Skip to content

Iris și poveștile sau cum aprind cărțile personalizate imaginația copiilor

carte copii

Încerc să nu transform articolul de față într-un prilej de a fi (încă o dată) mămica ce se laudă cu odrasla cu care a fost binecuvântată. Îmi amintesc cum era înainte să apară Iris în viața mea. Nu mă dădeam în vânt după poveștile și fotografiile cu și despre copilașii prietenelor mele, ba chiar mă iritau uneori.

Dar când vine vorba despre Iris și cărțile de povești, aici n-am cum să nu remarc cât de fascinată e fetița de toate zânele, prințesele, prinții, animăluțele vorbitoare sau obiectele care creează punți peste lumi.

O carte bună are puterea de a transforma o emoție, o situație sau o problemă pe care copilul o percepe ca fiind abstractă în ceva real, concret și, mai ales, rezolvabil. 

 

De ce aleg cărțile personalizate

Cărțile personalizate există de câteva decenii pe piață. Și cine știe de câte ori părinții  și-au pus copilașii la somn, fluturându-le prin fața ochilor paginile ilustrate ale unor cărți ale căror eroi erau chiar ei. 

Și, ce-i drept, există un motiv serios pentru acest obicei: dacă a trebuit vreodată să inventezi o poveste de adormit pentru copilul, nepotul sau nepoata ta, cu siguranță ai observat cum i se luminează fața când aude că el e protagonistul poveștii. 

Pe lângă încântarea inițială, există o serie de avantaje pe care le au cărțile personalizate în comparație cu cele necustomizate:
copiii sunt mult mai atenți atunci când au de-a face cu o carte personalizată. Iris reacționează pozitiv când are de-a face cu o astfel de carte: zâmbește, râde mai mult, e mai vocală. Și reacția e cu dublu sens, căci și eu am tendința să zâmbesc mai mult când citesc dintr-o carte customizată, poate tocmai fiindcă-i anticipez reacția. 

 

Cărțile personalizate îi ajută pe copii să înțeleagă mai bine textul

carte cu caini

 

Copiii dezvoltă o conexiune mai semnificativă cu o carte personalizată decât cu una necustomizată. Logic, dacă o poveste are legătură cu tine sau cu universul tău familiar,  vei avea o conexiune mai puternică cu textul si ilustrațiile ei. În cazul cărților personalizate, ele conțin informații relevante despre copil, ceea ce creează o senzație de familiaritate. 
 

Copilul capătă mai multă încredere în sine

 

Spre deosebire de copiii americani, spre exemplu, copiii din România nu stau la fel de bine la capitolul încredere în sine. Poate din cauză că la noi se practică mai puțin educația cu blândețe, iar părinții nu sunt încă pregătiți să le insufle celor mici siguranța că pot schimba lucruri, că îi pot ajuta chiar ei pe cei mai puțin norocoși.

Majoritatea cărților personalizate îl au pe copil în centrul poveștii. El poate fi eroul, cel care ajută, cel care rezolvă o problemă. Toate acestea sunt calități minunate, care îi cresc încrederea în sine, calități pe care orice părinte încearcă să i le insufle copilului său.

 

Studiile o demonstrează!

 

Cărțile personalizate sunt încă relativ noi pe piața cărților pentru copii. Ele au apărut acum aproximativ 20 de ani, când costul tipăririi unor astfel de cărți pentru copii a devenit o opțiune viabilă pentru editori.  

Fiind relativ noi pe piață, studiile academice pe subiectul cărților personalizate nu sunt atât de numeroase. Totuși, câteva studii au evidențiat beneficiile pe care le au textele personalizate față de cele necustomizate. Studiile au concluzionat că, datorită cărților personalizate, copiii citesc mai mult, cu mai mare plăcere și mai mult interes, având o contribuție semnificativă în educație.

 

 

Acționează acum, înainte ca discrepanțele să se adâncească

 

Că-mi doresc ce-i mai bun pentru Iris, e de la sine înțeles.  Si cum mintea unui copil se dezvoltă mai rapid în primii trei ani de viață, e esențial să le fie stimulat creierul în această perioadă. 

Poate ești tentat să crezi că cei mici pot aștepta până vor merge la grădiniță pentru a începe să lucreze cu aptitudinile lor. Dacă faci asta, îl pui pe copil în dezavantaj. Există o prăpastie de mii de cuvinte între copiii care intră la grădiniță după ce au trăit într-un mediu care a încurajat limbajul și cei care nu au avut această șansă. Lipsa unui vocabular dezvoltat face ca înțelegerea textului citit să fie mai dificilă, ceea ce e mai greu de surmontat mai târziu, în anii de școală. 

Asta nu înseamnă că trebuie să îi citești definiții de dicționar bebelușului tău de un an. Ce poți face însă este să îți expui copilul unui limbaj cât mai bogat, cât se poate de mult, mai ales în primii ani de viață. Dar ce înseamnă asta, mai exact? 

 

Profită de orice ocazie de a-i citi copilului tău ceva

 

Vorbește-i, cântă-i și citește-i copilului tău, în primii ani de viață. Chiar dacă Iris nu e încă pregătită să învețe să citească, până și gesturi simple, cum ar fi cum să țină în mâini o carte și să întoarcă paginile sunt printre primele beneficii ale experienței de a-i citi. Mai târziu, pe măsura ce îi voi citi mai multe povești pentru copii, va recunoaște litere din cuvinte, va auzi sunete și rime, își va dezvolta abilitățile de ascultare și de înțelegere.

 

Locul unde găsesc mereu cărți personalizate, perfecte pentru serile cu Iris

 

 Locul de întâlnire al cărților personalizate pentru cei mici e editura Elefantul Meu, care își propune să transforme copiii în eroi și să îi ajute să descopere bucuria de a citi, oferind micilor cititori o varietate de cărți educative. Ei au venit cu o galerie întreagă de cărți, categorisite pe grupe de vârstă: cărți pentru copii de la 1 an +, apoi de la 3 ani+, 4 ani+, 5 ani + și tot așa, din an în an, până la 10 ani +.  În prezent, cei de la elefantul Meu au disponibile 23 de cărți personalizate cu povești ilustrate pentru copii, în funcție de vârsta acestora. 

O asemenea carte de povești personalizată, în care Iris este eroina principală, o ajută să călătorească în jurul lumii, să elibereze prințese sau să se împrietenească cu animale. Numele ei este scris peste tot unde apare personajul principal și conține, totodată, numele unui prieten al micuțului/micuței, iar povestea începe într-o locație pe care el/ea o cunoaște foarte bine.

Mai mult decat wishful thinking: cărțile personalizate o vor ajuta pe Iris să-și cultive propria voce, să aibă încredere în ea și să-și dezvolte vocabularul. 

 

Foto via elefantulmeu.ro

 

 

Articol scris pentru SuperBog, ediția de toamnă 2020. 

Sponsor: 

STAI PE-APROAPEPrimeste newsletter-ul lunar InCabinaDeProba, direct in inbox!

Redescopera MODA, MODUL de-a fi senin si MODELUL preferat de pe catwalk.

Comentarii

comments

    Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *