Am urcat în pas alergător ultimele scări: îmi doream să ajung cât mai repede în mansarda mea dragă. Acolo, doar acolo, afundată în colțarul meu moale, în fața peretelui pe care îmi proiectez filmul de seară, mă simt cu adevărat acasă.
Deschid nerăbdătoare ușa mansardei, dar în loc să adulmec un aer proaspăt și răcoros, m-a izbit un iz de stătut și o zăpușeală înăbușitoare. Ufff, nici măcar aici nu respir aer de calitate, îmi zic în sinea mea cu năduf. Sting lumina, mă afund ca de obicei în colțul cel mai adânc al colțarului și dau să deschid videoproiectorul.
Preț de câteva secunde e beznă totală în încăpere. Când, dintr-o dată…
… O lumină turcoaz, verticală, se aprinde în dreapta mea
Tresar. Filmul n-a început să ruleze, așa că nu pricep de unde vine lumina. Și-o fi cumpărat vecinul un reflector uriaș și îmi trimite raze printre jaluzele, îmi zic. Abandonez însă gândul, era imposibil.
-Nu vecinul m-a trimis, fii liniștită! aud o voce venind din dreptul luminii verticale.
-Serios acuma! Asta e prea de tot, mai și vorbești. Dacă mă uit mai bine, semeni cu o lampă. Ești cumva lampa lui Aladin? întreb neîncrezătoare.
-Heheh, arat cam SF pentru lampa lui Aladin, nu crezi? Poate o lampă a lui Aladin, dar varianta futuristă. Pot spune totuși că am ceva în comun cu ea. Îți pot îndeplini o dorință. O dorință arzătoare. Spune doar ce vrei și se rezolvă pe dată. Se stinse o secundă, ca și cum ar clipi complice din ochi.
-Știi? Adevărul e că stau într-un cuib de bacterii. Nu sunt nici pe departe germofobă, dar sunt conștientă că pe fiecare obiect din mansardă stau stivă de bacterii. Dacă dau drumul la aparatul de aer condiționat, începe să împrăștie cu bacterii, dacă îmi deschid capacul laptopului, bacteriile mișună pe tastatură. Aceeași poveste dacă vorbim de chei, bijuterii, telefon, bani. Să nu mai vorbim de clanurile de bacterii și virusuri care coclesc prin baie și prin garderobă. Ufff!
-Cred că mi-am făcut o idee despre dorința ta cea mai arzătoare din momentul acesta, făcu lampa.
-Da, vreau ca mansarda să-mi fie dezinfectată, sterilizată, iar aerul pe care îl respir aici să fie, în sfârșit, pur.
Unde se vede că dorința, odată rostită, e pe jumătate îndeplinită
-Bun, uite cum facem, făcu lampa. Plasează-mă în încăpere în locul cu cea mai mare vizibilitate, setează timpul de sterilizare și părăsește te rog camera pentru o vreme. Pe urmă, după sterilizare, aerisește încăperea.
-Asta e tot ce trebuie să fac? întreb neîncrezătoare. Ce puteri magice ai de reușești să faci singură toată treaba?
-Vei vedea diferența de îndată ce te vei întoarce în mansardă, mă asigură lampa, strălucind mai intens pentru o clipă, ca și cum s-ar fi umflat puțin în pene. O vedeam doar cu coada ochiului, nu mă uitam direct la ea, știam ca nu trebuie să privesc și să ating un bec UV cât timp este aprins.
–Purificatorul Lavan, în fața căruia te afli, face parte din categoria lampelor UV. Este un aparat pentru dezinfectarea și sterilizarea spurafețelor și a aerului din încăperi care folosește lumina UVC și OZON. Distruge 99.9% din virusuri și bacterii în încăperi de până la 60 mp.
Sunt puțin neîncrezătoare de puterile magice ale dispozitivului neobișnuit din fața mea, așa că îmi iau telefonul și ies pe ușă, hotărâtă să scormonesc internetul cu privire la tot ce înseamnă Lavan. Aveam să aflu că…
Viitorul dezinfecțiilor este aici!
Sterilizatoarele Lavan, cu lampa UVC, distrug bacteriile, virusurile și purifică aerul în proporție de 99.9%. Pe lângă mansarda mea dragă, pot dezinfecta și steriliza mașina, garderoba, baia, bucătăria, dormitorul, birouri, săli de conferințe, recepții, săli de așteptare, saloane, până la măști de protecție, costume de protecție, telefoane, bani, chei, bijuterii, viziere. Se potrivește perfect în contextul pandemiei!
Ce-mi place și mai mult e că dispozitivele marca Lavan acționează pe mai multe nivele:
✅ Generator OZON
Purifică aerul în proporție de 99.9% cu ajutorul lămpii care generează și OZON.
✅ Control în siguranță
Poate fi controlat în siguranță de la distanță prin pereți, dulapuri, indiferent de unghi cu ajutorul telecomenzii.
✅ Protecție avansată
Testat și certificat pentru distrugerea virusurilor și a bacteriilor precum Candida albicans, Staphylococcus aureus, E. coli, etc.
Așadar, pe lângă lumina UV, despre care se știe că are proprietăți dezinfectante remarcabile, purificatorul de aer Lavan generează ozon pentru a acoperi spațiile in care nu ajung radiațiile uv. Acesta elimină și mirosurile neplăcute.
Întoarcerea acasă
“Respiră adânc, să-ți aduci mintea acasă în corp.”
– Thich Nhat Hanh
Calitatea aerului din casă, birou, mașină, etc. nu are efecte doar asupra sănătății, ci și asupra stării de spirit. Mai exact, iată cum acționează aerul proaspăt asupra stării de spirit:
✅ accentuează sentimentul de siguranță – chiar dacă aerul nu poate fi 100% curat, simplul fapt că ai făcut tot posibilul pentru a-l menține cât mai proaspăt îți dă sentimentul de siguranță, că te protejezi pe tine și familia ta;
✅ contracarează efectele stresului – odată ce ai creat o atmosferă relaxantă, cu aer curat, întreaga familie se detensionează și are energie pozitivă;
✅ calitatea somnului va fi mult îmbunătățită – pentru un psihic mai bun, ai nevoie de odihnă; un aer curat, sănătos, te poate ajuta să ai un somn de calitate, cel puțin șapte ore pe noapte;
✅ crește puterea de concentrare și, implicit, productivitatea – nu degeaba se spune că scriitorii aflați în pană de inspirație se retrag undeva la munte. Aerul curat de acolo îi ajută să-și regăsească muza pierdută. Totul pare foarte poetic, dar de fapt există studii științifice care atestă faptul că aerul curat ajută la oxigenarea creierului, și de aici crește puterea de concentrare. Să fie ăsta secretul marilor opere ale umanității? Nu știu, cert este că am încercat pe ̶p̶i̶e̶l̶e̶a̶ ̶m̶e̶a̶ nările mele efectul binefăcător al aerului curat asupra ascuțimii minții. Știți senzația aceea de despovărare și de ascuțime a minții pe care ți-o dă aerul când deschizi ușa cabanei, într-o dimineață la munte? Ei, despre asta vorbesc.
Vă invit și pe voi să dați o ocheadă pe Lavan, magazinul online unde găsești produse de calitate care oferă o protecție avansată și te ajută să menții cât mai curată orice încăpere.
Disclaimer: Purificatorul Lavan face tot ce am precizat în articol, mai puțin partea cu vorbitul – de vorbit nu vorbește. Și poate e mai bine așa. Pentru vorbit există soția.
Redescopera MODA, MODUL de-a fi senin si MODELUL preferat de pe catwalk.