Skip to content

Diagnosticul afacerii mele, cu DoctorBusiness

Foto via: DoctorBusiness.ro

Eu și afacerea mea avem o relație cel puțin complicată, a se citi o relație cu năbădăi, dificilă și cu mulți nervi. Am trecut prin multe, ce mai încolo și-ncoace. Și cea mai dramatică fază e aceea în care am început să am dubii în legătură cu viitorul nostru. Atunci când cunoaştem pe cineva pentru prima dată şi ne îndrăgostim, ne gândim la viitorul minunat pe care îl vom avea împreună. Știam încă de când m-am înhămat că fiecare relaţie are suişurile şi coborâşurile ei şi eram pregătită pentru orice provocare ce ar putea apărea în cuplu. Cel puțin așa credeam.

Dar să vă povestesc cum a început totul.

 

A fost dragoste la prima vedere

M-am gândit la el cu mult timp înainte să-l întâlnesc. Mi se înfiripase în gând, cred că l-am și visat de câteva ori. Apoi l-am întâlnit pe când mă aflam în vacanță la Malaga: un magazin online cu eșarfe handmade și alte accesorii unicat. Mi-am dorit să-l aduc în România, să-l adaptez la piața autohtonă, să le arăt tuturor ce potențial uriaș are.

M-a atras o asemenea afacere – îmbină setea mea de frumos, pasiunea pentru modă și pentru produse unicat cu dorința de a deveni independentă financiar, de a mă ajuta pe mine și, de ce nu, pe alții, să răzbată prin negura lipsei de bani.

Când relația cu afacerea ta începe să se strice, du-te cu ea la terapie

Mă uitam la el ca la soare în primele luni și mi se părea că totul merge ca pe roate. Îmi făcusem un grup de creatori handmade în căutarea unei platforme prin intermediul căreia să se vândă, așa că magazinul a venit la fix pentru ei.

Platforma funcționa perfect și avea o interfață atractivă, cu tușe de design apreciat de utilizatori, toate păreau roz și pudrate cu praf de zâne. Atâta doar că la final de lună, când am tras linia, am ieșit pe minus. Se pare că praful acela nu era de zâne, ci de vreo gheonoaie.

A fost momentul în care am început să mă îngrijorez pentru viitorul nostru. Așa că mi-am luat afacerea și am dus-o la doctor.

Cum mi-a deschis ochii DoctorBusiness cu privire la afacerea mea

Eu știam una și bună, că am ieșit pe minus, deși totul începuse atât de promițător. Am aflat de la DoctorBusiness că pot fi multiple cauzele pentru care am ajuns în situația asta, aproape dezastruoasă: de la lipsa unui control al costurilor, calculul incomplet al costului pe produs, lipsa unui buget de venituri și cheltuieli, creanțe negarantate, imobilizarea cash-ului în stocuri nevandabile, investiții din capitalul de lucru, neurmarirea creanțelor
până la un focus pe dezvoltarea vânzărilor în detrimentul marjei de profit.

Ca să vă faceți o idee ce e cu Doctorbusiness.ro, el face un diagnostic rapid, identifică problemele, vine cu soluții, îți spune unde nu stai bine cu profitul, unde se blochează cash-ul, care-ți sunt datoriile, ce bani ai de încasat, care este capitalul tău de lucru și dacă îl foloseșți într-un mod eficient, care sunt șansele că firma ta să acceseze o finanțare de la bănci sau investitori.

De când mă știu îmi plac soluțiile rapide, nu suport să mă tărăgănez nejustificat de mult pentru o problemă care poate fi rezolvată rapid, atâta vreme cât e disecată cu mintea limpede. De asta am și apelat la DoctorBuisiness, cea mai rapidă metodă de Analiză Financiară a Afacerii, dedicată Antreprenorilor – singura aplicație care în 5 secunde face o radiografie a situației financiare a firmei, printr-o simplă încărcare a balanței contabile.

Și partea frumoasă  e că beneficiezi de o analiză detaliată a punctelor forte și a vulnerabilităților afacerii și oferă soluții și recomandări pentru redresare, nu de o trecere în revistă, cum ai putea fi tentat să crezi la prima vedere. E mult mai simplu sa te îndrepți spre afaceri profitabile pornind de la asemenea analiză.

Puncte forte: Oferă un set de rapoarte manageriale din care înțelegi pe unde pierzi bani, unde sunt blocajele de cash și cum poți interveni pentru atenuarea/diminuarea acestora. Apoi, beneficiezi de un raport de analiză financiară pe înțelesul tău, iar analiza e personalizată pe cifrele afacerii.

Cel mai important este limbajul folosit în raportul de analiză financiară, un limbaj prietenos care face ușoară înțelegerea termenilor economici.
Fiecare analiză financiară este personalizată pe cifrele afacerii.

Pentru cei care nu se dau în vânt să-și lase datele companiei peste tot, aplicația se poate folosi în mod anonim, fără a fi necesară identificarea cu datele sau numele companiei.

Și, un mare plus pentru o fire pragmatică, DoctorBusiness este cea mai ieftină metodă de a avea un consultant financiar personal, prețul unui raport de analiză financiară pe baza unei balanțe lunare încărcate în aplicație fiind de doar 50 RON.

 

Baza video – Pexels.com, Imagini DoctorBusiness.ro, video realizat in Canva

Tranziția de la o relație complicată la una armonioasă

V-am avertizat încă din primele rânduri că sunt într-o relație complicată. Rectific: ERAM. Faptul că mi s-au deschis ochii cu privire la punctele nevralgice ale relației mele cu afacerea mea m-a ajutat enorm. Nu numai să vizualizez problemele și să știu unde să intervin, ci și să înțeleg că de fapt eu eram cea care greșise, cea care își calculase greșit mișcările, cea care e repezită și nerecunoscătoare. Da, trebuie să lucrez la capitolul ăsta, deschid poarta si las să vina disciplina în viața mea.

Diagnoza făcută de DoctorBusiness.ro, un consultant financiar de încredere, m-a ajutat să îndrept relația, înainte de a fi prea târziu. Se ştie că o conştientizare a fiecărei etape poate ajuta relația să depăşească mai uşor provocările. Acum trăim fericiți împreună, eu independentă (doar financiar), magazinul vizitat de mulți pretendenți la eșarfe unicat, dar fidel numai mie.

Dar tu? Ai cumva o afacere sau te gândești la una? Dacă da, cum funcționează pârghiile relației voastre?

 

Articol scris pentru SuperBlog, ediția de primăvară 2022.
Sponsor:

STAI PE-APROAPEPrimeste newsletter-ul lunar InCabinaDeProba, direct in inbox!

Redescopera MODA, MODUL de-a fi senin si MODELUL preferat de pe catwalk.

Comentarii

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *