Skip to content

Ești în drepturi, ești în cărți

Nu sunt șoferiță și, cel mai probabil, nici nu voi fi vreodată. Dar copilot da, sunt. Și nu orice copilot, ci unul care comentează, atenționează, dă sfaturi. Genul de copilot mega enervant, ați ghicit. Care, dacă ați luat o curbă prea strâns nu vă cruță sau, dacă n-ați semnalizat în intersecție vă va aminti și peste un an de asta. Pe scurt, unul pe care nu vi l-ați dori pe scaunul din dreapta.

Faptul că nu sunt și nu am nici cea mai vagă intenție să mă fac șoferiță nu mă împiedică însă să mă documentez și să-mi fac strategii, mai ales pentru situațiile limită în care poți să te trezești cât timp ești pe șosele. Mai ales când ești copilotul unui șofer care abia și-a luat permisul de un an de zile.

Așa că mi-am făcut temele, m-am documentat pe tot ce ține de asistență rutieră. Am reținut și un număr de telefon și, ca să-l țin minte mi-am pus în funcție toate asociațiile logice de care e în stare biata mea minte de femeie, care trage mai degrabă spre stânga. Spre emisfera stângă, aia cu creativitatea și cu gândirea haotică.


Așaa. I’m gonna spell it.

Zero.

De la zero griji căci, odată ce suni, ai parte de asistență rutieră 24/7 în România și în Uniunea Europeană. Pfuu, deja mi s-au dus primele broboane de sudoare de pe frunte și respir mai liniștită.

Doi.

În doi e mai bine, uite, de exemplu soțul meu nu e singur în mașină, suntem doi. Sunt și eu aici să comentez, să mai zic una-alta.

Unu.

Fizic suntem doi, dar suntem ca unu’. În momentele de cumpănă, unul vine cu soluția salvatoare. Adică eu!

*Psst, să nu-i spuneți că v-am zis.

Nouă.

Nouă ne place să fim în siguranță. Nouă ne place să avem parte de servicii complete: tractare, depanare, auto de înlocuire, door to door și repatriere, odată ce ni s-a întâmplat un accident. Nouă ne place, când contactăm o firmă de asistență rutieră, să aibă mai multe platforme proprii disponibile la nivel național (16 sună bine) și o rețea de parteneri cu experiență în domeniu.

Unu.

Unu de la primul, unicul și irepatabilul avantaj de a avea parte de auto de înlocuire fără costuri dacă ești partea păgubită într-un accident, costul fiind decontat de asigurătorul vinovatului.  E vorba de un servici creat încă din decembrie 2016, odată cu modificarea legii RCA în care se menționează că partea păgubită într-un accident auto beneficiază de auto de înlocuire pe perioada cât mașina sa se află în service pentru reparații.

Mașina la schimb va fi similară cu mașina deținută (implicată în accident) și se acordă din momentul în care mașina avariată a intrat în service. O zi de închiriere este egală cu 4 ore de manoperă.

Unu.

Unu, din nou. De la unul cei sub 1% care solicită auto de înlocuire dintre cei care ar avea dreptul să beneficieze de serviciul de înlocuire auto. Ceilalți pur și simplu nu cunosc dreptul prin lege sau cred că e peste poate de greu să obții acest serviciu. Fals. Trebuie doar să tastezi numărul 021.9111 și restul vine de la sine.

Unu.

Și încă unu. De la un singur număr de telefon pentru a salva timp și a rezolva eficient și fără stres situațiile neplăcute.

Reține și tu acest număr și nu uita că ai dreptul garantat prin lege de a primi mașina de înlocuire, în caz de accident, pe durata cât autovehicolul este în service. E vorba de obținere auto de înlocuire în 4 pași, fără niciun cost de auto de înlocuire, dacă ești partea păgubită într-un accident rutier, iar costul este decontat de asigurătorul șoferului vinovat.

Consideri că le-ar fi utilă această informație prietenilor tăi? Dă un share și dă mai departe!



Articol scris pentru Spring SuperBlog 2020.

Sponsor:

STAI PE-APROAPEPrimeste newsletter-ul lunar InCabinaDeProba, direct in inbox!

Redescopera MODA, MODUL de-a fi senin si MODELUL preferat de pe catwalk.

Comentarii

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *