Când am aflat că Frisomat împlinește 30 de ani și că ne oferă un buget nelimitat pentru cel mai tare podcast din viața noastră, primul meu gând a fost, firește, unul grandios: New York. Tokyo. Un iaht. Poate toate trei.
Al doilea gând, cel care a câștigat, a fost mult mai simplu: ce poveste merită cu adevărat să fie spusă?
Și atunci mi-am amintit de Raluca.
Înainte să vă povestesc despre invitata mea, câteva cuvinte despre concept. „Antreprenori curajoși” este podcastul pe care mi l-am imaginat de mult timp. Un proiect despre antreprenori obișnuiți, fără profituri de milioane și fără discursuri motivaționale din acelea care te fac să vrei să cucerești lumea luni dimineața și să uiți totul până marți. Oameni care au pornit cu puțin, au mers înainte pentru că nu aveau altă variantă și, undeva pe drum, au construit ceva frumos.
Locul de filmare? Castelul Teleki din Reghin, pentru că am și eu dreptul la un pic de grandoare când am buget nelimitat, iar o cofetăreasă care face torturi de poveste merită un decor pe măsură. O sală cu tavane înalte, lumânări, un trepied pe care l-aș fi ținut eu în brațe dacă nu îmi permiteam cameraman. Dar, repet: buget nelimitat. Deci cameraman există.
Raluca face torturi. Nu genul acela din supermarket, cu glazură care arată ca plasticul și nu au gust. Face torturi la care oamenii plâng. Uneori de emoție, uneori pentru că au mâncat prea mult, ambele variante sunt luate drept compliment, îmi spune ea râzând.
Afacerea ei se numește Dulce Început și funcționează de zece ani dintr-un atelier mic, transformat de-a lungul timpului dintr-un apartament cu miros permanent de vanilie într-un spațiu dedicat, cu echipamente de ultimă generatie și o listă de așteptare pentru comenzi care se întinde câteodată până la trei luni.
Dar povestea nu începe cu aluatul. Începe cu Alexandru.
-Eram amândoi la 24 de ani, proaspăt angajați, cu salarii mici și cu mult tupeu, îmi povestește Raluca, ținând cafeaua cu ambele mâini ca și cum ar fi primul lucru cald dintr-o zi grea. Alexandru lucra în construcții, eu eram asistentă la un cabinet medical. Nu eram săraci de tot, dar eram destul de aproape de varianta aia.
Pasiunea pentru cofetărit a apărut, cum apar lucrurile importante în viață, dintr-o combinație de lipsă de bani și un surplus de sentiment. La aniversarea de doi ani a relației lor, Raluca nu și-a permis să cumpere un tort de la cofetărie. A făcut unul acasă. A ieșit strâmb, cu glazura lăsată într-o parte și cu o decorațiune din zahăr pudră care arăta mai degrabă a ninsoare de usoara decât a mesaj romantic.
Alexandru a zis că e cel mai bun tort pe care l-a mâncat vreodată.
-Mințea, spune ea acum, zâmbind. Dar a mâncat tot.
A urmat, firesc, obsesia. Raluca a început să facă torturi pentru oricine îi cerea: prieteni, colegi, vecini. Alexandru o ajuta noaptea să toarne glazura sau să spele formele, după ture lungi pe șantier. Niciunul dintre ei nu știa exact ce construiesc, o afacere sau o rutină frumoasă, dar amândoi știau că vor să continue.
Prima comandă plătită a venit după șase luni. O cunoștință a întrebat timid dacă face și ea torturi contra cost. Raluca l-a întrebat Alexandru ce preț să ceară. Alexandru a spus un număr. Raluca a zis că e prea mult. Alexandru a zis: cere-l, și vedem.
L-au luat.
-Atunci am înțeles că Alexandru crede în mine mai mult decât credeam eu, îmi spune ea, și în vocea ei a tremurat puțin.
Nu a fost simplu. Au fost ani în care comenzile veneau cu întreruperi, în care echipamentele se stricau exact înainte de o comandă importantă, în care Raluca voia să renunțe și Alexandru îi aducea cafea și îi spunea mai încearcă o dată. Și invers, au fost momente în care el era descurajat de proiectele lui și ea era cea care îl încuraja cum numai ea știa.
-Ne-am construit afacerile și relația în același timp, spune ea. Și au avut cam aceleași crize și cam aceleași bucurii.
Între timp s-au căsătorit, a venit pe lume Maria, acum în vârstă de șapte ani, și Dulce Început a crescut organic, cu fiecare tort livrat la timp și cu fiecare client care s-a întors. Alexandru și-a schimbat și el domeniul, lucrează acum în project management pentru construcții industriale, se ocupă printre altele de proiecte care implică hale metalice pentru firme mici și mijlocii, și râd amândoi că, în fond, tot despre a construi ceva solid e vorba, fie că e din oțel sau din zahăr.
Unul dintre momentele despre care Raluca vorbește cu cea mai mare bucurie și eu, ascultând-o, înțeleg de ce, este când a primit prima comandă pentru aniversarea unui coleg de clasă al Mariei.
-Îmi dădeam seama că am ajuns să fac parte din amintirile copilăriei unor oameni mici, spune ea. Nu e puțin lucru. E poate cel mai frumos lucru.
Acum, la fiecare petrecere de ziua unui coleg de grădiniță sau de școală al Mariei, tortul vine de la mama ei. Copiii știu asta. Maria știe asta. Și Raluca spune că în momentele alea înțelege că a construit ceva care contează cu adevărat, nu ca cifră de afaceri, ci ca prezență în viețile oamenilor.
La un moment dat, Raluca mi-a spus ceva care m-a făcut să pun pixul jos și să o privesc pur și simplu.
-Am realizat că oamenii nu vor doar tortul. Vor și locul în care să-l taie.
Sună simplu. Dar din fraza asta a crescut ceva ce nici ei nu anticipaseră când frământau aluat noaptea în apartamentul cu miros de vanilie.
Pe măsură ce Dulce Început s-a extins (mai mulți angajați, mai multe comenzi, o reputație construită tort cu tort) au început să primească tot mai des o întrebare pe care la început o ignorau politicos: „Aveți și un spațiu unde să organizăm evenimentul?” Nu aveau. Dar Alexandru, omul cifrelor, a început să calculeze din nou.
-Mi-a zis: dacă tot facem tortul, de ce să lăsăm altcineva să facă sala?, povestește Raluca, cu zâmbetul acela al cuiva care știe deja cum se termină istoria. Eu am zis că suntem nebuni. El a zis că am mai fost și că a mers.
Au căutat un teren la marginea Târgului Mureș. L-au găsit. Și apoi a venit întrebarea practică, cea care desparte visul de construcție propriu-zisă: cum ridici o sală de evenimente într-un timp rezonabil, fără să intri în faliment înainte de inaugurare?
Răspunsul a venit prin Frisomat. Alexandru, care lucrase deja în preajma construcțiilor metalice prin natura job-ului lui, știa că o hală metalică bine proiectată poate fi mai mult decât un depozit sau un spațiu industrial – poate fi, cu puțină imaginație și finisaje atente, exact ce ai nevoie. Rapid de construit, solid, eficient energetic și, față de o construcție clasică, considerabil mai prietenos cu bugetul unui antreprenor care nu e milionar, ci pur și simplu hotărât.
-Când am văzut prima oară schița, am plâns, recunoaște Raluca. Nu de frică, deși era și puțin frică. Ci pentru că mi-am dat seama că era real. Nu mai era doar o idee spusă seara la masă.
Sala s-a deschis acum doi ani. Se numește, cum altfel, Dulce Început Events. Are lumini calde, mese lungi de lemn, un colț dedicat expunerii torturilor înainte de servire și un miros care, jur, e permanent ușor a vanilie și caramel. Nu știu dacă e intenționat sau dacă pur și simplu unele locuri capătă sufletul oamenilor care le-au construit.
Organizează botezuri, aniversări, nunți mici și, detaliul meu preferat din toată povestea, petreceri de ziua copiilor. Adică exact publicul pentru care Raluca face torturi de ani de zile, acum vine direct la ea, în sala ei, și mănâncă tortul ei, la mesele ei.
-E ciudat, spune ea, să privești de la barul din colț o sală plină de oameni care sărbătoresc ceva. Te gândești că tu ai o parte mică în bucuria aia. Că ai construit ceva în care ei construiesc amintiri.
Mă uit la ea și mă gândesc că Alexandru ar fi mâncat și tortul ăsta, oricât de strâmb ar fi ieșit la început.
Episodul acesta există datorită Frisomat – 30 de ani de activitate, compania belgiană cu prezență solidă în România, specializată în construcții metalice pentru industrie, depozitare, agricultură și nu numai. La final de episod, le mulțumesc simplu și sincer: fără aniversarea lor de 30 de ani și fără provocarea adresată bloggerilor, podcastul ăsta nu ar fi existat, iar povestea Ralucăi ar fi rămas undeva între o cafea bună și o conversație uitată.
Mi se pare potrivit, de altfel – o companie care construiește structuri durabile să sponsorizeze un episod despre oameni care, și ei, au construit ceva durabil. Din alte materiale, dar cu același tip de curaj.
Puteți vedea mai jos un scurt clip despre proiectele Frisomat, de la hale industriale la spații agricole și recreaționale, e frumos să vezi că și în construcții există estetică și grijă pentru detaliu:
În loc de concluzie
La finalul înregistrării, după ce am închis microfonul și am băut o cafea rece pe care o uitasem pe masă, Raluca m-a întrebat dacă vreau să gust dintr-un mic tort pe care îl adusese, un model în noul ei design pentru toamnă, cu foi de caramel și cremă de pere.
Am spus da, evident.
Era perfect.
Și am înțeles, în sfârșit, de ce Alexandru a mâncat tot, chiar și când era strâmb.
Interviul și personajele prezentate în acest articol sunt fictive. Orice asemănare cu persoane reale este întâmplătoare. Articolul a fost realizat în cadrul campaniei Frisomat pentru bloggeri, cu ocazia aniversării de 30 de ani a companiei.
comments
Bine, bine, știu ce gândiți. „Iar? Serios?!" Da. Iar. Serios. M-am înscris la SuperBlog ediția…
Sunt zile când mă trezesc la 6 dimineața, nu pentru că vreau, ci pentru că…
Există o teorie universal valabilă: dacă ești mamă, indiferent că ești din București, Tokyo sau……
De obicei, când merg la sală, îmi iau cu mine trei lucruri: apă, căști și…
Forto credit: Annie Spratt, Unsplash Cartea am găsit-o întâmplător, într-o după-amiază aurie de sâmbătă, printre rafturile…
Sunt unele momente în an când bucătăria devine câmpul de luptă principal al casei, mai…