Asta pentru că avem un ten radios, cei din familia mea. Nu știu dacă e vina geneticii sau a cremelor, cert este că e unul dintre atuurile de netăgăduit ale femeilor și bărbaților din familia noastră.
Dar să încep cu-nceputul:
Bunica era vedetă la horele sătești
Toate fetele erau superbe când se înfățișau la horă. Aranjate timp de ceasuri întregi, cu șuvițele prinse regulamentar în cosițe de Cosânzene, cu pielea de porțelan, cu veștmintele atent apretate, cu lumina în ochi, a entuziasmului de a se întâlni cu băiatul pe care-l plăceau, erau toate superbe, de pus în ramă.
După câteva hore îndrăcite însă, pielea începea să le transpire, părul le era în dezordine, hainele li se așezau aiurea. Ei, bunica, era ca scoasă din cutie, până la sfârșitul horei. Cât despre piele, era intactă, deși nu se cruța deloc la dans. Singurii care se uzau erau pantofii. Cum reușea? Mi-a spus chiar ea secretul. Și nu l-am uitat. Cremele, măștile, ținuta!
Bunica folosea un amestec homemade, din extract de salvie, smântână de bivoliță, gălbenuș de ou. Îi lua câteva ore să-l facă și să lase la așezat amestecul. O adevărată bătaie de cap, dar avea rezultate.
Mama a ciulit urechile și a luat aminte. Ea nu și-a bătut însă capul să prepare amestecul, ci s-a orientat spre un brand de încredere, care îi oferea pe tavă o cremă care s-a dovedit a-i fi perfectă pentru tenul ei: Crema Doina de la Farmec. Ce să faci, la noi se știe că Farmecul se cultivă în familie. O folosea în fiecare seară, era parte din ritualul ei de îngrijire, iar eu și soră-mea ne dădeam și noi, mai mult în joacă, ne trasam linii ca de indieni pe obraji și râdeam o grămadă.
Apoi a venit rândul meu să fiu femeie
De pe la douăzeci de ani am început să-mi desfășor din plin propriul meu ritual de frumusețe, moștenit de la bunica și de la mama. Folosesc cu strictețe o cremă hidratantă cu extract de Aloe Vera, o cremă ce optimizează rezervele de apă pentru toate tipurile de ten. Ce-mi place cel mai mult este că hidratează instant tenul, se absoarbe rapid, reduce deshidratarea pielii și conține Aloe Vera, Provitamina B5 și Minerale Esențiale. Cam tot ce trebuie pentru un ten revitalizat.
După cum vedeți, Farmec Produs românesc m-a inspirat și m-a ajutat și pe mine să-mi mențin tenul elastic, tonifiat și radios. Am mai scris despre ritualul meu de frumusețe cu Farmec aici.
Un brand și un rebranding cu Farmec
Nu cred că există cineva care să nu fi auzit de Farmec, mai ales că brandul înseamnă și tradiție, și eficiență în revitalizarea tenului. Farmec este una dintre cele mai mari și cu tradiție companii din România, iar notorietatea, istoria lungă în inovație, calitatea și eficiența dovedită au fost doar câteva dintre motivele pentru care produsele din portofoliu au atras aprecierea a milioane de consumatori din întreaga lume.
În urma unui rebranding cu gust, gama Farmec a fost relansată și vine cu un logo nou (care mie îmi aduce aminte de scrisul cu cerneală, cu care mă îndeletniceam în copilărie) și un design modern, totul sub conceptul „Farmecul se cultivă în familie. Din generație în generație”, tocmai pentru a sublinia longevitatea acestui brand și încrederea de care se bucură de generații și generații. Noua gamă oferă soluții complete pentru toate nevoile tenului, mâinilor și picioarelor și susține mai departe cultivarea unor ritualuri de îngrijire sănătoase pentru corp și minte.
Vă invit să dați o ocheadă pe site și pe paginile de social media Farmec. O să vă convingeți că un brand cu o asemenea istorie impresionantă in spate reușește să fie relevant și proaspăt în fiecare zi. Dacă vreți o confirmare în plus, tenul meu spune o mie de povești. Cu Farmec.
În loc de epilog
Video baza Pexels.com, imagini via Farmec.ro
Transmit mai departe valorile generațiilor viitoare, mai exact făpturii de numai 4 ani, cu cârlionți și râsete de-i tresaltă burta. Dacă la ea n-au prea prins deocamdată ritualurile mele de îngrijire, căci abia învață cum să-și lege șireturile, la soțul au prins. A început să folosească Crema Antirid cu acid hialuronic Gerovital Men), iar asta nu consider că-l face mai puțin bărbat. Ba dimpotrivă, sunt încântată că mi-a luat exemplul și că face tot ce poate ca să nu se trezească cu un ten-pergament înainte de vreme. N-are de ales, trebuie să țină pasul cu familia mea, dacă tot s-a înhăitat cu mine.
Dar tu? Ce ritual de îngrijire ai moștenit din familie și ai dat mai departe? Cum ai grijă de tenul tău, în fiecare zi? Te aștept să mă inspiri în secțiunea de commentarii.
Articol scris pentru SuperBlog, ediția de primăvară 2022.
Sponsor:
Redescopera MODA, MODUL de-a fi senin si MODELUL preferat de pe catwalk.