Știți cu toții poveștile acelea cu cai care mănâncă jăratic și se transformă dintr-o mârțoagă într-un exemplar cabalin de toată frumusețea. Ei, eu ani de zile am devorat asemenea povești. Frumoșii cai pe care am avut ocazia să-i întâlnesc în piele și oase m-au fascinat și mai mult decât cei din povești. În cătunul de munte al bunicii, caii străbăteau ulițele șerpuitoare, scoteau aburi pe nări în serile lungi de iarnă, ori alergau prin ogradă, înainte de a fi mânați înapoi în grajduri. Și uite-așa, în mintea mea de copil s-a înfiripat o idee care a prins încet-încet aripi. Aripi de Pegas.
Școala de echitație
Dacă ești om de cai, știi deja cât de benefici sunt caii pentru copii. Dacă nu ești, ai putea fi surprins să afli cât de constructivă poate fi interacționarea cu acest animal pentru un copil. Eu am învățat asta pe pielea mea, ăăă, pe inima mea. Atunci când în grajdul bunicii a apărut un mânz cu stea în frunte, cu ochii mari și apoși, cu nări fremătătoare și pielea mai strălucitoare ca mătasea. I-am zis Bucifal, și a fost prietenul meu cel mai bun, ani la rândul.
Caii sunt companioni minunați ai copilăriei. Copiii sunt atrași natural de ei, iar echitația îi pune pe cei mici în contact cu natura. Pornind de la cele de mai sus sau, mai bine zis, pornind de la Bucifalul copilăriei mele, am înființat o școală de echitație. Dovadă că nu eram singura care știa ce ar putea însemnă pentru un copil „creșterea printre cai”, școala a avut un real succes, încă din primele luni. Că tot am vorbit de povești, a crescut într-un an cât alții în șapte, așa încât spațiul a devenit insuficient, iar copiii fascinați de echitație sau pur și simplu îngrijirea calului, tot mai mulți.
Așa s-a înfiripat ideea.
Să mut caii la noua loc casă
Un spațiu generos, cu tavanul înalt, cu ventilație adecvată, cu tot tacâmul. Vorbesc depre un proiect hală metalică Frisomat, care să se concretizeze într-o sală acoperită, în care atât caii, cât și copiii să se simtă în largul lor.
Înainte de a lua decizia finală privind modernizarea afacerii mele și realizarea de noi construcţii, m-am focusat pe următoarele elemente: poziţia drumurilor, grădinilor, clădirilor sau altor obiective; traficul; direcţia vântului (mirosul neplăcut); zonele rezidenţiale. Am ținut cont de poziţia şi caracteristicile păşunilor şi padocurilor faţă de adăpostul pentru cabaline, dar şi de aspectele funcţionale, tehnice şi estetice.
De ce am ales o hală metalică Frisomat
Era o decizie care ținea cont de o mulțime de factori, dar cum sunt genul care se documentează temeic ori de cât ori e vorba de un subiect care mă interesează cu adevărat, am ajuns, prin documentare și eliminare, la concluzia că halelele din metal sunt perfecte pentru ce le trebuie cailor și afacerii mele să crească.
? Materialele de construcţie utilizate trebuie să fie rezistente şi realizate astfel încât să nu dăuneze cailor.
? Acoperişul trebuie să fie durabil şi să menţină o temperatură echilibrată în adăpost, indiferent de condiţiile meteorologice. Pentru a asigura eliminarea apei, acoperişul trebuie să aibă o pantă. Întreţinerea unui acoperiş curat nu trebuie să ridice probleme, dacă are suprafaţa corectă. Frisomat a venit cu deschideri utile de până la 60 m și diverse înălțimi și cu soluția unui acoperiș în două ape cu pantă de 10° sau 22°.
? Pardoseala trebuie să fie rezistentă pentru a putea face faţă la impactul mecanic şi chimic. Este indicat să poată fi curăţată uşor şi eficient, aspect important pentru întreţinerea igienei în adăpost.
? Pereţii trebuie să fie impermeabili, uşor de curăţat şi rezistenţi. Înălţimea recomandată este de cel puţin 2,4 metri. Frisomat a venit cu solutie fiabilă: pereți interiori din material durabil, fără întreținere și cu rezistență la impact si o structura din oțel zincat asigură o calitate înaltă, durată îndelungată de viață și mentenanță facilă.
? Uşile de la arena de echitaţie folosite pentru trecerea cailor trebuie să aibă cel puţin 2,2 metri înălţime şi 1,2 metri lăţime; este de preferat ca uşile să fie mai mari, pentru a permite accesul utilajelor.
? Am găsit la Frisomat soluții inovative pentru iluminarea naturală a interiorului, prin folosirea luminatoarelor din policarbonat.
? De la o sală de călărie la o clădire cu grajduri, boxe, cameră pentru harnașamente, depozit de materiale și linii automatizate, Frisomat a venit cu soluțile complete pe care la căutam.
Soluții Frisomat, pentru un succes garantat
În momentul în care am căutat adăpostul pentru caii mei dragi, am răscolit piața pe toate părțile. Îmi trebuia un partener de încredere, care să fie mânat de inovație și pentru care sustenibilitatea să nu fie doar un cuvânt la modă. În cazul soluțiilor oferite de Frisomat, 50% din energia consumată la producția materialelor provine de la panouri solare, căci proiectează halele, minimizând pierderile și reciclează deșeurile. Așa că m-am oprit la Frisomat. Și de atunci, sunt de neoprit.
Arene de echitație de la Frisomat, prefabricate din oțel profilat la rece, iată soluțiile care pentru mine s-au dovedit salvatoare.
Avantajele de a alege construcțiile marca Frisomat:
? Posibilități nelimitate de personalizare, însă standardizate. E un sistem constructiv modular, așa încât posibilitățile de îmbinare sunt diverse, acoperind o gamă foarte largă de nevoi.
? Faci economie de timp și bani – Elementele constructive fiind ușoare, însă foarte rezistente, se economisește la transport (cost/tona transportată), la montaj (nu necesită utilaje grele de manipulare & rapiditate la asamblare), timp scurt de realizare a întregului proiect (clientul începe mai repede amortizarea cheltuielilor, față de construcțiile clasice).
? E o soluție completă – Hala metalică este proiectată, produsă, transportată și montată de către Frisomat. Eu ales să integrez foarte multe opționale. Aveam nevoie de uși mari, pentru a permite accesul tractoarelor şi altor utilaje. Aveam nevoie de luminatoare, le-am găsit aici, ai lista poate continua.
? Fiabilitate și durabilitate – Materialele și montajul de calitate asigură eliminarea și/sau reducerea costurilor de mentenanță pe toată durata de utilizare/hală metalică.
Caii ne mână înainte. La fel cum face, la un alt nivel, inovația
Departamentele de Cercetare și Dezvoltare Frisomat, alături de cercetători de cel mai înalt nivel, deschid calea către soluții cu adevărat revoluționare. Construcțiile din oțel laminat la rece necesită cu 30% mai puțin oțel, fiind, cu toate acestea, solide și durabile.
Și uite cum o decizie bună, luată la timp, a făcut să pot organiza lecții de echitație pe tot parcursul anului, fără ca elementele naturii să mă împiedice cu ceva. Zâmbetul unui copil fericit și felul unic în care calul își apleacă duios capul pentru a fi mângâiat pe coamă sunt lucrurile care mă mână înainte.
Articol scris pentru SuperBlog, ediția de toamnă 2020.
Sponsor:
Redescopera MODA, MODUL de-a fi senin si MODELUL preferat de pe catwalk.