Madlena lui Proust. Mânecile suflecate ale bunicii și fața ei roșie de la aburii din bucătărie. Mâinile mamei, pline de făină. Formele de prăjituri pe care le apăsam pe blatul mesei până făceam bătături. Vechile ustensile de bucătărie ale bunicii, aliniate pe categorii, fiecare agățată în cuiul aferent, strălucind în soarele dimineții. Toate aceste amintiri dragi au un filon comun: bucătăria.
Hai mai bine despre copilărie să vorbim
Încă de când eram de-o șchioapă îmi amintesc că mă credeam ajutorul de nădejde al bunicii într-ale bucătăriei. Bine, la drept vorbind, cred că mai mult o încurcam în încercarea mea de a-i arăta că, deși mai în miniatură, eram și eu o gospodină în toată puterea cuvântului. De fapt, pe lângă faptul că o încurcam, mă încurcam și pe mine. Între fustele ei.
Îmi dădeau întotdeauna lacrimile de la mirosul de ceapă proaspăt tăiată, dar înduram cu stoicism, mai ales când zăream și în ochii bunicii, care era om mare, aceleași lacrimi.
Dar cel mai mult îmi plăcea când făcea turtă dulce. Luam formele de prăjituri și le apăsam pe aluatul întins de bunica, pe urmă luam resturile de aluat rămase printre forme, le remodelam și le puneam și pe ele în forme, și tot așa, până ne ieșeau aproape o sută de turte.
Bunica, atentă ca întotdeauna, mi-a cumpărat un set de veselă pentru copii, așa că aveam farfurioara mea cu margini ondulate, un set de tacâmuri cu personaje din desene animate, o cană cu un pisoiaș pe-o parte și c-un ghem pe cealaltă și un bol fuchsia, din porțelan. Îmi plăceau tare mult, dar tot mă fascinau oalele imense ale bunicii, din care ieșeau mereu aburi, căci fie gătea pentru noi, fie făcea lături pentru porcul Ghiță. Când învârtea clătitele în aer dintr-o singură mișcare a tigăii, parcă asistam la un număr de circ.
Adolescența și demonii ei
Am avut și eu perioada mea rebelă, cum să nu? Nervi, muzici, prieteni, ieșiri, cărți și confesiuni. Și rock, mult rock. Toată copilăria, mama fusese prietena mea. Dar acum, dintr-o dată, îi răspundeam într-o doară, nu-i mai spuneam mai nimic din micile marile mele drame, ba chiar mă închideam cu orele în cameră.
Așa a fost când sufeream din dragoste. Eram îndrăgostită lulea de solistul unei trupe trendy- șmendy. Timp de șase luni l-am urmărit pe băiatul ăla cu îndârjire. Se ducea omul la cinema? Eram și eu acolo ca să văd o aberație de film (îi plăceau filmele cu bătăi). Bine, dragostea era unilaterală, adică doar din partea mea, căci flăcăul nu părea să observe că exist. Nu conta evidența, eu mă adânceam tot mai mult în suferința mea, trântind uși și zăvorându-mă în cameră, cu muzica lui în urechi.
Ei, biata mama a trebuit să asiste răbdătoare la tot acest spectacol. Ce făcea ea în timpul acesta? Îmi lăsa la ușa camerei mâncarea mea preferată, tocăniță de porc cu cartofi și multă boia iute, din aceea ungurească. După ce pașii ei se îndepărtau, crăpam puțin ușa și trăgeam farfuria în cameră. Devoram tocănița încă aburindă, neputând să nu observ, cu toată inima mea frântă, cât de bună era. Am apreciat gestul ei abia mai târziu, după ce fluturașii din stomac au înțepenit.
Şi pe urmă m-am făcut femeie
M-am făcut femeie și am ajuns să am propia mea bucătărie. Cu tot ce îmi trebuie în ea, inclusiv o minunăție blondă, cârlionțată, care se perindă prin ea. Dar nu se mulțumește să-mi țină spatele ori de câte ori mă vede la blat, ci îmi cere și ea una, alta. N-aș avea nimic de obiectat dacă mă ajuta și ea la munca de jos: spălatul legumelor, decojit de cartofi, etc. Neh. Ea vrea la chestii de finețe.
Weekendul trecut, bunăoară, pe când mă speteam la o ciorbă de burtă, îmi zice cu nonșalanță maximă:
-Mami, pot să fac eu liezonul la ciorbă?
-Adicătelea să pui tu cireașa pe tort? Să apretezi tu gulerul la cămașă? Să dai tu poleiala ouălor de Paști? Drăguțo, e o adevărată știință. Uite, eu, de exemplu, recomand ca dregerea ciorbei de burtă cu smântână, usturoi și gălbenușuri să se facă strict pentru porțiile care se servesc imediat. Nu de alta, dar va fi greu să reîncălzim a doua zi toată oala cu ciorbă fără să se coaguleze gălbenușurile din ea. Așa că mai bine lăsăm restul de ciorbă nedreasă și îi facem liezonul a doua zi, chiar înainte de a o consuma.
-Ce multe trucuri de bucătărie știi tu, mami! Bine, ai și stivă de ustensile, așa oricine ar fi ditai gospodina, observă ea neiertătoare.
-Eh, da, ce-i drept sunt de mare ajutor ustensilele de bucătărie, admit eu, puțin rănită în orgoliu. De la oale de gătit, boluri și farfurii, până la făcăleț, sucitor, mojar, râșnită de piper, seturi de tacâmuri, dar cum mă știi tipicară la capitolul aspect, pe lista mea sunt și fețe de masă moderne, suporturi de farfurii, platouri, suport pentru tort și câte și mai câte. Lista asta de ustensile esențiale am furat-o de la maeștri: de la bunica și de la mama.
-Aha, deci așa se face, râde ea de i se cutremură cârlionții.
-Mda. Bine, pe lângă listă, eu am venit cu unele îmbunătățiri pe ici pe colo. De pildă, avem multe oale și tigăi de la Ambition, și cum au un design original, se potrivesc perfect în bucătăria noastră modernă.
-Ba perfect se potrivește cana mea termică cu Minnie, decretă Iris.
-Mda, Minnie e o drăguță, admit eu.
Articol scris pentru a patra probă a Spring SuperBlog 2020.
Redescopera MODA, MODUL de-a fi senin si MODELUL preferat de pe catwalk.