Foto via Vindem-ieftin.ro
Realitate virtuală. Conferință virtuală. Joc virtual. Pare că viața însăși s-a mutat în mediul virtual în ultima vreme. Oricum am da-o, nu poți să faci abstracție de cât de mult teren a câștigat tot ce ține de virtual, așa că o afacere care vrea să aibă un cuvânt de spus în viitor trebuie să se focuseze pe mediul virtual.
Vecinul cel nou sau bunul samaritean?
Dar eu o să vă povestesc despre un fapt cât se poate de real, deși e legat de acest termen. Am un vecin nou, un fel de bun samaritean pe care l-am așteptat, fară să știu, toată viața. A apărut într-o bună zi la ușa mea, s-a prezentat politicos și mi-a spus că mă pot baza pe el ori de câte ori voi avea nevoie să construiesc sau să renovez ceva, indiferent dacă e vorba despre materiale pentru structură și fundație, acoperișuri, izolații, tâmplărie PVC, instalații electrice, instalații termice, instalații sanitare, etc.
L-am întrebat cu un zâmbet pe buze dacă i se pare, din cât a văzut prin ușa întredeschisă, că locuința mea ar avea nevoie de o renovare și a râs. “Arată totul ca carte”, mi-a zis. “Nu cred că ai nevoie de așa ceva”.
I-am mărturisit că ne gândim de ceva vreme să construim un foișor în curte și că s-ar putea să apelez la ajutorul lui. Mi-a spus că, fiind specializat în construcții, îmi va fi alături cu tot ce-mi trebuie, de la consultanță, comandă întregului necesar de materiale, până la livrarea direct la „ușa” mea, ca să scutesc timp și să beneficiez de cele mai bune prețuri.
La fraza asta m-a cucerit cu totul, rareori am mai avut ocazia în ultima vreme să găsesc astfel de oameni, nu numai gata să-mi sară în ajutor, ci și specializați cu adevărat pe o singură nișă, fară să se risipească inutil în enșpe mii de direcții. Așa că i-am cerut detalii. De fiecare dată când am de ales dintre mai multe variante, aleg calea cea mai confortabilă și cea mai avantajoasă. Ce să fac, sunt fan scurtături de când mă știu.
Așa că mi-a povestit despre
Depozitul Virtual
Foto via Vindem-ieftin.ro
Casa de Comenzi Vindem-Ieftin.ro vine pe piață cu un concept inovativ: Depozitul Virtual. E un fel de depozit de materiale de construcții de proximitate, mi-a explicat noul vecin, dar elimină din preț costurile adunate de-a lungul lanțului de distribuție. Mai mult, redă clienților săi cea mai importantă resursă: timpul, așa incât el beneficiază de prețuri mai mici și, în loc să alerge după materiale de construcțîi din depozit în depozit, investește timp în lucrurile care contează pentru el.
Depozitul Virtual acționează ca un depozit convențional care are toată gama de materiale de construcții, numai că relația este mediată prin comenzi online și telefonice de către un consultant local cu expertiză în domeniul materialelor de construcții. Similar cumpărării dintr-un depozit local, clientul are marfa de calibru transportată la adresă, recepționând marfa doar la primire. Altfel spus, în magazinul fizic vede doar o mostră.
Plasarea comenzii și livrarea acesteia urmărește același flux operațional că pe Vindem-Ieftin.ro: clientul lasă o cerere – este contactat de un francizat – negociază prețul – primește o ofertă – achită proforma – primește marfă la adresa indicată direct de la producător.
Ideea e că se poate reduce la jumătate numărul camioanelor de pe șosele care transportă materiale de construcții. La nivel mondial se va scurta lanțul clasic de la fabrică la client, așa incât cheltuiele de logistică, stocuri sau depozitări vor fi semnificativ reduse.
Ca plan cu bătaie lungă, cei de la Depozitul virtual și-au propus ca în următorii 10 ani să deschidă 100 de Depozite Virtuale în România și 50 în Europa. Nu se vor opri aici, iar în 20 de ani vor avea active 200 de Depozite Virtuale, 200 în Europa și încă 100 în alte regiuni de pe glob, mi-a zis vecinul cu entuziasm.
Materiale de construcții pe înțelesul tuturor
Inclusiv al meu, care sunt tufă de Veneția într-ale industriei. Și, sper să rămână intre noi, dar nici soțul nu e tocmai dox. Căutam, pe scurt, o Casă de Comenzi prin care puteam comanda online materiale de construcții, la un preț mult mai avantajos decât în depozitele clasice. Pentru noi, prețul era un element decisiv, mai ales că dăduserăm deja mare parte din buget pe avansul pe mobilier la comandă.
Un alt avantaj care pentru noi a cântărit enorm a fost că am putut să cumpărăm totul dintr-un singur loc. Faptul că n-a mai trebui să umblu ca titirezul după cea mai bună ofertă de acoperișuri, tapet, parchet, piatră decorativă sau ce s-o mai fi ivit a luat o mare presiune de pe mine și mi-a dat răgazul să mă focusez pe familie și pe pasiunile mele.
Ce beneficii ai când comanzi materiale de construcții de pe Vindem-Ieftin.ro?
-Consultanță de specialitate telefonică și amabilitatea consultanților.
-Grupul privat VIP, unde clienții primesc instant informații și oferte personalizate, de la consultanți cu experiență în domeniu, în funcție de cantitate.
-Livrarea materialelor de construcții la adresa menționată, în doar 5-7 zile.
-Varietatea ofertei de materiale de construcții.
-Produse pe comandă, în funcție de dimensiuni și culoarea dorită.
-Ofertă negociabilă în funcție de cantitate.
-Materiale de construcții de calitate, de la producători renumiți din România.
În loc de epilog
Curioși cum s-a terminat povestea cu vecinul? Nu s-a terminat. Continuă. L-am invitat la cafea de multe ori, așa că s-a întâmplat nu doar să ajute cu sfaturi pertinente, ci și să ne împrietenim. Cu mine și cu soțul, nu știu la ce vă gândeați. Ei, și după ce ne-am făcut foișorul, mica noastră oază de relaxare în serile călduroase, pe cine credeți că l-am invitat la un pahar (a se citi “pahare”) de vin? Tot pe el, pe vecinul care s-a dovedit a fi cu adevărat un bun samaritean într-ale renovării.
Dar voi? Aveți un bun samaritean când aveți de construit/renovat? Vă invit în comentarii cu sugestii/povești.
Video baza Pexels.com, imagini via Vindem-ieftin.ro
Articol scris pentru proba a treia a SuperBlog 2022, ediția de primăvară.
Sponsor:
Redescopera MODA, MODUL de-a fi senin si MODELUL preferat de pe catwalk.