A trecut ceva timp de când am pășit pentru prima dată pe străzile din Italia, într-o excursie modestă, departe de luxul pe care unii și-l permit. Nu aveam valize Louis Vuitton și nici nu ne-am răsfățat cu restaurante premiate cu stele Michelin. În schimb, abordarea noastră a fost mai degrabă de genul “să ne bucurăm de ce avem și să nu ne stresăm când vedem prețul la gelato”.
În acea perioadă, treceam printr-o fază mai puțin prietenoasă cu propria imagine. Nu eram în punctul în care să sparg cântarul, dar suficient cât să observ că blugii mei preferați deveniseră cam strâmți și că fiecare selfie necesita o poziționare strategică – știți voi, bărbia în piept, unghi de sus și un filtru salvator.
Dar ce m-a impresionat profund în mijlocul acelor clădiri încărcate de istorie și străduțe șerpuite nu au fost obiectivele turistice, ci localnicii. Doamne, câtă eleganță naturală! Văzând femei trecute de 50 de ani pedalând relaxat pe biciclete, cu părul în vânt și eșarfe aruncate cu o neglijență studiată pe umeri, am simțit un amestec de admirație și invidie.
Mai mult decât atât, toți păreau să aibă o formă fizică excelentă. Nu genul de corp sculptat obsesiv la sală, ci o sănătate evidentă, naturală, plină de vitalitate. Mergeau drept, zâmbeau, se bucurau de viață cu o lejeritate pe care mi-o doream și eu.
Undeva între vizitarea a două muzee și savurarea unei porții de roșii cu mozzarella, mi-a venit revelația: nu era vorba doar despre cum arătau, ci despre întregul lor stil de viață.
Curioasă din fire, am început să citesc despre dieta mediteraneană. Am descoperit rapid că nu era o “dietă” în sensul restrictiv cu care eram obișnuită, ci mai degrabă o filozofie alimentară, o modalitate de a trăi și de a te bucura de mâncare.
Elementele de bază păreau simple: ulei de măsline de calitate, legume proaspete cultivate local, pește, nuci, cereale integrale, și ocazional un pahar de vin roșu (recunosc că la capitolul “ocazional” încă lucrez 😅). Dar esența consta în plăcerea de a mânca bine, fără a mânca nesănătos.
Bugetul nostru de atunci nu ne permitea să experimentăm prea des în restaurante, dar am avut norocul să găsim o gazdă Airbnb care ar fi putut concura liniștit cu orice bucătar profesionist. O doamnă de aproximativ 60 de ani, care gătea cu atâta pasiune și simplitate încât fiecare masă devenea o experiență memorabilă.
Ne-a servit preparate simple dar cu gust: legume coapte stropite generos cu ulei de măsline, salată de rucola cu parmezan proaspăt ras și o supă de linte condimentată perfect, care m-a bântuit în vise mult timp după întoarcerea acasă.
Odată revenită în România, am simțit nevoia unei schimbări. Nu dintr-o nemulțumire bruscă față de mine, ci inspirată de energia și vitalitatea pe care le observasem în Italia. Am început treptat să-mi modific obiceiurile alimentare.
Primul pas a fost să înlocuiesc uleiul de floarea-soarelui cu ulei de măsline extravirgin de calitate (preferatul meu fiind Monini – îl recomand din suflet). Apoi am început să experimentez în bucătărie preparate simple dar pline de savoare:
– Salată de ton cu năut, ceapă roșie și pătrunjel proaspăt
– Paste integrale cu roșii cherry coapte ușor și busuioc din ghiveci
– Pește la cuptor cu lămâie și un buchet de ierburi aromatice
– Humus făcut în casă cu tahini de calitate, multă lămâie și ulei de măsline extra-virgin
– Legume la grătar cu un dressing răcoritor din iaurt grecesc și mentă
– Bruschette cu avocado, roșii și un strop de usturoi
Pe lângă aceste modificări alimentare, am început să integrez și mișcarea în programul meu zilnic. La început timid, evitând oglinzile din sală și preferând aparatele ascunse prin colțuri. Apoi, încetul cu încetul, cu tot mai multă încredere și bucurie.
După câteva luni, schimbările au început să devină vizibile. Nu doar că hainele îmi veneau mai bine (unele chiar le puteam încheia fără acel ritual al inspiratului profund), dar energia mea era la un nivel complet diferit.
Mă trezeam mai ușor dimineața, aveam mai multă concentrare la lucru și, surprinzător, savuram mult mai intens mâncarea. Paradoxal, mâncând mai conștient și mai echilibrat, ajunsesem să mă bucur mai mult de experiența culinară decât atunci când consumam cantități mari de mâncare procesată.
Dar cea mai importantă transformare a fost la nivel mental. Astăzi pot spune cu sinceritate: mă simt bine în pielea mea. Nu perfectă, nu fără momente de îndoială, dar cu o acceptare și o bucurie care înainte îmi erau străine.
Experiența italiană mi-a oferit câteva lecții valoroase:
Mâncarea bună nu înseamnă vinovăție
În cultura mediteraneană, mâncarea nu este un inamic sau o tentație vinovată, ci o sărbătoare a ingredientelor de calitate. Am învățat să aleg conștient ce mănânc și să mă bucur pe deplin de fiecare masă, fără regrete.
Echilibrul e mai important decât restricția
Spre deosebire de dietele restrictive pe care le încercasem anterior, stilul mediteranean pune accent pe echilibru. Nimic nu este complet interzis, dar totul se consumă cu măsură și atenție.
Mesele sunt experiențe sociale
În Italia, mesele nu sunt doar pentru alimentare, ci oportunități de conectare. Am început să invit prieteni la cină, transformând actul de a mânca într-o experiență socială plăcută.
Calitatea bate cantitatea
Câteva linguri de ulei de măsline bun aduc mai multă savoare decât o cantitate dublă de ulei ieftin. Aceeași logică se aplică tuturor ingredientelor – mai puțin, dar mai bun.
Astăzi, privind în urmă la acea vacanță, realizez că Italia mi-a oferit mult mai mult decât amintiri turistice. Mi-a schimbat fundamental relația cu corpul meu și cu mâncarea. M-a învățat că poți să mănânci cu plăcere și să arăți bine, că eleganța nu ține de lux, ci de grija pe care ți-o porți.
Așa că, dragă Italie, îți mulțumesc din suflet. Ai fost mai mult decât o destinație de vacanță. Ai fost o revelație cu gust de ulei de măsline extravirgin, care continuă să-mi îmbogățească viața cu fiecare zi.
Poate că într-o zi mă voi întoarce, de data aceasta nu ca o turistă nesigură, ci ca cineva care a învățat să îmbine plăcerea de a trăi cu grija pentru sine. Până atunci, bucătăria mea rămâne un mic colț de Italia, iar fiecare masă, o celebrare a lecțiilor italiene.
Foto credit: arhiva personală, Monini.ro
Articol scris pentru SuperBlog, ediția de primăvară 2025.
Sponsor:
comments
"Mami, pot să văd și eu telefonul tău nou?" Astea sunt cuvintele care îmi declanșează…
Bun găsit din nou pe aici! Dacă ați citit blogul meu în ultimii ani, probabil…
Se spune că timpul schimbă totul. Dar uneori, timpul doar scoate la lumină ceea ce…
Când eram copilă, vacanțele nu însemnau city break-uri sau bilete la concerte (pe bune, nici…
Dragă mai tânără eu, Cu ochi mari și vise fără de hotare, Îți scriu din…
Ok, trebuie să vă împărtășesc ceva care mă face să mor de rușine de fiecare…