Dragă Jurnalule, vreau haine la reducere
A fost un an greu, care pare că nu se mai termină. Am lăsat în urmă plajele pline și însorite ale lui 2019, băile de mulțime în care eram o amonimă între anonimi – și asta îmi dădea, nu știu de ce, o stare de bine, întâlnirile cu prietenii de vineri seară, când se stingeau în râs toate frustrările de peste săptămână. Dar pofta de viață n-a reușit să mi-o anihileze acest an. E tot acolo, pitită într-un colț de suflet, mai firavă decât în alți ani, dar prezentă și gata să se activeze.
Așa a fost în primăvară când, deși ieșeam rar pe afară, am ținut neapărat să ies cu pantofi noi. Îmi dădeau mai multă încredere în mine, îmi dădeau o stare de normalitate. Ceea ce am de gând și în toamnă. Am eu slăbiciune pentru pantofi, dovadă e faptul că am nu mai puțin de 3 pantofare în hol. Pline ochi. Cum Black Friday se apropie cu pași repezi, îmi voi achiziționa încălțăminte de firmă la reducere.
Cum însă trebuie să fiu realistă, mai ales că suntem doar tu și eu: o femeie care așteaptă cu nerăbdare un an mai bun și un jurnal mai multe file albe decât scrise, care așteaptă mai multe întâmplări ciudate și-o minune, vorba cântecului. Cum trebuie să fiu realistă, așadar, n-am cum să nu-mi iau de Black Friday și o pereche de pantofi de casă. Pentru că, cel mai probabil, tot în casă voi sta cel mai mult iarna asta.
Ireal de pufoși și aspectuoși, papucii de casă de la Answear Lab au în compoziție materiale organice, căci interiorul și gamba sunt confecționate din lână. Cum lâna se potrivește de minune cu iarna, mi-i doresc cât mai curând în picioare, mai ales că par super confortabili.
Un Black Friday mai așteptat ca oricând, cu haine la reducere. Pe bune!
Tu știi cel mai bine, jurnalule, cât de mult îmi plac reducerile. Ei, anul asta, cu toate presiunile și fricile pe care le-a adus la pachet, parcă nu prea-mi dă mâna să-mi iau haine la preț întreg. Când prind însă oferte de Black Friday, dulapul meu așteaptă cu brațele, ăăă, cu ușile deschise noile achiziții.
Tu mă cunoști, jurnalule, bălaiule. Tu știi că nu sunt genul care să-și facă iarna car și vara sanie. Așa că n-o să a apuc să-i iau costume de baie de Black Friday-ul ăsta. Neh, pur și simplu nu e stilul meu. Îmi voi lua în schimb ceva ce pot să port chiar în ziua în care îmi vine pachetul. Așa sunt eu, tânără și neliniștită, ce să fac? Bine, mai mult neliniștită decât tânără 😛
Black Friday nu e doar despre televizoare sau ustensile de bucătărie. E și momentul perfect să-mi achiziționez câteva piese-statement, la care mă tot uit cu jind de ceva vreme. O geacă ușoară și frumoasă, care să curgă pe liniile corpului, o pereche de ghete noi, un trening de firmă, toate acestea vor da un suflu proaspăt garderobei mele, mai ales în vremurile acestea atât de sensibile.
Haine la reducere, așaaa. Că tot e sezonul, îmi voi lua o geacă ușoară, cu design modern. Ce mă atrage la ea, pe lângă croi și nuanța absolut fascinantă, noua mea preferată, e tehnologia Omni-Heat, care reglează temperatura corpului în timpul exercițiilor, permite umezelii să dispară și permite circulația aerului.
Îmi voi alege pentru sezonul rece geaca matlasată Columbia, ușor de asortat și extrem de confortabilă.
După cum vezi, alternez hainele și accesoriile pentru afară cu cele pentru acasă. În acest spirit, mi-a dat prin gând să-mi iau și niște pijamale noi, dar mi-am adus aminte că am tot primit într-o vreme cadou, așa că am stivă de pijamale foarte puțin folosite în dulap. De data asta îmi voi face eu singură un cadou, așa cum mi-l doresc. Îmi voi lua prin urmare un trening. Ceva în care să mă simt cool când îmi fac exercițiile. Un trening în care să arăt super bine, chiar dacă stau în casă. Ce? Soțul meu nu merită să vadă și el o tipă trăsnet, cu alura atletică, îmbrăcată cu un trening nou nouț, marca Reebok, cu tradiție în articole sport? Știu, e de la “raionul de copii”, dar constituția îmi permite. Nu constituția țării, se-nțelege. Mi-am luat destule haine de la raionul de copii până acum, așa că nu va fi o noutate.
Îți mai mărturisesc ceva, dragă jurnal! Dressingul meu, în mare parte, e compus din produse 100% originale de pe Answear.ro, pe care le probez acasă, în faţa oglinzii şi din care păstrez doar ceea ce mi se potriveşte. Acum, că tot vine Black Friday, lista mea așteaptă sa fie bifată.
În loc de epilog
Se apropie reducerile mult așteptate, așa că fie te-ai gândit să te cadorisesti cu ceva, fie că vei face cumpărăturile de Crăciun, pentru cei dragi, Black Friday e momentul perfect să-ți sufleci mânecile și să-ți alegi ofertele cele mai tentante. Cât despre mine, abia aștept să curgă ofertele de Black Friday. Numărătoarea inversă a început!
Cam așa arată viitoarele mele achiziții în materie de haine și accesorii. Dar tu? Pe ce haine și accesorii ai pus ochii și plănuiești să le prinzi la reducere de Black Friday?
Poze via answear.ro
Articol scris pentru SuperBlog, ediția de toamnă 2020
Sponsor:
Redescopera MODA, MODUL de-a fi senin si MODELUL preferat de pe catwalk.