Skip to content

Prințesa și Mohi au totuși ceva în comun: adoră același nisip pentru pisici

 

Îi auzi pașii încă de când a scanat cartela să între în scara blocului. Aceiași pași pe care i-a așteptat toată ziua, mai ales pentru că știa că în scurt timp avea să mai foșnească ceva, în afară de perdeaua care se lovea de calorifer pe când o agita cu lăbuța portocalie și grăsuță. Avea să audă foșnetul pungii cu mâncare, când se deschidea. Pentru ea și doar pentru ea. E drept, mai era și Mohi prin casă, dar va avea ea grijă, ca de fiecare dată, să nu se atingă de bobițele ei prețioase.

Dinamica pisicească din casa stăpânei

Mohi păru că-i ghicise gândul, căci trecu țanțoș pe lângă ea și o scuipă ca din greșală.

Dar Prințesa se face că nu-l bagă în seamă. Își ținea în continuare capul cu nasul pe sus, cu ochii mijiți și leneși. Când auzi cheia răsucindu-se în ușă, sări de pe calorifer. Pe cât era de grasă Prințesa, pe atât de grațios sărea, de parcă pufoșenia ei era ceva ce ținea mai degrabă de sfera imponderabilului.

Mohi începu și el să se agite, patrula dintr-un capăt în altul al holului, frecându-și spinarea din când în când de stâlpul cuierului. Ce o enerva pe Prințesă când făcea așa!  Urmărea doar să atragă toată atenția asupra lui, știa ea foarte bine cu ce derbedeu are de-a face!

-Mohi, Prințesă, ce dor mi-a fost de voi, îi întâmpină stăpâna zâmbitoare. Hai să vă tratez cu ceva bun, făcu ea trăgându-le cu ochiul și îndreptându-se spre bucătărie. Apucă punga cu mâncarea după care salivau amândoi și tot ce se mai auzi în toată casa era foșnetul unic la pungii cu mâncare. Mâncară amândoi, cot la cot, au uitat pentru un moment toate disensiunile de peste zi și au înfulecat mulțumiți, aproape la unison.

Pe urmă, un alt moment esențial din viața Prințesei și a lui Mohi: vizita la litieră. Ca de obicei, stăpâna a avut grijă să le aranjeze un așternut igienic pentru pisici marca Imperial Care White,  perfect ca să elimine rapid mirosurile, să nu creeze praf (bineînțeles, și stăpâna apreciază ca litiera să poată fi curățată ușor) și să nu le rănească lăbuțele sensibile. Fără exagerare, Imperial Care White era cel mai bun prieten al Prințesei și al lui Mohi – s-au obișnuit repede cu confortul oferit de acest nisip pentru pisici și nu l-ar fi dat pentru nimic în lume.

Beneficiile unui așternut imperial. Imperial Care White

 

Nu e un secret pentru iubitorii de pisici, de la distanță sau de la o infimă apropiere, că neamul pisicesc este cât se poate de sensibil la tipul substratului din care este alcătuit așternutul igienic, care, ideal ar fi să aibă o granulație fină, care să nu le producă disconfort atunci când pășesc în interiorul litierei și să nu genereze praf, căci pisicile au obiceiul să ”sape” îndelung în așternut atât înainte de a-l folosi, cât și după. Imperial White e alegerea optimă din acest punct de vedere. Sau de atins.

Capacitatea de acoperire a mirosurilor neplăcute e un alt punct de cumpănă; pisicile refuză să folosească litiera atunci când aceasta miroase urât, acest lucru fiind unul din principalele motive pentru care felina își va face nevoile în afara litierei. Nu vreți să știți cum face Mohi în asemenea momente, gândi Prințesa.

Apoi, așternutul igienic pentru pisici IMPERIAL CARE WHITE, creat în colaborare cu numeroși crescători de pisici din România și țînând cont de sugestiile lor, aduce un grad ridicat de rentabilitate, datorită consumului foarte redus – o pisică utilizează doar o cutie de 6 litri pe lună. Acest aspect ținea mai mult de partea contabilicească a pisicimii, dar stăpâna lor, fire pragmatică prin excelență, iși făcea tot felul de calcule în capul ei bucălat și adorabil. Tot din rațiuni pragmatice, se bucur ace a găsit acest nisip fără praf pentru pisici.

Un așternut imperial, pe placul neamului pisicesc

Stăpâna avea grijă să aștearnă un strat de IMPERIAL CARE White Odour Attack, creat din betonită albă, de calitate superioară, care nu generează praf. Cu putere mare de conglomerare și absorbție formând bulgări de consistență ultra compactă, ce fac ca procesul de curățare al litierei să fie rapid și economic, este un produs a cărui tehnologie e pe placul atât al stăpânilor de pisici, cât și al felinelor.
Granulația extra-fină a bentonitei asigură o eficiență maximă din punct de vedere al consumului. Punctul forte al produsului îl constituie formula de control maxim a mirosurilor, care dezodorizează bulgării formați, transformând mirosul neplăcut al acestora într-o aromă agreabilă de iasomie.

Iar pentru cei pasionați de premii și certificări, Imperial Care e singurul așternut igienic pentru pisici, testat și recomandat de Federația Națională Felinologică Română FELIS ROMÂNIA.

Nouă vieți de huzur

-Nouă vieți, și nouă experiențe, își aminti Prințesa. Eh, de-aș fi avut eu parte de așternutul Imperial Care White sub lăbuțe de la început, ce trai aș mai fi dus, neneacă. Fără traume transgenerationale, fără regrete și frustrări. E ca și cum ai călca pe un nor pufos, e atât de confortabil! Și, se știe, tot ce poate adora o pisică mai mult este confortul. Până și derbedeul de Mohi isi schimbă expresia când calcă pe nisipul pentru litiera pisicii Imperial Care White. Zici că se transfigurează și se transformă pe dată într-un rege al neamului pisicesc. Își ridică nasul, își zburlește mustățile, pășește cu o eleganță regală, pe care nu i-o mai văzuse niciunde altundeva. Era ca și cum un covor fermecat, un covor roșu, ar fi fost așternut înaintea sa, marele rege felin. Mai că-i venea să-l aplaude cu lăbuțele, deși se oprea de fiecare dată să-și arate admirația de moment.

Și, până la urmă, Prințesa iși râdea pe sub mustăți. Ea era de fapt adevărata regină, se știe! Acestea fiind gândite, prințesa se retrase pe locul ei preferat, pe calorifer, și se apucă să toarcă egal, dând cu lăbuța portocalie din când în când după un țânțar enervant. Nici măcar el însă nu-i putea tulbura liniștea. Cât despre Mohi, aproape că uitase de existența lui. Se simțea atât de bine – sătulă și îngrijită, iși făcuse rondul pe așternutul plăcut Imperial Care White, i se ridicase la fileu sentimentul de Prințesă, ce zice ea, prințesă? Regină de-a dreptul. Asta da viață de pisică, mai că ar mai fi dispusă să trăiască încă 8 vieți ca asta!

Dar tu? Ce soluție ai găsit pentru a-ți răsfăța pisica cu un așternut cum se cuvine când își face vizita la litieră? Te aștept în secțiunea de comentarii.

Imagini via imperial-care.ro, colaje prelucrate in Canva

Articol scris pentru SuperBlog, ediția de toamnă 2022.

Sponsor:

STAI PE-APROAPEPrimeste newsletter-ul lunar InCabinaDeProba, direct in inbox!

Redescopera MODA, MODUL de-a fi senin si MODELUL preferat de pe catwalk.

Comentarii

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *