Categories: Ce se poarta?

Noile trenduri de decorațiuni pe care le-aș primi cu dragă inimă în casă

Nu doar catwalk-ul determină tendințe de la sezon la sezon, moda interioarelor nu se lasă cu nimic mai prejos. Omul sfințește locul, se spune; la fel de bine însă, omul rearanjează și reinventează locuința, așa încât să se simtă cu adevărat că acasă, indiferent dacă stilul e unul clasic, somptuos sau minimalist, modern.

Eu prefer simplitatea, liniile curate, spațiile aerisite, fără prea multe piese de mobilier. Mintea mi-e îndeajuns de aglomerată de gânduri ca să-mi mai aglomerez și casa cu puzderie de mobilă, bibelouri, statuete exotice și ce s-o mai găsi prin locuințele semenilor noștri. Prefer piese puține, dar statement, care să-și pună amprenta asupra spațiului și să-i aducă vibrația pe care mi-o doresc.

Și slavă Domnului, se găsesc destule magazine de decorațiuni pe piață care aduc mereu în prim-plan noile tendințe. La Evambient am găsit colecții întregi de mobilier și decorațiuni de un rafinament aparte, care, integrate cum se cuvine într-o locuință, o pot transforma într-o enclavă a stilului și a luxului. Spre deosebire de alte magazine pe această nișă, de decorațiuni și mobilier, am găsit aici piese care cu adevărat afișează cele mai inovative tendințe europene, fără a neglija însă nevoia de economie de spațiu, de confort și de frumos.

Voi începe căutarea cu niște canapele moderne, pentru că ritmul modern presupune o viață mereu pe fugă și, odată ajunsă acasă, am și eu pretenția să mă întind pe o canapea confortabilă.

Impunătoare și luxoasă, canapeaua Provocateur va imprima caracter living-ului, cu tapițeria din catifea neagră și cu picioarele metalice, cu finisaje din alamă.

 

O consolă minimalistă, care reușește să combine economia de spațiu cu aspectul rafinat și modern e perfectă pentru o sufragerie micuță, cum e a mea. În cazul în care se anunță musafiri, consola Penta se poate extinde cu ușurință într-o masă de 2 metri. Mi-o și imaginez ca piesă de rezistență la petrecerile din apartament.

Dar mobila living  neagră, minimalistă, trebuie îmblânzită cumva. Pentru asta, un covoraș moale și pufos, țesut manual, va da acel aer confortabil de “acasă” acestui interior. Și va fi pata de culoare care să înveselească atmosfera – un covor Funky Design Shaggy e exact ce-mi trebuia ori de câte ori vreau să-mi plimb picioarele desculțe printr-o țesătură moale.

 

Cum spațiul de depozitare e esențial pentru mine, voi alege un dulap D’Alsace, pe cât de practic, pe atât de impresionant cu mânerele lui metalice și cu lemnul cu margini în relief.

 

Și cum și pereții spun o poveste, pe unul dintre ei voi plasa un imens tablou People, care să devină loc de ațintit privirea pentru oricine îmi va călca pragul.

Unul dintre colțurile încăperii le va ocupa un somptuos Birou Big Deal, extrem de practic și arătos, pe care va sta laptopul, boxele și câteva piese de rețelistică.

Și cum veiozele sunt obsesia mea, nu mă pot răbda să nu-mi aleg una marca Dressing Barcelona, o veioză Wakafu pe alb-negru, care va crea jocuri minunate de lumini și umbre prin încăpere.

Cam așa ar arăta un interior pe care abia aș aștepta să-l inaugurez cu prietenii, printr-o petrecere de casă nouă, ăăă, de decorare nouă.

Când estetică se împletește cu funcționalitatea, interiorul în care locuiești te încarcă cu energia ce te susține pentru ritmul de viață modern. Asta e ceea ce îmi doresc pentru casa mea, și mă bucur că am găsit exact piesele statement la care visam.
Voi de unde vă faceți cumpărături pentru o casă așa cum v-o doriți?

Comentarii

comments

ICDP

Recent Posts

Cum am ajuns să vorbesc despre dragoste, zahăr și curaj într-un castel din Transilvania

Când am aflat că Frisomat împlinește 30 de ani și că ne oferă un buget…

3 weeks ago

M-am inscris din nou! SuperBlog Primăvara 2026

Bine, bine, știu ce gândiți. „Iar? Serios?!" Da. Iar. Serios. M-am înscris la SuperBlog ediția…

3 weeks ago

Cadourile care spun povești sau cum să nu oferi pixuri plictisitoare la Crăciun

Sunt zile când mă trezesc la 6 dimineața, nu pentru că vreau, ci pentru că…

5 months ago

Cum mă ajută un asistent virtual când viața pare un sprint pe repeat

Există o teorie universal valabilă: dacă ești mamă, indiferent că ești din București, Tokyo sau……

5 months ago

Cum un simplu plasture m-a făcut eroul salvator la sală

De obicei, când merg la sală, îmi iau cu mine trei lucruri: apă, căști și…

5 months ago

Cartea care lipsea din bibliotecă: „Corpul care gândește”

Forto credit: Annie Spratt, Unsplash Cartea am găsit-o întâmplător, într-o după-amiază aurie de sâmbătă, printre rafturile…

5 months ago