Scurtă istorie a domeniilor și extensiilor
Computerele s-au conectat intre ele pentru întâia dată prin așa-numitele Wide Area Networks (WANS). Un asemenea exemplu a fost ARPANET în anii 1960. În acei ani, oamenii căutau un mod de a identifica sistemele și de a le accesa cu ușurință.
În 1972, Agenția de Apărare a Sistemelor de Infomatii din Statele Unite a creat ceea ce s-a numit Internet Assigned Numbers Authority (IANA), ceea ce urma să se transforme în Internet Protocol sau sistemul de adrese IP.
Internetul a continuat să crească în anii ’70, odată cu dezvoltarea emailului. Șirurile de numere lungi și greu de reținut nu mai puteau continua. Cercetătorii de la Universitatea din Wisconsin au dezvoltat primul “name server” în 1984. Un an mai târziu, a fost implementat așa-numitul Domain Name System (DNS) și au fost introduse TLD-urile originale.
Acestea includeau .com, .net și .org. Iată-ne în ziua de azi, când există peste 19 milioane de nume de domenii înregistrate, număr care continuă să crească în fiecare zi.
O schimbare de perspectivă
Știu, la prima mână ai paria că numele domeniul e “miezul” care explică dintr-o privire conținutul blogului, iar extensia e doar o chestie care se pune după punct. Am o veste pentru cei care gândesc așa: narativul acesta s-a schimbat de mult.
Anii au trecut, industria extensiilor web a evoluat și iată-ne azi cu o multitudine de extensii si cu o listă întreagă de domenii din care să alegem. Dacă ar fi să-mi fac mâine un blog nou, aș profita de situația asta și, cum sunt pasionată de tot de înseamnă tehnologie și crearea de produse digitale, mi-aș alege o extensie relevantă pentru conținutul blogului.
Bun, hai că nu vă mai fierb: mi-aș alege din cele peste 700 de extensii disponibile pe Hosterion.
.software va fi extensia aleasă, asta e clar!
Așa, voi avea parte de mai multă libertate în alegerea numelui domeniului, întrucât extensia e cât se poate de relevantă pentru conținutul blogului. Domeniul va fi laborator, ușor de reținut, ușor de identificat conținutul, ușor de optimizat pentru motoarele de căutare.
Deci da, în 2021 poți să schimbi perspectiva și să lași extensia să vorbească despre conținut, în timp ce tu îți alegi un nume rezonant, ușor de reținut, de pronunțat și de scris care, dacă îl iei de unul singur, nu spune mare lucru. Împreună cu o extensie relevantă, cum sunt cele de pe Hosterion, ai parte de un domeniu care să te reprezinte cu adevărat. Pe tine și website-ul tău.
laborator.software să fie, și să fie cu noroc!
Cum alegi domeniul și extensia pentru blog?
Un cuvânt: brainstorming. O tehnică ce mie-mi place în mod special. Odată ce intri în starea creativă și ce ai toate datele, e timpul să iei o bucată de hârtie și un pix și să începi să notezi ideile. Nu te gândi prea mult sau prea departe, doar scrie ceva. Alege cuvinte care au legătură cu nișa ta. Sau, ca în cazul meu, alege un singur cuvânt căruia să-i alături exetensia potrivită.
Pune 10 cuvinte pe hârtie. Apoi, ca să-ți validezi ideea, întreabă-ti prietenii și familia care li se pare mai potrivită, sau să adauge ei idei.
Vânătoarea de domenii și extensii. Se practică
Unele întâmplări sunt de-a dreptul anecdotice, cum a fost cazul de săptămâna trecută, când un tânăr a cumpărat domeniul Google pentru Argentina. Nu sunt puțini cei care vânează domenii și extensii cu potențial, le cumpără pe sume infime, după care, la momentul potrivit, le vând celor din industriile respective, care se trezesc că domeniul e luat.
Așa cum unii tranzacționează la bursă, alții cumpără domenii și extensii. De ce nu? Poate-o să mă apuc și eu de “sportul” ăsta.
Nume domeniu plus Extensie = Love
Știi că se spune că cele mai reușite cupluri sunt cele în care cei doi se completează. Nu trebuie să fie prea asemănători, ci dimpotrivă, diferențele dintre cei doi să funcționeze ca niște catalizatori.
Așa văd eu relația dintre un domeniu web și o extensie. Acum câțiva ani, statusul unei asemenea relații era: it’s complicated. Dar, slavă Domnului, lucrurile s-au schimbat și în acest domeniu și extensiile s-au diversificat atât de mult încât au devenit din ce în ce mai relevante pentru o mulțime de nișe și industrii.
Cei de la Hosterion au înțeles că într-o asemenea industrie, singurul fel în care poți reuși este să ții pasul cu vremurile și, implicit, cu tehnologia. Hosterion oferă peste 700 de extensii de domenii, dar și servicii de găzduire web, servere dedicate, soluții de email și colaborare sau servicii de cloud hosting.
Unele dintre modalitățile creative de a folosi noile extensii disponibile pe piață sunt incorporarea extensiei în numele site-ului sau al brandului, folosirea domeniului că scurtătură pentru o secțiune a site-ului sau combinarea numelui din domeniu cu extensia pentru a obține numele final. Astfel de exemple includ web.dev, twitch.tv, toureiffel.paris, flask.io, slack.help sau youtu.be.
Știu că unii preferă extensiile clasice, eu însă sunt în cealaltă tabăra. Vă întrebați probabil cum de extensia blogului actual e .ro. Pentru simplul motiv că pe vremea când am început acest blog (hă-hă) nu erau prea multe opțiuni. Cum conținutul e în limba română, am ales clasicul .ro.
Pentru un blog nou, nișat pe primii pași în software development, aș alege însă o extensie nouă și strălucitoare, cum e cea pe care v-am dezvăluit-o deja.
Ce te faci când numele domeniului plus extensia sunt deja luate
Că tot vorbirăm de dragoste, e fix ca-n relații. Dacă e luat, te orientezi spre altceva. Iar dacă ești în pană de inspirație, cei de la Hosterion au o secțiune recurentă: “Extensia Săptămânii”, în cadrul căreia poți găsi idei fresh de extensii web.
Iată câteva idei de extensii pe care le găsești pe Hosterion:
.cars.estate.io.news.observer.ong.online.science.salon.so.yoga.run etc.