Categories: Uncategorized

În loc de care pe care, CSALB aduce aplanare

Nu degeaba a zis cine-a zis că viața e o junglă. Adevărul cam ăsta e, chiar dacă trăim mai nou în orașe smart, ne fâțâim prin birouri cu geamuri strălucitoare, ne plimbăm cu mașini electrice de ultimă generație, noi tot așa suntem obișnuiți, să dăm din coate, să fim care pe care. Dăm din coate nu ca să ieșim la lumină dintre liane, ci ca să răzbim în viață.

Când mai dăm și de greu, de greutăți financiare, jungla devine dintr-o dată și mai deasă. Pe vremea când ai pus semnătura cu mândrie de proaspăt proprietar pe contractul cu banca, nici prin gând nu ți-a trecut că după nici doi ani totul se va transforma într-un coșmar. Căci, ce să vezi, nu mai poți plăti cât plăteai, iar banca nu pare să fie câtuși de puțin impresionată de noua ta situație financiară. Doamna de la bancă te întâmpină cu același zâmbet cald, dar când o rogi să te mai păsuiască, cu același zâmbet îți spune că nu se poate.

 

Ce soluții ai când pare că nu mai ai soluții?

Tie nu-ți mai rămâne decât să regreți amarnic clipa în care te-ai înhămat la rate și să te înrolezi într-un lung șir de procese, mai exact un proces civil. Până în 2016, singura cale de a încerca să-ți rezolvi problemele cu banca era să intentezi proces instituției financiare creditoare, pentru a-ți soluționa eventualele probleme.

 

Vreau să mă transform într-o agenție imobiliară, să fac executări silite pe bandă rulantă.

Nu a zis nici o bancă nicicând

 

Gândește-te puțin, de ce ar vrea o bancă, cu tradiție și expertiză financiară în spate, să schimbe dintr-o dată macazul și să strângă cu ușa rău platnicii, să-i execute silit, (cum altfel, că doar nu cu voia lor), să se chinuie apoi să le scoată casele la vânzare, să găsească cumpărători, să încheie contracte. Puțin cam complicat!

Iată de ce, o entitate independentă ca CSALB, creată din oameni cu inițiativă și cu expertiză, numiți conciliatori CSALB, are șanse reale de a face banca să se înduplece și “să cadă la pace”. Mai exact, să facă un pas în spate și să intre în procesul de negociere.

Consumatorii din orice județ al țării pot trimite cereri către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în
domeniul Bancar (CSALB), completând un formular online direct pe site-ul csalb.ro. Dacă banca acceptă intrarea în procedură de conciliere/negociere este desemnat un conciliator. CSALB colaborează cu 19 conciliatori, dintre cei mai buni specialiști în Drept, cu expertiză în domeniul financiar-bancar. Totul se rezolvă amiabil, iar înțelegerea părților are puterea unei hotărâri în instanță. Mai multe informații despre activitatea Centrului puteți obține și la telefon 021 9414 (apel cu tarif normal).

 

Cine e CSALB și ce poate face pentru mine

 

Infografic via CSALB.ro

CSALB e o alternativă la un proces costisitor cu banca. Așadar, pentru cei care vor să-și rezolve problemele cu banca altfel decât printr-un proces, există o alternativă: CSALB sau Centrul pentru Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar. Este o entitate independentă, apolitică și non-guvernamentală care a fost înființată în 2016, ca urmare a unor directive ale Uniunii Europene.

Centrul are ca principal obiectiv acela de a soluționa eventualele probleme care pot apărea între clienți și instituții financiare – atât bănci, cât și IFN-uri, printr-o conciliere. CSALB este un loc în care contractul existent poate fi renegociat și îmbunătățit, astfel încât ambele părți să aibă de câștigat și să nu mai ajungă la proces.

Vestea bună e că în România există posibilitatea să negociezi cu banca. Niciun alt domeniu nu îți oferă această oportunitate, deși în Europa astfel de Centre sunt și în domenii precum telecom, transporturi, utilități etc. În această negociere intervine CSALB, care ajută la rezolvarea problemelor cu Banca rapid și gratuit.

Ce preferi să fii, rău platnic cu eticheta pusă, sau să-ți rezolvi problemele cu banca apelând la conciliatori? Nici măcar nu trebuie să-ți bați tu capul, se ocupă alții de jocuri de culise, de partea cu argumentele și cu cifrele. Tu doar beneficiezi de noile condiții, adică de o situație mult mai bună decât cea în care te aflai inițial.

Nu știu cum ești tu la capitolul negociere, dar eu, una, sunt dezastru, mereu mă trezesc partea lezată, ca să nu zic fraierită. Nu am simțul acesta, al negocierii, în sânge, așa că mă feresc în ultimul timp să intru în negocieri.

După câteva filmulețe de pe YouTube în care i-am urmărit pe conciliatorii CSALB, am mai învățat însă una alta despre negociere și mi-am dat seama unde greșeam.

 

Banca trebuie să accepte că situația financiară a consumatorului se poate schimba, consumatorul trebuie să accepte faptul că trebuie să plătească, și atunci deschiderea și comunicarea treuie să primeze. Nimeni nu vine să spună vreau o dobandă mai mare decât am negociat-o inițial, și atunci automat banca trebuie să facă un pas în spate, că e mai mare, că e mai mic.

– Ionuț Ștefan – conciliator CSALB

 

Principiul echității, no. 1  într-o negociere corectă

Când suntem puși în fața unei negocieri, cel mai rău lucru care se poate întâmpla e ca una, sau chiar amândouă părțile să fie pe poziții fixe, să nu vrea să lase nimic de la ele.

Conciliatorii CSALB încearcă tocmai acest lucru: să miște părțile de pe pozițiile fixe și să îi facă mai maleabili, să accepte că într-o negociere ambele părți trebuie să-și satisfacă așteptările.

Principalele beneficii ale colaborării cu CSALB:

-serviciile CSALB sunt gratuite pentru consumatori

-timpul de soluționare este de cel mult 90 de zile, conform legii (media este de 55 de zile)

-reducererea sau eliminarea unor comisioane

-scăderea dobânzii

-scăderea ratelor sau chiar ștergerea întregii datorii (ultima măsură este luată în special în cazurile sociale sau în cele ale consumatorilor care au diferite probleme medicale)

 

Video baza Pixabay, realizat in Canva

 

Educație financiară oferită de CSALB prin studii de caz

Educația financiară făcută la timpul potrivit ne poate ajuta enorm. Dacă și tu îți înjuri zilele în care te-ai înhămat la rate cu banca și te gândești cu groază că singura soluție este un proces care se poate întinde pe ani de zile, ce-ar fi să-i dai o șansă concilierii? S-ar putea să fii uimit de cât de repede și de avantajos (pentru ambele părți) se poate rezolva totul. Ai la dispoziție câteva studii de caz, și informații actualizate pe csalb.ro, iar detalii despre conciliatori și despre negociere găsești pe canalul de youtube CSALB, la care îți recomand să te abonezi.

Ascultă de la una ca mine, care e pățită cu chestiunile fiananciare: nu încerca să reinventezi roata. Nu te baza doar pe puterile tale. Atâta vreme cât ai parte de conciliatori iscusiți, profită de experiența lor în negociere și încearcă să-ți rezolvi problemele cu banca apelând la ei, nu intrând cu capul înainte în procese interminabile. Dacă ai și tu vreun sfat pe zona aceasta, te aștept cu drag în secțiunea de comentarii.

 

 

 

Comentarii

comments

ICDP

View Comments

Recent Posts

Cum am ajuns să vorbesc despre dragoste, zahăr și curaj într-un castel din Transilvania

Când am aflat că Frisomat împlinește 30 de ani și că ne oferă un buget…

1 month ago

M-am inscris din nou! SuperBlog Primăvara 2026

Bine, bine, știu ce gândiți. „Iar? Serios?!" Da. Iar. Serios. M-am înscris la SuperBlog ediția…

1 month ago

Cadourile care spun povești sau cum să nu oferi pixuri plictisitoare la Crăciun

Sunt zile când mă trezesc la 6 dimineața, nu pentru că vreau, ci pentru că…

5 months ago

Cum mă ajută un asistent virtual când viața pare un sprint pe repeat

Există o teorie universal valabilă: dacă ești mamă, indiferent că ești din București, Tokyo sau……

5 months ago

Cum un simplu plasture m-a făcut eroul salvator la sală

De obicei, când merg la sală, îmi iau cu mine trei lucruri: apă, căști și…

5 months ago

Cartea care lipsea din bibliotecă: „Corpul care gândește”

Forto credit: Annie Spratt, Unsplash Cartea am găsit-o întâmplător, într-o după-amiază aurie de sâmbătă, printre rafturile…

5 months ago