwalk.

Comentarii

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *